Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Est-Sud

        Bogdan Ghiu

Textul de mai jos reprezintă un prim fragment, sau o primă formulare, o primă abordare a unei cercetări care se anunţă ca mult mai amplă, la care am lucrat deja câteva luni bune, dar la care abia de-acum înainte, după identificarea temei şi după delimitarea câmpului - sau mai precis a liniilor - de lucru, va trebui, cu multă rigoare şi imaginaţie, să încep să lucrez.


În loc de moto: „Proletari din toate ţările, cine vă spală ciorapii?” (Boiana Peiić, argument curatorial, catalogul expoziţiei Gender Check. Feminity and Masculinity in the Art of Eastern Europe, MUMOK, Viena, MUMOK & Verlag der Buchhandlung Walther König, Cologne, 2009, p. 19).


Mai există „Est”? Mai există „Vest”? Numai istoria artei din Estul Europei, ca metonimie a istoriei în general (şi ca tip de istorie euristic strategică), trebuie să fie privită şi recunoscută, din punctul de vedere canonic al Occidentului şi din punct de vedere noţional, categorial occidental, ca „discontinuă”, sau, de fapt, această istorie „discontinuă” a (artei) Estului are menirea de - şi poate fi, iată, folosită pentru - a introduce o discontinuitate esenţială, o fisură, o întrerupere nu numai în canonul istoriei occidentale a artei şi în dominaţia punctului de vedere occidental asupra istoriei în general, ci şi, în lanţ, în ceea ce priveşte însăşi conceptul, esenţialmente occidental, de istorie şi categoriile care îl fac posibil?


Să nu ne grăbim însă. Lanţul întrebărilor a cuprins şi roade „laţul Fiinţei”, dar o face pe cât de irezistibil, pe atât de temeinic, treptat, fără a sări nicio verigă. Important este să-i trasăm corect traiectoria, care nu este nici directă, nici aleatorie, să-i imaginam logic parcursul, mersul şi „marşul”, să-i identificăm metaforele tranzitorii.


Deconstrucţia dominaţiei punctului de vedere istoriografic occidental pare a începe din Est, prin luarea în consideraţie a istoriei (artei) Estului Europei. Discontinuitatea istoriei estice (a artei) pare a afecta, aşadar, cu discontinuitate însuşi conceptul canonic, adică occidental, de istorie.


De două ori dinspre margini (re-)începe „asaltul” asupra (istoriei) Occidentului: dinspre Estul Europei şi din istoria artei contemporane.


Este vorba de o deconstrucţie (obiectivă, în act, care se confundă deja cu istoria) nu numai a canonului (istoric) occidental, ci şi, treptat, a înseşi categoriilor epistemice aflate la baza construirii canonului occidental, conform căruia istoria este o „formatare” occidentală a lumii prin care schema ierarhică providenţialistă este „secularizată”, darwinist-colonial, ca evoluţie. Proiectate mundan, ierarhiile celeste au fost reformulate, perspectivistic, ca „progres”.


Dacă pentru deconstrucţia universalizării şi a canonizării punctului de vedere istoric şi istoriografic occidental se pare că luarea în discuţie a Estului, a istoriei recente a artei contemporane din ţările Estului Europei, poate fi, strategic, suficientă, pentru treapta imediat, logic, următoare - deconstrucţia înseşi categoriilor epistemice aflate la baza puterii canonului istorico-istoriografic occidental -, Estul şi arta, combinaţia EST-ARTĂ nu va mai fi de ajuns. Intra-istoriografic, adică pentru relativi­zarea (completarea) internă a canonului occidental, Estul pare, tactic, suficient. Extra-istoric însă, adică pentru ieşirea din acest canon şi pentru deconstruirea categoriilor aflate la baza conceperii şi a puterii lui colonizatoare, se pare că va fi, totuşi, nevoie de Sud, de „un” Sud (cum spunea Deleuze).
 
Estul e doar o treaptă, direcţia actuală în erodarea dominaţiei occidentale de facto, pentru relativizarea, democratizarea, echilibrarea, completarea internă a canonului occidental. Dar pentru totala lui dizolvare, Estul de azi trebuie să fie continuat de (un) Sud. Iar dacă arta, istoria artei contemporane, se dovedeşte, în combinaţie cu Estul, esenţială, strategic, în etapa actuală (internă) a procesului global de deconstrucţie, a globalizării deconstrucţiei (globalizării), în momentul când, logic, Sudul va ajunge să deconstruiscă înseşi bazele conceptuale şi însuşi solul categorial ale canonului occidental, arta s-ar putea să fie depăşită ca „domeniu” strategic. Altfel spus, arta (contemporană) deconstruieşte (democratizează) canonul (istorico-istoriografic) occidental al modernităţii „hard” dinăuntru (şi de alături: tocmai de aici, calitatea ei nu atât anti-, cât contra-), dar această acţiune ar putea să aibă un efect pervers de închidere: întărirea, consolidarea canonului modernist occidental prin recuperarea Estului, adică prin epuizarea deschiderii spre alteritatea lăuntrică. Dinăuntru şi de aproape, arta este un domeniu strategic suficient. De departe însă, adică din afara canonului occidental, s-ar putea ca „asaltul” deconstructiv, ca ruptura epistemică să nu mai poată fi efectuată prin intermediari, în mod simbolic-metaforic, ci direct - sau mult mai direct: economic, politic.


Politic, azi, „bătălia” intra-canonică pentru deschiderea canonului occidental se duce, însă, din Est şi prin intermediul, „sub acoperirea”, în convenţia artei.


Rolul şi datoria actuală a Estului este, deci, să reziste (în continuare), adică să nu se lase păcălit de către eventuala viclenie „obiectivă” a cooptării la dominaţie prin integrare, ca „rudă săracă”, în canonul occidental. Rolul şi datoria combinaţiei strategice de forţe EST-ARTĂ este acela de a face să crească „masa critică” (deşi mai corect ar fi să spunem, poate, masele critice) a(le) discuţiilor şi a(le) problematizărilor, împingând limitele câmpului interogativ tot mai aproape de subsolul epistemic şi categorial, parcurgând cât mai complet spaţiul „dubletului empiric-transcendental” (Foucault). Discontinuitarea Estului trebuie să introducă şi să menţină deschisă breşa pentru pătrunderea (nu doar infiltrarea) „Sudului”.


Reciproc vorbind, arta (contemporană) este, azi, „Estul” care deschide pe dinăuntru, ca un adevărat cal troian simbolico-metaforic, poarta canonului pentru viitoarea pătrundere, literal (logic) politică, a „Sudului”.


Arta este, azi, domeniul politic strategic în „odiseea” geo-istorică a deconstrucţiei canonului occidental al modernităţii (şi, implicit, al post-modernităţii: după modernitatea „hard”, canonică, postmodernitatea canonică, hard-soft, de „a treia cale”). În artă se poartă, azi, „sub mască” (Deleuze), discuţiile fundamentale care vor permite, logic, nu numai contrabalansarea, integrarea şi, deci, în mod pervers, consolidarea şi extinderea cu adevărat globală a dominaţiei canonului occidental, a Occidentului canonizat, ci, ulterior, dizolvarea bazelor epistemico-categoriale aflate la temelia „descrierii”-performare actuale a lumii.


Nici Estul, nici arta nu vor mai fi, însă, de-ajuns. Dar „masa critică” ce se formează deja în câmpul lor trebuie susţinută, consolidată, amplificată. „Batălia contra-canonică” se poartă, azi - ca etapă geoistorică - în câmpul „estic” al artei.


Şi, ca să fie cât se poate de clar, nu împotriva unui canon pentru impunerea altuia, ci, dacă s-ar putea, împotriva înseşi ideii de canon şi de dominaţie.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul