Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

La aniversară...

        Călin Stănculescu

Filmul de animaţie românesc a fost recunoscut  în urmă cu peste jumătate de veac cu un Palme d’Or la Cannes. Câştigătorul era Ion Popescu-Gopo, cineastul a cărui statură estetică, dar şi câteva noncalităţi nu i-au permis să aibă o şcoală. Cel mai inspirat, talentat, în sensul bun al cuvântului, cel care a scormonit istoria culturii româneşti şi universale, oferindu-i metamorfoze grafice de mare valoare, a fost un urmaş al marelui Gopo, regizorul Ion Truică, a cărui modestie, l-a plasat printre autenticii urmaşi ai primei distincţii majore conferite filmului de animaţie românesc, cu nimic mai prejos de „Disneyland” sau de şcoala contemporană franceză.


Ion Truică a împlinit 75 de ani. Acest artist, al cărui principal atribut stă în densitatea simbolică a scenariilor materializate într-un desen cu o profundă am­prentă personală, nu a făcut niciodată vreo concesie spiritului ideologic sau comercial ce a dominat animaţia românească. Cele 38 de titluri care-i poartă semnătura sau cele cinci unde este doar coautor îl situează pe Ion Truică drept marele urmaş al lui Gopo, cu o operă  ce are profunde adâncimi filozofice, exprimată în ima­gini de o mare frumuseţe plastică, rod al căutărilor permanente întru inspiraţia de mare altitudine ce a deschis noi orizonturi celei de a opta arte. De altfel, puţini ştiu că această artă a premers, de fapt, cinematograful.


Aspiraţia către esenţialitate, ce domină majoritatea operelor lui Ion Truică, nu este o căutare în van ca în Hidalgo. Propunerile estetice sunt încifrările unui refuz al realităţii totalitare, un manifest al omului liber, care tânjeşte după libertate, după aerul curat al libertăţii. Substanţa poetică a argumentelor ritmate în suc­cesiuni fluente de armonii diafane, pro­puneri de poeme  de dragoste, ca-n Cercul, fac elocvente paralelele om-obiect, individual-idee, particular-general, ce presupun, pentru cei ce reuşesc să înţeleagă mesajul, comuniunea sufletească necesară înţelegerii.


Ion Truică a avut de-a face în creaţia sa cu Cervantes, cu An­dersen, cu Wilde, cu Nichita Stănescu, dar nu cred că l-a ocolit pe Eminescu, prezent permanent în gândurile artistului.


Ion Truică, unul dintre puţinii profesori de animaţie, dacă nu singurul din ţara noastră, la ora actuală, singurul spirit novator care ar merita o finan­ţare totală din partea CNC-ului, este ignorat şi chiar uitat de camarazii de breaslă, mai atenţi cu propriile aranjamente decât cu promovarea artei autentice. Teoretician al animaţiei, profesorul Ion Truică este şi un generos sponsor al unor premii. Sper ca ele să răsplătească pe merit cei mai talentaţi reprezentanţi ai noii şcoli de animaţie.


Miracolul poetic nu a fost niciodată un se­cret pentru Ion Truică. El l-a valorificat în tuşe măiestre, i-a conferit valoare de spectacol, a ieşit la rampă, atacat de prie­teni şi tovarăşi, fără a se teme de consecinţe. A rezistat, nu s-a preda ideologiei. A rezistat masificării, prin opera sa unică, şi a supravieţuit.


 La mulţi ani, Ion Truică, şi să sperăm că oamenii cu bani se vor mai gândi la animaţie!…

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul