Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Zborul păsării fără aripi

        Ion Holban

Natura esenţial elegiacă, paradigma de sensibilitate şi modul de a se exprima al poeziei lui Adi Cristi de totdeauna, de la Play back - fiinţa lucrurilor pīnă la Despărţirea de silabe, Pasărea fără aripi, experimentul liric din volumele scrise „īmpreun㓠cu Shaul Carmel, sau Prizonieri unul altuia, īşi găsesc formula de consacrare īn Psalmi declasificaţi (Editura 24: ORE, 2010). Psalmul răspunde cel mai bine structurii interioare a fiinţei din vers chiar dacă specia părea definitiv abandonată īn literatura noastră, după Dosoftei şi Arghezi, mitropolitul secolului XVII şi „ereticul” veacului trecut. Imn biblic din Vechiul Testament, cīntat, la evreii de demult, īn acompaniament de harfă, psalmul e o formă de manifestare a liricii sentimentului religios, rugăciune şi odă sacră, definit astfel de īnsuşi īntemeietorul speciei, David, cu cei 151 de Psalmi; considerat o scriere de amvon, pe care n-o pot rosti decīt psalţii īn Templu sau īn Biserică, psalmul e cultivat rareori īn poezia modernă, dīnd, īnsă, acesteia cīteva cărţi strălucitoare: Rilke, Claudel sau Arghezi par a contesta canonul, dar sfīrşesc prin a şi-l asuma īn Elegii, Cele cinci mari ode, Psalmi.


Īn această ordine, Psalmi declasificaţi e o carte rară, dedicată, nu īntīmplător, lui Shaul Carmel, pe care Nicolae Balotă, Eugen Simion şi Ştefan Aug. Doinaş īl consider㠄ultimul psalmist“ al poeziei noastre. Cu fiecare carte, Adi Cristi caută ceea ce unii au numit pasărea albastră, poemul nescris şi cartea neconstruită īncă, pasărea fără aripi, cum īi spune poetul, identificīnd astfel omul īn păcat care īşi visează zborul, īnălţarea, mīntuirea: „mi-ai trimis un semn/ īn care frica lui Dumnezeu/ era de fapt/ pasărea fără aripi/ īnvăţată doar să-şi viseze zborul/ ai spus că aceasta poate să treacă/ cum munţii se mai trec/ şi adīncurile se mai pătrund/ chiar dacă frică i se spune/ Doamne,/ cum schimbi sensul rīnduirilor/ gīndind că īncercările Tale/ ne pot fi īnvăţătură de minte/ că taina/ cu care īncerci să ne aperi/ este de fapt/ frica de Dumnezeu/ această pasăre fără aripi/ ce ne poartă īn viaţă/ fără a ne ridica deasupra ei/ ce ne ţine de mīnă/ īncercīnd să ne transforme/ mīinile īn aripi/ şi să ne īnveţe zborul/ pe care/ pasărea fără aripi/ frica lui Dumnezeu/ nu avea de unde să-l ştie/ decīt poate/ din visul zborului/ ce există īn noi/ asemenea sīngelui“ (Frica de Dumnezeu). Esenţa psalmului e dialogul inte­rior, fluxul conştiinţei care curge dinspre psalt către cel ce ia aminte şi incită prin prezenţa sa interogativă, la mărtu­risirea credinţei. Astfel se petrece cu Shaul Carmel īn cărţile sale, īn dialog cu Dumnezeu; şi tot astfel se īntīmplă īn Psalmi declasificaţi. Adi Cristi vorbeşte aici cu Shaul Carmel şi, prin acesta, cu Dumnezeu; īn logica internă a textelor, Shaul Carmel e īngerul prin intermediul căruia poetul se adresează lui Dumnezeu din Vechiul Testament şi Fiului Său din Noul Testament. Īn acest fel, Shaul Carmel e mediul provocator şi, deopotrivă, reformator pentru că, iată, autorul volumelor Cavaler al Ordinului Veşniciei. Fabuloasa licornă ori Această moarte care mă īnvie, distilīnd īn  poezia sa esenţele evreităţii, rămīne īngerul, intermediarul, cel aflat īntre om şi divinitate, de regăsit īn credinţa creştină, cum ne īnvaţă Andrei Pleşu īn Despre īngeri: aceasta e calea descrisă īn chiar primul poem al cărţii şi acesta e sensul „precizării“ pe care o face Adi Cristi; „Marelui Poet Shaul Carmel, via Dumnezeu“: „mă opresc Ţie/ īn faţa Ta/ cum inima mi se mai opreşte īn piept/ şi vreau să Te privesc/ să ştiu că exişti/ şi vreau să Te simt/ să ştiu că sunt viu/ să cred sub formă de credinţă/ că Tu exişti/ cum şi Tu să mă crezi/ cīnd vin īnspre Tine/ că-Ţi sunt alesul nesfinţit/ cu o vorbă bună spusă la nevoie/ sub formă de mīngīiere/ de piatră luată de pe suflet/ de uşurare/ asemenea īngerului īnălţat/ mă opresc Ţie/ cum se mai oprea untul sub tejghea/ pentru cunoştinţe/ vreau să mă dau Ţie/ să-ţi uşurez  alegerea şi chemarea / vreau să mă  īncredinţez/ Ţie/ cum se mai īncre­dinţau copiii/ īntru creştere fără de griji/ lăsaţi fiind īn seama statului/ Tu poţi fi statul care să mă crească/ mai departe/ sub formă de heruvim/ la Casele Tale de Īngeri părăsiţi de părinţi/ să-mi dai buna creştere/ ridicīndu-mă din iad/ cum se mai ridică oamenii din noroi/ prin şansa vieţii lor (...) cine eşti Tu/ dacă eu sunt oprit Ţie/ cum inima mi se opreşte īn piept/ şi vreau să Te privesc/ să ştiu că exişti/ şi vreau să Te simt/ să ştiu că sunt viu/ dar trupul meu amorţit/ īnceţoşează locul/ īn care/ am tot sperat să apari/ măcar să-mi tulburi necredinţa/ cum cartea ce mi-a căzut īn mīnă/ mi-a tulburat poemele/ īntristīndu-le, īntristīndu-Te!“ (Psalm pentru Shaul).



Īn Casa de Īngeri, alături de heruvimi, poetul află că Dumnezeu e „şansa de dincolo de moarte/ a mea şi a celorlalţi“, psalmii structurīndu-se (şi) din ambiguitatea atīt de specifică discursului liric: „Tu“ poate fi Dumnezeu ori Shaul Carmel, poezia, adică. Imaginarul poetic din Psalmi declasificaţi e al sentimentului religios şi al re­citirii Vechiului şi Noului Testament; regăsim aici tăgada argheziană, dar şi extazul lui Claudel, drumul pocăinţei (iar Saul-Pavel este unul din simbolurile dominante), iertarea păcatelor şi credinţa că adevărata bogăţie se află īn Ceruri, salvarea fiinţei care trăieşte secunda vieţii īn nostalgia Edenului pierdut: păstrīnd semnificaţia sa originară, psalmul lui Adi Cristi este al poetului postmodern care ştie că textul se rosteşte şi se scrie singur, ca un ecou de clopot; „cu Numele Tău īn mine/ trec muntele şi oceanul/ cīmpia şi īntinderile deznădejdilor/ greşind şi iertīndu-mi gre­şelile/ păcătuind şi iertīndu-mi păcatele/ aşa cum o rană se poate īnchide instantaneu/ aşa cum sīnge­rarea se poate opri imediat/ cu sufletul tot timpul curat/ īţi port Numele Tău īn mine/ fără a-l rosti/ fără a-l silabisi/ fără a vorbi despre el/ decīt īn acest poem/ pe care nu-l voi rosti niciodată/ lăsīndu-l singur să se citească/ ca un ecou de clopot ce adună mulţimea“ (Psalm nerostit). Scris de omul inspirat şi rostit de psalţi, psalmul e dialog cu sine („nu am răbdare să-ţi mai scriu/ cīnd văd cum scrisorile mele/ rămīn nedeschise/ cum scrisorile mele mi se īntorc/ de parcă Tu/ mi-ai răspunde cu scrisul meu/ provocīndu-mă la răspuns/ şi la pedeaps㓠- Psalm aprins), modalitate de a alunga erezia „din mine“, pentru că fiecare ins care se doreşte īn gīnd cu Dumnezeu e, la īnceput, un Meister Eckhart; psalmul lui Adi Cristi e rugăciunea creştinului şi oda evreului, Legea Talionului şi Legea Iubirii, īmpăcate, poetul realizīnd īnaintea teologilor unirea ecumenică: „pedeapsa īncepe o dată cu mine/ de cīnd mi-am dat seama/ că aduc foarte mult/ cu palma dată celuilalt obraz/ aş fi vrut să te pălmuiesc īn acelaşi loc/ să-ţi bătucesc pielea sub lovituri/ dar Tu ţi-ai īntors celălalt obraz/ īnaintea palmei mele/ stricīndu-mi furia şi nevoia de răzbunare/ m-ai lăsat cu mīna īn aer/ spīnzurată/ de parcă nu ar mai fi fost a mea/ străină şi speriată/ aşa cum se mai īntīmplă īn lumea/ īn care nu există reacţiune/ doar stupefacţie, īncremenire/ eliberare, īnălţare/ īnseninare, deta­şare/ doar furie spulberată īn mii de lumini/ cu celălalt obraz īntors īnspre mine/ ai devenit altcineva/ un străin/ cu care nu aveam nimic de īmpărţit“ (Psalm despre pedepsire); rugăciunea e flămīndă, omul care se roagă īntr-o continuă interogaţie activă („Unde eşti Doamne/ de nu te găsesc?“; „Unde eşti Doamne/ de nu mă cuprinzi? De nu mă salvezi/ din ceea ce unii au spus că este/ deznădejde/ mai gravă decīt moartea/ şi mai insuportabilă decīt decapitarea?“ sīnt īntrebări prezente adesea īn textele cărţii) urmează calea inimii, iar psalmul se adresează, deopotrivă, sinelui şi lui Dumnezeu: e radiografia lăuntrului şi odă Celui de Sus: „tot timpul se moare/ ca o tristeţe īnvăţată pe de rost/ moare Poetul/ īn timp ce psalmii vorbesc despre Tine/ şi despre noi/ chemīndu-Te/ īn ajutor/ de mīntuire şi de izbăvire“.


Trec prin mine ca printr-un tunel nesfīrşit, spune psalmistul de azi īn Psalm rebel, identificīnd calea iniţiatică: totul e īnlăuntru, nimic īn afară sau, poate, preajma trebuie reformulată conform lăuntrului unde se află dosarele secrete cu psalmii acum declasificaţi. 


Numit „sihăstrii de negăsit“, deşert, pustie unde pīndeşte ispita şi unde se pot găsi urmele poporului lui Moise, peşteră īn care rătăceşte cuvīntul īnsuşi, labirintul, tunelul nesfīrşit constituie figura lirică īn jurul căreia pivotează textele lui Adi Cristi din Psalmi declasificaţi; deşertul labirintic e al necredinţei, zădărniciei şi nimicniciei, iar rătăcirea īn pustia tunelului lăuntric e calea iniţiatică a (re)descoperirii sinelui; „de prea multă rătăcire/ mi-am dat seama/ că nu m-am mai īntīlnit de mult/ cu mine/ că-mi devenisem un fel de străin/ cum sunt străinii/ care trec pe līngă mine grăbiţi/ sau indiferenţi/ eram străinul care nu mă mai cunoaşte/ dar care/ Ţi-a deschis uşa/ atunci cīnd ai venit la mine la uşă/ să mă arăţi mie/ cum mai sunt arătate/ amintirile dragi/ ţinute īn cufere ferecate de praf“. Două sīnt ipostazele fiinţei din labirintul propriu; cel care intră acolo e asemenea păsării fără aripi care īşi visează zborul ori străinului „īncuiat peste noapte īn mine“, pierzīndu-şi credinţa: „mult mai sīngeroasă/ mult mai agresivă/ a fost/ rătăcirea prin mine/ atunci cīnd am zăcut/ o vreme fără sens/ şi fără speranţă/ un timp nedefinit/ īntr-un spaţiu infinit/ neavīnd spre ce să mă-ndrept/ un punct sau o virgulă, ceva/ de care să se sprijine/ cel puţin inima mea/ cīnd īnspre Tine/ palma sub formă de streaşină/ o punea/ şi Te privea Te privea!/ inima mea, inima mea“ (Inima mea, inima mea). Cel care găseşte drumul săpīnd adīnc īn inimă se redescoperă şi asistă la epifania divinităţii: „nu ştiam de ce m-ai pus/ să sap adīnc īn inima mea/ trecusem de mult/ de cea mai adīncă prăpastie/ şi eu tot săpam adīnc/ īn inima mea/ - Opreşte-mă, Doamne,/ Ţi-am strigat, opreşte-mă/ poate ai uitat că m-ai pus/ să sap adīnc īn inima mea/ deja am trecut de fundul prăpastiei/ şi tot sap/ pīnă unde vrei să ajung/ şi săpam, zi şi noapte,/ luni şi ani/ săpam adīnc īn inima mea/ Pīnă cīnd Doamne/ mai trebuie să sap?/ se va face acuşi de moarte/ şi eu sap de-o viaţă/ adīnc īn inima mea! Pīnă cīnd?/ pīnă cīnd să mai sap/ şi la ce-mi va folosi adīncul acesta/ - La nimic! Mi-a trimis răspuns/ īntr-o dimineaţă de vară/ Dumnezeu/ am vrut să scap de otrava trufiei/ şi ţi-am dat de lucru o viaţă de om/ să sap adīnc īn inima ta/ şi astfel/ ai reuşit să ajungi la inima Mea“ (Leac pentru trufie).


Poezia iubirii īn voluptatea căreia au crescut multe din cărţile lui Adi Cristi se circumscrie, de această dată, „scenariului“ fixat īn dialogul interior al psalmistului; mai īntīi, īn eros, ca īn acest admirabil Psalm pentru vindecarea sufletului: „īntinde-te pe umbra mea/ cu faţa īn jos/ ai grijă să-ţi laşi capul īntors spre apus/ să simţi cum te mīngīie răsăritul pe umeri/ de parcă ar fi mīna mea/ a cărei umbră-i acoperită de tine/ lasă-te cuprinsă de răcoarea limpezită/ de partea mea de trup pusă īn faţa soarelui/ dar nu ca o oprelişte/ nu ca un zid.../ trupul meu lasă umbra de sub tine/ să se īmprietenească/ să-ţi īngăduie relaxarea şoptită/ venită dinspre nisipul domolit/ adus mai aproape de mīngīiere decīt de ardere“. Apoi, īn gīnd cu Dumnezeu: „iubirea mă duce/ cīt mai aproape/ de mine/ ajungīnd chiar/ să mă contopesc cu mine/ de parcă m-aş fi contopit/ cu marca poştală/ īnainte de a fi expediat Ţie/ la aceeaşi adresă/ la care-au plecat/ Israel şi David şi Iisus/ iubirea mă apropie de īngeri/ şi īngerii sunt toţi līngă mine/ că īmi vine urgent să Te-ntreb:/ - Doamne,/ nu cumva m-ai chemat la Tine/ fără ca eu să-mi fi dat seama/ şi m-ai adus pe braţe/ īn timp ce am adormit?/ iubirea mă face/ să-mi părăsesc tihna/ să mă lepăd/ de tot ce-i lumesc/ şi să iubesc, doar să iubesc!” (Şi să iubesc, doar să iubesc). Aceasta e tema structurală a Psalmilor declasificaţi: iubirea - eros, rugăciune, odă - e contopire, refa­cere a lui Unu; aici şi dincolo de limita orizontului.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul