Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Alte străduţe

        Valeria Sitaru

STRADA CLUCERULUI


Zice domnul Ţării Româneşti într-un hrisov din 1577: „Şi dacă nu s-ar fi întors ei atunci înapoi cu lăncile în oastea moldovenilor de au apărat capul domniei mele, iar capul domniei ar fi căzut. Deci cinstitul dregător al domniei mele, jupan Albul marele clucer, el şi-a pus capul acolo... pentru capul domniei mele”.


În locul capului domnesc (Alexandru Voievod, în cazul cu pricina), a căzut capul clucerului Albu Go­lescu (un boier căsătorit cu nepoata lui Vodă - sânge din sângele lui). Pe piatra de mormânt i s-au săpat clucerului calităţile rudeniei: „atunci toţi credincioşii boieri ai domniei lăsatu-l-au a-şi pierde capul lui (al Domnului)... n-am uitat pâinea domniei lui, ci singur mi-am întors faţa la vrăjmaşii domniei lui şi aşa m-am sfârşit în  luna aprilie a 24 a zi, în sfânta miercurea, în cursul anului 7082 - 1574 ani 23...”.


În afară de a-şi lăsa capul tăiat de securea, barda, paloşul, iataganul inamicului, clucerul exercita funcţia de administrator al cămărilor domneşti. Cuvântul are ascuns în semnificaţia sa cheia cu care se deschideau cămările, pivniţele sau locurile secrete în care se ţinea vinul folosit în delicate operaţiuni militare, civile, potrivite şi potrivnice...      


Kljuci = cheie. Clucerul avea rang de mare dregător (demnitar de stat) şi era membru al Sfatului Domnesc. În subordinea sa se aflau mai mulţi cluceri, mai mici, mai boc. Unii se ocupau cu strângerea recoltelor de grâu (clucerul de arie), alţii cu băutura (clucer de pivniţă), alţii cu alimentele (clucer de jigniţă). Marii cluceri organizau, triau, licitau, cumpărau, anticipau, angajau, revocau, verificau, înmulţeau, vindeau, tăiau şi, dacă nu li se punea lor capul pe tavă, zice G. Călinescu că deveneau  monotoni. „O domnie nu se deosebeşte de altă domnie decît prin numele domnitorilor!” Domnitorii tăiau capetele boierilor, iar boierii netăiaţi tăiau capetele domnilor şi le duceau pe tavă turcilor care urcau pe tron un alt Domn ce urma să taie boieri şi alţi boieri care îl tăiau pe el, „înfăptuindu-se, aşadar, în istorie ceea ce nu s-a făcut în fizică: perpetua-mişcare” (G. Călinescu - Cronicele Române, Adev. Lit. şi Art. XVI, 3 ian 1937).


La francezi, clucerul ar fi fost un fel de Grand Officiers de la Maison du Roi de France, sub comanda unui Grand Maitre de France, atât unii, cât şi alţii fiind Grands Officiers de la Couronne - regii Franţei aveau capul mare şi mai greu de decupat. La Maison du Roi avea şase departamente care se ocupau cu ce păpa regele (la Bouche du Roi), unde dormea (la Chambre du Roi), plăceri light sau hard (les Menues Plaisires), festivităţi (les Cérémonies), cai, grajduri, arme, muzici (l’Ecurie), vânătoare de vulturi, lupi, mistreţi... (la Vénerie). Mai toţi erau duci cu soţii ducese şi aveau copii nepoţi de-ai regelui, care se străduiau să ajungă regi la maturitate. În general, erau otrăviţi de mici.
Englezii au lorzi steward, pe post de cluceri. În old english, stead-ward sau stead-holder era un servitor care se ocupa de întreţinerea lordului şi a castelului acestuia. De fapt, erau doi. Plătiţi foarte prost. De aceea, pe când lorzii plecau să se bată cu francezii pentru les princesse francaises, stewarzii rămaşi la castel se întreţineau cu english ladies şi, cu timpul, au devenit ei înşişi lords stewards, High Lord Stewards, Planta­geneţi, Warwickşi şi alte piese de Shakespeare.


Obiceiul a fost implementat pe British Airways şi preluat de toate cursele aeriene high cost. Chiar şi Taromul are un fel de stewarzi-femei sau stewardese care poartă cheiţele de la uşiţele aeriene - adevărate clucerese ale spaţiului aerian.


Din avion, strada Clucerului poate fi reperată numai de cei care au cunoscut-o la pas. Dacă vreun pasager care zboară deasupra Bucureştiului se uită prin hublou în timp ce i se aduce masa şi urlă: „yes!, pe strada asta, de lângă Arcul de Triumf, am mâncat bine!”, instantaneu i se va lua tava şi i se va administra cypralex. Un calmant pentru marii scriitori. Sau un whisky. Pentru micii scriitori.


Pe str. Clucerului sunt restaurante elegante, terase suprapuse peste glicine, blocuri cu apartamente HD, business centers, str. Paharnicului cu care se întretaie respectuos, străzile Serdarului şi Postelnicului, pătrun­se de mirare sau invidie, str. Nicolae Ionescu goală.


O maşină eco-wash curăţă trotuarul din drepta. Cel din stânga, în sensul de mers spre piaţa 1 Mai, e recalcitrant la tehnologia modernă. Gunoierii poartă mânuşi portocalii şi ascultă la căşti discursul preşedintelui pe probleme de politică internă: „Obiectivul nostru este de a avea un corp de funcţionari de elită”. Vilişoarele tac strategic. Dintr-un cabinet stomatologic se aude un răcnet nedesluşit. Casele de pe Intrarea Anda Călugăreanu dorm, deşi copacii foşnesc: „n-am noroc, ce să fac, niciodată soarta nu mi-a zâmbit”. Păsările sunt asemănătoare celor de pe alte străzi. Şi ele cântă. Şi ceasornicăria antifix.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul