Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Stilistica vieţii. Poetul şi poporul său

        Horia Gārbea

Mihai Curtean, camiku,
Editura Brumar, poezie


Poetul Mihai Curtean s-a născut īn 1981 la Sibiu, oraşul īn care locuieşte Mircea Ivă­nescu, poet născut cu 50 de ani mai devreme. Īntre cei doi există o evidentă afinitate, cel puţin īn acest volum. Afinitate, nu influenţă, pentru că recuzita şi lexicul mai tīnărului poet sīnt ale secolului XXI. Ceea ce īl apropie de marele autor al lui Mopete este tipul de discursivitate şi modul īn care memoria personală devine automat poezie. Ca şi ilustrul său concitadin, Mihai Curtean gīndeşte şi īşi aminteşte īntr-un mod esenţialmente liric, īn timp ce lirismul său se autorefuză formal, invocīnd şi mimīnd proza. Această afinitate nu putea să-i scape lui Al. Cistelecan care vorbeşte de „ritualul sporovăielii la Mircea Ivănescu” ca de o constantă a poeziei lui Mihai Curtean. Tot el aminteşte īn context numele lui Liviu Ioan Stoiciu, declarīnd-l pe Curtean „nu atīt de metodic” ca poetul Fanionului. Ciudat, mie mi se pare tocmai că oralitatea poetului este, dacă nu mai meto­dică, sigur mai transparentă, mai programatică decīt a lui LIS, dar astea sīnt amănunte comparatiste. Faptul esenţial este că Mihai Curtean scrie bine şi are poezia  nu īn sīnge, ci pe vīrful limbii. Nu ocoleşte parodia, aluzia, citatul, argoul, regionalismul oral „īn spaniolă mar īi şi feminin”. Īşi permite şi glume (fără semnificaţie) precum un ciclu cu titlurile plasate după textul poemului. Unele scenarii au o extremă gracilitate, inaparentă la o primă privire: „o dimineaţă īn care mīncăm amīndoi/ deşi suntem despărţiţi de cīteva săptămīni. /.../ afară-i frig,/ ea-i răcită/ īi fac un ceai/ .../ io pe un taburet mic,/ ea ghemuită-n fotoliu./...cu muşcătura ei lipită de muşcătura mea/ două jumătăţi de felie, īncercīnd să-şi potrivească/ muşcăturile./ asta am fost noi” (scherzo). Īn fluenţa curgerii orale, a unor relatări de fiecare zi, apar imagini lirice surprinzătoare: „o după-amiază cu picioare reci,/ cristina stīnd īn spatele cărţilor/ ca-ntr-un marsupiu”. De cīteva ori l-am prins pe absolventul de jurnalistică cu formulări care-i trădează formaţia, clişee ale unei limbi de mucava, dar nu-s prea multe. Cine e „camiku”? Păi cine să fie decīt iubita – „micul meu haiku”! Mihai Curtean scrie poezie natural, firesc, fără emfază, textele lui sīnt documente ale nostalgiilor şi angoaselor personale care īns㠄trec rampa” cu bine către cititor.


Adrian Suciu, Viaţa fără urmări,
Editura Brumar, poezie


Dacă un anchetator care mi-ar cere un alibi m-ar īntreba ce făceam īn ziua de 17 noiembrie 2010 īntre orele 12.30 şi 13.30, n-aş avea nicio emoţie. Stăteam la prima masă dinspre Bulevardul Dacia a Terasei 133 (Clubul Boem). Pot depune mărturie īn favoarea mea: Dan Cristea, Diana Dumbravă (care mi-a dăruit un volum al fiului ei, talentatul poet Radu Dumbravă), Stavros Deligiorgis, Ioan Groşan şi profesorul Daragiu, poet şi el. La ora 13.05, un trecător pe bulevard a făcut un pas īn interiorul īmprejmuirii de gard viu, a rotit privirea şi s-a repezit spre cei menţionaţi. Dintre toţi, cel mai susceptibil de a fi asasinat eram eu, m-am gīndit. Dar necunoscutul nu a scos un pistol, ci un pix, a smuls din geanta sa două volume subţiri şi albe, pe coperta desenată a cărora am avut timp să recunosc mīna maestrului Vlad Ciobanu, a mīzgīlit două dedicaţii şi ni le-a oferit domnului Dan Cristea şi mie, rostind şi vreo două fraze pe care nu le-am īnţeles. Apoi, a dispărut dincolo de gardul viu, īn lumea dezlănţuită. Găsind īn teancul de cărţi aduse din oraş un volum semnat Adrian Suciu şi intitulat Viaţa fără urmări n-aş fi ştiut al cui este dacă nu aş fi recunoscut desenul lui Vlad Ciobanu şi episodul evocat īn dedicaţia datată. Adrian Suciu e un poet nesituabil, cu texte foarte diferite ca modalităţi de abordare şi ca tematică, inegal valoric. Īi reuşesc destul de des secvenţe memorabile, surprinzătoare: „ai strălucirea aceea de armată īnvinsă”, „am văzut moartea scuturīndu-şi coafura prin cluburi la modă”, „Fiecare īşi poartă cămaşa,/ doar eu te privesc/ de parcă aş fi/ inculpat īntr-un proces nesfīrşit”. Poetul crede c㠄dumnezeu a greşit, dar eu nu mă supăr”. De fapt, aflăm că dumnezeu cu minusculă a greşit cīnd a che­mat-o la el pe bunica naratorului liric. Ea reuşea să prindă purici īn capul nepotului care scīncea de plăcere „ca un iepure scăpat dintr-o primejdie de moarte”. Nepotul prinde rar cīte o insectă şi atunci „mă chinuiam să-l bag īn gură şi-l zdrobeam īntre dinţi. Gustul acela de copilărie pe bune s-a tot rărit”. Cum nimic nu-i „fără urmări”,  citindu-l īnainte de somn, visez un anchetator şui care mă īntreabă: ce făceai, banditule, īn ziua de 17 noiembrie 2010, īntre orele...  Făuritor de scenarii oripilante de tip Cristian Popescu (cel care īngropa pui īn cimitir ca să-i scoată bine copţi), Adrian Suciu e o revelaţie īntr-un peisaj altminteri destul de previzibil. Deşi face cam multe greşeli neforţate, m-aş īncrede īn viitorul lui.


Pangaia - Antologiile S.R.S.F.F, 
Eagle Publishing House
şi Societatea Romānă de Science Fiction şi Fantasy,
proză fantastică


Anul acesta, Societatea Romānă de Science Fiction şi Fantasy, hărnicia īn­truchipată īn materie de evenimente cenacliere şi editoriale, continuă să susţină proiectul antologiilor proprii. După Alte ţărmuri, antologia de succes de anul trecut, volumul de proze Pangaia, are o tematică relativ unitară: este vorba de posibila distrugere a planetei pe calea nesăbuinţelor non-ecologice. Desigur, cele şapte texe cuprinse īn cele peste 250 de pagini ale culegerii au subiecte mai complexe decīt cel enunţat de mine extrem de reductiv mai sus. Cei şapte „magnifici” ai SF-ului autohton, care scriu o proză delectabilă, dar şi foarte serioasă, tulburătoare pe-alocuri, sīnt Liviu Radu, Silviu Genescu, Cristian Mihail Teodorescu, George Lazăr, Costel Baboş, Ştefana Cristina Czeller, Antuza Genescu, aşadar autori  din Bucureşti, Timişoara, Iaşi şi Botoşani. Prefaţa este semnată de Cristian Tamaş şi lămureşte cititorul neiniţiat şi asupra titlului: „Pangaia, denumirea dată de Alfred Wegener, īn 1912, supercontinentului unic din care s-au despărţit continentele actuale, provine din greceşte, pan – gaia (īntreg pămāntul). Pe de altă parte, Gaia semnifică īn viziunea lui James Lovelock planeta vie văzută ca un sistem sau ca un organism unic, din care s-a născut noosfera”. Avertismentul comun este limpede: aveţi grijă de Terra, că vă ia (Pan)Gaia! Autorii, filologi, dar şi ingineri, fizicieni, chimişti, ştiu ce spun, dar, din punctul nostru de vedere, important e că o spun cu farmec.


George Gibescu, Poesii,
Editura Semne


Īn anul 2005 fix, vine, mă-nţelegi, ocaziunea să se pronunţe obştea scriitorilor printr-un vot cu care să aleagă un nou Preşedinte al Uniunii. Īmi anunţ intenţia de a candida, īmi fac dosarul şi stabilesc cu o firmă să-mi facă materialul publicitar: obiecte inscripţionate, flyere ba şi baloane pe care să scrie „H.G. Preşedinte”. Īnainte de depunerea candidaturii, aflu că domnul profesor Nicolae Manolescu, despre care ştiam că nu concurează, īşi depunde totuşi candidatura. Evident, pe a mea n-am mai depus-o, pentru că mi se părea o impertinenţă să candidez cu cel mai mare critic şi cu unul dintre mentorii mei. Nu teama de a pierde m-a mīnat, căci eu eram outsider-ul care nu avea nimic de pierdut, ci respectul. Anunţīndu-mi colegii care īşi pro­puneau să mă susţină, doi au fost foarte nemulţumiţi şi mi-au declarat că, dacă nu candidez, ei īi vor da votul candidatului George Gibescu, critic literar şi el. Ei erau hotărīţi, eu şi mai şi. Īnainte de alegeri, am discutat despre şanse cu mai mulţi scriitori şi i-am provocat la un pariu: cīte voturi va lua dl. Gibescu? Unul, sigur de el, a pariat că niciun vot. Eu i-am propus atunci să-mi dea cīte o bere pentru fiecare vot pe care īl va obţine dl Gibescu, eu desigur votīnd cu dl Manolescu şi cu ni­meni altcineva. La conferinţă, dl Gibescu nu s-a prezentat să-şi susţină programul. Dar, la numărătoare, surpriză: a luat totuşi cele două voturi pe care le anticipasem. Mi-am amintit proverbul jucătorului de bridge: „nimeni n-a murit de cīştig mic” şi mi-am băut berile care aveau gustul victoriei. Venind acum la volumul de Poesii pe care l-a mai utilizat cīndva Mircea Ivănescu, trebuie să menţionez că autorul, a cărui siluetă inconfundabilă şi de departe vizibilă fiind un fel de baliză īn lumea literară, are īn el nu numai poezii. Volumul īncepe cu un eseu autobiografic şi naţional: Stilistica vieţii lui George Gibescu şi a poporului său. Găsim apoi cererea către Curtea Europeană a Drepturilor Omului de a lua act că, la 25 noiembrie 2007, poetul a fost īmpiedicat samavolnic să candideze pentru Parlamentul European pentru că nu a avut cele 100.000 de semnături cerute abuziv de lege. Īn fine, ajungem şi la versuri, dintre care la un frumos poem naţionalist se dă şi partitura (de intonat „andante”), muzica aparţinīndu-i tot autorului textului: „Pomeneşte, Doamne, neamul meu căzut,/ Prea īndurerată ţara mea se stinge,/ am visat īn ierburi lacrimă de Prut/ Cīnd din cerul toamnei apa se prelinge” (Bocet metafizic). Pe ultima copertă, aflăm intenţia scriitorului de a continua Schimbarea la faţă a Romāniei a lui Cioran şi de a candida la Preşedinţia Romāniei īn 2014.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul