Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Despre feminism

        Sorin Lavric

Cīnd e vorba de femininsm, dacă n-ai nici un dram de empatie faţă de destinul femeilor, rişti să cazi īn impostură deschizīnd gura. Neputinţa empatică nu numai că te sileşte la impostură, dar chiar te obligă să o ascunzi prin mimarea a două stări care nu numai că nu pot īnlocui empatia, dar nici măcar nu o pot suplini: simpatia de paradă sau antipatia de bravadă. Simpatia de paradă este una oportunistă: te declari partizanul unei drame (a femeilor) pe care nu o īnţelegi, dar căreia i te conformezi din supuşenie faţă de curentul epocii. Īn schimb, antipatia de bravadă este una beligerantă: īţi declami superioritatea faţă de o fiinţă (femeia) a cărei inferioritate te scuteşte de obligaţia de a mai trebui s-o īnţelegi. Eşti īmpotriva curentului şi crezi că īmpotrivirea ta poate ţine loc de argumente, cīnd īn realitate nu faci decīt să te dai singur de gol: bravezi īn van arborīnd o atitudine de zgomot contestatar. Īn ambele cazuri devii impostor şi ajungi să rosteşti verdicte asupra unor chestiuni īn privinţa cărora īţi lipseşte nu numai pregătirea, dar chiar şi acea minimă punte de legătură pe care am numit-o empatie.


Īn mintea bărbaţilor, mai toate cărţile a căror tematică se īnvīrte īn jurul studiilor de gen provoacă reacţii aparţinīnd acestor două categorii: ori te declari solidar cu soarta unor femei pe care nu le īnţelegi defel, dar īn privinţa cărora ai īnvăţat că, arătīndu-le simpatia, ai putea să prinzi o trambulină socială bună; ori īţi rosteşti īn public rezervele sobre faţă de emanciparea femeilor, īn timp ce, īntre prieteni, chicoteşti īn numele unei faconde intelectuale prin care dai de īnţeles că īnsoţitoarele noastre, dacă nu merită o soartă mai bună, cel puţin merită să fie compătimite. Şi continui aşa mult şi bine, ba fiind pe deasupra convins că, īn materie de destin uman, băţoşenia testosteronului are īntīietate faţă de moliciunea estrogenilor, şi lucrul acesta īl crezi cu toată tăria pīnă īn ziua cīnd, īndrăgostindu-te de o femeie şi lăsīnd brusc deoparte simpatia şi antipatia, dai peste o empatie a suferinţei care īţi deschide ochii asupra studiilor de gen.


Cel mai bun mod de a-l cīştiga pe un bărbat de partea feminismului este să-l faci să se īndrăgostească pīnă peste cap. După aceea va putea citi cu alţi ochii cărţile a căror substanţă īi stīrniseră pīnă atunci suspiciunea. Īn rest, altă soluţie pentru convertirea lui nu există, asta fireşte dacă bărbatul īn cauză nu e bolnav şi nu suferă de un masochism sinucigaş īn virtutea căruia ştie că, pledīnd pentru desfiinţarea discriminărilor sexuale, o face cu preţul pierderii propriilor privilegii. Īn privinţa asta, feministele au intuit un adevăr irefutabil al psihologiei masculine: orice bărbat va muri cu convingerea că femeile au pretenţii sociale cărora nu li se poate găsi un corespondent īn constituţia lor fiziologică. Cu alte cuvinte, femeile vor mult, dar biologia le trădează. Şi atunci, īn mintea bărbatului, strategia feministelor este una a persuasiunii prin omisiune: ocolesc biologia şi o īnlocuiesc cu politica studiilor de gen.


Emanciparea femeii nu se va putea realiza cu adevărat cītă vreme democratizarea modernă atinge numai spaţiul public, neglijīndu-l sau influenţīndu-l prea puţin pe cel privat. Cu alte cuvinte, cīt timp femeia este egală bărbatului īn societate, dar subordonată lui īn familie, atīta timp emanciparea rămīne un cuvīnt fără acoperire. Concluzia este că autonomia femeii trebuie să īnceapă de acasă, de la atmosfera familiei īn care trăieşte. Nu-i aşa că sună idilic? Să te ferească Dumnezeu de femeia cu ifose de cocoş.


Īn plus, se mai spune că eliberarea sexului feminin de sub presiunea tiparelor masculine de viaţă nu se va putea face fără o prealabilă metamorfoză psihică, adică fără un fel de preschimbare īn urma căreia femeia īşi va schimba radical optica despre lume. E vorba de desfiinţarea unor mituri pe care tradiţia i le-a īntipărit īn minte cu scopul de a o aservi. De pildă, una din trăsăturile dominante ale culturii europene este că, sub cuvīnt că proslăveşte calităţile fiinţei feminine, preschimbă aceleaşi calităţi īn tot atītea surse ale robiei psihologice. Femeile devin astfel victimele unei tactici subtile prin care bărbaţii, măgulindu-le, flatīndu-le şi linguşindu-le, reuşesc să le transforme īn nişte sclave docile, adică tocmai īn genul de sclave a căror naivitate le-a făcut să ia drept autentice nişte valori care īn realitate sunt false. De fapt, femeile chiar asta īşi doresc: să fie dorite şi flatate.


Īn fond, calea cea mai bună de a subjuga o femeie de a o aşeza pe un soclu şi de a-i lăuda atuurile, omiţīnd īn īntregime de a-i mai spune că un rob, chiar aşezat pe un soclu, tot rob rămīne. Sub acest unghi, cultura europeană ar fi opresivă şi discriminatorie, şi asta graţie miturilor privitoare la excelenţa feminină din anumite domenii omeneşti. De pildă, mitul frumuseţii, al maternităţii şi al domesticităţii. Toate aceste mituri subjugă femeia sub pretextul preţuirii unei pretinse naturi feminine pe care tocmai īnsuşirile de fiinţă frumoasă, de mamă şi de gospodină păreau s-o definească cel mai bine. Cīnd aceste mituri vor fi risipite, femeia va face un mare pas spre libertate. Să ne dorim ca acest pas să nu fie făcut vreodată.


Mitul frumuseţii este mijlocul prin care o femeie devine robul unor corvezi legate de siluetă, dietă şi machiaj. Femeia ajunge să trăiască īndeosebi pentru īnfăţişarea ei, fără să-şi dea seama că, din relieful personalităţii sale sociale, nu a mai rămas decīt tresărirea timidă a unei marionete estetice. Apoi, mitul domesticităţii spune că locul de predilecţie īn care o femeie se poate īmplini este cel al casei, numai că o femeie casnică, la fel ca una preocupată cu precădere de īnfăţişarea ei, este o fiinţă al cărei apetit social a fost anihilat. Īn fine, mitul maternităţii spune că o femeie se realizează cu adevărat numai atunci cīnd devine mamă. Numai că o femeie trăind cu visul alcătuirii unei familii fericite alături de un soţ fidel devine iarăşi o fiinţă căreia i-a fost diminuat instinctul competiţiei sociale. Şi astfel, toate aceste mituri scot femeia din cursa socială a afirmării publice. Iar lucrurile se īnrăutăţesc şi mai mult cīnd femeia, mamă fiind, divorţează.


Īn realitate, cīnd miturile acestea vor fi desfiinţate, Occidentul va fi la pămīnt şi civilizaţia europeană īşi va īncheia destinul. Să sperăm că nu vom prinde īn viaţa clipa aceea, deşi semnele plinirii vremurilor bat la uşă.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul