Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Așezămāntul de sculptură al lui Alfred Dumitriu

        Iolanda Malamen

De doisprezece ani, organizīnd Galele APLER, Cāmpina devine īn noiembrie (timp de cīteva zile), pentru jurnalişti, directori de publicaţii, scriitori, artişti ş.a.m.d., loc al īntīlnirilor empatice, dar şi al disputelor despre schimbări de sintagme manageriale amorţite şi neperformante.


Orarul de grup a cuprins anul ăsta o „intruziune” pe domeniile (grădină, locuinţă, atelier, galerie de artă) sculptorului Alfred Dumitriu, un fel de tărīm al miracolelor şi al ordinii impuse de imaginar, īn fapt o īntīlnire nuanţată şi volubilă cu gestul artistic.


Parcursul lui Alfred Dumitriu (născut īn 1955 şi absolvent al Academiei de Artă-Bucureşti) este, īncepīnd din 1988, unul deschis şi efervescent, ce numără peste 20 de expoziţii personale īn Romānia, Italia, Elveţia, Franţa, Germania, cīt şi participări la expoziţii de grup din Romānia, Ungaria, Italia, Franţa. Este autorul a cātorva monumente: reliefuri īn bronz, troiţe, busturi, aflate la Bacău, Ploieşti, Sinaia, Cāmpina. A fost răsplătit cu Marele Premiu pentru sculptură, 2004, la Bienala „Artele Focului”, Bucureşti, şi cu Medalia de Aur a oraşului Ravenna (1990), īn Italia. Lucrări semnate de el se găsesc īn muzee şi īn colecţii particulare din Romānia, Elveţia, Marea Britanie, Grecia, USA, Peru, Franţa, Italia, Germania, Belgia, Australia, Canada, Japonia.
 
Īn 1988, marele Ion Irimescu afirma răspicat: „Alfred Dumitriu va contribui la īmbogăţirea artei plastice romāneşti”.


Īntīmplarea genetică face ca fiul acestuia, Vlad Dumitriu (absolvent, la rīndu-i, al Academiei de Arte, clasa profesorului Darie Dup), să fie deja o certitudine īn sculptură. 
Sub soarele darnic cu acest oraş (Cāmpina este localitatea cu cele mai multe zile īnsorite din an din ţară), domeniul aflat la umbra unor dealuri molcome, deşi departe de frămīntările cotidiene, are totuşi vitalitatea unui spaţiu public īn care tensiunile emoţionale, o dată ce-i intri īn viscere, te copleşesc.


La o primă flanare prin grădina ca un imens atelier īn aer liber, pavimentat cu iarbă, cu lucrările „risipite” īntr-un ritm simfonic, trăieşti aproape fizic un timp care a filtrat toată uzura lumii, lăsīnd substanţa materiei să-şi īnchege zvīrcolirile, ţīşnirile, metamorfozările, contrastele şi accentele. Coloane metalice, sori, aştri, chipuri, bronzuri măiastru meşteşugite, carenea esenţelor de lemn, metafore ale luminii, rotiri, asamblări omogene, personaje care aşteaptă veşmintele bronzului ş.a.m.d. te surprind prin fraternizarea cu realul.


Atelierul, heteroclit īn strania lui alcătuire, īn care sculpturile şi ecorşeurile aşteaptă fie ieşirea īn lume, fie mai mari sau mai mici intervenţii „chirurgicale”, este spaţiul īn care uneltele īşi găsesc şi regăsesc trebuinţa īn orice clipă. Un bronz de o tulburătoare frumuseţe, ce pare o vietate īnsoleiată (gīndul ne duce - cum altfel? - la Brāncuşi), īnlătură ca o sintagmă orbitoare, din calea privirii, aproape tot ce īl īnconjoară. De altfel, un duh brāncuşian pulsează īn multe dintre sculpturile lui Alfred Dumitriu, acesta nefiind nicidecum un reproş, o imitare, ci un act de prezenţă al unor simboluri absorbite īn circumstanţele tradiţiei.Uneori, culoarea devine īnsoţitorul sculptorului īn valorificarea şi unicitatea metaforei, solidarizīndu-se cu imperativele luminii. Ea este un instrument al fervorii, un punct de sprijin īn ansamblul compoziţiei. Ceea ce mi se pare important şi totodată de luat īn discuţie este că opera lui Alfred Dumitriu (lucru mai puţin vizibil īn lo­gica celorlalte zone cum sunt, spre exemplu, pictura şi grafica) se adaugă, sub raport gīndire-echilibru, unui val de sculptori ai momentului, care, evocīnd şi invocīnd tradiţionalul, şi-au găsit o linie comună, chiar dacă intenţionalitatea delimitează ecourile. 


O anume graţie pe care lucrările o au, cīt şi vraja clădită pe simplitatea proporţionată geometric dau acestui insolit aşezămīnt de sculptură, īn care materia a evoluat „răscolit㔠de spiritul artistului, semnificaţii genuine şi destin materiei. Admirabile mi se par acele „portrete” din lemn cu metal, expuse cu succes īn 2009, la Galeria „Mona Lisa” din Paris.


Sursele lui Alfred Dumitriu, funcţiile vitale, cosmogonice ale lumii sunt corpuri īmpărtăşite sub taina apostolatului sculptural.
 
Spaţiul īn care finitul aşteaptă īntīlnirea cu publicul se numeşte MAV d’Art Gallery şi a fost īnfiinţată la subsolul locuinţei. Este un spaţiu care are un program riguros de vizitare şi īn care se poate veni cu un anunţ telefonic sau prin trimiterea unui e-mail. Aflată īn vecinătatea Casei Memoriale „Nicolae Grigorescu” şi a Castelului Hasdeu, este de īnţeles că nu duce lipsă de public interesat. Īn momentul acesta, galeria se pregăteşte pentru deschiderea unei expoziţii de sculptură Alfred Dumitriu şi Vlad Dumitriu, alături de o retrospectivă de pictură şi acuarele, aparţinīnd regretatului artist Dan Platon, de la a cărui dispariţie s-au īmplinit şase ani.   

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul