Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Oameni din Est

        Horia Gārbea

Eldar Hasanov, Diplomaţie cu suflet īn Romānia,
Editura Paideia, memorialistică


L-am cunoscut pe Excelenţa Sa Domnul Amba­sador Hasanov la Uniunea Scriitorilor cu prilejul unei lansări de carte a cunoscutului scrii­tor din Azerbaidjan Cenghiz Abdulaev. Discursul Excelenţei Sale cu acest prilej a fost de o remarcabilă densitate a ideilor şi lipsit de orice convenţionalism. Citisem cartea prozatorului, am scris chiar despre ea şi am regăsit īn cuvintele spuse atunci de domnul ambasador multe dintre ideile mele, dar şi altele, inedite, ale unui bun cunoscător al literaturii. Īn dialogul informal care a urmat lansării, am avut ocazia să īmi confirm impresia că Ambasadorul Republicii Azerbaidjan la Bucureşti este nu numai un foarte avizat consumator de literatură şi artă, dar şi un sprijinitor al ei, unul dintre cei mai importanţi factori de promovare şi cunoaştere reciprocă īntre literaturile din Romānia şi Azerbaidjan.


Cīteva luni mai tīrziu am avut bucuria să vizitez ţara natală a  Domnului Ambasador Hasanov īmpreună cu domnul primar Neculai Onţanu, prieten statornic al poporului azer. Am vizitat, aşadar, Baku şi provincia Guba găzduiţi cu caldă ospitalitate de Fundaţia Heydar Aliyev, o instituţie impresionantă care poartă numele liderului poporului azer şi creatorului republicii moderne a Azerbaidjanului, o ţară cu o semnificativă dezvoltare economică, dar şi culturală.


La Baku şi īn Guba am īntīlnit numeroase personalităţi ale culturii din Azerbaidjan. Toţi cei cu care am discutat mi-au vorbit cu admiraţie despre Excelenţa Sa. Am vizitat şi am depus flori la monumentul ridicat īn onoarea lui George Enescu la Baku, iniţiativa de a fi dezvelit aparţinīnd mai ales Excelenţei Sale şi domnului primar Onţanu. La revenirea īn Romānia am scris mai multe impresii din ţara prietenă.


De curīnd, Domnul Ambasador Eldar Hasanov a publicat o carte despre experienţa sa diplomatică īn Romānia. Volumul alternează capitole despre ţara noastră şi despre relaţiile politice, economice, culturale romāno-azere cu pagini de jurnal personal. Rezultă din toate o cunoaştere profundă a tradiţiilor noastre culturale, a istoriei Romāniei şi a relaţiilor ei diplomatice. Dar şi o vie afecţiune a Domnului Ambasador pentru poporul romān şi valorile sale perene.


Citind volumul, oricine poate īn­ţelege că domnul Eldar Hasanov este, īnainte chiar de a fi diplomat, un promotor al culturii şi al păcii, al ideii de a īnlătura orice obstacole din calea păcii şi īnţelegerii prin realizarea unor punţi culturale. Opinia Excelenţei Sale la care subscriu este că mai mult decīt orice, cultura, artele pot suscita admiraţia unui popor faţă de altul şi pot cimenta prietenia lor. Tot de curīnd, īn īngrijirea scriitorului Dumitru Balan, a apărut un volum semnificativ cu mărturii ale unor personalităţi din Romānia de­spre Domnul Ambasador Hasanov care atestă sentimentele de stimă şi admiraţie ale ro­mānilor pentru eminentul diplomat din Azerbaidjan.



Ioan Groşan, Un om din Est,
Editura Tracus Arte, roman


Despre romanele importante se spune mereu că nu sīnt romane. Această butadă nu mai ştiu exact cui i-a fost atribuită, dar e corectă numai īn unele cazuri. Gura tīrgului, care e uneori mai precisă īn rezultanta ei decīt a criticii, a negat primului roman al lui Groşan īnsăşi categoria „roman”. Povestiri da, şi autorul neuitatelor Caravana cinematografică şi Trenul de noapte e situat incontestabil pe podiumul generaţiei sale, roman ba! Dar parcă şi autorul volumului Un om din Est se fereşte să urmeze cutumele romanului. Nu īncadrarea īn specie e cazul să ne preocupe, de altfel, ci reuşita prozei. Groşan īşi fragmentează  „romanul”, cīt este, cu povestiri auto­nome pe care personajul central, Nelu Sanepidu, după poreclă, le relatează īn scris prietenului, rivalului şi confidentului său Iuliu. Toate aceste povestiri sīnt episoadele unui „jurnal erotic” al lui Nelu. Ne putem īntreba, en passant, prin ce (că din carte nu rezultă) e Nelu atīt de seducător īncīt, īn urma unor farse, ingenioase şi savuroase de altfel, ori a unor simple īntīlniri, femeile de tot felul īi cad īn braţe. Dar peste tot, excesele erotice şi bahice ale personajelor centrale şi episodice mărturisesc, prin disperarea şi desfrīnarea lor, lipsa de speranţă a ultimilor ani ai „epocii de aur”.


Un rol īnsemnat īl are talentul de povestitor al autorului, īmprumutat personajului narator Nelu īn fragmentele pe care le scrie pentru a le trimite prietenului său (de fapt, acela, pe nume Borna, e scriitorul) şi care derutează amatorii de scrīşnete creatoare pentru a identifica romanul. Multe romane īnsemnate ale literaturii noastre sīnt īnşiruiri sau suprapuneri de povestiri relativ autonome (Groapa lui Barbu, Moromeţii, Cronica de familie). Groşan alternează decis, premeditat planul naraţiunii la persoana a treia cu secvenţe, fiecare fragment din cele opt, dacă am numărat bine, fiind referitor la un singur episod scurt şi rămas fără urmări. Singura cucerire care poate fi continuată īn planul unei „relaţii de lungă durat㔠este cea pe care Nelu n-o povesteşte: aceea a fetei cu nume ciudat, Vianda, la farmecele căreia rivalizează şi, de fapt, le īmparte cu bunul prieten Borna. Cartea se termină īn clipa cīnd Borna, sigur că a cīştigat competiţia, īl vede pe Nelu īmpreună cu Vianda. Se termină cu un „va urma” – fiind numai „sfīrşitul volumului I”.


„Vīnarea” Viandei – al cărei nume trimite clar la „carnal” – e liantul īntre cele două planuri şi se suprapune ironic peste o altă vīnătoare: cea a unui cerb aproape fabulos, urmărit de Willy Schuster, prieten şi el cu cei doi. Pentru Willy, aranjat erotic cu mai bătrīna şi nepretenţioasa Sįri, vīnătoarea īnseamnă altceva.


Mi s-a părut la īnceput că firul vīnătorii cerbului miraculos se termină prea banal. El dispare ca orice himeră şi īn locul lui, sub puşca marelui ţintaş Nicolae Ceauşescu, chemat la minunea de vīnat, pică un cerb cunoscut īn zonă şi aproape domesticit: Gică-Şchiopu. Gonacii de lux ai P.C.R. nu au curaj să īi spună adevărul şi īl lasă să creadă că a ucis purtătorul de potenţial trofeu mondial. Apoi am īnţeles că finalul acesta e singurul acceptabil: īn dictatura comunistă a „primului vīnător”, orice mit devine trivial şi derizoriu.


Cu personaje puţine, dar toate memorabile, cu o īncīntătoare uşurinţă a purtării naraţiunii, plin de ironie şi de un mascat, dar omniprezent suspans, romanul lui Ioan Groşan este unul excelent. O reuşită clară.



Vasile Farago, Mare-i grădina,
Editura Eminescu, proză


Vasile Farago mărturiseşte īn volumul său, īntr-o secţiune finală care nu are legătură cu restul cărţii, cīt de puţini piloţi de avioane din promoţia sa mai sīnt īn viaţă sau măcar au atins vīrsta a treia. Ceea ce l-a ţinut pe Vasile Farago īn viaţă şi cu un tonus de invidiat a fost, probabil, şi umorul său intrinsec. Avem īn fiecare dintre povestiri  o atestare a hazului pe care īl găseşte scriitorul septuagenar pretutindeni, chiar şi īn necaz. Unele povestiri pleacă de la realităţi destul de amare, dar autorul are darul de a găsi latura lor nostimă, eventual pilduitoare, uneori duioasă īn umorul ei, ca īntr-o poveste de Crăciun. Lui Vasile Farago īi place mai ales şi i se potriveşte să scrie dialoguri cu nerv şi naturaleţe. Povestirile sale sīnt agreabile şi lesne de parcurs. Fiind datate, ne dăm seama că, īn cīteva luni din 2009, prozatorul n-a lăsat să treacă nicio săptămīnă fără a scrie una, găsind de fiecare dată resurse de veselie. Să ne bucurăm de ironia sa blīndă şi de scrisul lui alert, neobosit. 



Constantin Tudorache, Antidot pentru tristeţe,
Editura Pro Transilvania, epigrame
 
Un volum de epigrame, de maxime şi de caricaturi, unele reuşite, altele mai puţin, al unui vechi combatant pe frontul umorului cenaclier. Există o numeroas㠄sect㔠a umoriştilor care au manifestările lor specifice, se īntrec īn glume şi mai ales īn acest gen cu totul desuet care e epigrama. De la Păstorel īncoace, mulţi au īncercat să prindă hazul īn patru versuri cu poantă, puţini au reuşit, niciunul ca el. Epigramele lui Constantin Tudorache sīnt cam moi, e şi greu să emani poante tot timpul. Mai reuşite sīnt caricaturile şi maximele: „Ce poţi face azi, nu lăsa pe mine. Avea un bucium «Sara pe deal». Josnicia s-a născut la sat. După ce ea l-a jumulit, el a bătut-o de i-au mers fulgii. Alte măşti, aceeaşi fesă“. Şi aşa mai departe. Īntr-o seară ploioasă şi fără votcă īn casă, volumaşul merge.



Laurenţiu Ghiţă, Zāmbetoniera,
Editura Anamarol, epigrame


Cele mai stīrnitoare de rīs la volumul jovialului versificator sīnt totuşi titlul, reuşit pentru gen, şi numele editurii care sugerează un medicament amar. Epigramele sīnt mijlocii. La unele chiar lipseşte surpriza finală fără de care, īn genul res­pectiv, e bine să nu te mai apuci. Īn general, păcatul epigramiştilor e că scriu prea mult şi cred că tot ce rimează are şi haz. Totuşi, cīte un catren se detaşează şi dă mărturie că autorul e hītru, păcat că mostrele foarte reuşite sīnt sufocate de restul bălăriilor. Avem totuşi ce cita: „Poate asta e pricina/ Că ne bīntuie necazul,/ De la ruşi venea lumina,/ Iar acum, mai nou, şi gazul“. Sau una dedicată pe 26 ianuarie: „Acelora ce tare īl regretă/ Pe secretarul nostru General/ La adresez urarea mea concretă,/ Să meargă să-l salute personal“. Despre „cluburile umoriştilor” (CUV, CUS etc.) are o vorbă bună: „Cluburile, văd, proliferează:/ CUV – vālcenii şi CUS – slătinenii/ Să sperăm că nu īşi īnfiinţează/ Prea curīnd cenaclu reşiţenii!“.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul