Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Horror şi orori

        Călin Stănculescu

Dintre premierele ultimei săptămâni cinematografice, filmul Saw 7 3D se impune prin cantitatea de membre tăiate, ochi scoşi, tone de hemoglobină risipite cu dărnicie pe pereţii halelor dezafectate pentru scenariile justiţiare ale unui fost poliţist. „Horror” curat, adică fără mari preocupări pentru logica situaţiilor în care se trezesc personajele, cu poliţişti dotaţi cu o mare cantitate de naivitate, pentru a nu afirma că sunt imbecili de-a dreptul, cu o scenografie precară şi o poveste trasă de păr de la un capăt la altul, cel mai recent film din seria Saw - spun recent fiindcă nu sper a fi ultimul, în ciuda declaraţiilor producătorilor că se vor opri, dar nu se ştie pentru cât timp -, demonstrează falimentul unui gen ce trăieşte din politica „urmărilor”, practică uzuală la fabrica americană de filme.


Dacă Bond a ajuns la numărul 23, Harry Potter are doar opt serii, saga Amurg are cinci serii, Batman are şapte, Stăpânul inelelor - cinci, The Bourne Legacy - patru, Alien şi X-men - cinci, Oameni în negru ajung la seria trei cu 3D, iar James Cameron, după unele publicaţii, cel mai influent regizor al Hollywoodului, proiectează alte două serii din Avatar tot în 3D, se poate spune că politica „francizelor” este extrem de profitabilă. Fapt ce dovedeşte însă subţierea fanteziei scenariştilor, lipsa de curiozitate faţă de subiectele originale, calea bătută a profitului cu orice preţ, în ciuda precarităţii subiectelor exploatate.


Un alt tip de orori ne propune ultima parte a trilogiei lui Andrei Ujică, profesor de film la Karlsruhe, Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu. Precedentele două părţi au fost Videograme dintr-o revoluţie, 1992, şi Dincolo de prezent, 1995, filme ce ar trebui reprogramate, cel puţin pe canalele de televiziune, pentru a fi mai bine înţeles demersul cinematografic dedicat „ultimului” preşedinte comunist.


Prezentat în premieră mondială la Cannes şi apoi aplaudat la Toronto, New York, San Sebastian, Vancouver, Londra, filmul a pri­mit cu câteva zile în urmă Marele Premiu al Secţiunii Documentar de la festivalul de la Bergen-Norvegia. Extrăgând trei ore din peste cele o mie de ore de peliculă dedicată lui Ceauşescu, regizorul timişorean marchează, fără a comenta, cei 24 de ani de domnie ceauşistă, portretul „conducătorului” comunist fiind reliefat atât de înâlnirile sale internaţionale, care au cimentat o legendă greu de sucit din minţile multor români, cât şi de evoluţiile sale din ţară, unde universul politic este nu de puţine ori dublat de spaţiile de intimitate, de momentele surprinse cu cei apropiaţi, cu familia. A rezultat un documentar apreciat la Cannes astfel: „filmul lui Andrei Ujică a făcut ca majoritatea filmelor de acţiune din festival să pară banale şi plictisitoare”. Nu este nimic exagerat. Cele peste trei ore de proiecţie trec uşor, în ciuda ororilor determinate de evoluţia personajului principal. Cineastul îşi caracterizează eroul - „am putea spune că Ceauşescu a fost un Louis de Funes al marxismului, mai ales spre sfârşitul vieţii. Momentele când era de un ridicol involuntar alternau cu cele de singurătate aproape tragică, şi acestea dau întregii apariţii o complexitate neaşteptată”. Totuşi, cineastul nu ocoleşte consecinţele nefaste ale comunismului, imagini elocvente fiind vitrinele foamei, cele legate de distrugerile în ritm industrial, de evoluţia cultului personalităţii de inspiraţie asiatică. Accentul pus pe primii opt ani de domnie dezechilibrează ansamblul, fără a afecta forţa imaginilor care defilează, susţinute doar de forţa foarfecii montajului. De văzut, dar o singură dată.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul