Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Şi e atâta ceaţă încât abia se văd cuvintele...

        Traian T. Coşovei

„Naum manifestă şi ceea ce avea să rămână trăsătura sa esenţială: tentaţia de a realiza o alchimie a irealului, de a recompune realitatea într-o ordine superioară. Într-o asemenea întreprindere, subiectul se dedublează, devenind sie§i obiect, adjectivele şi substantivele se supun unei stranii împerecheri (jocul între imagine şi metaforă e unul din secretele lui Gellu Naum, care îl singularizează printre suprarealişti)...


Or, ceea ce impresionează la Gellu Naum e tocmai poziţia aparte, arta poetică personală la care l-a adus credo-ul său spiritual: păstrând din ceea ce voia a fi o reţetă universală de poziţie doar invita\\ia la deplina libertate a spiritului, Gellu Naum îşi culege elementele de bază ale lumii sale nu neapărat din straturile subconştientului; el nu este un «notar de metafore», care ţâşnesc gata făcute din zonele obscure ale fiinţei sale. Din contră: prodigioasa fantezie prelucrează continuu, la el, datele realităţii interioare şi exterioare, realizând ceea ce numeam alchimia unui real menit să-şi păstreze în verb - şi numai în verb - coerenţa adâncă, revelatoare, a unei condiţii ce ne supune pe toţi.”
                                                                   
 Ştefan Augustin Doinaş


 


Cât costă viaţa? Dar consecinţele ei exprimate în metafora existenţială a unui autor precum Gellu Naum, un autor, o conştiinţă literară, artistică recunoscută pe plan european. Iată ce aflăm dintr-un interviu acordat de poet postului de radio Deutsche Welle: „Pe Breton l-am mai văzut de câteva ori şi după aceea. Era un om fermecător, extrem de amabil. Păstrez despre el amintirea unuia din cele mai mari personaje ale epocii noastre. Tot atunci i-am cunoscut pe Benjamin Peret, pe Pierre Mabille, pe Jacques Herold, care au pierit apoi în anii ce au urmat... Pe unii dintre ei i-am mai întâlnit târziu, poate cam prea târziu. Cât despre mine, la comemorarea a 25 de ani de la moartea lui Breton, revista suprarealistă Opus, pe pagina rezervată mie, deasupra fotomontajului alături de tata (eu la 50 de ani, tata la 40), se afla scris: Gellu Naum a ştiut să scape, într-o ţară dominată succesiv de dictaturi fasciste şi staliniste, de toate scenariile cunoscute ale tradiţionalismului, ale «realismului socialist» şi «disi­den­ţei» spectaculare. Ca şi Rimbaud, Gellu Naum ar putea să spună: eu sunt intact, şi asta îmi este egal”.
La 1 august 2010, poetul ar fi împlinit 95 de ani. A fost membru al grupului supra­realist român (Gellu Naum, Gherasim Luca, D. Trost, Virgil Teodorescu şi Paul Păun), a cărui activitate, deosebit de intensă între anii 1945 şi 1947, îl va face pe Breton să afirme: „Centrul lumii s-a mutat la Bucureşti”. După decembrie 1947, în condiţiile impunerii realismului socialist ca unică formă de exprimare, grupul se destramă, iar pentru Gellu Naum începe o lungă perioadă de privaţiuni şi tăcere. Forţa impactului său poetic era într-un dezacord vehement cu o ideologie care, la acea vreme, punea puncte şi virgule între subiect (realitatea concretă, palpabilă) şi predicatul unei dictaturi impuse până şi cuvântului. Libertatea de „mişcare” a poetului Gellu Naum a „dezvoltat” o atitudine care a influenţat o generaţie a spiritului liber. Nonconformismul său devenise un mod de a gândi într-o ţară înconjurată de sârmă ghimpată.


Această despărţire de o realitate vulgară nu a fost decât un mod în care poetul a făcut din tăcere o manifestare în plină linişte socială, politică. Opera sa - nici acum pe de­plin înţeleasă - este expresia unei răbdări asumate, precum cea a deţinutului ce-şi scrie în propria celulă zilele de recluziune rămase. Personajul enigmatic din romanul Zenobia, care, în opinia unor exegeţi, ar fi chiar soţia sa, pare a fi singura luminiţă la capătul unui tunel fără sfârşit.


Uneori, autobiograficul se încarcă de un fantastic borgesian. Limita dintre vis şi realitate depăşeşte sintaxa frazelor. Nici teatralitatea cu a ei retorică nu lipseşte: „Buzele mielului sângerau în răcoarea de seară/ când am văzut soarele lucind deasupra soarelui/ călcam tiptil pe blana de la picioarele patului/ aveam un coleg Stelică de o strălucitoare frumuseţe/ pe lângă el se târau şopârle îmbrăcate/ în aur străveziu// aceasta se chema prietenie şi în ea putrezea adolescenţa/ verigheta de sârmă lucea pe degete şi în gurile noastre scânceau cuvinte de sârmă// discutam liniştiţi ca greierii/ când învelit în spaţiul său Stelică a murit// eram prea tulburat şi mă gândeam la inevitabila lui călătorie/ spre delta unde marele fluviu îngrămădea ruini omeneşti// sub masa cinei noastre ploua/ soarele se ascundea singur şi fraţii lui Stelică veneau dintr-un elan de iubire/ prin ceaţa deasă a sfârşitului/ înfăşuraţi în piei neargăsite veneau cântând în pumni/ veneau să-l scoată pe Stelică din corabia lui de zinc să-i spele oasele/ dar el era întreg neputrezit devenise metalic/ îi sărutau furca pieptului pe la mij-­ loc pe rouă/ dar el devenise livid veneau cai albi îl acopereau cu frunze/ mai bine i-ar fi pus o perdeluţă peste gene// murise atâta cât să plângă maică-sa şi încă din leagăn citea o carte de rugăciuni/ un bătrân îi spăla prune i le dădea şi el se oprea din citit/ îi spunea maică-sii «alăptează-mă pentru ultima oară/ de mic copil îmi plăcea alăptarea»// acum umblam amândoi pe meleaguri natale şi corbii ne dădeau târcoale/ adolescenţi nenorociţi umblam de colo-colo/ în jurul nostru sufletele se văitau «tu cine eşti/ de mic copil cine eşti/ de nu mai ştii nici cuvinte ca să ne spui cine eşti/ de mic copil cine eşti»// îl învăţam aşa «să le spui/ doamnelor şi domnilor mă recomand Stelică»// eram doi adolescenţi amărâţi el era mort de mic copil/ locuiam într-o văgăună ne creşteau copaci pe spinare/ crengile lor ne umbreau/ umblam amândoi prin ceaţa mlaştinii de dinaintea naşterii/ întrebam de unu Bacuţă nu-l ştia nimeni/ Stelică stătea în biserică întins frumos pe o masă mai mult plutea în corabia lui de zinc/ edificând fraternitatea noastră agresivă// în zori cântau vreo 2000 de cocoşi improvizau Zorile/ ne luam fiecare iubita de mână sărbătoream nunta de aur/ simţeam o de­-licată an­xietate o surditate fecund/ şi iată că ne căram miresele în spinare spre altar/ ele simţeau o uşoară cu­tre­mu­rare îşi simţeau pântecele umede/ simţeau cum se des­tramă luna în mii de fire şi cum se ascunde în iarbă/ rumegam pământ împreună cu ele cu miresele amazoane şi arhitecte ale umbrelor noastre/ inventate de vânt/ aveau coliere de plumb/ privirea fiecăreia ne confirma pe fiecare/ stea împăcată cu tăcerea/ prin semnele beznei// sfârşitul nopţilor acelora întârzia/ trecea vântul scria pe valuri ne împingea la mal/ ne târam cum puteam spre focurile aprinse prin curţile oamenilor/ au trecut mulţi ani de atunci am avut mărturii despre o amară agonie/ şi am rămas acolo istovit/ cu pălăria căzută în praf// o cât e de mult de când vedeam soarele lucind deasupra soarelui” (Călătoria cu Stelică).


Intransigenţa retorică devenise, într-o perioadă confuză ideologic şi moral, o stare de spirit în dezacord cu nişte norme „ale durerii”. Rostirea drastică radicaliza tocmai această stare de spirit, care nu mai putea să suporte, să îndure. Elasticitatea poetului s-a refugiat la un moment dat într-o superbă experienţă în care un personaj numit Apolodor călătoreşte pe apele timpului spre un trecut ce îl leagă de ţara lui natală: Labrador. Acest Labrador este un tărâm enigmatic, unde micul personaj vrea să-şi recapete identitatea. În anii aceia trebuia să fii tâmpit să nu înţelegi acest mesaj. Până şi tinerii generaţiei mele au înţeles câte ceva din ceea ce nu se poate înţelege.


Cavaler al unei triste figuri, care înduplecă cu armele cuvântului viaţa şi moartea, Gellu Naum va rămâne întotdeauna un emblematic simbol al spiritului liber deschis spre noutate, enigmatic în înţelesul fiinţei sale şi, ca toţi enigmaticii, un neînţeles.
Opera sa ridică onoarea la rangul de cavaler.                                                                                  

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul