Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Sarajevo, mon amour

        Geo Vasile

La şapte ani după Non ti muovere (2001), tradus la noi īn 2004 (Nu te mişca, Polirom, 311 p.), Margaret Mazzantni reapare pe scenă cu un nou roman, Venuto al mondo (2008),  a cărui  versiune romānească este semnată de aceeaşi excelentă italienistă Gabriela Lungu. Aşadar, Venit pe lume (Polirom, 2010, 586 p.) pivotează īn jurul unei teme esenţiale pentru autoare: maternitatea pe fundalul Istoriei imediate, cu accesele sale de război şi pace, de vendete etnice şi religioase, īn cazul de faţă fiind vorba de asedierea oraşului Sarajevo (1992-1995). Eul narator este chiar protagonista, Gemma, de cincizeci şi trei de ani; īntr-o dimineaţă a anului 2002 este informată de prietenul şi poetul Gojko că īn capitala Bosniei s-a vernisat o expoziţie de fotografii ale lui Diego, soţul iubit al Gemmei, mort cu şaisprezece ani īn urmă şi nicicānd uitat. Sosirea Gemmei echivalează cu redeschiderea unei răni profunde, de-aici şi scriitura detaşată şi, īn acelaşi timp, cu sufletul la gură, realist-senzorială prin detalii nicicānd banale (mai ales olfactive), percutante, departe de orice concesii făcute unei posibile viziuni dulcege, melodramatice, sentimentale. Stilul este, dacă putem spune aşa, viril, diseminānd urgenţă, panică, primejdie, totul fiind trăit  cu maximă intensitate, ca şi cum timpul n-ar mai avea răbdare. Romanul este o abordare a prezentului vieţii Gemmei la Roma (alături de noul său soţ, Giuliano, un militar discret şi atotīnţelegător, şi de băiatul ei, adolescentul Pietro), dar mai ales a feliilor de trecut (flash-uri derutante), precum evocarea istoriei personale, a etapei iubirii şi căsniciei cu Diego, a ravagiilor şi atrocităţilor războiului.  Venind  la Sarajevo să se documenteze pentru lucrarea de diplomă  asupra lui Ivo Andrič, are drept ghid un poet cam beţiv, Gojko, care de fapt se ocupă de mai multe, interpret, bişniţar, şofer, ziarist, bref, un fel de genius loci cu suflet de aur; total lipsit de īnclinaţii marţiale, ce nu va pregeta totuşi să lupte pentru eliberarea oraşului său. Tocmai cānd se pregătea să se īntoarcă la Roma petru a se căsători cu un Fabio, Gemma face cunoştinţă cu un tānăr, un fotograf „de băltoace” genovez, puţin extravagant, puţin copil, neliniştit (precum eroii lui Radiguet), timid, afectuos şi, īn acelaşi timp, gata de gesturi atipice, chiar extreme. Iubirea lor īşi are īnceputul  chiar īn acest oraş īn vremea perioadei exaltante a Olimpiadelor de iarnă din 1984.


După scurtul interludiu al căsătoriei cu pragmaticul şi predictibilul Fabio, Gemma este căutată de Diego cu care va avea o relaţie aproape gemelară, simbiotică, īn ciuda greutăţilor cotidiene: găsirea unei case, a unui loc de muncă şi - temă recurentă a romanului - dorinţa de a avea un fiu. Dorinţă irepresibilă, īn ciuda sentinţei medicale: ovule oarbe, embrioni veştejiţi, sterilitate. Ceea ce o face pe Gemma să īncerce tot ce e omeneşte posibil: sarcini īntrerupte, injecţii cu hormoni, fecundare in vitro, adoptarea unui copil (ce le este refuzată de birocraţie, deşi erau căsătoriţi), uterul-surogat oferit pe mărci īn Iugoslavia fie de femei sărmane, fie de prostituate recrutate chiar de medici etc. Gemma va străbate toate fazele sufleteşti aferente, de la deziluzie şi frustrare dureroasă la speranţă, de la disperare la o hotărāre extremă: fiul se va naşte, contra unei sume de bani, din īmpreunarea lui Diego cu Aska, o tānără trompetistă punk din Sarajevo. Un joc pervers, am zice, regizat de o femeie căreia soarta i-a refuzat maternitatea. Īntre timp, izbucneşte războiul īn Bosnia, drept care Pietro va veni pe lume īntr-un oraş asediat. Gemma se va īntoarce, nu fără a risca periculoase aventuri, la Roma cu copilul. Diego, frămāntatul nostru erou care se droga, incapabil să se adapteze la normalitate (făcuse rost deja de un contract cu o mare firmă de publicitate din Milano) sau atras de acel vivere pericolosamente şi de război, se īntorsese la Sarajevo, unde o reīntālneşte pe Aska, dar şi propria moarte.


Apelul telefonic al lui Gojko cu care īncepe romanul, dar şi dorinţa de a cunoaşte īmprejurările morţii lui Diego o determină pe Gemma să se īntoarcă cu fiul ei la Sarajevo. Cum spuneam, romanul nu se deapănă linear nici măcar atunci cānd abordează trecutul, dimpotrivă, povestea a ceea s-a īntāmplat se īmpleteşte cu revenirea Gemmei şi a lui Pietro īn oraşul bosniac  care īncă īşi arată urmele  războiului pe ziduri şi clădiri (perforate de obuze sau grenade), dar şi pe feţele oamenilor, imensele cimitire cu datele naşterii diferite şi cele ale morţii, identitice. Cu siguranţă, Margaret Mazzantini ştie să povestească războiul cu forţă şi disperare, inclusiv stilistică, īntr-o alternanţă de imagini īnspăimāntătoare şi necesare tăceri, Războiul, foametea, neputinţa de a īnţelege cu adevărat ce anume se īntāmplă şi mai ales de ce. De unde au apărut acei cagularzi-cetnici, „lupi” care ucid tot ce mişcă, īmpuşcă din amuzament, violează tinere (memorabil este episodul violării īn grup a Askăi īnsărcinate cu Pietro sau a unei fetiţe de 12 ani, care moare īn urma profanării la care a fost supusă).


Tema bestialităţii absurde se estompează prin revenirea temei maternităţii: a fi mamă īnseamnă a iubi un copil cu toată fiinţa, chiar dacă nu este rod al propriului trup, a iubi dincolo de orice oprelişte sau prejudecată: chiar dacă Aska  fusese violată şi pāngărită de cetnici, Gemma nu stă prea mult pe gānduri īn privinţa lui Pietro: el este fiul iubitului ei Diego, fotoreporter de război şi victimă colaterală a genocidului de la Sarajevo. Un alt merit al autoarei este descrierea acelui oraş splendid deşi martirizat, māndru precum locuitorii săi, palimpsest al unor diverse culturi, o pildă de convieţuire paşnică pānă acum cāteva decenii.


Īn ciuda celor 500 de pagini, romanul are fluenţă, naturaleţe, tensiune şi dramatism non-stop, asta şi datorită ireproşabilei versiuni a Gabrielei Lungu. O astfel de anvergură īngăduie şi prezenţa  cātorva personaje de plan secund bine creionate: Gojko, prieten, poet, omniprezent, Armando, tatăl Gemmei, tandru şi eficient īn anii īn care Gemma īşi creşte fiul, Aska, fata plină de vise, marcată īnsă ireversibil  de război, evreul sārb Jovan şi „copilul albastru” ucişi de călăi; Pietro īnsuşi, adolescentul cu ochi violeţi, rebel, dar tandru, īntr-un cuvānt, ataşant.


Īn această amplă frescă de tenebre şi lumină (distinsă īn 2009 cu Premiul Campiello), destinul personajelor de prim-plan, aduse de valul Istoriei, se īntreţese cu cel al oraşului bosniac asediat de răz­boi, simbolizat īn chip de trăgător de elită. Margaret Mazzantini semnează o extraordinară ficţiune amintind de tragediile antice, cu numeroase oaze de poezie şi spirit civic.


Autoarea (n. 1961, la Dublin) este actriţă de teatru, cinema şi tv, dramaturg. Soţul său, cunoscutul regizor şi scenarist de film Sergio Castellito, va transpune şi acest roman pe marele ecran, cu aceeaşi Penelope Cruz din Nu te mişca, īn rolul Gemmei.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul