Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Doi plus, unul minus

        Călin Stănculescu

De multe ori, spectatorii de film reproşează, pe bună dreptate, comentatorilor indecizia īn recomandările necesare pentru o aventură īn sala de cinematograf. De aceea, doresc să recomand de la īnceputul acestor rānduri două filme şi să nu-mi īndemn cititorii să vadă al treilea titlu.
Punct ochit, punct... iubit, regia Jonathan Lynn, este un film de consum uşor īn genul atāt de rar īn prezentul nostru cinematografic, care este comedia. Perspectiva uşor caricaturală a universului ucigaşilor plătiţi este agrementată de un love story neaşteptat, cu spectaculoase răsturnări de situaţie, cu personaje ataşante şi cu doze spumoase de umor de bună calitate.


 Al doilea film recomandat este Mănuşile roşii, semnat de Radu Ga­brea, operă prezentată īn avanpremieră, cu deosebit succes īn Seara filmului romānesc. A doua parte a trilogiei lui Eginald Schlattner, urmează Cocoşului decapitat, realizat īn urmă cu doi ani de acelaşi cineast. Opera lui Radu Gabrea reprezintă primul film care atacă tema represiunii organelor de Securitate asupra intelectualilor, represiune intensificată după Revoluţia din Ungaria din 1956. Regizorul, atent la substanţa prozei ecranizate, reia firul destinului studentului sas Felix Goldschmidt, anchetat timp de aproape doi ani de securitate īn procesul scriitorilor germani. Victimă sau trădător, eroul lui Gabrea traversează iadul detenţiei īn care sunt exercitate toate formele de constrāngere, fizice şi morale, panoplia armelor anchetatorilor vădindu-se de o diabolică diversitate, ce nu lasă prea multe soluţii naivului student ce-şi incriminează fără să vrea fratele, vină pentru care va plăti scump.


Nuanţat prezentat, organul represiv pare a avea şi momente rare, este drept, de umanitate. Fapt ce nu exclude samavolnicia şi duritatea, delaţiunea şi umilirea ex­tremă a victimelor. Nu este ocolită nici tema torţionarului devenit victimă propriului organ represiv, după cum īntreaga desfăşurare a anchetei tānărului Felix se configurează ca o dramatică descindere īn infernul concentraţionar romānesc. O nuanţă autobiografică a regizorului, anchetat şi el de Securitate nouă luni, īn anii 1956-1957, se face resimţită īn extremul realism al cadrului īntāmplărilor evocate, servit cu virtuozitate de operatorul Ion Marinescu, de autoarea costumelor Svetlana Mihăilescu şi de scenograful Florin Gabrea. Dincolo de prestaţia excepţională a tānărului actor Alex Mihăescu, īn rolul Felix, am remarcat două roluri lucrate cu fineţe de bijutier, cu deplină cunoaştere psihologică a datelor personajelor de Marcel Iureş şi de Andi Vasluianu. Dintre anchetatori roluri de excepţie susţin Udo Schenk, Mircea Rusu, Costel Caşcaval. Fără melodramatism, cu rigoare şi măsură regizorul Radu Gabrea introduce īn universul filmului de ficţiune romānesc tema represiunii din anii ’50, cu valenţele şi credibilitatea instrumentelor documentarului. Deloc uşor de privit, filmul Mănuşile roşii devine privirea gravă asupra unei epoci asupra căreia uitarea nu trebuie să-şi aştearnă aripile. Acest memento ca o oglindă deloc convenabilă asupra unor pagini de istorie devine o mărturie preţioasă pentru prezentul īncă nepurificat de resentimente. Fără exagerări, fără īnfrumuseţări inutile, cu o măsură exemplară Radu Gabrea dă măsura adevăratului martor al istoriei, atāt ca artist, cāt şi ca trăitor al ei.
Ceea ce nu recomand spectatorilor este Piranha 3D, o apocalipsă semnată de Alexandre Aja, cu Adam Smith īn rolul principal, o tărāţă de Hollywood ce nu merită nici timpul, nici banii.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul