Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Asociaţia dependenţilor liberi

        Ana-Maria Nistor

Bună tuturor, sunt Popescu şi vreau să fiu obez.
Înainte, viaţa mea nu era aşa, eram acceptat şi iubit de cei din jur, aveam prieteni şi o familie care ţinea la mine. Dar într-o singură zi totul s-a schimbat. N-am să uit niciodată acea joi care, pur şi simplu, m-a dat peste cap; eu nu mai sunt cel dinainte.


Îmi amintesc perfect: venisem acasă de la serviciu şi eram bucuros că îmi reînnoisem abonamentul la cablu. Am deschis televizorul şi butonam să văd dacă nu cumva au schimbat canalele între ele. Tocmai când verificam dacă Antena 1 e la locul ei, lângă PRO TV, am văzut genericul unei noi emisiuni. Doamne, cum aş putea uita ziua aceea de septembrie!? Pentru alţi oameni a fost o zi oarecare, dar pentru mine a fost o răspântie, a fost momentul în care am realizat că existenţa trebuie să aibă un sens, că omul trebuie să aibă un scop pentru care să lupte, un vis pe care să-l împlinească. Înainte nu-mi puneam problema aşa, credeam că e suficient să faci o facultate, să întemeiezi o familie, să faci concedii, să-ţi alegi o meserie bună şi, în timpul liber, să te întâlneşti cu prietenii, dar iată că vine un moment când ţi se dă o lecţie. Primisem eu nişte semne mai demult, dar omul nu pricepe nimic până când nu-l doare. Şi pe mine m-a durut când Graţian nu mi-a răspuns la telefon!...


Dar să revin la cum a început totul. Am văzut genericul, cum spuneam, la Marele câştigător, de pe Antena 1. Ştiţi cu toţii despre ce vorbesc. Apoi, atunci când s-au prezentat concurenţii, l-am zărit între cei 16 şi pe prietenul meu Graţian. El nu era chiar între vedete, are doar 168 de kg, dar ce impresionantă a fost şi povestea sa! Am plâns în rând cu fiecare, dar la Graţian pur şi simplu am hohotit. Ştiam că nu se poate abţine de la cartofii prăjiţi, ca îi plac la nebunie grăsimile, că se ceartă cu nevastă-sa când nu-i găteşte ce vrea, dar niciodată nu-l luasem în serios. Omul acesta avea o dramă, el chiar era un obez adevărat, nu un oarecare, ca mine! Am pus mâna pe telefon imediat, hotărât să-l sun şi să-l felicit pentru că există, pentru că fusese selectat să participe la Marele câştigător, pentru că îşi asumase totul şi că era un om deosebit. Nu mi-a răspuns. O dată, de două ori, de trei ori. Insistam şi nimic. Habar n-aveam că deja începuse calvarul. Am sunat la el acasă şi Marilena - soţia - mi-a vorbit în doi peri. Când i-am zis că sunt mândru de prietenul meu, mi-a răspuns: „Graţian nu e prieten decât cu cei ca el, nu cu toţi trântorii! Tu ştii de câţi ani ne chinuim noi să ajungem aici?!”. Avea dreptate, 168 de kg nu-s de colo! Nimic nu se face fără muncă. Aşa că am hotărât: vreau să fiu ca Graţian şi să particip la concursul de slăbit; vreau să demonstrez că şi eu pot să fiu lacom, să am slăbiciuni, vreau să fiu cineva! Am convocat de urgenţă o şedinţă de familie. Cu toată lumea, a doua zi. N-a venit nimeni. După o oră de aşteptat, m-am enervat şi am început să dau telefoane. Fiecare era extrem de ocupat: fiică-mea filma la Noră pentru mama, nu putea pleca, era deja la al treilea sezon şi nu-şi putea strica reputaţia tocmai acum. Nevastă-mea era pe teren, căuta o locaţie pentru Gazdă de profesie împreună cu madam Georgescu, de la 3. A ţipat la mine - şi pe drept cuvânt -, căci sunasem exact în momentul în care negociau numărul de locuri şi culoarea şerveţelelor; dacă nu sunt alături de ea pentru un scop în viaţă, măcar s-o las în pace să-şi vadă visul cu ochii! Avea dreptate. Mama nu putea veni oricum, ştiam deja, că la ora aceea era în direct la Acces direct. Are locul ei de două sezoane, a doua gradenă în stânga, exact în spatele invitatului principal. Şi-aşa era cât pe-aci să-l piardă de când l-au schimbat pe Mădălin Ionescu şi au adus-o pe Simona Gherghe. Or, mama fără Acces direct e ca şi moartă! Ea nu poate fără să fie angajată civic, fără să-i pese de toate problemele vedetelor, care sunt şi ale noastre, ale cetăţenilor, că de aia se duce ţara de râpă, că suntem nepăsători. Aşa am făcut şi cu Elodia, şi cu moştenirea familiei Dolănescu, şi cu divorţul Moculeştilor! Ce să înveţe tinerii dacă noi nu suntem un exemplu de implicare?!


Dar cea mai mare lovitură am primit-o de la tata. M-a întrebat: „Ce întâlnire de familie? Care fiu?”. „Nu sunteţi domnul Popescu?”. „Eu?! Poate dumneata să ai numele ăsta comun, om de nimic ce eşti! Pe mine mă cheamă Ursu!”. Aşa e, uitasem că tata participa la toate concursurile de capace de bere şi suc şi că frecvent câştiga ba o umbrelă de soare, ba un binoclu, ba o ladă frigorifică. Dar să mă renege!?


Ce era de făcut? Graţian nu răspundea, Adrian e vedetă de când cu preselecţia la Dansez pentru tine, Viorel s-a mutat la ţară şi trage tare să-şi termine casa pentru la anul, când i s-a promis că intră sigur la Fermier, caut nevastă.


Fiecare face ceva, fiecare are un scop în viaţă.


Vă rog, ajutaţi-mă. Visul meu, de mic, a fost să fiu american. N-am fost în stare de nimic până acum, dar măcar în ultimul ceas ajutaţi-mă să fiu obez şi să particip la Marele câştigător. Mănânc fast-food, sarmale, şuncă, pateuri, cârnaţi, pufuleţi, beau Cola zilnic, mă îndop cu fursecuri, dar nimic! Tot ce-mi doresc este să trec şi eu de 150 de kg ca să mă bage cineva în seamă... Să fiu în echipa roşilor sau în echipa albaştrilor, să ţipe antrenoarea la mine, să cad de pe banda de alergare, să mă rog pentru o porţie de mâncare, să nu pot să fug până la colţ, să mă cântărească săptămânal în direct, în chiloţi şi să am emoţii pentru fiecare gram. Vă rog, numai voi mă puteţi ajuta să apar şi eu la televizor, să fiu şi eu fericit. Nu vreau decât să fiu în rândul lumii. Vă mulţumesc şi vă iubesc.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul