Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Audiență la o naștere

        Sever Negrescu

Audienţă la un demon mut (roman istorico-fantastic despre soarta Bisericii în vremurile de pe urmă) este o carte răscolitoare de idei şi înghiţitoare de adevăruri, o radiografie a creştinismului de la Sfântul Constantin cel Mare la demonii de astăzi, din Biserică şi din afara ei. Dintru început, trebuie spus că Biserica nu are soartă, că Biserica stă deasupra istoriei, deci nu poate fi vorba despre vremuri de pe urmă, că fantasticul în Biserică nu poate fi perceput decât în sensul de  adevăr ce tinde spre întâlnirea cu Cel ce este Calea, Adevărul şi Viaţa.


Acţiunea nu se desfăşoară, aşa cum este menţionat în coperta a patra a cărţii pe axa Moscova-Chişinău-Bucureşti-Bruxelles, ci pe coordonatele Victor Rotaru, tânăr profesor de fizică şi proaspăt absolvent al Şcolii Superioare de Partid de la Moscova (acest Pavel al zilelor noastre), şi Vlădica Mitrofan (această excepţie sinodală, strălucitoare prin atitudine, nu prin tăcere).


Cartea trebuie privită (citită) şi ca o relatare de pe frontul Bisericii lui Hristos, de la martiriul Sfântului Ştefan şi dărâmarea Templului până la slugile întunericului de azi şi puterea dragostei de mâine. Este o mărturisire de credinţă a unui ortodox care întoarce gândurile cititorilor de la zgomotul maşinilor spre mântuirea sufletelor (p. 87). KGB-ul (Comitetul pentru Siguranţa Statului) ştia că naţionalismul dublat numai de credinţa în Dumnezeu prezintă cu adevărat pericol pentru ateismul militant (p. 11); Allan Bloom, Criza spiritului american: adevăratul credincios este pericolul real. Sunt aici relatate adevăruri de netăgăduit, parcă le-ai şti dintotdeauna, dar n-ai fi bănuit că pot fi îmbrăcate într-o haină atât de frumoasă a literei care, de data aceasta, nu mai ucide. În 1987, cu ocazia evenimentelor dedicate celor 1.000 de ani de la creştinarea Rusiei, Kremlinul i-a decizia: vom sta alături de popi, oricât de neplăcut ar fi acest lucru (p. 15). Este o decizie politică, parşivă şi mincinoasă care va duce la transformarea amvonului Sfintei Biserici în tribună partinică (p. 122). La o întrunire secretă, Comisarul european al Justiţiei întreabă plin de furie: Când or să dispară aceste ciori de pe harta României? Crucile care marcau mănăstirile pe hartă erau numite ciori (p. 45). Totul pare copiat la indigoo din realitate. Cu puţini ani în urmă, la o întrunire de la un palat episcopal, doamna ministru al Justiţiei de atunci sta ascunsă după draperiile unui geam, invitată de un coleg să coboare unde erau ceilalţi, la o cafea, a ripostat nervoasă: Nu pot, dragă, ce vrei, dacă nu suport popii, mi-e silă de ei... Majoritatea palatelor episcopale de astăzi (atât din Rusia, Basarabia, România) sunt locuri care răspândesc frica: între episcop şi preoţii din eparhie există un zid de consilieri, secretari, diaconi şi şoferi (p. 70). Încercarea de scoatere a icoanelor din şcoli (p. 81), muţenia celor ce trebuiau să apere monahii şi credincioşii simpli, zborul politicienilor alături de ie­rarhi la Ierusalim pentru aducerea Luminii sfinte în Sâmbăta Paştelui (p. 117), încercarea de scoatere a Evangheliei în afara legii prin declararea ei drept carte instigatoare la ură (p. 154), O.U. nr. 31/2002 a Guvernului României prin care ne recunoşteam vina de a fi exterminat evreii, deşi România fusese declarată nevinovată la procesul de la Nurnberg (p. 40), moda doctoratelor în Biserică (p. 213), metodele de distrugere a familiei prin crima homosexuală (p. 232), - toate acestea şi multe altele nu sunt străine Masoneriei.
 
Biserica a fost acuzată că a tăcut. Iată că nu mai tace. Literatura a ajutat-o şi o ajută să nu mai tacă. Autorul, Savatie Baştovoi, este un glas al Bisericii care trebuie auzit, trebuie ascultat, este un om al Bisericii, aşa cum este şi trebuie să fie cititorul acestei mărturisiri manifest. Biserica nu se poate conforma politicii (Georgios Mantzaridis), glasul politic al Bisericii trebuie să fie clar, nu echivoc, creator şi lucrător, nu partinic şi schimbător, unitar şi mântuitor. Aşa cum este cuvântul episcopului Mitrofan:  Ce lucru cumplit este să nu poţi vorbi! Darul vorbirii a fost dat de Dumnezeu numai oamenilor şi prin el ne deosebim de restul făpturilor. Şi animalele comunică între ele, dar nu prin cuvinte. Nu ai nevoie de cuvinte pentru a chema pe cineva în ajutor, pentru a-ţi face cunoscută foamea sau afecţiunea. Oare nu se înţeleg animalele între ele fără să aibă nevoie de cuvinte şi oare nu înţelegem noi înşine ce voiesc animalele după sunetele şi mişcările pe care le fac? Pentru un singur lucru i-a lăsat Dumnezeu omului graiul: pentru a vesti lauda şi minunile Lui, pentru a-L slăvi pe Dumnezeu. Tânărul acela stăpânit de demon a crescut în casa tatălui său, a fost îngrijit şi înconjurat cu dragoste, dar el nu-şi putea mărturisi dragostea şi mulţumirea pe care o purta tatălui său. Că tatăl său era iubitor, se vede din faptul că îşi căra fiul îndrăcit în urma Mântuitorului Iisus Hristos, pentru a-I cere ajutorul. Faţă de o astfel de iubire nu a putut rămâne nepăsător Hristos, care este Iubirea însăşi. El a poruncit cu putere dumnezeiască demonului şi acela a ieşit îndată din tânăr, lăsându-l ca mort. A fost ca mort, deoarece a murit unei vieţi supuse robiei, pentru a se naşte spre o viaţă liberă. Aşadar, ştiind cât de mare este darul vorbirii şi la ce ne-a fost dat, să nu-l folosim doar în scopurile care pot fi atinse şi fără cuvinte (p. 123-124).


Ce ar mai fi de adăugat? Poate o lacrimă, ca răspuns la această audienţă cât o rugăciune rostită de tatăl tânărului cuprins de demonul mut: „Cred, Doamne, ajută necredinţei mele!“. Este, poate, cea mai frumoasă dar nebăgată în seama definiţie dată omului de după cădere până în postmodernism: duplicitatea firii, deşi una afirmă, alta simte; momentul de sinceritate al realităţii concretizat printr-o acţiune mare cât credinţa. Nu putem fi nepăsători, nu mai trebuie să fim nepăsători în faţa realităţilor. Credinţa noastră nu poate fi pasivă (A sta pe loc înseamnă a muri – Părintele Stăniloae), ea trebuie să fie activă, născătoare de… mântuire. Cărţile părintelui Savatie sunt tot atâtea… naşteri. Bune.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul