Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Exerciții de stil. O înmormântare superbă

        Iorgu Drăghicescu

STILUL DUDULEANU
- Hai odată, c-a-nceput! Uite c-acum îl scoate. Extraordinar! Opt îl duc, uite cum se opintesc.
- Da, mare poet! Aşa îşi dă lumea seama, după ce nu mai e.
- Patru, şase, şapte, opt... Unde-s ceilalţi doi?
- Ce tot numeri acolo, că mă-nebunişi de cap! Nu se poate uita omul în linişte la o înmormântare.
- Numai opt văd. Unde-s doi popi? C-aşa au zis, zece popi.
- Lasă acum, uite cum plânge asta mică de ţi se rupe inima! Dacă te uiţi la tablou, seamănă cu el - bucăţică ruptă.
- Draci! Seamănă cu mumă-sa. Nu vezi ce grasă e?!
- Că tu ai fi vreo silfidă!? Ce contează - suferă şi gata. Era tatăl ei, aşa se cade. Ai văzut ce frumos i-a scris pe coroană?
- Fâs, Mariţo! Cele mai frumoase scrisuri tot Ştefan Iordache le-a avut şi cred că şi mai multe coroane. Aici a adus lumea flori, la Iordache jerbe şi coroane... N-am numărat la Păunescu mai mult de 50-60. Şi asta pe Realitatea, că ăia au unghiul cel mai bun.
- Nu-i adevărat, trebuie să fie mai multe. Da’ nu-ţi dai seama de câtă lume e!
- Câtă lume? Doi, trei scriitori... mai mulţi fotbalişti. Şi puteau şi ei să iasă din casă, slavă Domnului, pe o vreme aşa frumoasă! Da, domnule, sunt zece. Acu-i văzui şi pe ceilalţi doi.
- Aşa e, ce vreme frumoasă! Se bucură mortu’ de câtă lume vede. Şi ce soldaţi, n-am mai văzut aşa chipeşi de la 1 Decembrie...
- Doamne, numai două colive au făcut! Păi, cui să-mparţi mai întâi?
- Ei, or avea ei mai multă, da’ n-o vezi tu.
- Fugi de-aici, coliva trebuie să stea toată la mort, la căpătâi. M-am uitat cu atenţie: nu sunt decât două. Habar n-ai de obiceiuri, de parcă acu’ văzuşi primul mort! Şi ce tot plângi acolo, că pierzi finalu’, acu’ când îl bagă în groapă!
- Păi, cum să nu plâng dacă atâta lume plânge?! Lume care l-a iubit... Exact cum scrie pe televizor: „cel mai mare poet de la Eminescu încoace”. Şi ce frumos cântă iară! Mi-aduce aminte de când eram noi tinere şi mergeam pe stadion... „Nu mai nu/ La adio tu”...
- O mai ştii pe aia? Ce mai cântam! „Trăiască Ceauşescu, partidul şi poporul”...
- „Trăiască România! Trăiască Tricolorul!”


STILUL OPERATOR OTV
Adevărul e că, de la Mădălina Manole, n-a mai fost aşa o nebunie. Trei zile în picioare, de simt că nu mai pot. Da’ a zis patronul că ne dă un spor nouă, ăştia de făcurăm filmul complet. Păi ce, e lucru uşor să filmezi tot şi plus şmecheria aia cu zoom-ul pe faţa mortului, care trece aşa, ca o greşeală, că nu ne dă CNA-ul voie. Încă! Că domnu’ Dan, când o să fie preşedinte, se va ocupa personal. Şi o să fie, şi are şi dreptate, că omul asta vrea să vadă. Păi ce audienţă am facut când s-a dat imaginile cu Mădălina întinsă, moartă pe jos! Da’ domnul Adrian Păunescu făcea audienţă şi viu. Bine, nu aşa, dar oricum. De aia a şi pus cartonul ăştia din regie cu „mortul învingător”. Că el a învins. Mi-aduc aminte când a fost iar la noi, că tot eu eram de servici, şi o aştepta pe Ana-Maria, pe fii-sa, să vină cu avionul dintr-o excursie în străinătate, că el cu banii nu cred c-a dus-o rău, degeaba zice acuma domnu’ Dan. E drept că n-avea câţi merita el ca mare poet, da’ avea. Şi-atunci, când au povestit ei şi de fotbal, şi de cenaclu, şi de ţară, n-am să uit nişte vorbe când a zis: „Dă, Doamne, să mă fac preş în faţa Epocii!”. Şi adevărul că s-a făcut. Mie atunci mi-a dat lacrimile, noroc că era camera pe trepied. Acuma o fi avut şi el păcatele lui, că patronul pregăteşte o ediţie incendiară, da’ ce om fost! Cică are nişte copii de care nu se ştie, plus că, dacă începe bătaia pe drepturile de autor şi pe avere, atunci să vezi iară nopţi nedormite pe la studio. Ce zice? Să mut pe doi? Păi nu sunt io la doi. Eu dau de la unu, unde se vede cine îşi ia adio de la poet. La doi e Vasile, pe grupul care plânge organizat. Cum adică nu mai e Vasile şi să trec io? Păi unde e? La Vadim, la discurs, aplaudă?!!! Atunci, o dau dracu’ de înmormântare şi plec şi eu acasă că m-am săturat cu morţii voştri cu tot! Păi nu-s io prost că vi-i filmez pe toţi?! Auzi, filmul complet... Hai, la revedere şi să-l ierte Dumnezeu!


STILUL POETIC
Şi iarăşi plângem televizat
Spectacolul morţii aici, pe pământ,
Artistul nu e decât un subiect disputat
Excesiv în imagini şi în cuvânt.


Şi iarăşi plângem organizat
La comanda vreunui ziar
Înţelegem târziu, acum ştim c-am uitat
Să-l iubim mai demult şi-acum e-n zadar.


Şi iarăşi trei zile lacrimi curgând
De la Alba la Ţebea şi-n munţii Carpaţi
Parcă o candelă trece de la gând înspre gând
Moartea ne leagă, suntem fraţi lângă fraţi.


Şi iarăşi plângem televizat
Punctuali la întâlnirea cu istoria
Acum îl vedem fără vină, fără păcat
Şi îi facem cadou dreptul său - gloria.


P.S.:  Toată aprecierea mea pentru efortul domnului Sorin Lavric de a citi rândurile acestei rubrici. Bine sau prost, zadarnic sau nu, ele sunt scrise de cineva care o bună bucată de vreme nu mai deschisese televizorul. Atunci când a făcut-o, a descoperit că, în afara celor două categorii de public, despre care vorbeşte cu acea rară detaşare implicată domnul Sorin Lavric, mai există o a treia. Ar fi, care va să zică, cei care au înţeles şi au îngropat telecomanda, cei care se injectează cu ea zilnic, dar şi cei care, deşi sunt conştienţi de nocivitatea ecranului, îşi iau doza de televizor cât de des se poate. Am mai descoperit, de când scriu la această rubrică, şi că aceştia din urmă sunt mai numeroşi decât credeam. Şi că sunt printre noi. Dacă vă uitaţi cu atenţie, îi întâlniţi şi la teatru, şi la vreo lansare de carte sau un vernisaj. Eu cu ei am ce am.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul