Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Este un privilegiu să fiu scriitor

        Alonso Cueto

Interviu realizat de Tudora Şandru Mehedinţi



La acest sfārşit de octombrie ne-a vizitat ţara scriitorul peruan Alonso Cueto, dānd curs invitaţiei Ambasadorului Republicii Peru la Bucureşti dr. Ernesto Pinto Bazurco Rittler de a participa la lansarea versiunii īn limba romānă a cunoscutului său roman  La hora azul (Ora albastră), apărut de curānd la Editura Humanitas.


Reprezentānd cu strălucire literatura peruană, alături de nume de rezonanţă ca José Marķa Arguedas, Julio Ramón Ribeyro şi ale contemporanilor Bryce Echenique şi Mario Vargas Llosa, ultimul - Premiul Nobel, Alonso Cueto este o personalitate multifaţetică şi fecundă: scriitor, ziarist, profesor, cercetător al fenomenului literar, eseist şi critic. Născut la Lima, īn 1954, şi-a făcut studiile la Pontificia Universidad Católica del Perś - unde de mai mulţi ani predă cursuri de teorie a literaturii şi de jurnalism -, susţināndu-şi doctoratul cu o teză despre marele scriitor uruguayan Juan Carlos Onetti la Universitatea din Texas, Austin.


Debutează īn literatură īn 1983 cu volumul de povestiri La batalla del pasado (Bătălia trecutului), autentică revelaţie pentru critici şi cititori. Bogata sa operă īn proză cuprinde opt romane – El tigre blanco (Tigrul alb, Premiul Viracocha al Grupului editorial Planeta), Deseo de noche (Dorinţă de noapte), El vuelo de la ceniza (Zborul cenuşii), El otro amor de Diana Abril (Cealaltă dragoste a Dianei Abril), Grandes miradas (Priviri adānci), La hora azul, El susurro de la mujer ballena (Susurul femeii balenă, roman finalist al Premiului Planeta – Casa de América, 2008) şi La venganza del silencio (Răzbunarea tăcerii), cinci volume de povestiri – La batalla del pasado, Vestidos de una Dama (Veşmintele unei Doamne), Amores de invierno (Iubiri de iarnă), Cinco para las nueve y otros cuentos (Nouă fără cinci şi alte povestiri) şi Pįlido cielo (Cer palid), volume de teatru, eseuri şi biografii literare.


Pentru īntreaga sa operă, tradusă īn peste  20 de limbi, i s-a decernat Premiul german Ana Seghers, iar din 2009 este membru al Academiei Peruane.


Am avut fericita ocazie de a-l cunoaşte acum cāţiva ani, la Lima, la puţină vreme după ce La hora azul (publicată īn 2005) i-a adus consacrarea internaţională. Romanul, pe care celebrul său compatriot  Mario Vargas Llosa īl califică drept „magnific”, a fost distins īn Spania cu Premiul  Herralde,  a fost tradus īn 15 ţări şi a fost ales īn China de către prestigioasa Casa Editorială de Literatură drept cel mai bun roman al anului scris īn limba spaniolă. Īn cursul  convorbirii, Alonso Cueto vădeşte, pe lāngă calităţile de esenţă ale unui scriitor de marcă, o modestie cuceritoare şi un farmec natural care fac din el un interlocutor extrem de plăcut. Am adus īn discuţie proiectul de a tălmăci īn limba romānă romanul său de mare succes, care mă captivase şi mă īndemnase să-l citesc fără a-l lăsa din mānă. Atunci, la Lima, dar şi acum, la Bucureşti, mi-a mărturisit cāteva gānduri despre geneza romanului său, despre menirea scriitorului şi  specificul demersului literar, răspunzānd cu gentileţe la īntrebările de mai jos.


Care au fost īnceputurile tale literare? Ţi-ai descoperit de timpuriu vocaţia scrisului? Īn ce īmprejurări?


Īnceputurile mele literare au fost strāns legate de moartea tatălui meu, cānd eu aveam 14 ani. Familia mea formase un fel de cerc compact īn jurul lui şi, prin dispariţia sa bruscă, am descoperit puterea cuvintelor ca un antidot īmpotriva caracterului  precar al timpului şi efemerităţii vieţii. Īntr-un anume fel, menirea artei este aceea de a conferi nemurirea, de a īnlesni comunicarea īntre oamenii din diferite epoci şi culturi. Īmi amintesc că, īn lunile care au urmat morţii părintelui meu, citisem versurile lui César Vallejo şi mă simţisem identificat cu această poezie care vorbeşte de pierderea unui centru stabil al existenţei. Cred că literatura şi arta sunt, īntr-adevăr, īnclinaţii naturale ale tuturor oamenilor, dar ajung să-i obsedeze pe cei care au īn deosebi nevoie de ele īn chip de pavăză īmpotriva vitregiilor realităţii. Īn biografia multor scriitori pe care i-am cunoscut, literatura este o īncercare de a recrea ordinea, coerenţa şi frumuseţea unui paradis dispărut īn viaţa de zi cu zi.


Romanul Ora albastră este o operă densă, cu o problematică foarte complexă şi extrem de actuală, cu profunde implicaţii sociale, politice, morale, existenţiale. Vorbind despre ea, ai afirmat că este „un basm īn sens invers”.
De ce?


Īntr-adevăr, este o incursiune īn zone īndeobşte interzise, ale răutăţii şi cruzimii, o reflecţie asupra acelor momente ascunse, uitate sau amānate, care reapar īnsă pe neaşteptate īn viaţă. La īnceputul romanului, protagonistul său, Adriįn Ormache, avocat de succes īn Lima anilor ’90, duce o viaţă socială, profesională şi familială comodă şi prosperă, dar superficială, īntreruptă brusc de o traumatică descoperire legată de tatăl său, militar de carieră,  mort cu cāţiva ani īn urmă. Astfel, īn locul imaginii părintelui īnsufleţit de patriotism şi acoperit de glorie, fiul se confruntă cu durerosul adevăr că acesta, īn calitate de comandant al unei cazărmi īn timpul războiului civil, a ordonat torturarea şi uciderea prizonierilor acuzaţi pe nedrept de terorism. Īnsă, īn pofida acestei cruzimi, a existat un episod īn care, īndrăgostindu-se de o frumoasă prizonieră, o salvează de la moarte, forţānd-o să convieţuiască cu el luni de zile, pānă cānd fata izbuteşte să fugă. Găsirea acestei fete ajunge o adevărată obsesie pentru Adriįn, care īşi părăseşte familia şi stilul de viaţă şi o porneşte īn căutarea ei, asumāndu-şi vina şi contradicţiile tatălui. Şi astfel, străbătānd zone pustiite de război, cunoaşte nemijlocit dramele cumplite ale oamenilor de rānd, īntr-o adevărată descindere īn infern.


S-a spus adesea că Ora albastră se bazează pe fapte reale, documentate, care fac parte din istoria recentă a ţării. Care sunt raporturile create, īn structurarea materiei narative, īntre ficţiune şi realitate?


Faptul de a fi trăit īn Peru īn timpul războiului declanşat de mişcarea Sendero Luminoso (Calea Luminoasă) a fost o experienţă foarte dură şi totodată fascinantă. Cred că, īn genere, războaiele dau fiinţelor omeneşti posibilitatea de a arăta cine sunt de fapt, căci ne cunoaştem cu adevărat  numai sub imperiul riscului şi al ameninţărilor, īn faţa morţii. Un prieten, Ricardo Uceda, mi-a povestit odată istoria unui ofiţer care, īn epoca războiului cu Sendero Luminoso, cruţase īn Ayacucho viaţa unei femei, ţinānd-o ca prizonieră. Povestea mi s-a părut o idee interesantă, īntrucāt arată că, pānă şi īn vremurile cele mai crunte, poate exista un gest generos chiar la un militar aspru şi neīnduplecat. M-a sedus ideea acestui amestec de cruzime şi generozitate din partea aceluiaşi om şi m-am gāndit īndelung la ea, iar pānă la urmă m-am hotărāt să scriu romanul din perspectiva unui fiu care descoperă ceea ce făptuise tatăl său, ofiţerul, īn război. Povestea aceasta cu fiul este pură ficţiune. Deşi se īntemeiază pe un fapt real.


Un dat fundamental al activităţii tale este acela că te dedici şi jurnalismului, scriind articole şi eseuri şi predānd studenţilor cursuri de jurnalism. Se ştie că şi jurnalismul, şi literatura reflectă realitatea. Cum consideri că trebuie privită problema angajamentului moral de a fi fidel  faptelor īn cazul ziaristului şi īn acela al prozatorului?


Jurnalismul reflectă realitatea, īnsă nu poate inventa nimic. Literatura inventează pentru a mărturisi adevărul īntr-un mod  mai profund, cu mai multă precizie şi universalitate. Capacitatea literaturii de a inventa este un avantaj, căci scriitorul poate desluşi cu īndreptăţire şi īntr-un mod verosimil aspecte ale realităţii la care ziaristul nu ajunge. Cred că morala fiecăruia diferă, fiindcă ziaristul trebuie să dea o versiune conformă cu realitatea, pe cānd scriitorul se supune viziunii sale subiective asupra realităţii. Totuşi, amāndoi se aseamănă deoarece relatează fapte. Ziaristul poate şi trebuie să fie şi subiectiv, respectānd īnsă adevărul. Scriitorul trebuie să pară obiectiv, fără a-şi nesocoti viziunea personală. Unica morală a unui scriitor este aceea de a scrie despre ceea ce īl mişcă, despre ceea ce īl pasionează.


Din īntreaga ta creaţie narativă, care sunt cărţile care ţi-au adus cea mai mare satisfacţie?


Acelea pe care le voi scrie. Nu există plăcere mai mare decāt aceea a creaţiei, chiar dacă plăcere nu este, poate, cuvāntul potrivit. Scriu mult, īn orice zi cānd pot s-o fac. Nu mă gāndesc la altceva, aşa īncāt nu este nici un merit că scriu. Mă gāndesc īntotdeauna la cartea care va urma şi, cānd trăiesc experienţe personale – de la simplul fapt de a zări īntāmplător pe cineva pe stradă  pānă la moartea unei fiinţe dragi –, mă īntreb adesea cum le-aş putea valorifica īn demersul meu. Consider că īntotdeauna trebuie să scrii cărţile de care ai nevoie, că trebuie să fii legat de temele şi cuvintele lor ca printr-un cordon ombilical.


Pe de altă parte, mă simt īn continuare atras de  realitatea latinoamericană şi peruană, care este foarte dramatică şi, prin urmare, generatoare de conflicte. Īn acest sens, este un privilegiu să fiu un scriitor peruan, fiindcă trăiesc īntr-o ţară care, prin diferenţele sale de ordin cultural, economic şi social, produce materia primă a unei istorii conflictuale.


Cum apreciezi literatura peruană actuală, ce părere ai mai cu seamă despre tinerii scriitori?


Cred că există numeroşi scriitori interesanţi, ca, de pildă, Luis Hernįn Castańeda, Edwin Chavez, Johan Page, Jeremķas Gamboa şi mulţi alţii de mare viitor.


Aceasta este prima ta vizită īn Romānia. Ce cunoşti din literatura şi cultura noastră?


Īntr-adevăr, sunt pentru prima oară īn Romānia şi mă simt profund recunoscător Ambasadorului Republicii Peru īn Romānia, dr. Ernesto Pinto, Editurii Humanitas şi traducătoarei mele, Tudora Şandru Mehedinţi.


Sunt foarte bucuros că mă aflu īn ţara unor scriitori pe care i-am admirat nespus. Am citit īncă din tinereţe cărţile de istorie a religiilor ale lui Mircea Eliade, īn deosebi  Sacrul şi profanul. Am devenit apoi un fervent adept al operelor lui Eugen Ionescu, mai cu seamă Cāntăreaţa cheală şi Scaunele. L-am citit cu pasiune şi pe Cioran, un mare eseist. De curānd, am aflat că alt poet de excepţie pe care l-am citit cu interes, Paul Ce­lan, este originar din Romānia. Mi-ar plăcea să cunosc īndeaproape şi opera altor scriitori romāni. Cred că īntre Romānia şi Peru există multiple afinităţi, care transcend planul lingvistic, căci amāndouă sunt ţări bogate īn culturi şi tradiţii foarte diverse…

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul