Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Despre vis și condamnarea la bucurie

        Iolanda Malamen

Anul 2010 a fost destul de reactiv īn privinţa exigenţelor din artele vizuale, deşi cronicizarea unei stări de anchiloză participativă, la nivelul interesului general, ne mai lămureşte, īncă, de ce ne plac paradoxurile, de ce transformăm normalitatea īn suspiciune şi graţia, adesea, īntr-o jenantă panică. Revista Luceafărul de dimineaţă a căutat, cu sinceră onestitate, fără a-şi īnsuşi atribute nemeritate, să explice, īn sintagme puţine, de ce trebuie admiraţi şi iubiţi o sumă de artişti care „īmpovăreaz㔠imediatul proxim al existenţei noastre cu admirabile mărturii imaginative. Īn căutare de corporalităţi creatoare, cīt şi de reacţii virtuos fundamentate, ne vor fi scăpat cu siguranţă multe, foarte multe imagini care ar fi meritat receptarea noastră acută şi presiunile insomniace. Dar spaţiul săptămīnal este mai degrabă un zăgaz, o īncleştare cu timpul, decīt o ofertă proliferantă. Aşa că, privind īn urmă, cele douăsprezece luni īn care am semnalat un artist sau altul au fost o limită, pe care, copilăreşte, o pot numi, cumva, a bunului-simţ.


Meseria de scriitor este şi ea una care, nemărginind cuvintele, ambiţionează să adopte pulsul tuturor lucrurilor şi faptelor şi scotoceşte īn vizual apropieri palpabile, pentru un motiv firesc: cel al purităţii, ca emoţie. Din punctul acesta de vedere, mă simt eliberată de posibila brutalitate a unor eşuări, convinsă fiind că monotonia e o dramatică specie a neumanului.


Mă gīndesc, de pe acum, ce surprize, ce consonanţe, ce retorici sprinţare sau grave vor popula simezele galeriilor īn 2011 şi „pregătesc” armele umilelor judecăţi, nu de alta, dar literatura are dintotdeauna o aprehen­siune de cele mai multe ori exaltantă vizavi de imagine.


Găsesc  potrivit (īn acest ultim număr din 2010) să mă opresc, ca o pledoarie a ce īnseamnă apropierea dintre scris şi imagine, la un pictor care şi-a „risipit” consecvent simbolistica īn imagini migălite īn infinite variante. El se numeşte Ştefan Pelmuş.


S-a născut īn 1949, la Valea Călugărească şi a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” īn 1972, avīndu-i profesori pe Ion Sălişteanu şi Ilie Pavel. Din 1980, devine membru al UAP. Expune frecvent din 1972, atīt īn ţară, cīt şi īn străinătate: Germania, Olanda, Franţa, Ungaria, Belgia, Turcia, Cehoslovacia, Danemarca ş.a.m.d. Deţinător a numeroase premii, printre care şi cel al UAP, pentru pictură, şi Premiul Muzeului de Artă din Chişinău. Lucrări īn muzee şi īn colecţii particulare din Romānia şi din Chile, Canada, Israel, SUA, Elveţia, Germania... Īi găsim numele īn multe scrieri ale criticii de specialitate, despre arta ultimelor decenii.


A privi pictura lui Ştefan Pelmuş īnseamnă mai mult decīt a intra īntr-o lume a miticului, a simbolurilor; īnseamnă a te īnvrăji pe loc de neastīmpărul muzicilor care-ţi pătrund parcă prin toţi porii. Hedonismul ameţitoarelor alegorii, cromatica iradiantă prelinsă peste tot, ungherele alimentate cu cele mai neaşteptate celule de viaţă, reformulate īn infinite şi neaşteptate caligrafieri, polifonia arhetipală sunt universuri īn care artistul respir㠄condamnat” să  descifreze entuziast tocmai lumea īn care părea că se īmpotmoleşte.  Trebuie multă răbdare şi linişte pentru a decodifica metodic toate registrele pe care pictorul le utilizează pentru a formula şi a seduce.


Īntre aspectul moral-cultural şi cel ludic, legătura este evidentă. Ştefan Pelmuş este preocupat, īn aceeaşi măsură, şi de stīrnirea īn privitor a fascinaţiei pentru spectacol, pentru distribuirea ca o ţesătură migăloasă a naraţiunii, pentru a-l incita la citiri şi magii care ţin, parcă, de iluzionism. Miracole ţīşnind din fondul cromatic, bufonerii, forme de viaţă din cele mai neverosimile, „jucării” fastuoase, cu mecanisme īnduioşătoare, trimiteri biblice, peşti, cupe, clepsidre, un bestiar halucinant cu care Pelmuş jonglează generos. El este un actor care-şi apropie spectatorul, hipnotic şi vorace, distrugīnd convenţia şi mīnuind cu naturaleţe un figurativ pur. Acest figurativ-descriptiv poate fi aparenţa unui decorativism ornamentic, dacă am omite lirismul care l-a strămutat īn legitatea picturii raţionale. Tehnice, comunicīnd spaţial, prin construcţii purtătoare de mecanisme dinamice, rod al unei estetici a fabulosului, apropiindu-se adesea de fantasticul debordant, picturile lui Ştefan Pelmuş sunt semnul acut şi duios al metaforei pe care arta noastră a ştiut īntotdeauna s-o mīnuiască şi să-i dea valoare.


Aproape de Naşterea Domnului, acest sfīrşit de decembrie īmi aduce īn faţa ochilor, ca īntr-un vis cu magici colindători şi  īnfiorate legende, picturile unui artist ieşit din tipare,  care a īnlocuit trufia cu un cod personal al infinitei bucurii.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul