Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Poesis

        Arthur Porumboiu

STARE DE BEATITUDINE


Tăios venise gīndul să te apere -
şi n-a mai putut moartea să ridice sabia,
şi chiar mireasma de salcīm ţi-a fost scut,
iar auria ţărīnă-a-nfăşurat sabia
īnăbuşind-o; şi Tu, dulce şi fragedă,
īn ceasul matinal, n-ai ascultat decīt flăcările sīngelui,
aducīndu-te-n spaţiul meu
şi din iubire făcīnd
fructul neatins de moarte.


Mi-amintesc: soarele săruta cupele de crin,
şi-nvălmăşirea miresmelor inunda
şi sufletele noastre-mbătate
de extaz;
atunci nu mai exista
destrămare!
Totul era dulce şi pur
ca o răsură-n clipa de iluminare
cīnd seminţele nasc un nou contur;
totul era beat de lumina-i
născīnd un lujer sau un prunc,
şi noi īnşine, fericiţi şi nepăsători,
coboram īn luminosul adīnc,
unde n-ai dreptul să mori!


N-AM VOCAŢIA


N-am vocaţie să devin obiect de statuie -
mă bucură mai mult o caldă rafală de soare,
o ploaie sărutīnd sălbatic pămīntul,
şi-o strīngere de mīnă;
nu sunt chemat decīt s-ajut
bobul de grīu să devină lan,
şi să ocrotesc naşterea unei ore
fecunde.


Dacă privirile mele pot apăra,
dacă mīinile mele pot īncălzi,
dacă verbul meu naşte-un sunet
ce apără - e de-ajuns
să-mi merit lumina
ce mi-a fost hărăzită.



ANONIM


S-ajung īn basoreliefurile eroilor
şi fiii viitorului să-mi soarbă conturul?
Să-mi reconstituie viaţa
ca pe-o rocă din epoca de piatră?


O, cine mi-ar putea stinge durerea,
ce mi-a sculptat chipul?
Nu īn statuie īmi voi găsi liniştea,
şi nici uralele nu mi-ar auri clipa,
şi nici gīndurile pioase
luminīnd ca razele pe dale.


Eu vreau să rămīn anonim
precum foşnetul ierbii,
şi să-mi las īn ţărīna fecundă
rădăcini care nu se rup -


rădăcini neatinse de moarte!


INVOCAŢIE


Soare-zeu ascultă-mi chemarea:
nu mai veni!
Muşchii mei sīnt bolnavi de nesomn.
Lasă-mă acolo īn lumea pietrelor -
fără formă, fără culoare să fiu.


Soare-zeu ascultă-mi chemarea:
nu rupe
dulcea pīnză ce-mi acoperă, caldă,
trupul şi visele.
Lasă-mă-n ţara
nesfīrşitei linişti.


AFORISTICĂ


Nu am nervi de oţel ci de wolfram -
Temperaturile incandescente nu mă ucid!
Eu sīnt chiar un filament cu ardere perpetuă,
deşi-ntr-o zi Cineva rupīnd filamentul,
va crede că am fost fiinţă pieritoare...
Flăcările ce le-am născut
vor duce – trufaşe – mai departe
eonii ce nu se scurg īn lut,
şi cuvintele neatinse de moarte!


CONFESIUNE


Nu sīnt decīt picătură de lumină
īn lumina comună;
nu sīnt decīt un atom dinamic
īn marea, neobosita mişcare.
M-am născut sub sabia unei stele -
şi Ea mi-a fost protectoare,
şi m-a īnfrăţit cu genţianele
munţilor mei;
miresmele umblīndu-mi prin vene
ca fluidul translucid şi fierbinte.
Ele īmi dau tăria de A FI!


ELEGIE
- īn două ipostaze -


1.
E totuşi atīt de tīrziu!
Ţipătul Tinereţii s-a stins ca umbra vīntului pe apă.
Memoria singură īşi īngroapă
resturile nefolositoare.


O flacără mai doare -
şi mă ţine
īn grădina
cu lumine.


O flacără albă mai ţipă,
şi-n straturile văzduhului străveziu
şi pe pămīnt īncă-şi arde aripa
Fenixul viu.


2.
O flacără mă roade:
de ce atīta nelinişte?
Sīnt totuşi greu de roade -
ca de mireasmă o mirişte.


O flacără doare,
o flacără mă ţine -
atom fecundat
de lumine.


O flacără albă mai ţipă,
şi-n straturile văzduhului străveziu
şi pe pămīnt īncă-şi creşte aripa
Phoenixul viu

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul