Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Poesis

        Constantin Abăluţă

MOARTEA LA TOULON


                         Să vrei să mori într-un anume loc:


                        Omagiu suprem


                        Aproape o declaraţie de iubire


Pentru Gérard şi Danielle


 


1


 


Pinul strâmb cu două smocuri ciufulite din curtea lui Gérard


dincolo de gard marea îmi face semne liniştitoare


şi-n zare înceţoşat un crucişător


ce pare că stă acolo de dinaintea tuturor timpurilor


înrădăcinat în mare şi în cer


ca-ntre vulvele unei scoici


 


Vântul deschide uşi şi ferestre


pătrunde în vechile vile cu pendule şi gheridoane


însoţit de vârtejuri de ace de pin


care tapetează covoarele


difuzând mireasmă de mare prin toate sertarele


 


Doar scuarul cu trei palmieri


e întotdeauna ocolit de vânt


aşa că pe zeiţa de piatră muşchiul se-ntinde nestânjenit


apoi o sămânţă de chiparos rodeşte


şi severul obelisc întunecat înfăşoară formele de marmoră


bătrâna Hildegard abia-şi mai aminteşte


de pulpele zeiţei momind tinerii fără căpătâi


 


2


În salon se-mprăştie rumoarea mării


înalta pendulă din colţ şi orologiul baroc


de pe bufet demult amuţite


se bucură de ron-ronul ei


ca altădată de propriul lor tic-tac


în fond şi marea măsoară timpul


valurile ei ne conduc viaţa


între ritmul lor şi pulsul sângelui nostru


se-nscriu toate faptele omeneşti


cele bune în acord


cele rele în dezacord


sau – cine ştie – cu totul altfel


într-o devălmăşie nesfârşită


 


3


Caillou omul cu două coşuri de ciuperci


ştie povestea fortului părăsit


unde se-adăposteşte când plouă pe mare


aud vântul spune el


şi ştiu că-mi vorbeşte bunicul meu mort


care m-a-nvăţat să recunosc toate soiurile de ciuperci


de pe-aceste meleaguri


Caillou te-nvaţă să găteşti ciuperci fierte şi fripte


iar ca desert ciupercuţe crude înmuiate


din vreme în sirop de ace de pin


carnea animalelor spune el este otravă curată


în schimb adoră melcii broaştele


şi lăcustele prăjite


Lambru măcelarul îi dă câte-o rămăşiţă de carne


pe care Caillou o taie mărunt


bucăţelele le introduce în mici capcane pentru lăcuste


pe care le construieşte din fâşii de trestie


şi le agaţă de crengile joase ale copacilor


E prea tăcută luna şi-n razele ei


lăcustele se zbânţuie ca nebune şi mirosul


de carne le îmbie să facă ultima vizită din viaţa lor


 


Un ochi de mare văzut prin coroanele pinilor


verdele şi albastrul cedându-şi unul altuia locul


ori suprapunându-se lin


cu eleganţa nativă a fluidelor


Cine-i acest om care-şi lasă


pe plajă urmele tălpilor


o clipă vântul le recunoaşte apoi le şterge cu prietenia


marilor călători care se dispensează


de forme şi culori în favoarea


unui cât mai mare spaţiu cucerit


Noaptea vântul strâmbă tablourile de pe pereţi


a doua zi portretele străbunilor te privesc cu ochi noi


şi cu o bucurie ne-ncercată până acum


Le laşi aşa


oricum noaptea următoare vântul le va întoarce


în legea lui   Poate doar dacă pecetluieşti


uşile şi ferestrele dar atunci


sunt în pericol geamurile iar un geam odată spart


vântul devine inamic


statut de nimeni dorit


În fond ne-am obişnuit cu deschisul


cu trântitul de uşi şi ferestre


pocnetele lor ne-au devenit familiare


o repetată invitaţie la prezenţă


un puls am căminului depărtare amânată


din care bucuros faci parte


Ritmuri diferite dialog întretăiat


uşa închizându-se deschide o fereastră


fereastra deschizându-se impulsionează o alta


câteva ferestre pe rând deschizându-se închid cu suflul lor o uşă


nu contează cât de grele sunt canatele


ci modul cum se iscă vântul


direcţia amploarea iuţeala lui


Caillou culegătorul de ciuperci


vine sub fereastra dinspre mare


când aceasta se trânteşte câteva ciuperci


îi sar din coş


se-apleacă le culege şi le svârle pe fereastră în salon :


odată culese ciupercile nu mai trebuie s-atingă pământul


Pe covorul din salon


ciupercile rămân neobservate zile întregi


Vântul aduce oaspeţi noi


Nu poţi descoperi tot ce se petrece în aer şi pe pământ


Culegem doar urmările neaşezările schimbarea şi zarva


ca un copil olog care izbeşte cu piciorul zdravăn


tot ce întâlneşte în cale


 


Sună te duci şi deschizi uşa prietenului


geamuri şi uşi se trântesc în toată casa


clanţa îţi scapă din mână


uşa prinde piciorul prietenului


acesta se-mpiedică de covor


se sprijină de-un perete dă jos o vază de pe etajeră


vaza se sparge şi cioburile îl rănesc la braţ


Iată-i pe gazdă şi pe musafir


stând în fotolii în salon şi privind marea


bărbatul scund cu părul vâlvoi şi tipul înalt şi atletic


cu braţ bandajat în pripă


Musafirul observă primul ciupercile uscate


de pe covor Ferestrele şi uşile-s închise


se uită în tavan pete de igrasie măsoară ploile ultimilor ani


mici junghiuri în braţul bandajat


nimeni nu atinge ciupercile


vântul se-nteţeşte şi macină coroanele arborilor


dacă ai vrea să vorbeşti cu celălalt nu v-aţi auzi cuvintele


doar vântul vorbeşte şi-i bine aşa


nu poţi fi gelos pe vânt


doar marea poate fi geloasă pe vânt


dar ea nu intră pe uşi şi ferestre


marea e decorativă în fundal în depărtare ca o


iluzie a minţii


Doar noaptea marea e mult mai aproape vântului


amândoi nu se văd se adresează doar auzului


cine poate şti dacă străvechiul orologiu vă iubeşte


cele două ace oprite între dragoste şi ură


cooperăm pe străzile de-o clipă ale mării pe uliţele vântului


fiecare număr de casă are o piatră pe fundul mării


umbre de nea pe costişa funicularului


se leagănă cabina cu oameni înlăuntru


vântul o poartă până la primele valuri


tăcem şi privim umbrele de nea ori norii


ori ciupercile transformate-n pulbere acolo pe covorul


salonului oval la Toulon în mărinimia soarelui amurgind


Vacuum      Sânge      Vacuum


 


4


Tăcere


salonul oval miroase a pin


oglinda imensă împarte luminile şi umbrele


ce răzbat pe cele patru uşi deschise de vânt


marea cu mii de pete de spumă


refugiu pentru însinguraţi


te simţi nicăieri


în afara timpului şi spaţiului


doar orologiul baroc păzit de bătrânul tuareg în burnus alb


pare un palmier ciufulit


în care 12 păsări moarte se-ascund


 


5


Ultima zi în casa de la marginea mării


vântul s-a potolit ca la un semn


în salon gazdele intră şi ies intră şi ies


parcă înlocuind vântul


eu stau liniştit la masă şi beau al doilea bol de ceai


zi senină se vede promontoriul fortul amiralitatea


ciuful sferic al pinului pluteşte pe cer ca o stranie fregată


când şi când raze de soare îl străbat


blândă împletire a fluidelor: brize şi valuri


aduc inimilor uşurare în singurătate


între vânt şi mare îţi regăseşti suflul prenatal


ca floarea de portocal ce-şi elaborează albul în pământ


sunet lin de crenguţe de pin


zgârie noaptea zidul odăii mele


ca un zeu percuţionist vântul născoceşte mii de sonuri


antrenând lucrurile din jur


deschizându-le orizonturi inedite


să fii instrumentul ad-hoc al vântului ce onoare


să fii brusc zvârlit în mare lăsându-ţi în urmă doar unicul


sunet efemeridă


 


6


Senzaţia propriei tale postumităţi


marea nu ştie nimic de mine


pinii îşi trimit acele lor pe masa din salon


ce părăsire mai fastuoasă


urme din ce pot ochii zări


perna pe care stau e moale şi caldă


va veni o zi când nu voi mai şti nici asta


marea întunecată este a morţilor


valurile luminoase vestesc nenăscuţii


zilele sunt crengi plutind pe fluviile lumii


vântul le mână acolo unde nu există nici un copac


şi unde vântul însuşi întemeiază tăcerea


 


7


Nu ştiu ce-i cu mine


stări incerte în care plonjez


doi chiparoşi în curtea vecinului şi alţii în depărtare


orizont mortuar


lumina filtrată de după-amiază


prefaţează nesfârşirea în care mă voi furişa


sunt câteva aduceri aminte cordon sanitar


împotriva tuturor celor ce vor veni


cele patru uşi albe închipuie pereţii unei odăi


în care se-ascunde vântul şi luna îl caută degeaba


găseşte doar oameni căzuţi în somn


şi le fură feţele adormite


blânde înşelătoare ca marea


nu avem aceleaşi umbre pe furtună


felurite sunt zilele pe plajă pe covertă


câteva crengi aduc aminte


de copacii care nu există primprejur


 


8


Acolo unde se-ntâlnesc mările


Acolo unde se naşte furtuna


Acolo unde în zori pinii îşi împrăştie acele


iar seara acele se-ntorc la loc pe crengile materne


Acolo printre pietricele pe plaja unde a murit primul om


vreau să orbesc şi sunetul de valuri


să mă-nsoţească prin întuneric o mie de ani


 


9


Ziua pe care-am aşteptat-o e aici


în fundul grădinii de deasupra mării


sub umbra pinului de Alep


în patul castaniu de ace de pin ce acoperă solul şi casele


în salonul oval între pendulă şi orologiul baroc


la-ntretăierea celor patru uşi pe care intră şi iese vântul


ziua aceasta despre care pot crede orice e aici


şi nu rămâne decât să plec eu


undeva unde nu sunt zile


şi oceanul e atât de adânc


încât pare o secţiune prin soarele negru


al celor ce nu-şi găsesc odihna nicăieri


 


10


În pinul de deasupra mării stă un scorpion


noaptea la lumina lunii iese la vânătoare


nimeni nu ştie ce vânează scorpionul


acele de pin călătoresc duse de vânt


ajung pe pământ ori pe mare


 


Profitând de cel mai mic răgaz al stăpânului


câteva raze de soare ajută acele de pin să strălucească o clipă


scorpionul se strecoară prin mormanele de ace de pin


care foşnesc noaptea şi ziua


şi-mprăştie miros de ozon putrezit


ţara caselor cu olane cărămizii abia zărite printre


pini şi chiparoşi clătinaţi de vânt


oamenii ca biete excrescenţe ale peisajului


 


11


Seara


înaintez încet prin umbra chiparosului


când ies dintr-însa simt brusc


durerea de-a fi om


 


12


Câteva zile mai târziu totul se va fi stins


priveliştea mării va fumega ţigară uitată într-o mansardă


suntem făcuţi din clipe diferite din reacţii contrare


singurul semn zodiacal coborât pe pământ e balanţa


întâlnirile noastre sub mireasma acelor de pin


paşi stinşi pe coridoarele umbrelor de chiparos


coborâm printre rădăcini şi ape freatice


avem întinderea fără capăt înainte


şi-n urmă chilia unei singure vieţi


câteva ciuperci fac semne colorate


pentru cei ce vor s-o ia pe scurtătură

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul