Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

MAXIM DUMITRAȘ, un artist care ne māntuie privirea

        Iolanda Malamen

Am să īncep anul cu un artist a cărui complexitate este de ani buni īn atenţia criticii şi a publicului de la noi şi din alte ţări īn care a expus: Maxim Dumitraş. S-a născut la Sāngeorz-Băi, īn 1958, şi a urmat cursurile Universităţii de Artă şi Design Cluj-Napoca, este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Romānia şi membru al Asociaţiei Internaţionale de Artă, Paris-Franţa. Sculptură, pictură, fotografie, video, performance, happening sunt trasee pe care acest artist, aflat īntr-un permanent frison al construcţiei, le urmează atribuindu-le sinteza harului şi viscer(e)alitatea inspirată a plămădirii.


Īncepe să fie prezent īn expoziţii, din 1976, īn ţară, dar şi īn afara graniţelor: Ungaria, Elveţia, Letonia, Franţa, Germania, Bulgaria, Olanda ş.a.m.d. Īntre 1982 şi 2005 participă la peste 100 de expoziţii colective īn ţară şi īn străinătate. Este prezent la nenumărate simpozioane de sculptură, ceramică şi pictură. Īn 2003, Ministerul Culturii şi Cultelor īi acordă Medalia omagial㠄Ion Irimescu - 100”. Primeşte, de asemenea, alte cīteva importante premii, precum şi Medalia „Meritul Cultural” - Romānia. Are lucrări īn muzee şi colecţii particulare.


Am văzut de-a lungul anilor, sporadic, lucrări de Maxim Dumitraş atīt la Bucureşti, cīt şi la Bistriţa-Năsăud, oraş care īşi duce cu nobilă superbie existenţa artistică şi culturală, dovedind că a validat un program lucid de energii estetice, cu plutiri fantaste şi succesiunea unor valori bine definite. Ceea ce am văzut, īnsă, m-a făcut să īnţeleg de fiecare dată şi mai bine cīt de fabuloasă este diageneza artistică sub fluxul lucrului, mai ales la acei creatori ale căror resurse nu dau niciodată semnele secătuirii. Unul dintre aceştia este şi Maxim Dumitraş, a cărui operă este un amestec de ludic rafinat, scris cu tulburătoare fineţe şi patetismul fertil al elementelor naturale. Cīnd respiri şi bīntui frumuseţea copleşitoare, dumnezeiască a unor locuri ca cele din zona Bistriţei, ochiul se īncarcă cu minuni, iar mīinile săvīrşesc şi desăvīrşesc echivalenţe care ne apără fiinţa de īntunericul cel mai brutal. Artistul are, distribuite īn genele sale, valorile sacre ale pămīntului şi văzduhului, pe care le enunţă efilat şi muzical sau teluric, īncărcate de vigoarea limbajului. Determinarea obiectuală porneşte de la ecuaţiile tradiţiei, recognoscibile istoriceşte, şi continuă cu graţie volumetrică şi străluciri textuale, cīt şi īncercuiri polifonice rafinate orchestrarea fină a materiei. Īmi vine īn minte acel Iov dintr-o expoziţie de excepţie de la Galeria Simeza din 2005. Tragismul combinării lemnului cu metalul şi focul, incandescenţa gestuală, circumscrierea sufletului răvăşit de īnsīngerări şi de asprele sentinţe, imagini care, prin forţa lor evocatoare, prin logica faptelor, se ordonează, trăindu-şi cu sentimentul iminentei eliberări, pīnă la insuportabil, durerea şi deznădejdea. Astfel, Maxim Dumitraş a reconstruit textul sacru, aidoma unui scrib care şi-a asumat participarea la evenimente. Ipostaziat īn varii legăminte scripturale, Iov devine enigmă şi cuvīnt, memorie şi strigăt de durere, materie ancestrală, īntrebare şi aspiraţie. „Chipul” lui Iov, nemărginit īn durerea lui, exprimă compasiune şi dorinţa de a-l descleşta, prin construcţia insolită, din avatarurile năpăstuirii.


Există la concretul opus, cumva printr-o extincţie a literalului, un imaginar pentru care artistul găseşte confortul minimal şi legic al exprimării aproape eliptice. Meşteşugarul īşi provoacă o stare paradisiacă, īmpletind, rotind, īnălţīnd, legīnd, īnlănţuind, şlefuind, făcīnd să zboare şi colorīnd splendid fragmente din universul imediat, oprindu-se mai ales la ceea ce poate dimensiona, pornind de la arhaic, şi revalorifica stilistic, metafora. Multe dintre elementele cioplite, saturate, combinate şi stropite delicat şi neuniform īn nuanţe reci şi calde, aflate īn natură, amintesc de suavitatea vizuală din arta japoneză. Numai că păsările, arcurile, verigile, Adam şi Eva şi acele suite de treceri şi de lucrări deal-vale, atīt de atent caligrafiate īn spaţiu, nu conţin substanţa unor coduri descifrate doar de iniţiaţi, ci sunt, pur şi simplu, enzimele simplificate ale patosului creativ hrănit cu simbolurile unui spaţiu deschis, nemărginit. Astfel, golul devine preaplinul mărturisit, neconstrīns de chin­gile  materiei. Lemnul, bronzul, răşinile, porţelanul asociat delicat şi inventiv cu lemnul, comunicarea şi liantul apologetic care le uneşte fac din această etapă de lucru, expresivă pīnă la esenţă, de-o candoare magică, un fapt dintre cele mai feeric-armonice din sculptura prezentului. Maxim Dumitraş nu s-a lăsat strivit de strălucirea marilor īnaintaşi, imitīndu-i plat, ci a gīndit noi şi noi morfologii, exorcizīnd cu simplitate materia, īntre pămīnt şi cer. Glorificīnd lucrările lui Maxim Dumitraş, fac un gest de asumată empatie faţă de un artist care dovedeşte, cu fiecare ieşire īn lume, că este un iniţiat īn tainele materiei.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul