Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Marea lui iubire a fost teatrul

        Lucia Verona

Acum cīteva zile mă suna, chiar şi de trei ori pe zi, să se asigure că următoarea ediţie a „Clubului Dramaturgilor” se va desfăşura īn condiţii bune. Cu numai două săptămīni īn urmă l-am īntīlnit la o premieră, la Teatrul Naţional, după ce, cu cīteva zile īnainte, fusesem īmpreună la o altă premieră, la Piteşti.


Iar acum trebuie să scriu despre Mircea Ghiţulescu la timpul trecut. E greu, aproape imposibil. Īncă nu-mi vine să cred.


Totuşi...


Dacă Mircea Ghiţulescu ar fi ales să fie numai prozator, romanul Wiener Walzer ar fi fost suficient ca să rămānă īn istoria literaturii.


Dar marea lui pasiune, marea lui iubire a fost teatrul. Tot ceea ce īnseamnă teatrul, de la text la spectacol, de la marionete la operă. Vedea toate spectacolele, mergea la toate premierele din Bucureşti şi din ţară, era invitat la concursuri şi festivaluri, făcea parte din jurii, mergea cu egală plăcere, cu egal interes la Iaşi, la Satu Mare sau la Casa­blanca. Dramaturgii - chiar şi cei consacraţi - īi trimiteau noile lor piese, aşteptīndu-i reacţiile. Īi cunoştea pe toţi, cu cei mai mulţi era prieten. Nu cred că există vreun dramaturg romān contemporan despre care să nu fi scris. Era un susţinător puternic şi plin de pasiune al tea­trului romānesc şi al dramaturgiei ca literatură.


Avea o capacitate de muncă uluitoare. Scria despre tot ce vedea, despre tot ce citea. Scria mult - de la articole, cronici şi prefeţe la lucrări monumentale precum Is­toria li­teraturii dramatice romāne contemporane sau Cartea cu artişti. Īn ultimele lui zile lucra la o istorie a teatrului universal.


A fost creator de evenimente şi instituţii teatrale: ca director īn Ministerul Culturii īntre anii 1990 şi 1992, a īnfiinţat Festivalul Naţional de teatru „I.L. Caragiale”, Concursul de dramaturgie „Camil Petrescu”, Festivalul „Gulliver” de la Galaţi, Teatrul „Urmuz” (actualmente „Metropolis”) din Bucureşti. Mai tīrziu, īmpreună cu un alt mare dispărut, Iosif Naghiu, a organizat Colocviul Naţional de dramaturgie de la Buşteni - Sinaia şi a īnceput, īn 2001, editarea revistei Drama, singura publicaţie romānească dedicată exclusiv literaturii dramatice.


Ultima lui creaţie este Clubul Dramaturgilor, apărut īn 2004, al cărui principal organizator şi moderator a fost. Īn ultima zi de luni a fiecărei luni, se īntīlneau īn Sala Oglinzilor de la Uniunea Scriitorilor dramaturgi, critici, actori, regizori şi alţi iubitori de teatru. Amfitrionul era Mircea Ghiţulescu: el invita publicul să asculte lectura unei piese īn interpretarea unor actori de prestigiu, el oferea, īn pauză, un pahar de vin, apoi, tot el, cu inimitabilul lui talent de a spune īn cīteva cuvinte esenţialul despre un autor sau o piesă, dădea tonul discuţiilor despre piesa ascultată.


Clubul Dramaturgilor, conceput ca spaţiu de afirmare pentru textul dramatic, a devenit şi o rampă de lansare pentru dramaturgi īncă necunoscuţi sau prea puţin cunoscuţi. Ca membru īn juriu la multe concursuri de dramaturgie, Mircea Ghiţulescu avea ocazia să citească zeci, sute de piese şi avea o bucurie cu totul specială cīnd găsea piese bune, era fericit să descopere autori dramatici noi şi valoroşi, unii chiar foarte tineri, cărora le oferea şansa de a se confrunta cu exigentul public al Clubului Dramaturgilor.


Secţia de dramaturgie şi critică dramatică a ASB va continua editarea revistei Drama şi organizarea Clubului Dramaturgilor (īmpreună cu MNLR). Am decis, īmpreună cu colegii, să dăm Clubului Dramaturgilor numele celui care l-a creat. Este un gest firesc. 

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul