Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Peripateticianul modern

        

Mihai Şora va īmplini pe 7 noiembrie 94 de ani. O convenţie pioasă ne sileşte ca despre oamenii īn vīrstă să scriem elogii catifelate, ca īntr-o conspiraţie unanimă, me­nită a le menaja umorile debile. Urmarea e o reverenţă īndoielnică, ce miroase de la o poştă a panegiric şi a īngroşare encomiastică, a plecăciune săvīrşită cu senzaţia că nici măcar tu īnsuţi nu crezi īn ea. Īn această privinţă, Mihai Şora te scuteşte de la bun īnceput de orice compromis reverenţios, căci are īn el ceva din stofa acelor oameni despre care nu poţi scrie decīt dacă, mai īntīi, i-ai īndrăgit. Tocmai de aceea dorinţa de a scrie despre el nu īţi este īnsoţită nici o clipă de gīndul că la mijloc ar fi o convenţie ipocrită sprijinită pe o intenţie linguşitoare.


Mai īntīi, cărţile. Volumele lui Şora trec de obicei drept nişte lucrări alambicate şi stranii, cu desene şi ecuaţii matematice presărate printre citate īn latină, greacă şi germană, pe scurt, nişte cărţi ilizibile, indigeste şi plicticoase. N-am īntīlnit nici un om care să-mi spună că le-a citit cu plăcere. De fapt, există īn ele o gīndire prin excelenţă recurentă şi remanentă, adică o gīndire īn care o temă este părăsită pentru a fi regăsită după un periplu săvīrşit īn matca temelor tradiţionale ale filozofiei. Totul seamănă cu o plimbare circulară īn care domeniul predilect nu este o disciplină filozofică anume, ci ceva care precede şi face cu putinţă toate disciplinele filozofiei. E vorba de felia inefabilă a condiţiilor de īntemeiere metafizică a oricărei discipline, iar reprezentarea intuitivă a acestei felii este nici mai mult, nici mai puţin o figură geometric㠖 o sferă cu totul şi cu totul stranie, o sferă a cărei rază este nulă şi al cărei centru permite o īnşurubare a īntregului conţinut īntr-un fel de vīrtej care, īnghiţīnd totul, aruncă acest tot īntr-o altă dimensiune, una īn īntregime incognoscibilă, dar o dimensiune despre care, atunci cīnd este rugat să se pronunţe, Mihai Şora, ridică mīinile īn semn de veto: „Nu teologizez! M-am ferit tot timpul să teologizez mai mult sau mai puţin voalat. Filozofia e una, teologia e alta!“. Mihai Şora pare a fi un gīnditor posedīnd o viziune proprie şi, īn plus, este un intelectual a cărui memorie īţi induce un soi de stupoare şi de perpetuă mirare, şi asta cu atīt mai mult cu cīt se scuză mereu că a īnceput să uite unele amănunte.


Apoi omul. Mihai Şora este un timid, un mare timid, dar un timid a cărui tăcere, putīnd dura minute īntregi fără nici un sorţ de īntrerupere, se preschimbă brusc īntr-o elocvenţă frizīnd limbuţia atunci cīnd anturajul īn care se mişcă este alcătuit din figuri cărora le-a găsit un loc īn orizontul său afectiv. Mihai Şora nu se manifestă deplin decīt īn prezenţa acelor oameni pe care a reuşit să-i īnvăluie afectiv īn plasa lumii sale interioare. Faţă de orice prezenţă străină, īncepīnd de la un singur om şi mergīnd pīnă la un auditoriu numărīnd zeci de chipuri, carcasa timidităţii sale īl īmpiedică să īntindă antenele intuiţiei sale sufleteşti. Şi atunci Mihai Şora e ca un orb tatonīnd temător īntr-o masă de chipuri  lipsite de identitate. Dar de cum chipurile acelea īncep să aibă culoarea afectivă a unei īnfăţişări cunoscute, Şora intră īn elementul lui, ajungīnd să crească şi să se dezlănţuie pīnă la pragul unei insolite efervescenţe colocviale. E un spectacol de neprevăzută fluctuaţie interioară să vezi cum, dintr-un taciturn retractil, Mihai Şora devine, īntr-o ambianţă intimă, un om de o sociabilitate molipsitoare. A fi timid este mereu o chestiune de familiarizare cu spaţiul psihologic, un spaţiu pe care, de cum ai ajuns să-l stăpīneşti, suferi o veritabilă metamorfoză. Exact acest lucru se petrece īn interiorul lui Mihai Şora, şi atunci, dīndu-ţi seama de metamorfoza insolită din sufletul acestui intelectual, īncepi să te īntrebi cine este de fapt Mihai Şora la cei 94 de ani pe care īi va īmplini īn curīnd.


Mihai Şora este exemplul straniu al unui om care s-a pregătit toată tinereţea ca să fie filozof şi a ajuns să lucreze toată viaţa ca funcţionar public, schimbīnd locurile de muncă īn acelaşi ritm īn care era dat afară din ele. Rīnd pe rīnd, a fost referent de presă la Ministerul de Externe, redactor de carte, consilier ministerial şi director al reţelei de biblioteci din ţară, făcīnd, aşadar, exact lucrurile la care nu se gīndise vreodată că va ajunge să le facă. Īntr-un cuvīnt, cam tot ce a vrut să facă nu a putut, dar a ajuns să facă lucruri pe care nu le-a prevăzut niciodată. Este părintele colecţiei „Biblioteca pentru toţi“ de la ESPLA (Editura de Stat pentru Literatură şi Artă), care a reprezentat repunerea īn circulaţie a patrimoniului cultural european, o serie editorială din care nu e romān care să nu fi cumpărat cīteva cărţi pentru biblioteca proprie.


Temperamental vorbind, unda de agresivitate pe care Mihai Şora o emană īn jurul său este nulă. Este nonbeligerantul prin excelenţă, cu o blīndeţe de stareţ nonagenar şi cu o serenitate de fiinţă imună la intemperiile culturale. Timiditatea incurabilă pe care o are īi dă aerul unei fiinţe introvertite, căreia stīngăcia pe care o are īn public, īn loc să-i īmprumute crusta unei blazări īncruntate, aşa cum se īntīmplă de obicei īn cazul celor care īşi ascund sfiiciunea īn spatele unei măşti de intransigenţă crispată, i-a dăruit o bună-dispoziţie netulburată. Şora e mereu senin şi cu fruntea descreţită, şi nu-mi amintesc să-l fi simţit vreodată adumbrit de vreo supărare.


Judecat după gradul de receptare a operei, se poate spune că omul Şora e mai cunoscut decīt cărţile sale. Īl ştim din ce am auzit despre el, şi nu din ce-am citit din el. Celebritatea lui nu este una livrescă şi auctorială, ci una omenească şi directă. Īntre el şi public nu se interpun paginile scrise, ci figura senină, taciturnă şi bonomă a acestui peripatetician modern, agreabil şi īnviorător. Pe deasupra, Şora are aura celui care trage după sine memoria unui secol īn­treg, semănīnd cu un mărturisitor care, trecīnd prin īmprejurări deosebite, a trăit alături de oameni deosebiţi. De aceea, cel mai important lucru īn cazul lui Mihai Şora este că există şi că poate depune mărturie despre vremurile prin care a trecut.


Cred că una din tristeţile lui nemărturisite este că, dintre tinerii care vin la el, majoritatea nu-l īntreabă despre filozofia lui, ci despre cutare eveniment trăit sau despre cutare personalitate īntīlnită. Īn ochii noştri, Şora este martorul viu al secolului XX. Nu singurul, dar negreşit cel mai distins dintre ei. Să-i urăm La mulţi ani! cu prilejul īm­plinirii celor 94 de ani. (S.L.)

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul