Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Cealaltă țară

        Monica Grosu

Noul roman al Hertei Müller, Călătorie într-un picior (Humanitas, 2010), recent lansat la Bucureşti, în prezenţa autoarei, tratează, în filigranul sentimentelor, aceleaşi vechi obsesii şi temeri, tipice omului ,,cu privire estică”, trăitor sub dictatura ,,regelui”. Cartea a fost scrisă iniţial în germană, în anul 1989, primul an în care scriitoarea, de curând repatriată, respira aerul libertăţii, dar al unei libertăţi exterioare, fiindcă, în interiorul ei, după cum o demonstrează fiecare volum în parte, autoarea încă purta în chingile sufletului, viaţa din ,,cealaltă ţară”, cu toate formele ei de înjosire, trădare şi moarte.


Plecarea nu aduce, în cazul acestei scriitoare (ca şi a eroilor săi), eliberarea, ci doar prilejuieşte reflecţia asupra faptelor trăite şi purtate ca o povară, ascunsă însă de ochii iscoditori ai celorlalţi. Comparaţiile nu încetează să-i inunde imaginaţia Irenei, protagonista romanului de faţă, o femeie de 35 de ani, care întruchipează destinul emigrantului ajuns în Vest, bulversat între trecut şi prezent, tulburat de lumea occidentală, în goana ei după aparenţă, invadat de coşmarul ,,celeilalte ţări”, nenumite, dar atât de transparente. Mergând mai departe pe firul an­xietăţii, tipic lumii actuale, Herta Müller asociază temei generale şi aspecte adiacen­te, precum dislocarea, alienarea, homosexualitatea, inadaptarea, ratarea. Într-un cuvânt, ex­perienţe diverse, frânturi de viaţă trăită, flash-uri ale unei realităţi contemporane, atât de actuale încă, atât de intens resimţite de protagoniştii romanului, nu mulţi la număr, dar cu destine ce sar din tipar.


Călătorie într-un picior redă, astfel, experienţa stângace a despărţirii şi singurătăţii, a transmutării între două universuri, fără acces deplin în niciunul dintre ele. Suspendată între aceste două lumi ne apare şi viaţa Irenei, care străbate tot hăţişul labirintic al birocraţiei pentru a primi cetăţenie străină, încearcă pe rând emoţiile tipice emigrantului care nu are loc să doarmă, se simte umilit şi străin, cu geamantanul inoportun în mână sau, mai precis, cu viaţa cuibărită strâns într-un geamantan. Nu ne mai miră atunci, reflecţiile de genul: ,,Cea mai bună invenţie a omenirii este patul” (p. 41).
   
Practicând o proză concisă, minimalistă, care se citeşte uşor, fără a fi uşoară, Herta Müller îşi solicită permanent cititorul, lăsându-i sarcina de a compune mai departe firul poveştii ce e doar punctat sumar, cu mici popasuri pe momente sau imagini-cheie. Stilul concentrat, cu fraze scurte, adesea poetice, provoacă poticneli cititorului, determinându-i pauze de reflectare şi sporindu-i curiozitatea în a relua firul istorisit. Aşadar, o proză provocatoare, prin care autoarea îşi ţine treaz cititorul,  înfăţişându-i teme şi imagini cu greutate.


În cel mai firesc mod posibil, pe pagina albă de hârtie sunt aproape desenate gândurile Irenei, viaţa ei interioară, cea care prinde treptat contur în roman, exteriorul fiind doar întrezărit, căci mişcarea epică se deplasează dinspre interior spre exterior, în mişcări centrifugale. De la mirosul aparte al scrisorilor din ,,cealaltă ţară” până la modalitatea interceptării lor, Irene cunoaşte toate sinuozităţile regimului dictatorial cu practicile sale aberant confecţionate. ,,Scrisoarea era de la Dana. Scrisorilor Danei le trebuiau săptămâni în şir să ajungă. Înainte ca Irene să le deschidă, mai fuseseră deja deschise o dată. Conţinutul lor era vechi. Şi erau precaute, cântărite atent cu privire la ce era voie să scrii. Şi la ce nu era voie să scrii. Scrisoarea care provoacă sentimente, gândi Irene. Seducţie cu fiecare picătură” (p. 90). Primirea scrisorii stârneşte dorul, nostalgia dezrădăcinării, a lipsei de apartenenţă chiar, mai ales că izgonirea atrăsese după sine şi această componentă a singurătăţii şi apatrierii.


În gestica sentimentelor intime, Irene îşi dozează strâns dorul, nefăcându-i loc pentru manifestare, ci ţinând bine în frâu orice pornire a gândului pe drumul de întoarcere acasă. ,,Ce trebuia să se mişte acolo, în cap, ca să poată fi numit dor de-acasă? Gândurile îi rămâneau uscate. Lacrimile nu veneau niciodată. (…) Îşi gestiona dorul de-acasă împărţindu-l pe categorii: peisaj şi stat, autorităţi şi familie. Era contabilitatea unei jumătăţi de viaţă. Registre mute în rafturi străine” (p. 90). Interiorizarea emoţiei, dezvăluită cu atâta sinceritate, îşi găseşte reversul în poeticul unor tablouri exterioare în care ochiul obosit şi trist se refugiază: ,,Trecuseră luni de zile de când Irene trăia aici. Lunile zăceau în calendar. Ea n-ar fi putut produce nicio dovadă. În afara celei a anotimpurilor. Nici nu se sfârşea un anotimp, că celălalt şi începea printr-o schimbare subtilă. Termometrele de la farmaciile din colţul străzii urcau şi coborau. Castanul din strada alăturată era golaş, şi alb, şi verde” (p. 91).


La un alt palier de lectură, povestea Irenei înregistrează întâlniri şi discuţii din noua ţară, unde încearcă să se integreze, fără a putea scăpa însă de o anume singurătate. Comunicarea cu Franz, bărbatul pe care-l cunoscuse încă dinaintea plecării, pare să fie continuu minată de ceva neprecizat cu exactitate, o anume indiferenţă din partea lui, nepotrivirea modului de viaţă, depărtarea sau altceva fac relaţia să alunece într-un stadiu de incertitudine. Prin intermediul lui Franz, eroina îl cunoaşte pe Ştefan, iar acesta i-l prezintă pe Thomas, de care Irene se va ataşa, fiindcă şi el trăia, la rândul lui, drama unei acute solitudini, din care îi era imposibil să evadeze (căci era homosexual).


Prozele Hertei Müller surprind tocmai prin acest periplu în conştiinţa personajelor, prin jocul frazelor sculptate în răceala gândului, luciditatea trăirii, spontaneitatea dialogului cu sine şi interiorizarea tabloului exterior.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul