Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Mistici, convertiți, iluminați

        Horia Gārbea

Carmen Focșa, Cimitirul zeilor,
Editura Granada, poezie


Multe dintre textele acestui volum se intitulează simplu Poem. Autoarea nu simte nevoia să le diferenţieze. Ele curg unele din altele, asemănătoare, scrise īn prozodie clasică, cu un ritm īn accente rare, rime fireşti, melancolice şi fastuoase. Volumul reprezintă un īntreg unitar, o ceremonie sobră, o intonare reculeasă de psalmi. O „īnaltă umbr㔠este evocată cu reculegere, o „nuntă fără alaiuri, fără miri” se desfăşoară, mistică, după un ritual precis. Lipsesc podoabele şi oricare ostentaţie īn textul pe care Carmen Focşa īl scandează sacerdotal uneori sau īl intonează alături de un presupus cor al pelerinilor. Tonul este la mijloc, īntre umilinţa firească a rugăciunii şi demnitatea unui credincios făcut după chipul şi asemănarea celui invocat: „Tu iar vei fi zăpada acoperindu-mi moartea/ Cīt eu, mai viu, mai tīnăr īţi voi vesti un semn/ Cuvāntul tău crestează īn mine ca-ntr-un lemn/ Dovada că-s īntregul iar tu vei fi doar partea”. Succinte, concentrate, textele dezvoltă metafore īncărcate de ambiguitate, pendulīnd īntre supunere şi īndoială: „Numai tăcerea ta īncet, hoţeşte/ Mai fulgeră cuibarele de greieri/ Cīnd eu sīnt iarba care se hrăneşte/ Cu tot ce-n urma plānsului mai treieri”. Fără a fi propriu-zis mistică, poezia scrisă de Carmen Focşa este pătrunsă de prezenţa unei divinităţi ininteligibile, uneori contestabile.


Passionaria Stoicescu, Șarpele cu aripi - Gjarperi me flatra
(bilingv, romānă-albaneză, traducere de Baki Ymeri),
Editura Rawexcoms, poezie


Cunoscută poetă şi autoare de cărţi pentru copii, uneori subestimată tocmai din cauza prolificei sale activităţi īn acest al doilea domeniu, Passionaria Stoicescu este autoarea unei poezii tehnice şi, īn acelaşi timp, cu acces la miracol. Plīngīnd soarta poeziei, ea o reconstruieşte de fapt: „Ar trebui să tac,/ ar trebui mīna să/ refuze să scrie/ ideograma animalului muribund/ cu numele poezie”.
La albaneză nu mă pricep, dar dau credit entuziastului Baki Ymeri.


Ion Bogdan, Valea Pămāntului,
Editura Dacia XXI, poezie
 
Folcloristul maramureşean Ion Bogdan (sau Dumitru Iuga) īşi valorifică īn poeme cunoştinţele de prozodie şi construcţie ale baladelor populare, ca şi feeling-ul lor. Textele au o stranietate specială, par bocete sau, dimpotrivă, oraţii de nuntă, agrementate īnsă cu termeni ai vorbirii citadine. Unele texte părăsesc spiritul baladesc rustic şi atunci simţim şi mai tare, sub aparenţă retro, originalitatea unui poet veritabil: „demult a fost cīnd inima se avīnta liberă/ īn al timpului fără oprire vīrtej// demult a fost cīnd inima era stăpīnă/ peste trupul meu de ţărīnă// acum ţărīna īncep să o simt/ īncepe să mă doară/ şi se repede/ să vină repede/ părul albiu să mi-l facă podoabă/ să-l facă argint/ să mă facă absent/ din această lume albă”. Poezie gravă şi demnă de atenţie.


Ana-Mariana Ionescu, Lacrima Arcașului,
Editura Granada, poezie


Debut tīrziu şi nesemnificativ al unei autoare care scrie versuri de amator, avīnd deocamdată dificultăţi şi cu prozodia. De multe ori se īncăpăţīnează să scrie īn prozodie clasică persoane care nu au cunoştinţe īn domeniu. După ce rimează corect cīteva strofe, tocmai la final, autoarea plesneşte „rima” fals-obraz şi scapă şi hăţurile măsurii: „Trezit din vis, īn astă lume,/ Spunea că viaţa  e un fals,/ Īn urma lui spre alt tărīm,/ Vărsa o lacrimă pe obraz”. Conţinutul ca şi forma: ridicol.


Ioan Vintilă Fintiș, Icoana din apă,
Editura Ghepardul, poezie


Foarte discret īn peisajul literar, Ioan Vintilă Fintiş petrece, probabil, timpul īn reculegere şi scriere de poeme cu nuanţă ortodoxistă īntr-o retorică adaptată timpului. El este, aşadar, după definiţia precisă a lui Dumitru Augustin Doman, „psalmistul optzecist”. Volumul Icoana din apă continuă seria epifaniilor relatate de autor şi a rugăciunilor sale spre o divinitate de care nu se īndoieşte. Părţi ale spriritului angelic se scurg īn eul poetului: „Prin gāndire īngerul s-a repetat pe sine/ prin dedublare s-a revărsat īn mine”. Alteori, īngerul este „izgonit” sau „căzut pe nisip”. Poezia lui Vintilă Fintiş este o convieţuire şi o confundare cu mediul angelic, o experienţă mistică personală, redată cu abilitate şi agreabilă pentru cei care īndrăgesc ase­menea tipologie lirică.


Valentin Emil Mușat, Taxe, impozite, vămi,
Editura Versus, poezie


Un poet care-mi place. Patetic numai cu măsură, hītru de fel, dezinhibat şi uneori tandru, Valentin Emil Muşat īşi asumă cu simplitate şi autoironie condiţia de poet minor şi provincial (dar numai ca domiciliu - la Vălenii de Munte). Anecdotic, dar şi melancolic fără a jeli, amintind de Topārceanu, el desfată şi convinge fără efort. Uşurinţa lui īn exprimarea originală vine dintr-un talent nativ pe care a ştiut să şi-l şlefuiască. „Aleşii stau tolăniţi pe divan./ umbra lui Emil Cioran/ Trece pe cer aşa sfīntă şi clară./ Urmaşii Romei cu ceafa groasă/ Flutură-n iarbă o coasă./ Circul miroase a pīine/ Īn uterul zilei de mīine”. Īn plin badinaj, cad memorabile ultimele două versuri. Un poet adevărat.


George G. Daragiu, Albastru amar,
Editura Deliana, poezie


Volum  tradiţionalist īn conţinut, voit anacronic, dar īn vers liber, cu exaltări psaltice de tip Goga, Ioan Alexandru. Incantaţii sincere cărora poetul nu le observă naivitatea (sau se preface): „Te aud din infinit/ cum mă strigi”. Simplitatea, cum se vede mai jos, şade mai bine decīt exaltarea: „Īn casa aceasta cu grinzi de lemn/ Ne-am iubit/ Grinzile au crăpat/ Varul pereţilor s-a despuiat/ Abur s-a ridicat/ Din timpul cuvintelor noastre”. George Daragiu e un poet posibil cīnd se abţine să dea cu bīta īn baltă emanīnd sirop: „Durerea ta din ochi mă īmpresoară”. Ei aş! C’eşti copil? 

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul