Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Pe timp de ceaţă

        Sorin Lavric

De două săptămīni Bucureştiul e acoperit de ceaţă, cu precădere dimineaţa şi seara, cīnd o perdea de aburi se lasă peste oameni, ştergīndu-le conturul şi īmprumutīndu-le o īnfăţişare fantomatică. Lăsa­rea aceasta albă se face prin insinuare, graţie unui dozaj subtil de particule şi vapori, de aici impresia că ceaţa te īnşală, īnconjurīndu-te pe nesimţite. Acum nu era deloc, iar īn clipa următoare e peste tot. Felul acesta de a īnainta sub formă de fīşii īnguste şi de franjuri delicaţi, dar niciodată īn front compact, e semnul patognomonic al lubricităţii. Un fenomen e lubric dacă e alunecos, greu sesizabil şi confuz. De pildă, ploaia mocănească sau lăsarea serii sunt fenomene prin excelenţă lubrice. Numai o degradare treptată a cuvīntului a făcut ca insinuarea lubrică să fie sinonimă cu mīzga obscenă. Īn realitate, lubricul surprinde forma glisantă a desfăşurării unui fenomen, derularea lui discretă pīnă la evanescenţă. Īn rest, nimic nu e mai puţin obscen ca ceaţa. Luxura dorinţelor nu face casă bună decīt cu soarele şi căldura. Promiscuitatea nu s-a putut naşte decīt īn capul meridional de sorginte orientală, īn nici un caz īn spiritul nordic, stăpīnit de penumbra ceţei. Lascivitatea e vocaţie levantină.


Toamna ceţoasă e perioada cea mai grea de revelaţii a anului. Frunzişul se scutură şi privirea, lipsită de un reazem de culoare, se īntoarce īn introspecţie. Nu mai vezi nimic precis şi tocmai lipsa unui reper vizual e fermentul reveriei. Acum se nasc presimţirile, regretele şi dorul de ducă. Acum te strīngi īn cutele pielii şi īncepi să rīvneşti la vinuri roşii şi grele. E răstimpul gestaţiei, al proiectelor adulmecate de departe. Mereu am resimţit toamna ca pe cel mai peri­culos anotimp sub unghiul părerilor de rău. Acum ţi se face poftă de suferinţă şi de zacere la nesfīrşit. Vrei oţiu simandicos şi alinare perpetuă, ros fiind de o letargie surdă. De fapt, e vorba de o boleşniţă de climat, nu de o dereglare metabolism, adică e genul de sfīrşeală prevestind īncheierea unui ciclu. Mai mult, simţi nevoia de scufundare īn ceva cald şi protector, ca īntr-o plasă primordială.


Apoi, lumina slabă şi scurtimea zilei īţi sporesc interiorizarea, de unde şi senzaţia că penumbrele sunt mai prielnice meditaţiei decīt strălucirea soarelui. Nu am īnţeles niciodată cum s-a putut ca filozofia să apară pe meleaguri toride, ca īn īnsorita Eladă. Meditaţia cere īntuneric, īnsingurare şi monolog obsesiv, dar nu luciul sīcīitor al zilelor dogoritoare. Ceaţa nu e pentru filfizoni, dansatori sau firile hiperactive, ci pentru căzuţii pe-o rīnă din pricini sentimentale. Şi cum ludicul şi senzualul sunt condiţii ale luxurii, ceaţa e contraindicată temperamentelor predispuse la agitaţie concretă. Neastīmpărul senzual detestă ceaţa, īn vreme ce imboldul teutonic o caută cu predilecţie, de aceea langoarea autentică nu e de găsit decīt la arieni. Căci langoarea e o culminaţie īn spirit a letargiei obişnuite. La noi, moleşeala īmbracă cel mai adesea formele flasce ale trīndăviei idioate: fără jinduri, fără reverii, fără proiecte.


Apoi, amestecul de ceaţă şi īntuneric are un iremediabil efect orcinos. „Orcinos” īnsemnīnd: ceva ameninţător care vine dinspre tenebre şi grote, cu presentimentul obligatoriu al iminenţei unei nenociri. E apropierea a ceva īnfiorător. Mai mult, īn ceaţa de tip orcinos nu există certitudini şi clarităţi, doar entelehii şi stihii iraţionale. O astfel de ceaţă incită imaginaţia, atīta doar că excesul de fantezie atinge pragul misterului īntunecat, nu concupiscenţa soioasă a naturilor scabroase.


Pe timp de ceaţă, clarobscurul e subīnţeles. Siluetele trec pe līngă tine īnconjurate de un halou imprecis, avīnd ceva din tivul zdrenţuit al hainelor rupte. Iar vaguitatea chipurilor descurajează imboldul actoricesc şi parada fizionomiei. Pe scurt, dispare imboldul de ostentaţie socială, cei care suferă cel mai mult pe timp de ceaţă fiind tocmai firile sociabile. Pe timp de ceaţă, nimeni nu mai iese īn evidenţă, şi atunci nimeni nu se dă īn stambă. Dintre toţi, timizii sunt cei mai privilegiaţi, īn vreme ce histrionilor li se stinge avīntul, din lipsa rampei de lumină. Pe ceaţă, malus pudor, adică ruşinea prefăcută a aerului de mironosiţă e inutilă. Īn schimb, se naşte dorinţa de ordine, de spaţii īnchise şi de coerenţe ferme. Romanul poliţist sau proza de suspans nu se puteau naşte decīt īn oraşe ceţoase ca Londra. La fel, literatura fantasy nu ar fi putut avea ca loc de leagăn dunele deşertului.


Energumenii şi cverulenţii īşi iau cīmpii īn timpul ceţii, căci le lipseşte cīmpul deschis al spectacolului luminos. Tocmai de aceea marile religii s-au născut toate īn Orient. Cine e impulsiv, neodihnit şi certăreţ fuge de ceaţă şi caută temperatura, care e fermentul prin excelenţă al agitaţiei de orice fel. De aceea, spiritul misionar cere fiebinţeală şi neastīmpăr, nu meditaţii răscolitoare īn vīrf de munte sau pe aleile unui cimitir. Vigilenţa pe care o cere ceaţa aduce cu prudenţa bufniţei īn faţa nopţii, pe cīnd cea din timpul arşiţei are ceva din obrăznicia hienelor adunate īn haită.


Īn fine, ceaţa e efemeră, dar nu alterabilă. Adică se risipeşte repede, fără a-şi schimba identitatea. Ceaţa nu trece treptat īn altceva, ca de pildă burniţa īn ninsoare sau zăpada īn moină. Ceaţa e tăiată de soare şi spulberată imediat, contrastul fiind izbitor şi incomod. Acum, cīnd scriu, Bucureştiul e īnecat īn lumină, soarele măturīnd totul, fără milă şi fără nuanţe. Pe timp de soare nu poţi avea revelaţii.


Stofa unui om ne-o arată atracţia sau repulsia faţă de ceaţă. Cine e stingher pīnă la indispoziţie īn mijlocul ceţei e o natură fie lascivă cu predispoziţii artistice, fie o fire neglijentă cu īnclinaţii spre dezordine. Īn schimb, o fiinţă care se simte relaxată şi expansivă pe timp de ceaţă e un spirit viguros cu imbold speculativ, un taciturn cu intuiţii ominoase. Căci ominosul cere drept condiţie prealabilă fiorul orcinos, adică presimţirea tenebrelor ca mister a vieţii. Guralivii (cei care au lingus factiosus, adică limbă harnică) nu vor avea nicicīnd presentimentul tainei ce răzbate din atmosfera ceţei. Concluzie? Trebuie să fii fotofobic şi taciturn ca să poţi intui frumuseţea ceţei.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul