Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Ursuleţi de pluş, coate-n gură, simulări, acuze

        Critias

Un cipriot, Spyros Marangos, nu jurnalist, nu vreun fanatic suporter, ci ditamai oficialul, a incendiat lumea fotbalului susţinând că atribuirea organizării Campionatului european Poloniei şi Ucrainei s-a făcut pe bază de şpagă. Omul susţine că la mijloc au fost bani mulţi, 11 milioane de euro, împărţiţi, nu tocmai frăţeşte, de patru oficiali UEFA cu drept de vot. 3 milioane de euro au fost înmânaţi în văzul tuturor, pitiţi fiind în burta unui ursuleţ de pluş. Dacă individul nu e nebun, nu e dus cu pluta, un d-ăla care se trezeşte dimineaţa vorbind în limbi străine fără să le fi învăţat vreodată, atunci e limpede că UEFA are o problemă. Că fotbalul european şi mondial are încă o problemă. Şi că, în ciuda eforturilor de a fi extrem de opac, iată că răzbat de dincolo de cortina de fier bine trasă de oficiali informaţii că imperiul fotbalului e ros pe dinăuntru, ca orice imperiu în descompunere, de corupţie, depravare şi cancer moral. Nu mă îndoiesc de faptul că scandalul va fi repede înăbuşit, că omul va retracta cele spuse, că nimeni nu-i va susţine acuzele, pentru că imperiul fotbalului concurează în organizare, funcţio­nare, adevăr şi dreptate după cele mai rigide norme împrumutate de la mafie. Este normal să fie aşa, de vreme ce în fotbal se vehiculează sume uriaşe, iar noi ştim cât de corupători sunt banii, mai ales când ei sunt foarte mulţi. Vremurile romantice în care se dădea un şpriţ adversarilor care o lăsau mai moale, o găină şi 20 de ouă arbitrilor care fluierau pentru gazde 11 m în ultimul minut, deşi mingea era la centrul terenului au apus. Şi nu se vor mai întoarce niciodată. Acum, dincolo de orgolii - patronii sunt oameni extrem de bogaţi, iar bogaţii au tot felul de ciudăţenii, printre care şi aceea că o înfrângere este percepuă ca un afront personal -, dincolo de abilitatea de a da cu piciorul în minge şi de bucuria de a da gol, se află măria-sa banul. Victoriile, campionatele câştigate, participare doar şi, iată, chiar şi organizarea unei întreceri aduc bani, foarte mulţi bani. Iar banii... nu aceia care circulă sunt buni, ci aceia care vin la tine. Nu m-a mirat prea tare acuza cipriotului, pentru că lucrurile astea se simt chiar şi din afara fotbalului. Nici nu m-a indignat faptul că se măsluiesc voturi - unde nu se măsluiesc? Pe mine m-a întristat soarta nedreaptă a ursuleţului de pluş. După ce toată viaţa mi-a fost drag şi a fost simbolul candorii, blândeţii şi inocenţei copilăriei, iată că mă dezamăgeşte şi participă la măgării d-astea, acceptând să înghită în burtica lui trei milioane de euro şi să fie livrat nu ca un cadou frumos şi pur, ci ca odios obiect purtător de şpagă. Cum mă voi mai uita eu la ursuleţii de la magazinele de jucării, la cei din camerele copiilor, la delicatele genţi ursuleţi de pluş purtate mai ales de tinere? Dar, mai ales, voi mai putea da cadou un ursuleţ de pluş? Niciodată! Păi, vă daţi seama ce dezamăgire voi produce când cel căruia i-l voi înmâna îl va tăia repede acasă căutându-i prin burtă şi nu va găsit nici măcar un euraş, nici măcar o sută de lei, nici măcar de-o bere, de-un mic, de-o scobitoare acolo? Oricum, de aici înainte voi fi foarte atent şi mă voi uita la cine are ursuleţul, cui i-l dă şi de ce i-l dă.


Asta ar fi o soluţie pentru deconspirarea şpăgarilor şi din fotbalul românesc: arbitrii, oficialii şi patronii de cluburi să vină la DNA cu jucăriile de-acasă. Cine are ursuleţi să fie luat la întrebări: de unde-i are, cu ce ocazie i-a primit, dar mai ales unde sunt ceilalţi frăţiori ai lor? Pentru că şi la noi vremea valizelor grobiene a trecut. Cum să mai dai bani ca ciobanul cu sacul? Îi pui într-o frumoasă şi delicată jucărie, pe care o înmânezi ca amintire arbitrilor, i-o dăruieşti naşului (de botez, de cununie, de Federaţie) de ziua lui. După cum se desfăşoară campionatul nostru, senzaţia mea este că multă lume are ursuleţi de pluş pe-acasă. Unii chiar se plâng că au prea mulţi şi ar vrea să mai dea din ei, dar nu mai găsesc doritori. E cazul băieţilor ălora de la Cluj care, anul trecut, cu ursuleţii în braţe, declarau candizi „noi nu comentăm arbitrajul” (declaraţie care se traduce aşa: arbitrajul ne-a favorizat pe noi), iar anul acesta fac spume la gură acuzând în stânga şi-n dreapta. De grija altor ursuleţi mor şi alde Dinu Vamă şi Jiji Becali. Se spun vorbe urâte şi pe la televizor despre unii şi alţii. Păi, dacă a ajuns mâna dreaptă a lui Jean Pădureanu, elev sârguincios la lecţia „reciprocităţii”, ursuleţi şi cum să faci profit fără să tragi vreodată la titlu, să vorbească de măgării în fotbal, e clar că s-a depăşit limita bunului-simţ chiar şi între băieţii deştepţi ai fotbalului nostru. Nu mai e onoare, nu mai sunt „prinţipuri”, adică Borcea nu putea să vorbească direct cu ’mnealui dacă avea nevoie de alea trei puncte, ce trebuia să mai amestece şi arbitrul?! Se uitau amândoi pe programul meciurilor viitoare şi se stabilea frumos, ca în vremurile în care mai era onoare, de unde şi le vor recupera şi cu asta gata. Dacă Paszkany ajunge să-l acuze pe Istvan Kovacs că a arbitrat nu atât în defavoarea CFR-ului, ci în câştig pentru Dinamo, e limpede că s-a întors lumea cu pardonul în sus şi s-au amestecat limbile ca în turnul Babilonului, nemaiînţelegându-se frate cu frate. Ce nu ştie sau uită Paszkany este că ursuleţul se dă punctual: cu o anumită ocazie, într-un anume moment, nu pentru toată viaţa!

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul