Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Muntele Sez Ner

        Arno Camenisch

Prezentare și traducere: Magdalena Popescu-Marin



Arno Camenisch s-a născut în 1978 în comuna Tavanasa (cantonul Grisons, Elveţia). A absolvit şcoala primară şi secundară în comuna natală, apoi a urmat cursurile şcolii normale din oraşul Chur. Este  proaspăt licenţiat al Institutului elveţian de literatură de la Biel, oraş unde locuieşte în prezent. A călătorit în Europa, Australia, Asia şi America de Sud. Camenisch scrie în romanşă şi germană proză şi lirică şi colaborează la diferite periodice. Volume: Ernesto şi alte minciuni, Ed. Romania, 2005 (romanşă); Muntele Sez Ner, Urs Engeler Editor, 2009 (text bilingv romanş-german); În spatele gării, Engeler-Verlag, 2010 (germană). Premii literare: Premiul „Pana de aur” 2001, Premiul publicului – Zilele literaturii romanşe 2003, Premiul GiuRu 2006, Premiul Pro Helvetia 2007, Premiul Schiller, Premiul literar al Bernei, Premiul de promovare al cantonului Grisons, ultimele trei în 2010 etc.


Fragmentul pe care îl publicăm mai jos face parte din volumul care i-a adus celebritatea şi care va fi publicat în română anul viitor, Muntele Sez Ner.


Baciul atârnă de parapantă în brazii de sub cabana de stână, la poalele lui Sez Ner. Atârnă cu spatele la Sez Ner şi de la stână se aude cum înjură, cu faţa spre peisajul muntos de pe cealaltă parte a văii, unde vârfurile se ridică spre cer, unul lângă altul, cu Péz Tumpiv la mijloc, impozant, cum stă el acolo cu cei 3101 metri în înălţime, întrecând în altitudine celelalte vârfuri fără zăpadă. Baciul atârnă în brazi, ajutorul de baci zice c-o să-şi revină, mai trebuie să dea puţin din picioare, fiindcă n-a reuşit să traverseze.


Caşcavalul se umflă, noaptea dă de pământ pietrele puse ca greutate încât toţi se trezesc. Porcarul şi văcarul duc în noaptea senină roţile de caşcaval stricate prin grajd, până în spatele lui, şi le aruncă în lada cu bălegar. În timpul acesta baciul şi ajutorul lui stau în pragul uşii cu mâinile în buzunare.


Ajutorul de baci are opt degete, cinci la mâna stângă şi trei la mâna dreaptă. Mâna dreaptă şi-o ţine de obicei în buzunar sau, sub masă, pe pulpa piciorului. Când stă întins afară în iarbă, în faţa cabanei, lângă coteţul de porci, şi şi-a scos cizmele şi ciorapii şi doarme, porcarul îi numără degetele de la picioare. Ajutorul baciului doarme după-amiaza, fiindcă noaptea umblă pe drumuri. Dispare când toţi sunt în pat şi revine cândva în timpul nopţii. Ia cu el şi câinii ca să nu latre noaptea.


Porcarul are mustrări de cuget. Un porc zace în coteţ şi nu vrea să se mai ridice. Porcarul presimte că porcul cu rât rece ar fi mort, dar el îl împinge totuşi în pulpă cu cizma lui cu ţinte în talpă, doar s-o mai ridica. Baciul zice: e mort, prostule. Deci au mai rămas 19 porci. Cu baciul 20, gândeşte porcarul. Baciul, cu scaunul de muls legat de mijloc, se întoarce în grajd, iar porcarul dă porcii afară în ţarc şi chibzuieşte că scăunelul de muls al baciului s-ar putea rupe în două. Porcarul numără porcii în ţarc şi vede că-s 18 care stau în picioare şi unul culcat. Şi ăsta-i mort. Dacă lucrurile merg aşa de repede şi se continuă aşa, mâine dimineaţă nu mai am niciun porc şi pot pleca acasă. Soarele de seară se cufundă deja printre creste, vârful Tumpiv e galben-închis şi umbrit când vine veterinarul, între întuneric şi lumină, acest Tscharner cu barbă, cu burta mare şi cu băiatul lui cel gras, care nu-l salută pe porcar, ci numai pe baci.Veterinarul zice tare pentru baci că ăştia au mâncat prea mult şi că li s-au înfundat maţele.


Vaca lui Clemens, cea neagră, dă cu capul în băţul de la prag şi fuge. Celelalte vaci ale lui Clemens aleargă după ea. Veterinarul spune că vacile ar fi animale inteligente, mult mai inteligente decât sunt caii, caii trăiesc din faimă, zice el, caii au o înfăţişare foarte elegantă, dar sunt de fapt proşti ca noaptea. Chiar dacă vacile sunt mai deştepte decât caii, văcarul se pierde totuşi prin păduri şi speră să mai găsească vacile lui Clemens, înainte ca soarele să apună de tot.


Păstoriţa de la stâna vecină vine pe-nserate cu maşina ei roşie. S-a întors de la Glion, unde şi-a dat câinele la scopit, a mers şnur, dar se mai simte încă puţin rău. Ea deschide uşa din spate a maşinii, unde, în mod excepţional, câinele poate sta pe scaun, el zace acolo şi latră şi mârâie. Nu mai vrea să umble, zice ea. Câinele nu se ridică, nu mai vrea să plece, nu vrea să iasă. Ajutorul baciului spune că o să-şi revină, că-i mai trebuie un pic de timp, iar păstoriţa îi zice să vină cu ea ca s-o ajute să scoată câinele din maşină. Ajutorul de baci pleacă împreună cu păstoriţa şi-şi ia cu el şi câinii. Ei trebuie să alerge după maşină. El se uită pe fereastră şi fluieră la câini, pentru ca ei să nu stea nemişcaţi şi să se întoarcă la cabană.


Înainte de masă, baciul stă culcat pe banca de lemn din faţa cabanei, cu sticla de ţuică pe jumătate goală în mână  şi doarme, în vreme ce la primul etaj capra stă în camera baciului cu vedere spre Tumpiv şi se urinează pe patul dublu.


Porcii scapă zilnic din ţarcul de sub cabană. Ei se bagă sub gardul încărcat electric şi o iau prin păşuni până jos, la marginea pădurii, unde atârnă baciul. Porcarului îi era totuna, căci ei se întorceau îndată ce se făcea seară. Dar baciului nu-i era egal, să-i bată, zice el, şi-i îndeasă porcarului în mână cleştele şi belciugele, dându-i cu el şi pe ajutorul lui. În coteţul de porci, ajutorul baciului ia cleştele şi belciugele, porcarul caută un porc, îl prinde de urechi, îi sare în spate, porcul guiţă şi mai tare, îi trage urechile înapoi şi-şi apasă genunchii în coastele porcului pentru ca ajutorul de baci să poată veni cu cleştele la nasul porcului ca să-i prindă belciugul. Odată înfierat, porcul aleargă în colţul celălalt şi se ascunde printre ceilalţi porci, care-i ling sângele de pe rât.


Turiştii voiajează cu maşinile lor frumoase pe drumul natural, care fusese construit primăvara trecută şi se opresc înainte de gardul din faţa cabanei şi claxonează. Claxo­nează şi privesc în sus, spre vârful de deasupra cabanei, unde văcarul şi porcarul stau culcaţi în iarbă şi fac semne până când ei înşişi trebuie să coboare din maşină ca să deschidă gardul şi să înainteze. După douăzeci de minute revin cu maşina în marşarier pe acelaşi parcurs, fiindcă drumul nu mai continuă mult şi că nu există un loc de întors maşinile mari şi trebuie să oprească în faţa barierei pe care-o lăsaseră deschisă, dar care-acum e din nou închisă, ca s-o deschidă iar. Pe vârful de deasupra cabanei stau culcaţi argaţii şi fac la revedere cu mâna excursio­niştilor.


După-amiază, preotul vine de departe pe motoreta lui, trece de curbă, ridică praful pe drum, rasa-i zboară în vânt şi câinii sar la preotul cu cască şi latră că popa ajunge cu motoreta lui în josul drumului, în rododendroni. Preotul îşi pune motoreta lângă cabană şi primeşte cafea cu vinars, înainte de a-i pofti pe toţi să iasă în faţa cabanei, cu decorul alpin în faţă, – dă în câinele care sare şi-l linge pe nas –, pentru a-l ruga pe Dumnezeu din cer, Atotputernic şi Stăpân pe pământ, ca să dea o vară frumoasă. Vântul urcă şi turma coboară în faţa grajdului când preotul, care s-a încins cu un brâu de slujbă, împarte în mijlocul vacilor cărţile de rugăciune. El spune numărul paginilor, citeşte înainte, chiar şi porcii scăpaţi vin lângă preot şi-l trag de rasă. Păstorii mormăie după preot ceea ce el citeşte înainte, o jumătate de oră bună până la amin şi totu-i binecuvântat. Preotul îşi ia motoreta, o roată de caşcaval şi cinci kile de unt de la munte, se strecoară prin turma care aşteaptă deja neliniştită şi dispare în amurgul înserării.


Berbecul cu stea albă în frunte stă pe podeţ în grajd când vacile se îngrămădesc să iasă şi-i rup picioarele dinainte. E pus în ghips la ambele picioare. Berbecul negru e-un sălbatic, el nu se lasă mângâiat, numai cu ghipsul pe el mai poate fi doborât. Când avea picioarele întregi, fusese odată legat cu o frânghie de gardul din spatele grajdului, a smuls coarda când porcarul a vrut să vină la el şi a scăpat. De porcar nu trebuie să-ţi fie frică, zice văcarul.


Cocoşului nu-i este frică, el nu o ia din loc, el e un porc agresiv, zice ajutorul baciului. El sare la ajutorul de baci, dacă acesta se apropie prea mult, încât ajutorul trebuie să-l lovească cu cizma lui cu ţinte, iar cocoşul trebuie să zboare un pic mai departe. Cocoşul, frumosul, îşi apără găinile, le calcă tot timpul şi oriunde.


Văcarul stă în genunchi în faţa patului şi-i arată porcarului proiectilele găsite prin păşuni. Proiectile lungi ca braţul până la cot, strâmbe, cu şi fără cap. Porcarul ia proiectilele şi le întoarce pe toate părţile, le aruncă în sus şi le prinde. La sfârşit, proiectilele ajung iar sub patul văcarului, sub sacul de cartofi gol. Odată, când baciul se afla prin păşuni, găseşte şi el un proiectil. Le ordonă argaţilor să facă un prag solid în jurul proiectilului, îl pune pe văcar ca paznic şi o porneşte cu maşinuţa lui jos în sat. După-amiază devreme, coloana de maşini militare ajunge la stână. Specialiştii poartă mănuşi şi costume speciale. Ei nu ating proiectilul, ei stau pe burtă şi privesc proiectilul din toate unghiurile, se uită ca şopârlele, ţin aproape aparate cu cabluri şi antene şi citesc şi scriu. Spre seară pleacă totuşi cu proiectilul şi dispar în coloană în marş de pe păşuni în jos, până în faţa cabanei, cu comandantul în frunte, pornesc apoi în maşinile lor şi dispar fără să salute în praful de la cotitură.


Câinele sare în sus şi-l linge pe văcar, celălalt câine, bătrânul cenuşiu aleargă înainte. Câinele sare şi se atârnă de cozile vacilor şi se lasă tras până când vacile îl lovesc şi câinele cedează şi schelălăie şi le trage de coadă şi se întoarce. Câinii se împacă bine unul cu altul, se încaieră numai când li se dă de mâncare.


Şchioapa nu poate merge, aleargă după cireadă, apoi rămâne iar pe loc. Văcarul o loveşte în spate până-şi rupe băţul. Cireada a dispărut de mult în pădure.


Baciul stă seara târziu lângă cabană, la volanul maşinii sale, cu sticla de vinars în mână. Lângă el e ajutorul de baci şi pe scaunul din spate văcarul şi porcarul cu cei doi câini. Baciul zice că în maşină e mai sigur, el tresare când cade fulgerul, mănâncă gardurile văcarului, dă foc la brazii din marginea pădurii. Furtuna spală păşunile înalte şi maşina murdară.


Valea laterală din faţă este închisă de baraj între pantele împădurite. De baraj stă cineva atârnat de cabluri, un artist, au spus ţăranii, un artist care vrea să înfrumuseţeze barajul în memoria lui Suworow. El a pictat pe zid figuri, figuri negre şi pătrate albastre şi albe. Figurile negre cu pălării înalte trec pe baraj, acolo unde soarele îşi trage graniţa umbrei. Ajutorul de baci îi dă porcarului binoclu ca să vadă cum atârnă artistul. Porcarul vede lunga perdea verde din spatele barajului.


Câinele cel tânăr stă lângă porcar cu botul întins şi dă din coadă. Limba-i atârnă peste dinţi. Ridică laba, râcâie coapsa porcarului până ce acesta îl mângâie pe cap, după urechi, îl dezmiardă pe coaste. Porcarul pune binoclul deoparte. Mai jos de cabană, la marginea pădurii, trece hoarda de porci. Aude porcii guiţând. Ei îşi ţin râtul foarte aproape de pământ, urechile atârnă în faţă ca nişte ochelari de cal.


Dacă vin, ţăranii vin duminica. Atunci stau între cabană şi ţarcul de porci, cu mâinile în buzunar şi cu ţigările prin bărbi, şi se uită cum coboară cireada de la păşune şi intră în grajd. Ajutorul de baci fluieră, pentru ca păstorii care păzesc turma să ştie că sunt vizitaţi, atunci bâtele sunt folosite cu prudenţă.


Ţăranii trec prin grajd. Ei mângâie spinările vacilor, aburind pe cap şi pe spate, le pipăie ugerele, aprobă din cap, le dezmiardă pe cefe, dau din cap, apoi ciocnesc cu baciul un pahar pentru buna prestaţie.


În faţa grajdului, porcarul ridică bidonul plin de lapte, apucându-l de marginea de jos. Marginea-i murdară şi face rău la degete. Laptele face spumă în doniţele roşii, se revarsă peste margini şi stropeşte carâmbii negri ai cizmelor. Câinele tânăr linge laptele de pe carâmbi.


Dacă ar putea lua cu el câteva roţi de caşcaval, întreabă ţăranul, după ce s-a cinstit cu baciul, i-a strâns mâna ajutorului său, l-a bătut pe văcar pe umăr şi a dat din cap spre porcar. Era mulţumit.


Porcarul se împiedică de o dală dintre cabană şi grajd. Cade pe burtă în băligarul de pe loc. Doniţele pline îl aruncă în faţă şi laptele curge pe jos, prin bălegar, în crăpăturile dalelor. Laptele capătă o nuanţă maronie. Degetele zgâriate ard şi bărbia la fel. Porcarul ar vrea să rămână culcat până ce trece vara.


Vaca se scarpină noaptea de colţul cabanei. Îşi scarpină gâtul de colţ, mişcându-şi capul înainte şi înapoi, frecându-l de cant în sus şi în jos de-i sună clopotul de la gât întruna. Baciul se scoală noaptea, se duce la fereastră în izmene, acolo unde se vede ziua vârful Tumpiv, iar noaptea doar bănuieşte că ar fi Tumpiv şi strigă la vacă. Ea se scarpină înainte de colţ până când baciul apare în pra­gul uşii în izmene şi cu cizme şi-i altoieşte un băţ între coarne şi încă unul mai jos pe bot, altul pe spate şi-i mai dă şi cu cizma în burtă. Vaca a fugit şi baciul trânteşte uşa.


Soarele încălzeşte încet aerul limpede şi umed şi alungă ultimele fâşii de nori albi. Porcarul stă între grajd şi cabană şi strânge băligarul cu lopata. Încarcă roaba cu băligar. Roaba are un braţ rupt şi roata-i scârţâie.


În timp ce mătură locul cu mătura de grajd, porcarul numără dalele. La sfârşit, ştie tot cât ştia şi ieri. Locul are 711 dale. Dintre ele, 51 de dale sunt sparte, 12 sunt crăpate în patru şi 22 au un colţ dus.


Vaca lui Toni Lunganul, cea deschisă la culoare, şi-a rupt cornul drept. Sângele se încheagă pe ciotul rămas al cornului. Sângele se lipeşte de ureche, sângele se lipeşte de gât şi de faţă. Muştele-i bâzâie în jurul capului. Ea scutură capul, muştele se retrag o clipă şi se pun iar pe supt sânge proaspăt.


Berbecul negru cu stea în frunte şchiopătează cu ghipsul murdar pe picioarele dinainte. A slăbit, i se simt coastele, zice ajutorul de baci cu ceaşca de cafea în mână. El vede de berbec. Doar lui berbecul nu-i arată fruntea cu pata albă. În grajd n-a mai intrat berbecul şi pe loc drept abia mai şchiopătează. Când berbecul îl zăreşte pe porcar cu mătura pe lângă adăpătoare, face stânga-mprejur pe sub gardul de uluci şi dispare după grajd.


Ţăranul stă după cabană şi-şi freacă vaca, pe Marta, pe coaste, îi mângâie faţa, o pipăie sub bot. Marta întinde limba şi-l linge pe mânecă. El râde provocator, mândru ca uşa de la grajd. Ăsta-i Vicki sau Otto, îl întreabă porcarul pe păstor, e mai simplu să deosebeşti parii de gard unii de alţii decât aceste două bărbi.


Baciul stă în faţa vetrei şi mestecă orezul. Alături mai e şi brânză veche, care-i pusă în beciul de brânză pe raftul din dreapta. Brânza veche are o crustă slinoasă, e râncedă şi plină de viermi. Ăştia se pot arunca, spune ajutorul ba­ciului, ceea ce nu ucide îngraşă, zice baciul.


Astă-iarnă le-a dat prin cap la doi olandezi să înnopteze pe Sez Ner, zice ţăranul cu nasul ca o cartoafă. El mişcă ţigara încoace şi încolo în barbă şi dă afirmativ din cap, când baciul insistă să mai ia un vinars. Se uită cum baciul toarnă, ridică paharul de vinars şi-l dă pe gât dintr-o dată, asta încălzeşte bine. Abia îşi ridicaseră cortul, păgânii, au crezut că ar fi romantic iarna pe Sez Ner. Îngheţaseră acolo pe jumătate. Baciul dă din cap şi el la fel. Baciul mai dă o dată din cap şi-şi strânge ţigara între degetul mijlociu şi arătător. Încă unul, ultimul, spune el, toarnă pe gât şnapsul, gata, adio şi n-am cuvinte.


Păstorul taie din brânza veche şi între timp îşi aruncă ochii spre brânza nouă, de pe rafturile din partea opusă. Baciul nu găteşte cartofi, numai cartofi raşi din pachet, cu ouă în unt sau cu paste. Nici legume nu găteşte baciul, însă mămăligă da, mămăliga cu brânză, asta te face puternic, îi zice porcarului.


Văcarul şi porcarul sunt după grajd şi urinează la întrecere. Văcarul urinează mai departe decât porcarul. Razele de urină strălucesc în soarele amiezii. Porcarul spune că e greu să nimereşti exact. Ar încerca să atingă vârfurile rododendronului, dar jetul nu poate ajunge până acolo.


Dinspre colţul exterior al grajdului se strecoară mota­nul tigrat. Stă printre picioarele argaţilor şi se gudură în jurul cizmelor de grajd. Motanul aparţine ajutorului de baci. Acesta i-a făgăduit văcarului că poate lua motanul după ce trece vara. Porcarul îi propune văcarului ca data viitoare să se întreacă în urinat pentru motan.


În şopron, într-un colţ, ajutorul de baci găseşte printre reviste decolorate o carte plină de praf, un Calendar Romanş din anii şaizeci. El îl curăţă de praf, şterge pânzele de păianjen, se aşază pe podul de fân şi răsfoieşte anunţurile de reclamă de pe ultimele pagini. Bonvin toujours ŕ votre santé, ajutorul de baci nu ştie franceză, coaforul Franz Kaiser face reclamă pentru ţigări en gros şi Knikos din Cuera face propagandă costumului de teatru, Kernbeisser – Crocnoisette von Grisons, Androgal 300 Drajées für 47,50 Fr., Trockenfleisch und Frischfleisch aus Disentis,  confecţii de damă de la Götzer la Cuera, Velo-Condor, Alfa-Laval 100 de modele noi.


Porcarul e treaz. Văcarul doarme adânc şi scrâşneşte din dinţi. De departe, porcarul aude tălăngile vacilor pe păşunea de noapte, aude clopotul caprei care umblă pe undeva între cabană şi grajd, aude susurul izvorului din faţa cabanei. În camera de sus sforăie baciul. Porcarul aude cum uşa din spatele cabanei se deschide, scârţâie şi se închide. Aude paşi pe podeaua de lemn.


Soarele aruncă umbra fotografului uniunii de transporturi pe dalele murdare din faţa cabanei. Muştele bâzâie în jurul şepcii sale de pescar. Uşa cabanei se deschide şi în prag stă baciul în cămaşă de muntean cusută cu flori la gât, cu obrajii împurpuraţi şi cu şosete roşii de călătorie şi şnururi roşii la bocanci. Bocancii de munte lucesc de unsoare. Frizura-i asudă sub pălăria ornată. El îşi şterge mâna de turul pantalonilor şi i-o întinde fotografului. Baciul alungă capra, care stă în faţa cabanei pe banca de lemn, cu un picior în fund şi-şi cheamă ajutorul. Acesta apare în pragul uşii cu un cuţit de tăiat brânză în mână. Nu-şi vede capul de treburi, nu poate veni la comandă, iar băieţii au dispărut. Ei stau pe burtă în salopetele lor albastre pe culmea de deasupra cabanei şi-l aud pe baci alergând între adăpost şi grajd şi înjurându-i. Fotograful uniunii de transporturi stă între timp în faţa ţarcului de porci, lângă un stativ, având pe el camera, şi ia din valiză costumele de munte ale uniunii de transporturi. Obiectivul camerei, gros ca un picior, e îndreptat spre panorama alpină.


Soarele de seară coboară încet spre apus. Vântul suflă în jos şi apleacă vârfurile copacilor. Se aude cum se căzneşte cireada să urce din pădure pe drumul accidentat. Câinii latră. Partea înaltă a Surselvei este acoperită cu nori cenuşii şi grei. Se anunţă furtuna. Ea înaintează din vale, cuprinde sat după sat, munte după munte. Soarele nu mai poate răzbi, norii de furtună întunecă înălţimile. Găinile s-au retras şi cad primii stropi. Fulgeră şi tună. Baciul stă în pragul uşii de la cabană cu mâinile în buzunar, sub şorţul alb, şi numără secundele dintre fulger şi tunet.


În cameră, pe scrin, lângă radio cu antena ruptă, stă sticluţa cu agheasmă dată de preot păstorilor. Sticluţa de plastic are un capac albastru. Porcarul deşurubează capacul albastru şi bea din sticluţă.


Baciul şi ajutorul lui stau pe scaunele lor de muls, legate de mijloc. Îşi sprijină capul de burta vacilor şi-şi întind spatele cocoşat sub vaci, ca şi când ar fi spălat aur. Din boxele din grajd vine muzică. Baciul spune că vacile dau lapte mai mult când e muzică în timpul mulsului. Se ridică din timp în timp şi-şi îndreaptă spatele, asta-i dovedit. Baciul înjură când o vacă îi zvârle coada în jurul urechilor, fiindcă n-a fost legată cum trebuie şi mai rău dacă mai înainte cozile au fost udate în jgheab.


Porcarul freacă tălpile ciorapilor la călcâi cu şampon. El le udă şi le freacă până se face spumă, înainte de a se încălţa cu cizmele. La început, cizmele îl mai strâng.


Excursioniştii îşi spală încălţările de drum în izvorul din faţa cabanei. Îşi scot bocancii de drumeţie şi ciorapii asudaţi. Stau pe marginea izvorului cu picioarele în bazin. Înmoaie în apă tălpile murdare ale bocancilor şi râcâie cu degetele murdăria dintre crampoane. Vila Dank, se spune, când porcarul le aduce o ceaşcă de lapte, scho guot, gell, nütz-tanca, răspunde porcarul. Asta-i pentru murdăria din adăpătoare, gândeşte el.


Vacile au nume, porcii nu. Porcii sunt porci. Vacile poartă la ureche plăcuţe rotunde de aluminiu şi cifre pe şolduri. Argaţii cunosc vacile după nume. E mai familiar când vacile au nume, spune văcarul porcarului seara, în spatele grajdului, când vacile sunt pe păşunea de noapte şi-i dă tutun. Tutunul l-a luat Duminică de la un ţăran. Vaca nu-i numai vacă. Porcarul trage din ţigară şi zice că el nu poate înţelege pe ţăranii care spun că ar avea cinci vaci, în loc să spună că au pe Marta, pe Barla, pe Marlis, pe Nicki şi pe Petra. Tuşeşte, asta sună mai bine după o afirmaţie, şi zvârle fumul spre cerul alpin de seară. Părintele ar fi trebuit să binecuvânteze fiecare vacă în parte după nume şi nu numai la grămadă şi gata, zice văcarul cu mâinile în buzunar. El mişcă ţigara strâmbă între dinţi încoace şi încolo, aşa ar fi fost şi cea din urmă vacă de pe Sez Ner protejată de Domnul. Porcarul dă din cap. Siluetele argaţilor în spatele grajdului se pierd încet în întuneric.


Pâinea e tare ca piatra, ai fi putut omorî o găină cu ea. Ajutorul de baci înmoaie pâinea dură, unsă cu unt de la munte, în cafea. În dulap mai sunt două din pâinile astea tari, cu mucegai pe margini, iar până joi mai sunt trei zile. Ajutorul baciului se bucură când poate da caprei pâinea uscată. Şi capra se bucură.


Văcarul îşi ţine furculiţa în buzunarul pantalonilor de la salopeta lui albastră. Când stă jos la masă îşi scoate furculiţa din buzunar. Mănâncă numai cu furculiţa lui cea veche. Eşti nebun, îi zice baciul, ca şi când nu s-ar putea mânca şi cu celelalte furculiţe. Ar trebui să te dezvăţ de asta, aşteaptă numai, pun eu mâna pe ea şi ţi-o îndoi pe toate părţile, să vedem, cum o să mai poţi mânca după asta cu ea, alta nu ţi se mai dă, bine? Văcarul şterge după masă furculiţa de pantaloni şi o bagă iar în buzunar.


Coarnele nu mai sunt la modă, zice ţăranul, oamenii tineri nu mai îngăduie coarnele, boii naibii. Îşi scoate pălăria cu mâna dreaptă şi o împinge cu stânga pe frunte, o vacă fără coarne nu este o vacă adevărată şi gata.


Controlorul de lapte fredonează în vreme ce ia probele de la fiecare vacă şi umple cu fiecare probă o sticlă de plastic. El are un polonic în miniatură şi tremură ca o bunică bătrână. Mâzgăleşte în caietul lui producţia vacilor, iar pe sticlele de plastic numele vacilor cu numărul lor. Dacă-i singur în cabană lângă căldare cântă tare cântece bisericeşti melancolice, iar când unul din echipă vine în cabană cu doniţele cu lapte, cântă mai încet. Controlorul nu ţine seama cât îi aduc păstorii. Lui nu-i pasă ce şi cât se socoteşte de fiecare vacă.


42 de vaci n-au coarne. 32 de vaci au coarne, 9 vaci au coarne mari, 7 vaci au coarne mici, 3 au resturi de coarne şi 2 vaci au numai un corn.


Rumeguşul îmbibat cu benzină în găleata de tinichea de după soba cea mare arde. Flăcările izbucnesc în faţa peretelui de lemn, se întind aproape de plafon, pe când văcarul stă în faţa uşii deschise de la soba mare cu lingura în mână şi priveşte cum butucii se sparg arzând cu zgomot. La naiba, înjură ajutorul de baci, venind din odaie cu scaunul de muls legat de mijloc. Când porcarul apare în pragul uşii cu două doniţe pline ochi, ajutorul de baci dă cu cizma lui cu ţinte în găleata de tinichea şi-o azvârle afară. Flăcările scuipă din găleată. Ajutorul loveşte întruna cu piciorul până o rostogoleşte jos după jgheab, printre resturile mâncării găinilor unde arde complet.


Porcarul stă în cameră, în faţa uşii deschise a dulapului, cu creionul în mână. Scrie pe dosul uşii de la dulap situaţia verii. Creionul zgârie lemnul. El nu mai ştie dacă trebuie să scrie Schaf (=oaie) cu un f sau cu doi. Scrie Schaf cu doi de f, cugetă că se scrie Schiff (=vapor, barcă) cu doi f, asta mai ştie el încă, şterge apoi Schaff cu doi de f şi scrie deasupra Schaf cu un f. Nu este deloc sigur.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul