Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Un dialog: Peter Freund şi Radu Ciobanu, între amintiri

        Cornel Ungureanu

1. De la un Premiu Nobel la altul
   
 Volumul Dialog peste Atlantic realizat de Radu Ciobanu,  apărut la Editura Bastion, ne poate lămuri  mai bine, întâi, de ce Liceul „Loga“ din Timişoara a dat atâtea personalităţi ilustre  şi pe urmă chiar identitatea lui Peter Freund, scriam odată. Prietenul romancierului Radu Ciobanu s-a născut în Timişoara în 1936, este absolvent al Ins­titutului Politehnic din oraş. Părăseşte România în 1959. Îşi ia doctoratul în fizică la Viena în 1960. Din 1965 este profesor la Universitatea din Chicago. Ilustru. Din 1975 scrie şi literatură. Din 2001 este colaborator al revistei Exquisite corps, editată de Andrei Codrescu şi se ocupă, cu succes,  de proză. Are părerile lui, bine subliniate, despre poezie, muzică, literatură, dar şi despre contextele creaţiei. „Pentru omul creator, artist, om de ştiinţă, libertatea este un bun fermecat. Poţi să dai frâu  fanteziei tale şi de acolo vor veni marile creaţii. Dar poţi, într-adevăr, să fii un geniu creator şi într-un sistem fără cele mai elementare libertăţi: Prokofiev Şostacovici, Pasternak, Mandelştam, Ahmatova, Landau, Kapiţa, Gelfand, Kolmogorov, Pontriaghin şi mulţi alţii”. Ar mai fi şi explicaţii:


„Dacă autorul e persecutat, dacă colegii săi sunt persecutaţi“, crede Peter Freund,  persecuţia poate  determina „un efort foarte concentrat, fără divagaţii, derapaje, un fel de adaptare creativă la mediu“.


Aflăm şi secrete despre Bela Bartok, născut la Sânicolaul Mare, om al locului, bănăţean ca şi  fizicianul, şi el navigând, în anii săi de glorie, prin State. Peter Freund ştie multe şi le poate comunica fericit  prietenului  său  – de pildă  cum a compus bănăţeanul lor „Concert pentru orchestră“. Şi, în fine, o întrebare-cheie:


  „De ce, după atâţia ani, se întreabă profesorul,  mi-am putut păstra identitatea timişoreană?“ Şi, evident, poate să ne destăinuie chiar şi aceste secrete:


„Aşa cum îi văd eu, anii copilăriei şi tinereţii mele s-au desfăşurat în două epoci, ambele de negăsit nicăieri în afara Timişorii. Deşi m-am născut în 1936, copilăria mi-am petrecut-o într-un regat al secolului XIX. Apoi, pentru tinereţe, mi s-a oferit atmosfera opresivă a unei colonii sovietice“. Dar nu numai atât:


 „Am avut două fete în casă, una pentru curăţenie, cealaltă pentru a ne servi, o bucătăreasă, o spălătoreasă, o călcătoreasă, o guvernantă”. Aşa ceva nu-şi permit decât foarte puţini în America, în Timişoara copilăriei lui Peter Freund fiecare avea cel puţin o servitoare. Pe insula timişoreană se putea. Nici măcar în anii terorii comuniste, când familia a fost alungată din palat într-un banal apartament de două camere, n-a fost foarte rău, fiindcă o servitoare mai exista. Tânărul  avea parte, în camera lui,  de  o servitoare minunată.


 În Timişoara era fericit fiindcă putea asculta  muzică adevărată. Fiecare avea o educaţie muzicală, îi iubea pe clasici, chiar dacă mama lor nu era, ca mama lui Peter Freund, cântăreaţă de operă. Exista o calitate deosebită a şcolii – calitatea superioară a profesorilor de liceu recuperează alte omagii ale fizicianului. Omul a citit tot şi-l iubeşte pe Ionescu –  Ionescu este între iubirile sale mari. „Teatrul său e de o originalitate fantastică, este una din realizările de geniu  ale literaturii europene, a veacului XX”. Dar Kafka? „Kafka a arătat că limba teutonilor poate fi utilizată ca bisturiul unui chirurg, cu precizia strălucitoare a unei raze de laser”. E o replică demnă de ţinut minte. Uneori, Peter Freund se răsfaţă, Mitteleuropa e, pentru el, ţinutul cel mai creator din lume. În Radetzkymarsch Joseph Roth „a scris romanul istoric definitiv, care depăşeşte, aş  zice eu,  Război şi pace”. Citează din  Fernando Pessoa cu bucurie. Îi mare, îi place. Radu Ciobanu nu obiectează şi nici nu se supără atunci când conorăşeanul său afirmă că Eminescu e de origine semislav, nu român, Napoleon nu e francez, ci corsican, Alexandru cel Mare nu e grec... Posesorul Palatului Ciobanu din Timişoara, nepotul ilustrului om politic ilustrat cu brio la Unire, romancierul Radu Ciobanu, nu asasinează conversaţia cu necesarele reducţii. El rămâne în cotlonul său provincial, lăsându-şi prietenul să se desfăşoare. Ceea ce, cu farmec, cu bucurie, Peter Freund face. (Când am scris prima oară despre Peter Freund am uitat  să adaug  că a redevenit proprietarul uneia dintre clădirile mari ale oraşului: şi că, în imediata apropiere, e Palatul Ciobanu.)


2. Istoria literaturii, între Peter Freund §i Radu Ciobanu
 
Adăugirile versiunii din 2010 ale volumului conţin  amintiri despre geografia oraşului: cum era Timişoara pe vremea când cei doi  erau colegi. Cei doi fac exerciţii  de memorie pe diverse itinerarii. Peter Freund are o istorie personală extraordinară. E un mare fizician şi are întâlniri cu savanţi prin toate părţile lumii. Cu elitele intelectuale. Ne atrage atenţia asupra faptului că, în Japonia, prietenii săi, intelectuali de performanţă, nu erau antisemiţi, pe când alţii... Un amplu documentar despre Saul Below nu ocoleşte istoriile sale domestice. Câteva pagini ne istorisesc cum Saul Below a devenit ginerele doamnei Bag­dasar. Familia  Bagdasar era apropiată de familia Freund din Timişoara, unde Freund-tată era proprietarul unui spital. E prieten cu Joe Kitagawa, dar nu are păreri bune despre Mircea Eliade. Vreo două pagini despre Culianu rămân folositoare comparatistului şi istoricului literar.  Altfel, ramificaţiile româno-americane ale lui Peter Freund sunt infinite, iar relaţiile cu personalităţi europene de notorietate se împlinesc prin intermediul familiei. Iosif Constantin Drăgan are parte de vorbe bune: cei din fami­lia sa au ajutat familia lui Drăgan fiindcă şi bunica lui Peter Freund era din Lugoj. Oraşul  Lugoj arată azi mai bine datorită lui Iosif Constantin Drăgan, subliniază Peter Freund. De altfel, Radu Ciobanu îi ţine greu piept colegului său de odinioară. Colegul e pretutindeni, cu informaţii la infinitul mic, are o cultură enciclopedică în ma­terie de muzică, istorie, literatură, erotism. E un cuceritor performant. Se află mereu între cei mari, care sunt prietenii lui. De altfel, e un prozator harnic, care publică în revistele lui Andrei Codrescu schiţe/nuvele ce trebuie reţinute. Dacă n-a obţinut Premiul Nobel încă pentru fizică, poate îl va obţine pentru literatură.
 
3. Din  Europa noastră în ora§ele lui Peter Freund


În recent apărutul volum Europa din noi, Radu Ciobanu aşază alături pagini de memorialistică, note de călătorie, dar şi note de lectură. Nu mai este în Deva exilului, e într-o Europă pe care o priveşte cu înţelepciune. Într-o Mitteleuropă pe care o comentează cu pricepere, cu farmec. Un articol consacrat lui Sandor Marai (observaţii cu privire la recent tradusele Moştenirea Es­terei şi Lumânările ard până la capăt) se numeşte O re­velaţie târzie. Cum s-a putut să-l ocolească? Scriitorul devine tranşant,  apelează la superlative. Se alătură celor care cred, asemenea lui Kundera, că Rusia nu a fost considerată niciodată parte a Europei. Sau că „Rusia nu poate deveni parte a continentului lor”. „Au spus-o în anii din urmă doi excepţionali prozatori din penultima generaţie, născuţi în 1960, unul ucrainean, celălalt polonez, Iuri Andruhovici şi Andrzei Stasiuk, în volumul Europa mea,  apărut în colecţia A Treia Europă....”. Solidar cu A Treia Europă, cu Mitteleuropa care e şi ţinutul lui (îl cartografiază în fericite călătorii), scriitorul citeşte, reciteşte şi comentează ca un specialist cărţi de scriitori francezi, spanioli, greci ş.a.m.d. Îşi omagiază confraţii ca un  bărbat care a rămas, o viaţă, alături de ei. Fac parte din Europa noastră, repetă scriitorul, azi mai solidar ca niciodată. Nu a atins performanţele lui Peter Freund, dar dialogul a fost folositor; a ieşit din enclava sa şi face exerciţii de expansiune.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul