Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Poesis

        Arthur Porumboiu

STARE DE BEATITUDINE


Tăios venise gīndul să te apere -
şi n-a mai putut moartea să ridice sabia,
şi chiar mireasma de salcīm ţi-a fost scut,
iar auria ţărīnă-a-nfăşurat sabia
īnăbuşind-o; şi Tu, dulce şi fragedă,
īn ceasul matinal, n-ai ascultat decīt flăcările sīngelui,
aducīndu-te-n spaţiul meu
şi din iubire făcīnd
fructul neatins de moarte.


Mi-amintesc: soarele săruta cupele de crin,
şi-nvălmăşirea miresmelor inunda
şi sufletele noastre-mbătate
de extaz;
atunci nu mai exista
destrămare!
Totul era dulce şi pur
ca o răsură-n clipa de iluminare
cīnd seminţele nasc un nou contur;
totul era beat de lumina-i
născīnd un lujer sau un prunc,
şi noi īnşine, fericiţi şi nepăsători,
coboram īn luminosul adīnc,
unde n-ai dreptul să mori!


N-AM VOCAŢIA


N-am vocaţie să devin obiect de statuie -
mă bucură mai mult o caldă rafală de soare,
o ploaie sărutīnd sălbatic pămīntul,
şi-o strīngere de mīnă;
nu sunt chemat decīt s-ajut
bobul de grīu să devină lan,
şi să ocrotesc naşterea unei ore
fecunde.


Dacă privirile mele pot apăra,
dacă mīinile mele pot īncălzi,
dacă verbul meu naşte-un sunet
ce apără - e de-ajuns
să-mi merit lumina
ce mi-a fost hărăzită.



ANONIM


S-ajung īn basoreliefurile eroilor
şi fiii viitorului să-mi soarbă conturul?
Să-mi reconstituie viaţa
ca pe-o rocă din epoca de piatră?


O, cine mi-ar putea stinge durerea,
ce mi-a sculptat chipul?
Nu īn statuie īmi voi găsi liniştea,
şi nici uralele nu mi-ar auri clipa,
şi nici gīndurile pioase
luminīnd ca razele pe dale.


Eu vreau să rămīn anonim
precum foşnetul ierbii,
şi să-mi las īn ţărīna fecundă
rădăcini care nu se rup -


rădăcini neatinse de moarte!


INVOCAŢIE


Soare-zeu ascultă-mi chemarea:
nu mai veni!
Muşchii mei sīnt bolnavi de nesomn.
Lasă-mă acolo īn lumea pietrelor -
fără formă, fără culoare să fiu.


Soare-zeu ascultă-mi chemarea:
nu rupe
dulcea pīnză ce-mi acoperă, caldă,
trupul şi visele.
Lasă-mă-n ţara
nesfīrşitei linişti.


AFORISTICĂ


Nu am nervi de oţel ci de wolfram -
Temperaturile incandescente nu mă ucid!
Eu sīnt chiar un filament cu ardere perpetuă,
deşi-ntr-o zi Cineva rupīnd filamentul,
va crede că am fost fiinţă pieritoare...
Flăcările ce le-am născut
vor duce – trufaşe – mai departe
eonii ce nu se scurg īn lut,
şi cuvintele neatinse de moarte!


CONFESIUNE


Nu sīnt decīt picătură de lumină
īn lumina comună;
nu sīnt decīt un atom dinamic
īn marea, neobosita mişcare.
M-am născut sub sabia unei stele -
şi Ea mi-a fost protectoare,
şi m-a īnfrăţit cu genţianele
munţilor mei;
miresmele umblīndu-mi prin vene
ca fluidul translucid şi fierbinte.
Ele īmi dau tăria de A FI!


ELEGIE
- īn două ipostaze -


1.
E totuşi atīt de tīrziu!
Ţipătul Tinereţii s-a stins ca umbra vīntului pe apă.
Memoria singură īşi īngroapă
resturile nefolositoare.


O flacără mai doare -
şi mă ţine
īn grădina
cu lumine.


O flacără albă mai ţipă,
şi-n straturile văzduhului străveziu
şi pe pămīnt īncă-şi arde aripa
Fenixul viu.


2.
O flacără mă roade:
de ce atīta nelinişte?
Sīnt totuşi greu de roade -
ca de mireasmă o mirişte.


O flacără doare,
o flacără mă ţine -
atom fecundat
de lumine.


O flacără albă mai ţipă,
şi-n straturile văzduhului străveziu
şi pe pămīnt īncă-şi creşte aripa
Phoenixul viu

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul