Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

ANUL LITERAR 2010

        

Ofelia Prodan • Irina Petraş • Şerban Tomşa • Radu Voinescu • Paul Aretzu • Doina Ruşti • Ion Cocora • Horia Gârbea



1. Ce cărţi importante, valoroase, esenţiale ale literaturii române au apărut `n 2010? (citite de dvs., evident).
2. Cum situaţi anul editorial 2010 faţă de cei imediat anteriori? Dar faţă de ceea ce aşteptaţi de la 2011?
3. Ce revelaţie s-a produs în literatura noastră în 2010? Dacă nu, de ce? Se va produce ea în 2011?



OFELIA PRODAN
 
1. Poezia antiutopică. O antologie a douămiismului poetic românesc (Daniel D. Marin, Ed. Paralela 45), pentru că arată ce este mai bun în poezia generaţiei 2000; Momfa (Ioan Es Pop, Ed. Vinea), pentru că este una dintre cele mai frumoase antologii de autor apărute vreodată; Aer cu diamante, pentru că a rezistat deja în amintire aproape trei de­cenii şi, nu întâmplător, la lansarea de la Gaudeamus, a mobilizat un public aproape ine­xistent la „evenimentele concurente”. Aş mai aminti neapărat (deşi n-am citit decât poeme din ele, neintrând încă în posesia cărţilor) primele două volume din Opera poetică a lui Leonid Dimov (Ed. Paralela 45) şi Cartea Alcool (Ion Mureşan, Ed. Charmides), cărţi „condamnate” cumva dinainte să facă istorie.


2. Nu s-au publicat cărţi precum „….” sau „…”, dar au apărut cărţi notabile, dintre care am nominalizat deja. Eu şi în 2011 mă aştept la poezie de calitate; în plus, aştept să se reabiliteze cumva „instituţia” drepturilor de autor şi (dar nu îndrăznesc totuşi să sper) aceea a difuzării cărţii în tiraje cât de cât „cumsecade”.


3. Revelaţia cred că ar fi putut să fie că există poezie douămiistă de calitate, departe de ceea ce s-a catalogat (sau chiar condamnat) nu de puţine ori în necunoştinţă de cauză. Pe de altă parte, doar un singur reprezentant al tinerei generaţii (nu mai e chiar atât de tânără!) a primit vreodată un premiu de mare prestigiu, cum este cel al Uniunii Scriitorilor din România (Dan Sociu, în 2006), ceea ce înseamnă că fie nu i se recunoaşte valoarea, fie, pur şi simplu, nu e citită. Nu ştiu dacă se va produce o astfel de revelaţie prea curând, ca să se producă trebuie să fie şi dorită.



IRINA PETRAŞ


1-2. La cea de-a patra edi­ţie a Zilelor prozei la Cluj (8-9 octombrie), am avansat bănuiala că ne aflăm în anul prozei. Ar­gumente în favoarea acestei prejudecăţi au venit dinspre prozatorii şi criti­cii prezenţi: Gabriela Adameşteanu, Ioan Groşan, Dora Pavel, Ruxandra Cesereanu, Ion Pop, Ovidiu Pecican, Sanda Cordoş, Alex Goldiş, Mihaela Ursa, Mariana Gorczyca, Florina Ilis, Ovidiu Mircean, Péter Demény, Alexandru Vlad, Tatiana Dragomir, Petru Poantă, Constantin Zărnescu ş.a.m.d.


Între timp, la cărţile până atunci citite, s-au adăugat altele, conducând spre aceeaşi încheiere, ba chiar întărind-o. Aşadar, sunt „importante, valoroase, esenţiale” Provizorat, al Gabrielei Adameşteanu, Un om din Est, al lui Groşan, Cadenţă pentru marş erotic, al Marianei Gorczyca, toate romane şi ale celui de-al doilea obsedant deceniu, construite pe „opoziţii complemen­tare” – posomorala grotesc-hilară a politicului contracarată cu un tratament erotico-senzual şi valorată de recursul consistent la cultură. Ieşirea prozei din conul de umbră de după 1989 ia forme îmbucurător de variate şi memorabile. Romane excelente cu întoarceri şi fugi (acestea din urmă şi în sens muzical) scriu Radu Mareş (Când ne vom întoarce), Tatiana Dragomir (Cara aurita), Leon-Iosif Grapini (Memorialul Cetăţii), istorii cu patină, câteodată cu inserţii autobiografice, mizând pe atmosferă, farmec, magie. Foarte bune romane ale privirii amănunţite şi picturale (voi reveni altădată cu detalii asupra „conceptului”) scriu O. Nimigean (Rădăcina de bucsau) şi Irezistibil-ul Dan Coman. De adăugat înscenări baroce, insinuante şi copleşitoare, precum în Angelus, al Ruxandrei Cesereanu, sau sondarea abisală din Pudra, roman al Dorei Pavel ce încheie trilogia deshumării. Dar şi realismul fantast (sau fantasque) al lui Horia Gârbea din Fratele mai deştept al lui Kalaşnikov, sau humorescurile spumoase ale lui Petre Bokor, din Dâmboviţa – rive gauche.


3. Marea revelaţie nu e o carte, ci un trend: în matema­tică există o „Lege slabă a numerelor mari”. Răsturnând enunţul, Legea tare a numerelor slabe, am denumit ştiinţa prozatorului de a infinitiplica „valul de amănunte” din care se compune viaţa omului sub vremi. Acesta e câştigul net al lui 2010, pregătit îndelung de romanele foarte bune ale anilor trecuţi, cele despre care am tot vorbit (scrise, alfabe­tic, de Radu Aldulescu, Mircea Cărtărescu, Gabriel Chifu, Ioana Drăgan, Alexandru Ecovoiu, Filip Florian, Florina Ilis, Ruxandra Ivăncescu, Marin Mincu, Ioa­na Pârvulescu, Ovidiu Pecican, Radu Ţuculescu, Stelian Ţurlea, Horia Ursu, Mariana Vartic, Alexandru Vlad, Varujan Vosganian).
Despre foarte bunele cărţi de poezie şi de critică literară, cu alt prilej. Acum doar o menţiune pentru „nemaiaşteptata” Carte alcool a lui Ion Mureşan şi o reclamă la două cărţi de debut: Irina Ungureanu, Eugčne Ionesco – absurdul ca apocalips al utopiei, şi Ligia Tudurachi, Cuvintele care ucid. Memorie literară în romanele lui E. Lovinescu.



ŞERBAN TOMŞA


1. În opinia mea, cărţile anului 2010 sunt: Fratele mai deştept al lui Kalaşnikov, de Horia Gârbea, Ana Maria şi îngerii, de Radu Aldulescu, Noaptea când cineva a murit pentru tine, de Bogdan Suceavă, Un om din Est, de Ioan Groşan, Amor Intellectualis, de Ion Vianu, O sută de scrisori din Paris, de Lucian Raicu, Apropierea, de Marin Mălaicu-Hondrari, Rădăcina de bucsau, de Ovidiu Nimigean, Mutilare, de Dan Stanca, Iona îl aşteaptă pe Godot, de Marius Ştefan Aldea, Ultimul Culianu, de Horia-Roman Patapievici, Domnul K. eliberat, de Matei Vişniec, Crima de la jubileu, de Lucia Verona, Literatura română sub comunism, de Eugen Negrici, Cu faţa la perete, de Livius Ciocârlie, Cu ochii pe mine, de Florin Manolescu, De-a viul, de Teodor Dună, Ce bine e să fii Daniel Bănulescu, de Daniel Bănulescu, Irezistibil, de Dan Coman, Literatura luciferică, de Radu Cernătescu, Blues pentru cai verzi, de Letiţia Ilea. Probabil că mai sunt şi altele, dar nu le-am citit. Oricum, nu sunt dintre cei care au pretenţia că, dacă nu au citit un op, acea carte nu are valoare.


2. Anul literar 2010 etalează o mare diversitate a genurilor şi speciilor. Pare mai bogat decât anii anteriori. (S-ar putea, totuşi, să fie doar o impresie.) A mai remarca împrejurarea că nu au apărut cărţi proaste. Sau nu le cunosc eu. Consider că este un an care marchează intrarea într-o anumită normalitate: vor apărea, probabil, anual cincisprezece-douăzeci de cărţi foarte valoroase din care critica şi cititorii vor putea alege. Din păcate, fiindcă agenţii literari nu există, statutul scriitorului român va rămâne unul de „artist al foamei”. În altă ordine de idei, piaţa literară va rămâne la fel de umilă. Acest aspect are două cauze: situaţia economică dezastruoasă în care trăim şi faptul că editurile (cu trei excepţii: Cartea Românească, Polirom şi Humanitas) nu ştiu să facă o publicitate inteligentă şi agresivă cărţilor pe care le pu­blică. Practic, operele tipărite la alte case editoriale decât cele menţionate mai sus rămân necunoscute şi, prin urmare, necitite.


3. Marea revelaţie este că poeţii s-au apucat cu nădejde să scrie romane. Şi o fac extraordinar. Aproape toate volumele de proză tipărite de ei sunt cu mult peste media valorică a cărţilor care văd lumina tiparului. În rest, lucruri normale. Criticii de valoare îşi consolidează prestigiul, iar cei care au „explodat” anul trecut (Andrei Terian, de exemplu) confirmă cu prisosinţă. Mă aştept ca aceste fenomene să se manifeste şi în anul care vine.



RADU VOINESCU


Cărţi, nu autori!
1. Îmi este greu să mă pronunţ în legătură cu cărţile esenţiale ale anului care este pe cale să se încheie, deşi întrebarea este cât se poate de generoasă şi de provocatoare. Pentru un răspuns cât de cât corect, în ce mă priveşte, aş avea nevoie de un pic de distanţă.
Pe urmă, unele cărţi ale anului 2010 încă nu au ieşit de sub tipar – cu toate eforturile editorilor pentru a se prezenta cu o producţie cât mai semnificativă la Târgul „Gaudeamus” – sau încă nu am reuşit să aflu de ele. De pildă, despre două dintre cele mai bune romane ale lui 2009, Trăieşte şi mergi mai departe, de Constantin Stan, şi Mafalda, de Ioana Drăgan, nu aş fi putut să mă exprim în decembrie trecut. Pe cel dintâi l-am primit pe la finele lui ianuarie-începutul lui februarie, pe cel de-al doilea (ordinea este strict cronologică aici), abia pe la începutul verii.
Dar, până una-alta, aş începe cu o carte de critică literară, Codul lui Eminescu, de Felix Nicolau. Fără să manifeste vreun interes pentru pilozităţile poetului, pentru bubele de pe picioare, pentru aşa-zisul lui „romanticism” sau pentru un Eminescu „Biedermeier”, lucrarea aceasta, subintitulată modest, „Curs”, face exegeză legată de teme şi trăsături definitorii ale operei: geniu, demonism, titanism. Ar fi nevoie, poate, de puţină ordine prin text, de o retipărire, eventual, la o editură care să dispună de un sistem de difuzare eficient. Doctă, scrisă cu aplomb, cartea acreditează un „leu tânăr” între criticii literari, un enciclopedist  sagace, care îşi abordează subiectul cu un limbaj desprăfuit, adaptat timpului de azi. 
La proză, aş menţiona un roman solid, care marchează o întoarcere la armele adevărate ale genului în ceea ce priveşte literatura română, bântuită de prea multă vreme de fantastic şi de intertextualism. Mă gândesc la Noaptea când cineva a murit pentru tine, de Bogdan Suceavă, un roman al Revoluţiei române scris cu onestitate şi cu o autenticitate pentru care experienţa personală din acele zile şi nopţi depune oricând mărturie. Dacă vorbim de proză, nu trebuie să omit proza scurtă, prea puţin cultivată în ultimii ani. Un succes mai mult decât notabil, volumul lui Horia Gârbea Fratele mai deştept al lui Kalaşnikov. Umor de fină inspiraţie, cu câteva bucăţi demne de orice antologie universală în materie, practicat de un urmaş de toată lauda al lui Ambrose Bierce.
La poezie, cred că un loc important îl deţine incontestabil volumul Moarte de om, de Ion Zubaşcu. Nu aş adăuga la numeroasele comentarii critice care s-au publicat decât că am impresia că ea reprezintă punctul de zenit, la noi, al unei poezii care se naşte din lupta între viaţă şi moarte. Ceea ce face Zubaşcu în poezie este, într-un fel, echivalent cu ceea ce a făcut M. Blecher în proză.
N-aş încheia fără a aminti volumul de versuri semnat de Lucia Negoiţă, Dincolo de Barbaria. Generaţia ’70 a literaturii române demonstrează, implicit, că minimalismul nu e decât semnul lipsei de mijloace poetice, arătând că se poate scrie făcând uz şi de un impresionant bagaj cultural, şi de un limbaj sensibil, punctat cu expresii din vocabularul de azi. Rezultatul e remarcabil.


2. Mi se pare, cel puţin deocamdată – un bilanţ satisfăcător am putea face abia anul viitor –, că literatura redevine din ce în ce mai apăsat o chestiune de profesionalism, de cultură, de bună orientare în privinţa tehnicilor. Văd o continuitate de bun augur cu anul precedent, în sensul că romanul tinde să îşi reocupe locul important în preocupările scriitorilor, că valoarea genului e din ce în ce mai bine asigurată. În poezie, se rămâne pe o zonă a unui experimentdiscret, cu măsură, inteligent, dar avem acum o poetică mai întoarsă către om decât – cu puţine excepţii, doar – în ultimele trei decenii. Era şi timpul! Am motive să cred că în 2011 aceste tendinţe se vor accentua.


3. Privind lucrurile din punct de vedere teoretic, la nivelul programelor literare, al orientărilor, nu pot spune că am avut vreo revelaţie. Ştiam că, mai devreme sau mai târziu, se va produce o revenire a literaturii la bunele ei mijloace, la sentiment, la om, la suferinţă şi bucurie, la viaţă şi la moarte. Semnele începuseră să se vadă de ceva timp, acum însă, ele devin din ce în ce mai pregnante.
Poezia politică încă nu este reprezentată; poezia protestatară, aceea care a făcut forţa şi popularitatea unor poeţi (mă refer la Léo Ferré, printre alţii). Dar, cum mediul oferă provocările „necesare”, e posibil să existe poeţi care deja lucrează în acest sens. Vom asista, în 2011, măcar la o „înmu­gurire” a genului, dacă nu chiar la dezvoltări mai semnificative. N-aş vrea să râdeţi, pentru ca pe urmă să-mi daţi dreptate, dar nu e exclus ca unii autori să fie tentaţi de fabulă. Cel puţin ca violon d’Ingres. Cum va arăta această specie, prin definiţie clasică, în haine contemporane, nu ştiu, dar e probabilă fie şi doar revivificarea formulelor consacrate.
Revelaţia cea mai mare ar fi, pentru mine,  atunci când selecţia făcută de Institutul Cultural Român pentru sprijinirea traducerii unor cărţi în străinătate s-ar face după texte, şi nu după autori. Îmi pare că membrii comisiei care se ocupă cu această... misie îi cunosc mai ales pe aceştia din urmă. Să se întâmple asta în 2011? Eu ştiu?!...



PAUL ARETZU


1. Anul calendaristic, adică rotaţia completă a Pământului în jurul Soarelui, nu are nicio legătură directă cu anul literar, adică mişcarea de revoluţie a autorului în jurul propriului condei. Dar, pentru că ne-am obişnuit să facem un bilanţ în fiecare lună decembrie, când moare şi înviază timpul şi când se naşte Domnul, adunăm şi scădem cărţile bune şi rele şi ne ascuţim pixurile pentru cearşafurile imaculate ale anului ce urmează. Au mai dispărut confraţi, s-au născut, cu siguranţă, prunci care vor deveni atleţi ai limbii române. Anul care va să treacă nu a fost nici mai bun, nici mai rău decât cei precedenţi. Cert este că n-a apărut capodopera. Au apărut, în schimb, câteva romane foarte bune. Amintesc, dintre cele pe care le-am citit, Dan Stanca – Mutilare, Nichita Danilov – Ambasadorul invizibil, Constantin Stan – Gde Buharest, Gheorghe Schwartz – Cei o sută. Secretul Florenţei, Radu Aldulescu – Ana Maria şi îngerii, Ioan Groşan – Un om din Est, Gabriela Adameşteanu – Provizorat. De avut în vedere şi excelentul volum de proză scurtă a lui Horia Gârbea – Fratele mai deştept al lui Kalaşnikov. Cărţile de poezie, pe care le ştiu, sunt: Teodor Dună – De-a viul, Ion Zubaşcu – Moarte de om. O poveste de viaţă, Adrian Alui Gheorghe – Paznicul ploii, Gheorghe Grigurcu – Cerc şi punct, Ion Pop – Litere şi albine, Liviu Ioan Stoiciu – Pe prag (Vale-Deal), Liviu Georgescu – El şi Smulgerea zalei, Petru Got – Lumină amară, Gheorghe Izbă­şescu – Pietonii lui Pan, Ioan Petraş – Lăcrimarul înflorit, Doina Pologea – Tărâmuri şi purpuri. O carte neîncadrabilă este cea a lui Cornel Ungureanu, Şantier 2. Un itinerar în căutarea lui Mircea Eliade. Cred că un eveniment este apariţia, în două volume de peste trei mii de pagini, a Micului dicţionar academic. Importante sunt şi cele două volume de recuperări din Nichifor Crainic, Cursurile de mistică: I Teologia mistică, II Mistică germană, ediţie scoasă de diac. Ioan I. Ică jr şi Teologie şi filozofie. Publicistică (1922-1944), ediţie de dr. Adrian Michiduţă.
Ordinea enumerărilor este una absolut aleatorie.


2. Din punct de vedere editorial, anul 2010 nu este deosebit de cei anteriori, iar în ceea ce priveşte anul 2011 este mai bine să fim rezervaţi, ştiindu-se că previziunile întrec întotdeauna posibilităţile. Vremurile sunt nefaste pentru lucrarea gingaşă a scrisului. Statul descurajează, dispreţuieşte chiar, domeniul artistic, şi nu numai. Şi, dacă au existat din toate vremurile scriitori flămânzi, săraci, cititorii similari cam dau bir cu fugiţii.


3. În 2010, „revelaţia” a fost, cu siguranţă, impozitul pe dreptul de autor. Nu credeam că, la 20 de ani de la căderea comunismului, se poate ajunge la un asemenea nivel de degradare. Societatea românească este pervertită pe termen lung. Cred că este, din punct de vedere moral, într-o situaţie mai rea decât în 1989.


DOINA RUŞTI


1. Am citit câteva cărţi bune şi anul acesta, evident proză. În afară de ele, cu siguranţă mai sunt încă multe altele, cel puţin la fel de bune. Groşan a deschis seria lecturilor mele cu Un om din Est - proză bună, cu umorul devenit între timp marcă naţională. Prin vară m-am delectat cu Fratele mai deştept al lui Kalaşnikov (Horia Gârbea), volum de povestiri scurte, scrise cu vervă şi inteligenţă, apoi m-am întristat cu Provizorat (Gabriela Adameşteanu), un roman solid, despre viaţa individuală într-o istorie nesigură. În marginea aceleiaşi teme, am citit şi Noapte bună, copii!, al prietenului Radu Pavel Gheo. Toamna a venit cu un roman postdostoievskian (Mutilare, de Dan Stanca), altul exotic (Demonii vântului, de Daniela Zeca), iar târgul de carte a adus mai multe debuturi, între care şi pe cel al Cristinei Nemerovschi. 


2. Cred că, în ceea ce priveşte proza, 2010 a fost anul temerarilor. Spun asta, excluzându-i pe scriitorii consacraţi. Editurile mari (Polirom, Cartea Românească) au scos cărţi de acelaşi nivel ca şi până acum şi cam acelaşi număr, de două trei volume bune, pe sezon. Spre deosebire, anul acesta a venit cu edituri noi, cu autori foarte tineri, hotărâţi să iasă la rampă, chiar şi în ediţii restrânse şi discret distribuite. Mă aştept ca anul viitor să se definitiveze această tendinţă. Am ajuns în sfârşit în timpul ăla zarathustrian, când toţi oamenii sunt dispuşi să se dedice artei. 


3. Revelaţia acestui an a fost pentru mine Cristina Nemerovschi, autoarea romanului Sânge satanic, apărut in noiembrie, la Editura Herg Benet. Este un roman despre un rocker, un tânăr stavroghinian, care bravează, suferă şi iubeşte în plină eră a stupidocraţiei. Excelent scris, fără clişee şi timpi morţi, cu emoţie şi inteligenţă, Sânge satanic este un roman-cult şi o scriere proaspătă, care, în ciuda abundenţei de licenţiozităţi care îi evocă pe douămiişti, e complet lipsit de violenţa, ostentaţia şi aroganţa acestora. Cristina Nemerovschi, cunoscută şi sub numele de Morgothya, face parte din grupul egophobiştilor, al căror lider declarat este Ştefan Bolea, poet, eseist, doctor în filozofie. În jurul revistei Egophobia au apărut mai mulţi scriitori, care scriu bine, abordează teme noi şi au un spirit comun: Leonard Ancuţa, Sorin-Mihai Grad, Patrik Căli­nescu, Alexandru Voicescu ş.a. Faptul că au deja o editură, o revistă şi o orientare mă face să cred că suntem în faţa unui grup literar aflat în ascensiune şi, prin urmare, mă aştept ca anul 2011 să vină cu egophobişti la pachet.


 


ION COCORA


Proză: Gabriela Adameşteanu - Provizorat; Ion Vianu - Amor intellectualis; Matei Vişniec -  Domnul K. eliberat
Poezie: Ana Blandiana - Patria mea A 4; Traian T. Coşovei - Aerostate plângând; Ion Mureşan -  Cartea Alcool; Nicolae Tzone - Viaţa cealaltă şi moartea cealaltă; Ion Zubaşcu -  Moarte de om, o poveste de viaţă
Critică, istorie literară, eseu: Cornel Ungureanu - Şantier 2. Un itinerar în căutarea lui Mircea Eliade; Ion Pop - Din avangardă spre ariegardă; Gelu Negrea - Secretul lui Don Juan
Memorii, alte genuri: Adrian Marino - Viaţa unui om singur; George Iova - Excursia în plină desfăşurare; Constantin  Abăluţă - Întâmplări imaginare pe străzile Bucureştiului
Dramaturgie, teatrologie: George Banu - Trilogia îndepărtării. Odihna, Noaptea, Uitarea; George Banu - Teatrul de artă, o tradiţie modernă; Puşi Dinulescu - Teatru
Debut: Victor Cubleşan - Petru Dumitriu, romancier; Adrian Diniş - Poezii odioase de dragoste


O abatere de la subiect
Chiar în timp ce mă pregăteam să răspund la această anchetă devenită tradiţională, provocată de mereu neobositul şi neliniştitul Horia Gârbea, am primit prin poştă o carte de poezie de  Petru M. Haş, Lectura de apoi, cu o amplă şi excelentă postfaţă de Caius Dobrescu. Am citit-o şi nu aş fi ezitat o clipă să o nominalizez între cărţile anului dacă nu observam că a apărut  în 2009. Asta nu mă împiedică, făcând într-un fel un act de dreptate, să nu atrag atenţia asupra unei cărţi rămase, ca atâtea altele, în afara comentariilor şi bilanţurilor  literare, dar şi să-mi exprim totodată deplinul acord cu Caius Dobrescu  când, după o analiză de profunzime, afirmă că Petru M. Haş  este un „artist complex şi original, a cărui creaţie trebuie, în opinia mea, si­tuată  în prima ligă a poeziei noastre din ultimele decenii”. Să mai adaug în plus că pe autor, care trăieşte acum izolat la Arad, îl cunosc din perioada studenţiei lui clujene ca pe un spirit nesupus canoanelor, boem, incomod, defel „cu­minte”, gata să braveze că nu-i pasă de nimeni şi nimic. Probabil că acesta e şi motivul pentru care nu a fost asimilat, ca ceilalţi colegi de ge­neraţie (Dinu Flămând, Ion Mircea sau Adrian Popescu), de gruparea echinoxistă. Lectura de apoi - o carte care îşi depăşeşte  condiţia de a aparţine unui an anume.



HORIA GÂRBEA


1. Remaracabil la anul literar 2010 mi se pare faptul că au apărut extrem de multe cărţi de proză bune şi foarte bune. Din ce-am citit, intră în această categorie: Cămaşa în carouri de Doina Ruşti, Un om din Est, de Ioan Groşan, Ana Maria şi îngerii, de Radu Aldulescu, Noaptea când cineva a murit pentru tine, de Bogdan Suceavă, Apropierea, de Marin Mălaicu-Hondrari, Irezistibil, de Dan Coman, Zece povestiri multilateral dezvoltate, de Cătălin Mihuleac, Trompetistul care semăna cu Melchiade, de Radu Ilarion Munteanu şi, pe locul 1, Provizorat, de Gabriela Adameşteanu. Ţin seama că unele cărţi bine primite nu le-am citit încă (cele de O. Nimi­gean, Dan Stanca şi altele). O comparaţie se impune: Domnul K. eliberat, de Matei Vişniec, scris mai demult şi doar apărut acum, carte care ar fi intrat pe podium în anii ’90, pare azi doar o apariţie de pluton. Nu uit volumele de proză în „specii mici” (SF, Policier) care şi ele au fost la un nivel valoric excelent: Crima de la jubileu, de Lucia Verona, în primul rînd, dar şi romanul lui George Arion, volumul SF Doi, de Cristian-Mihail Teodorescu, şi destule altele.
La celălalt capăt al scalei, parcă într-o lume paralelă, am avut parte de o invazie de cărţi proaste, ilizibile practic sau complet plate, întinzînd pe sute de pagini relatări şcolăreşti ale unor fapte nesemnificative. Parcă preţul plătit pentru mulţimea cărţilor bune e sporirea proporţională a celor proaste. Poate chiar aşa o fi...
Poezia a fost mai subţire în 2010, cu excepţii precum volumele de Viorica Răduţă, Teodor Dună, Robert Şerban, Emilian Galaicu-Păun şi încă vreo trei-patru ale unor profesionişti ce nu coboară sub un anumit raft.
Trei critici au publicat semnificative volume memorialistice: Livius Ciocârlie - Cu faţa la perete, Florin Manolescu - Cu ochii pe mine, Cornel Ungureanu - Despre regi, saltimbanci şi maimuţe. Cu menţiunea că n-am citit volumul lui Ion Vianu.
Două cărţi „exotice”, atipice m-au interesat aparte: cea a lui Radu Cernătescu despre Literatura luciferică şi aforismele lui Gelu Negrea, o carte bună, singură într-o mare de li­teratură „apoftegmatică” de cea mai joasă calitate.


2. Rezultă din cele arătate la punctul 1 că situez anul 2010 mai presus de cel anterior, care n-a fost totuşi unul oarecare.


3. Revelaţia întîrzie. O revelaţie negativă: absenţa, de ani!, a unui volum cu adevărat important de dramaturgie şi sărăcia chiar numerică extremă a acestor volume. Dramaturgia ca li­teratură, pentru că este, în primul rînd, literatură, aproape a dispărut. Vinovaţii trebuie căutaţi în teatre, şi nu pe scenă, ci în birourile conducerilor. O încercare izolată se petrece la Giurgiu, unde Mircea M. Ionescu e primul dramaturg pe post de director de teatru. 


Ultima oră: Dacă nu o revelaţie, o surpriză plăcută o constituie pentru mine recentul roman al lui Stoian G. Bogdan Nu ştiu cîte zile, prin totala dezinhibare a naratorului şi naturaleţea perfectă a dialogului.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul