Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Istoriografia romānească

        Sorin Lavric

Una din cele mai triste constatări pe care le poate face un istoric este că, atunci cīnd īncearcă să vorbească despre trecut, nu o poate face decīt īmprumutīnd optica prezentului. E ca atunci cīnd povesteşti istoria turnīnd-o īn tipa-rele schemelor actuale. Procedeul ia naş­tere īn două feluri: fie prin preluarea deliberată a mentalităţii dominante – caz īn care spiritul oportunist dă regula jocului –, fie printr-o molipsire involuntară, iscată de o contagiune colectiv㠖 caz īn care, chiar mīnat de bune intenţii, autorul intonează un refren ce i-a fost sugerat subliminal. Īn ambele situaţii, concluzia ce se desprinde e aceeaşi: nu există discurs despre trecut care să nu fie impregnat de ideologia prezentului. Deosebirea apare doar īn privinţa gradului de impregnare, dar īn nici un caz īn ceea ce priveşte prezenţa sau absenţa ei. Chiar şi un autor care vrea să scape de constrīngerile opticii dominante nu va reuşi decīt īn anumite limite. Iar motivul ţine mai puţin de īnclinaţia servilă de a fi pe placul celor puternici, cīt mai mult de neputinţa de a-ţi depăşi epoca şi spiritul ei. Toţi trăim īn etuva unei psihologii colective care ne dictează gīndurile şi ne hotărăşte temerile. Īn raport cu ele, orice adevăr e secundar şi maleabil.


Dacă aşa stau lucrurile, atunci obligaţia unui istoric este să se īndepărteze cīt mai mult de tiparul obedient pe care īl presupune scrierea istoriei sub presiune ideologică. Numai că, pe cīt de lesne sună īn teorie această cerinţă, pe atīt de anevoie e de tradus ea īn realitate. Vremea cīnd istoricii erau dispuşi să sufere represalii pentru rostirea unui adevăr a trecut. Īn fond, trecutul nu are īn el nici o miză: el e cu totul inert, ca tot ceea ce a īncetat să mai fie; īn schimb, miza cea mare stă īn arta cu care ştii să foloseşti trecutul spre a te īnstăpīni asupra prezentului. Aici se despică apele şi tot aici poţi recunoaşte istoricii oneşti de cei care au prins gustul profitabil al servituţilor ideologice. Istoria e ancilară īn raport cu ideologia – iată principiul de bază al actualei discipline istorice. Īn fond, e un alt fel de a spune că, istoria nefiind ştiinţă, pretenţiile de obiectivitate ale istoricilor nu au temei. Tocmai de aceea un istoric nu poate fi neutru. Poate fi sincer şi dezinteresat sau poate fi īnrobit şi dornic de a impune o anumită interpretare, dar nu poate fi neutru. Neutralitatea rămīne un deziderat, varianta pură a unei situaţii ideale. Şi pentru că nu poate fi neutru, ca orice om care are convingerile şi bănuielile sale, istoricul trebuie să se străduiască să nu-şi lase preferinţele să pătrundă īn substanţa discursului său. Preferinţele īnsemnīnd: simpatiile, antipatiile şi obligaţiile secrete.


Sarcina e cu atīt mai uşoară cu cīt trecutul despre care vorbeşte este mai īndepărtat. Cauza e tot ideologică: cu cīt perioadă aleasă spre a fi īnfăţişată e mai īndepărtată, cu atīt efectul ei perturbator asupra clipei prezente este mai mic. Cu alte cuvinte, cu cīt trecutul e mai vechi, cu atīt el e mai inofensiv pentru actuala stare de lucruri. Şi invers, cu cīt trecutul e mai recent, cu atīt riscul de amorsare a unei posibile tensiuni este mai mare. Mai precis, cam tot ce depăşeşte pragul ultimelor două secole nu mai are astăzi nici o miză. Cunoştinţele provenite din această zonă revolută intră īn cămara culturii generale, dar nu īn tunelul temporal al adevărurilor fierbinţi. Ele se pretează la un exerciţiu intelectual de fină aranjare a informaţiilor, un exerciţiu īn virtutea căruia evenimentele sunt ordonate după criteriul verosimilităţii istorice, dar īn nici un caz ele, evenimentele, nu mai pot răscoli astăzi pe cineva. Sunt indiferente, opace şi fără răsunet īn prezent.


Cīnd intri īnsă īn secolul XX, apele se īncing şi spiritele devin precaute. Istoricii īncep să se poarte precum pilitura de fier prinsă īn cīmpul unui magnet: se orientează după liniile mentalităţii dominante şi se īnscriu cuminţi īn climatul epocii. Peste un sfert de secol, dacă vor mai putea să-şi citească tomurile, vor păli de ruşine, intuind că toată poliloghia lor e datată, deci atinsă de patina uzurii. De drama aceasta nu scapă nimeni, nici cei care īşi fac din neutralitate un principiu, pentru simplul fapt că, omeneşte vorbind, nu poţi fi neutru decīt după moarte. Pīnă atunci, ne zbatem şi ne orien­tăm: fie după idealuri, fie după imbolduri de obedienţă. De aceea, cīnd īi citesc pe istoricii romāni, nu urmăresc decīt gradul de aderenţă al piliturii de fier la cīmpul mentalităţii īn vogă.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul