Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Alexandru Ciorănescu, un precursor cultural al unificării europene

        Crisula Ștefănescu

În urmă cu mai mulţi ani, prin februarie 1999, l-am vizitat pe profesorul Alexandru Ciorănescu la Bahamar, în Insulele Canare, să-i cer permisiunea de a publica în volum corespondenţa de aproape o jumătate de secol cu fratele său, politologul şi scriitorul George Ciorănescu.(1) Avusesem ocazia să-l ascult de mai multe ori pe Profesor vorbind în cadrul Cenaclului literar „Apoziţia” din München şi să stăm de vorbă în diverse împrejurări, fie în casa fratelui său George, la noi acasă sau la alţi prieteni, fie la câte o grădină de vară, unde, spunea Profesorul, „discuţia se animă“. Îi luasem şi câteva interviuri pentru emisiunea „Controverse-Confluenţe Est-Vest” a „Europei Libere” şi citisem sau răsfoisem multe din cărţile sale. Credeam, îmi închipuiam, că ştiu câte ceva despre Alexandru Ciorănescu, care avusese, de altfel, şi amabilitatea să se aplece asupra încercărilor mele poetice şi să prefaţeze volumul meu de debut. Numai în Tenerife, când am fost oaspetele Profesorului, am realizat însă cât de puţin ştiam despre opera cărturarului Alexandru Ciorănescu, cât de greu este să îţi dai seama de adevăratele dimensiuni ale personalităţii sale. Făcea parte din speţa rară a desţelenitorilor şi deschizătorilor de drumuri, a curioşilor şi neastâmpăraţilor care ar dori să cerceteze tot universul cărţilor, să-i dezlege în întregime tainele, niciodată mulţumiţi de interpretările oferite. „Îmi place”, spunea Profesorul, „să scormonesc, să-mi bag nasul prin lucruri prost interpretate sau neîmplinite. Cum văd o carte, încep s-o răsfoiesc, chiar dacă o cunosc, caut s-o recitesc, poate mai aflu ceva!”.


 Mişcându-se cu o uşurinţă surprinzătoare în patru limbi: româna, italiana, franceza şi spaniola, Alexandru Ciorănescu trecea cu eleganţă dintr-o cultură în alta. Avea vocaţia universalităţii, activitatea sa literară întinzându-se pe spaţii largi, în cele mai variate domenii: a fost critic literar, filolog, istoric, istoric literar, biograf, editor de texte, poet, romancier, autor dramatic, traducător, eseist, comparatist. Şi în toate a  strălucit. Ce operă să amintesc mai întâi? Aş fi vrut s-o pot numi pe cea mai dragă Profesorului, dar când l-am întrebat care-i este cea mai dragă, mi-a răspuns: „Cea mai proastă!”. Când am insistat: „Şi care-i cea mai proastă?”, nu mi-a răspuns direct, ci a trecut aparent la un alt subiect, care scotea la iveală una din obsesiile sau nedumeririle sale: „Ei, bine, pentru Premiul Nobel, noi, românii, avem cincizeci de autori. Şi totuşi niciodată acest premiu nu ne-a fost înmânat. Niciodată un român n-a luat Premiul Nobel. De ce nici un român să nu intre în raiul ăsta?”, Să fi nutrit Alexandru Ciorănescu speranţa şi ambiţia de a deschide prin operele sale „raiul” acesta pentru români? Să fi pus în fiecare din studiile şi operele sale atâta seriozitate şi imaginaţie,  atâta eleganţă şi informaţie, atâta erudiţie şi competenţă, visând în secret ca una din lucrările sale să devină cheia fermecată care să deschidă românilor poarta recunoaşterii universale a puterii lor creatoare? Se prea poate. Pentru că aproape fiecare din lucrările sale este o capodoperă. Într-un fel, întreaga sa operă este un miracol. „Ces trois monumentales bibliographies sont un miracle... Miracle sa connaissance de la litterature et de la langue italienne, miracle ses travaux de litterature espagnole et d’histoire des Canaries, miracle sa foi en culture des hommes, en leur esprit universel”, scria Corrado Rosso. „Un prinţ al bibliografiei”, era de părere  Pro­fesorul Henri-François Imbert.


 Alexandru Ciorănescu a fost pasionat de cercetarea în arhive, de teatru, de istorie, de geografie, de cultură, de civilizaţie, de trecut, de prezent şi de viitor, de spaţiu, dar şi de timp, de clasicism, dar şi de baroc, de literatură franceză şi italiană, dar şi de paleografie slavă. Nu-şi impunea limite. Imediat ce simţea că ar putea să existe, să i se impună o limită undeva, încerca să o depăşească. Nu ar fi putut trăi în spatele Cortinei de Fier. Consilier cultural al Legaţiei României la  Paris, nu se întoarce în ţară în momentul în care sovieticii impun un sistem co­munist, ci alege  exilul. Va reuşi să trăiască  nu ca trans­fug, ci ca un cetăţean al lumii. Pretutindeni s-a simţit „acasă”. Iubea România, dar şi Spania, Spania, dar şi Franţa, Franţa, dar şi Italia. Întrebat de un jurnalist, într-un interviu la televiziunea spaniolă, „Ce eşti dumneata?  Unii spun că eşti român, alţii, francez, unii, spaniol“, Alexandru Ciorănescu îi răspunde: „Uite cărţile mele, alege dumneata ce vrei.“ Au râs amândoi. Jurnalistul a insistat: „Spuneţi-mi serios, ce credeţi?“ Răspunsul lui Alexandru Ciorănescu: „În mod serios îţi spun că sunt european. Condiţii biografice m-au împins dincolo de comparatism, către europenism, un europenism apatrid, dacă vreţi, sau de om care are mai multe patrii.“(2) Deoarece, prin exil, contactul la nivelul familiei şi al prieteniei îi fusese sever amputat, cei doi copii fiindu-i ţi­nuţi „zălog” de regimul comunist pentru mai bine de şapte­sprezece ani şi  aproape toată familia şi  prietenii din tinereţe rămânându-i în  ţară, s-a concentrat asupra muncii sale, cu ambiţia de a nu muri specializat. Încercând odată să enumăr domeniile în care era specialist, minunându-mă, mi-a spus cu umor şi cu obişnuita modestie a oamenilor de valoare: „Vezi că sunt deja specialist în prea multe? Când eşti specialist în prea multe se poate susţine şi punctul opus că nu eşti specialist în nimic! Mai poate astăzi cineva susţine că este specialist în literatură franceză?”.


Când Alexandru Ciorănescu sosea în Canare, în 1948, ca profesor de literatură franceză la Universitatea din La Laguna, în Spania nu exista o catedră de literatură comparată. A fost o disciplină introdusă de un cărturar român venit pe pământul spaniol să promoveze cultura franceză. Profesorul îşi însuşeşte la perfecţie limba spaniolă, pe care o cunoştea oricum, din moment ce în 1940 publicase în ţară Documente privitoare la istoria Românilor culese din arhivele din Simancas, volum care cuprindea nu mai puţin 765 de piese documentare. Profitase de o vacanţă la Simancas pentru a lua contact, nemijlocit şi profund, cu universul iberic, care se va dovedi decisiv în cariera sa ulterioră, după cum constata şi istoricul Adolf Armbruster într-un articol din volumul omagial L’homme et l’oeuvre, apărut la Madrid în 1991, când Alexandru Ciorănescu împlinea 80 de ani. Stabilit în Canare, a ajuns destul de repede să stăpânească limba spaniolă până în cele mai subtile nuanţe. O prietenă a familiei, Selina Armendaris, îmi povestea că, dacă la început îl mai corectau, în câţiva ani ajunseseră să fie ei, spanioli crescuţi şi educaţi în Spania, corectaţi de Profesor, pentru care limba era „un organism viu”, un instrument care trebuia stăpânit şi folosit perfect. Alexandru Ciorănescu era  un virtuos al limbii, numai că virtuozitatea sa se manifesta pe o claviatură care nu se limita la o singură limbă, la o singură cultură, la un singur domeniu. De câte ori era invitat de o universitate sau pleca de pe insulă în vacanţă, profita de şederea într-o altă ţară spre a lua contact direct cu cultura ei. Invitat la Universitatea de la  Bahia Blanca, în 1968,  se pune la curent cu literatura argentiniană: „Am făcut studii serioase de literatură argentiniană, de care habar n-aveam”, îi scrie el fratelui său George Ciorănescu. Reîntors în Ca­nare, îşi fructifică experienţa într-o carte, scoasă la Gallimard în 1972, L’Avenir du pasée, rezultatul concret şi imediat al întâlnirii sale cu literatura argentiniană şi cu reprezentanţii ei cei mai de seamă, printre care Jorge Luis Borges.
 
Am profitat de şederea mea la Bahamar ca să-l întreb pe Profesor despre lucrurile care l-au interesat şi pe care le-a iubit în mod deosebit, despre ceea ce considera că ar fi valorile supreme, dar şi despre greutăţile inerente începutului unei alte vieţi pe meleaguri străine.(3) Trăise în oraşe mari, în metropole, la Bucureşti, Roma, Paris şi alesese să trăiască într-o insulă în mijlocul oceanului, la câteva ore distanţă, cu avionul, de orice centru cultural. Vedea în această izolare şi un avantaj: posibilitatea de a se dedica aproape în exclusivitate cercetării, studiului, creaţiei.


Alexandru Ciorănescu a făcut enorm pentru patria sa adoptivă, situând-o, prin studiile sale, în centrul de interes a ceea ce specialiştii numesc „umanismul atlantic”. Ca semn de respect şi recunoştinţă faţă de autorul lucrării Historia de Santa Cruz de Tenerife, în patru volume, incontestabilă lucrare de referinţă privind istoria insulei, locuitorii ei au dat unei străzi din Santa Cruz  numele lui Alexandru Ciorănescu, pe când Profesorul era încă în viaţă, astfel că am avut privilegiul de a mă plimba cu Profesorul pe Calle Alejandro Cioranescu. Tot ca un omagiu adus unuia dintre marii enciclopedişti ai secolului al XX-lea, o bibliotecă, în construcţie, va primi numele lui Alexandru Ciorănescu. Meritele Profesorului, recunoscute în afara ţării, sunt, din păcate, prea puţin cunoscute şi recunoscute în România. Câţi ştiu în ţară că opera lui Ale­xandru Ciorănescu însumează peste patru sute de titluri de lucrări,(4) lucrări de referinţă în bibliotecile lumii, cum ar fi Bibliografia literaturii franceze, sec. XVI-XVII, XVIII, care „nu numai că este cea mai bună“, cum glumea autorul ei, „dar este unica“? Câţi ştiu că este unul dintre cei mai renumiţi „Columbologi“? Câţi îi cunosc teza de doctorat de la Sorbonna Ariosto în Franţa sau studiile despre Baroc şi Utopie? Prin creaţia sa, desfăşurată pe arii vaste, Alexandru Ciorănescu s-a manifestat ca un mediator între culturi, care a propus, a transpus, a tradus şi a impus personalităţi şi fenomene literare dintr-o zonă în alta, fiind pe plan cultural un precursor al unificării europene.  


Note:
1. Un  volum din Corespondenţa dintre George şi Alexandru Ciorănescu. Documente din arhiva George Ciorănescu,  însumând 435 de scrisori  dintre anii 1946-1964, se află în curs de publicare la editura Bibliotheca.


2. Pentru interviul la televiziunea spaniolă vezi: Farkas Jenö Interviu cu Alexandru Ciorănescu, Romania literară nr. 11, 19.03.2003


3. Convorbirile pe care le-am avut  cu Alexandru Ciorănescu în Tenerife, în februarie 1999, împreună cu cele  patru  interviuri prezentate la „Radio Europa Liberă“, au fost publicate în volumul De vorbă cu Alexandru Ciorănescu. Între admiraţie şi iubire, Editura „Jurnalul literar”, 2000.


4. Lilica Voicu-Brey, ALEJANDRO CIORĂNESCU - Biografia intelectual de un comparatista, Instituto de Estudios Canarios, La Laguna-Tenerife, 2006. În anul 2009, Editura Bibliotheca din Târgovişte a preluat şi publicat lucrarea doamnei Lilica Voicu-Brey.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul