Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Īntr-o zi de decembrie, cineva bătea mingea şi a venit Revoluţia

        Ioan Holban

Cīţiva versanţi bine īmpăduriţi din falnicii noştri munţi au fost „bărbieriţi“ pentru a se procura hīrtia necesară zecilor (sutelor?) de mii de articole, note, tablete, pamflete, studii şi cărţi despre ce va fi fost īn decembrie 1989 şi mai īnainte, īn vechiul regim. Din păcate, istoria recentă reţine prea puţin din această maculatură pīrjolită de subiectivism şi porniri umorale; īntre cărţi, cu excepţia „literaturii penitenciare“ şi a cītorva studii decente, nu rezistă mai nimic. Motive sīnt destule; scrise, īn majoritatea lor, de oameni care au trăit şi făptuit atunci, cu un „decont“ de făcut, cărţile sīnt pīndite fie de un iacobinism demagog, la unii care privesc īnapoi cu mīnie revoluţionară, de nostalgii greu de īnţeles, la alţii care oftează după apuse vremi, tonul fiind, după caz, sarcastic, ironic, demolator, liric, īmbibat cu sirop de trandafiri. Revoluţia şi viaţa de zi cu zi īn comunism nu prea au făcut subiectul literaturii de ficţiune, astfel īncīt apariţia romanului autobiografic Captiv īn epoca de aur  (Editura Ideea Europeană, 2010) al tīnărului Călin Cio­bo­tari e de mai multe ori semnificativă. Mai īntīi, cartea e chiar literatură de cea mai bună calitate; apoi, poziţionarea autorului, atitudinea care echilibrează cele două paliere temporale ale naraţiunii - illo tempore şi instanţa amintirii - şi, deopotrivă, calibrează tipologiile, timpul-epocă al cărţii:  „Abia acum, cīnd privesc peste umăr la toate acestea, īmi dau seama cīt eram de săraci şi nefericiţi. Dar pe atunci habar nu aveam, şi poate că era mai bine că nu ştiam că poate fi şi altfel“.


Teoria textului narativ vorbeşte despre importanţa punctului de vedere; Călin Ciobotari e foarte atent īn această privinţă, dīnd romanului său o structură fără cusur: atitudinea de azi a autorului (prozator īn volumele Planeta singurătăţii şi alte povestiri, 2006, Şşşt! Generalul visea­ză..., 2007, dramaturg īn Securitatea se plictiseşte de moar­te, tovarăşe Comandant, 2007, eseist īn Actual şi inactual īn metafizica lui Lucian Blaga, 2008, publicist īn Junimea de ieri, junimea de azi, 2008,  O „istorie“ dialogată a Teatrului Naţional Iaşi, 2010) abia ieşit din adolescenţă nu impune, nu transferă copilului de atunci nimic din ceea ce crede şi ştie: īl lasă să-şi povestească viaţa din faţa blocului, de la şcoala şi din īmprejurimile unui oraş din nord, de la graniţa cu Ucraina, aşa cum a fost, oferind, astfel, verosimilitate, ieşind din sfera publicisticii (care ne somează să credem şi să ne īnsuşim ceea ce ni se spune), integrīndu-se īn structurile romanescului care caut㠄martorul“ credibil, cronologia reală a biografiei protagonistului şi „ideologia“ sa, conform epocii şi vīrstei. Personajul, copilul de zece ani, află de la nea Ghiţă, de pildă, că regimul īn care trăieşte, comunismul e „o mare familie, īn care nu există probleme personale şi īn care fiecare se priveşte īn celălalt ca īntr-o oglindă“; naratorul, īn instanţa amintirii, comentează, cu umor, c㠄teoria aceasta, mult mai tīrziu, avea să mi se pară oarecum asemănătoare monadologiei lui Leibniz“: mult mai tīrziu e timpul amintirii care nu modifică, īnsă, timpul evenimentului, vremea copilului care bătea mingea cīnd a venit Revoluţia.


Īntr-o anumită ordine, cartea lui Călin Ciobotari se īnscrie īn ceea ce s-a numit romanul provinciei; Captiv īn epoca de aur se regăseşte līngă proza tīrgurilor unde se moare a lui Cezar Petrescu şi a locului unde nu s-a īntīmplat nimic pe care īl evoca Mihail Sadoveanu. Siret, oraşul din Nord, de la graniţa cu Ucraina, are acum un prozator al său, precum Sulina lui Jean Bart, Brăila lui Panait Istrati şi Fănuş Neagu, Tulcea lui Carol Feldman şi Ivan Evseev, Delta lui Tudor Dumitru Savu: realitatea din oglinda ficţiunii, a auto­ficţiunii īn cazul romanului lui Călin Ciobotari. Locul şi oamenii sīnt ai unei lumi unde se mimează viaţa; īn „orăşelul de un tern sfīşietor”, vecinii de pe scara blocului, profesorii, soldaţii „jigăriţi” care ies, duminica, din garnizoană, să se īmbete alături de „castelanii“ de la Spitalul de boli nervoase, copiii a căror singură activitate culturală e privitul desenelor animate „de la ruşi“ cu inevitabilul Zaiţ, femeile-tovarăşe abrutizate īn mecanica unui cotidian apăsător, uniformizant īn sărăcie, promiscuitate şi īn lipsa de distincţie īntre nebunie şi normalitate (re)formulează o lume crepusculară, a „comunismului tīrziu“, cum īi spune, ironic, naratorul: pe scurt, bărbaţii beau pentru c㠄băutul era unul dintre puţinele lucruri neinterzise īn comunism“, femeile iau bătaie, zilnic, de la soţii alcoolici, iar copiii īnvaţă repede că dacă ai „trei lei puteai să-ţi trăieşti viaţa aceea de doi bani īn care te treziseşi fără să fii īntrebat“. Nici satul bunicilor, Muşeniţa, nu e altfel; vizitat īn fiecare sīmbătă, văzut ca un „Macondo al meu“ sau „Kuşkundaleva, ţinutul magic din povestea īn care necontenit trăiam“, satul de līngă orăşelul promiscuu e al aceloraşi oameni care beau şi fură: „Pentru toţi aceşti oameni, comunismul era cea mai de folos invenţie a omenirii. Se făceau că lucrează cīte opt ore pe zi, se mozoleau din cap pīnă-n picioare cu uleiuri, noroi sau bălegar, ca să facă impresie bună la şefi, şi īşi trăiau vieţile īntr-o inexplicabilă, dar foarte sănătoasă lipsă de griji. De cum se lăsa seara, toată lumea īncepea să fure. Furau, bineīnţeles, şi ziua, dar noaptea aveau sporul cel mai mare“.


Şi deodată a venit Revoluţia „īntr-o harababură greu de īnchipuit“, cu lideri extraşi din mahalale, care, pīnă atunci, duseseră o existenţ㠄la limita anorganicului“, păstrīnd „esenţa“ lui conu\' Leonida faţă cu reacţiunea, dominaţi de Chirilă, un personaj care „avea autoritate īn rīndul celor de teapa lui, cetăţeni care, īn fiecare dimineaţă, ieşeau ca nişte şobolani din cocioabele de pe la periferii pentru a-şi etala mizeria pe strada principală a oraşului“. Vin şi semnele schimbărilor radicale: desenele animate „meseriaşe“ īnlocuiesc Zaiţul rusesc, apare, īn casă, prima portocală, vin „ajutoarele“, guma de mestecat Turbo, se instalează prima antenă parabolică. Īn fond, o deriziune īnlocuieşte o altă deriziune pentru că, iată, cei mai mulţi oameni sīnt asemenea lui Magiun, tovarăşul de joacă al copilului de altădată: păzesc un trecut din care nu au mai putut ieşi.


Oraşul lui Călin Ciobotari, īnainte şi după Revoluţie, este, īn fapt, ţara tristă, plină de humor, a poetului. Captiv īn epoca de aur e, īn primul rīnd, o carte foarte bine scrisă, cu ştiinţa construcţiei epice şi cu fina distilare de tonalităţi ale vocilor, personajul şi naratorul: umorul, ironia caldă, uneori, demolatoare, adesea, dar şi un lirism discret, acroşant din evocarea jocurilor, jucăriilor şi necazurilor copilăriei sīnt ale unui prozator remarcabil, pe care, nu mă īndoiesc, īl vom mai citi.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul