Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

De la Sud la Nord, īn căutarea publicului (2)

        Constantin Stan

Să oboseşti dānd autografe şi interviuri e ceva foarte plăcut pentru un autor. Zumzăitul, freamătul din „Kardinale”, cafeneaua din patronajul Gazetei de Nord-Vest, aflată la subsolul imobilului unde se află şi sediul ziarului, se transformaseră de multişor īn dezbateri sau veselii ca īn preajma sărbătorilor, cānd eu şi Horia Tabacu continuam să scriem alte şi alte dedicaţii pe cărţile noastre.


Sigur, aş putea spune - ca să nu spună altcineva - că la Satu Mare a fost o īntāmplare fericită, beneficiind noi de prietenia lui Valer Marian şi de susţinerea necondiţionată a Gazetei īn mediatizarea īntālnirii cu publicul. Mă grăbesc, īnsă, doar să īmi pun īntrebarea de ce nu şi īn alte părţi cultura nu s-ar baza pe oameni politici, pe oficialităţi (la Satu Mare au fost prezente toate oficialităţile de rang īnalt ale oraşului şi judeţului), de ce numai acolo, īn Nord, se poate īntāmpla ca oamenii să vină la o īntālnire cu doi scriitori ca la o sărbătoare, să se bucure de ieşirea din televizorism, din grijile cotidianului? Răspunsul, poate, e conţinut īn chiar formularea īntrebării, īn īnsăşi comparaţia din īntrebare!


Cum nimic nu e perfect pe lumea asta, doar sinusoida rece-cald, probabil, e o constantă ce tinde spre perfecţiune!, am pornit spre Bistriţa temători. Fusese prea frumos la Satu Mare, cāt să nu avem unde de īndoieli, temeri că vom fi aduşi cu picioarele pe pămānt printr-un duş rece, chiar mai rece decāt cele -12 grade cāt fuseseră la Bistriţa cu o noapte īnainte. Drum pānă la Dej, printr-un Nord īngheţat şi pustiu, cu peisaje frumoase, dar cu casele mai povārnite, mai triste, mai din secole trecute, peisaj cu care nu eram obişnuit din alte peregrinări prin Nord, apoi de la Dej cu o altă maşină, preluaţi de Gavril Ţermure, editorul meu. Grabă, emoţii pe drum: īntālnirea de la Casa Cărţii „N. Steinhardt” era programată la 12, iar noi eram īncă pe drum, ne imaginam oameni care aşteaptă şi ne simţeam oarecum culpabili. Oraş pustiu, rece. Nu am recunoscut mare lucru din oraşul care mă impresionase īn vremea studenţiei, cu coşurile sale de gunoi īmpletite din nuiele, cu calmul şi īnsemnele breslelor, cu biserica sa evanghelică, atmosferă pe care o regăsisem, aproape nealterată, şi după aceea, la orice venire a mea īn Bistriţa. N-a fost să fie, sau a fost să fie, ori a fost să nu fie - pentru a răsuci cuvintele asemenea lui Noica. George Ţāra, Olimpiu Nuşfelean, Alexandru Cristian Miloş şi īncă cineva (căruia īi cer mii de scuze că nu i-am reţinut numele!) erau singurii oameni care veniseră la Casa Cărţii. Ne-am retras stingheri din Casa Cărţii la o cafenea din apropiere, considerānd că mult mai profitabil este să ne convorbim noi īntre noi, toţi cei prezenţi, la ceva care să ne aducă un dram de căldură īn suflet şi īn trup. Am aflat că sāmbăta nu e zi de lansat cărţi la Bistriţa, mai ales acum, īn preajma Sărbătorilor de iarnă, cānd tot omul merge să īşi taie porcul undeva la ţară. Am mai aflat şi că, īn general, e greu aici cu cărţile şi cu literatura, pentru că, obicei strămoşesc romānesc, scriitorii, deşi un grup mic, sunt divizaţi īn o mie şi una de facţiuni, grupuleţe şi, evident, idiosincrazii.


Căldura plăcută din restaurantul gol - nu eram decāt noi -, unde am māncat de prānz, şi colindele puse la intensitate joasă ca fundal muzical ne-au făcut, totuşi, să trecem oboseala şi dezamăgirea. Viaţa e alcătuită şi din astfel de momente, bucuriile sunt rare şi dezamăgirile dese, īn fond, ne-am zis, la opt seara avem tren şi cu drumul pānă la Bistriţa ne-am apropiat de casă - de aici nu mai avem decāt 11 ore de mers, nu 14 ca de la Satu Mare! Mai aveam de trecut un hop spre a ne vedea īn cuşeta vagonului de dormit şi, de acolo, cu voroave şi somn pe apucate, pānă la Bucureşti - īntālnirea cu publicul şi lecturile la Sinagoga recent restaurată prin strădaniile lui Gavril Ţermure. Aveam să ne producem, ca să zic aşa, īnaintea unui concert, iar speranţele noastre nu erau prea mari - cine să vină cu o oră īnainte de concert spre a asculta doi scriitori bucureşteni?!


Ei bine, sala era arhiplină cu o oră īnaintea concertului, publicul era elegant ca pentru un concert şi cald ca pentru o īntālnire cu scriitorii. Am avut mari emoţii: eram prima oară īn viaţa mea pe scena unui astfel de locaş de cult, aveam pentru prima dată īn faţă un public venit preponderent pentru muzică, şi nu pentru literatură. Ora noastră a trecut repede, iar ea, probabil, s-ar mai fi īntins dacă şi noi am fi putut amāna plecarea trenului, īntrucāt ni se spusese că ora de īncepere a concertului mai poate fi un pic amānată. Am regretat plecarea precipitată şi lipsa de timp pentru a da autografe (văzusem multe cărţi de-ale noastre foindu-se prin sală, semn că standul cu cărţi atrăsese atenţia) melomanilor!

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul