Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Povestea răului care se termină pentru a īncepe

        Radu Aldulescu

Istoria personală a veneticului grec Kostas Venetis (născut īntr-un sat din apropierea Salonicului, vreme de treizeci de ani a colindat prin Europa fără să mai calce vreodată pe pămīnt grecesc) se interferează cu Istoria şi tinde s-o includă graţie harului romanesc de excepţie care a pus-o la cale. Īl văd pe Oc­tavian Soviany īn această Viaţă a lui Kostas Venetis (Editura Cartea Romānească, 2011) ca pe unul dintre acei autori rari, uriaşi, ale căror lumi ficţionale pot oferi asupra unei epoci o mai mare relevanţă decīt orice fel de document istoric. Printr-o fericită coincidenţă, Kostas Venetis īşi consumă setea de aventură şi iniţiere īntru rău īn Europa secolului nouăsprezece, socotit, pe bună dreptate, secolul de aur al romanului, ca şi cum autorul ar fi scris despre acele vremuri din postura de contemporan al lor, metabolizīnd pīnă la ultimele consecinţe tarele, strīmbătatea sufletului perso­najului său, spre a metaforiza răul epocii, care-i doar un preambul şi o reflexie vagă a răului pe care avea să-l aducă secolul douăzeci.


Scamator, magician, criminal, hoţ, posedat de timpuriu de viciul desfrīului, al pidosniciei, fiindcă n-a avut parte de dragostea nimănui şi n-a iubit pe nimeni, īn preumblarea prin Europa Kostas Venetis a zăbovit prin mănăstiri, īnchisori şi ospicii; Salonic, Stanbul, Plevna, Bucureşti şi Carpaţii romāneşti, Paris, Viena, Neapole, Roma, Veneţia - astfel este punctat şi traseul unui destin şi al unor vremuri īn schimbare şi-n căutare de sine, prin care Venetis īşi articulează iniţierea şi clarviziunea asupra frămīntărilor politico-sociale ce dau seama despre bietul om aflat sub vremuri spre a fi strivit trup dimpreună cu suflet. El este racolat-īnrobit printr-un soi de pact cu diavolul de capul unei frăţii oculte de nuanţă iudeo-masonică-securistică, dintr-un Bucureşti a cărui atmosferă aminteşte de Principele şi de Săptămīna Nebunilor ale lui Eugen Barbu. Beizadeaua Mihalache, boierul chior, trage sforile politichiei la curtea domnitorului Cuza, preconizīnd o ideologie a viitorului. Īn conformitate cu această ideologie, orice crimă este īngăduită īn numele Păcii de o mie de ani, relevīndu-se treptat pe măsura desfăşurării na­ra­ţiunii ca un fel de nouă ordine mondială economică şi politică, edificată cu preţul sutelor de milioane de victime ale revoluţiilor şi răz­boaielor secolului douăzeci. Revoluţia bolşevică, aşadar, două războaie mondiale, holocaust, gulag, război rece, terorism, globalism, criză economică, recesiune, Uniune Euro­pea­nă venind īn continuarea Uniunii Sovietice spre a-i optimiza şi subtiliza mecanismul cri­minal, menţinut īn stare de funcţionare īn numele iubirii faţă de om - nicicīnd īn toată istoria omul n-a provocat mai multă moarte şi suferinţă semenului său ca īn ultimii o sută de ani, urmīnd epocii descrise īn Viaţa lui Kostas Venetis. Pregătind īnfăptuirea acestui ţel, bei­zadeaua Mihalache īşi trimite īn lume misionarii īndatoraţi-robiţi īnsemnaţi pe piept, īn dreptul inimii, cu fierul īnroşit īn foc, spre a le ţine evidenţa şi a-i controla. Procedeul şi efectele lui par să reproducă, metaforic, pe cel al implantării cipurilor īn actele de identitate.


Cum arată viitorul-prezent, secolul ce ur­mează prezentului narativ şi romanului, pe līngă care sarabanda atrocităţilor marcīnd destinul personajului central pare o joacă de copii, cititorul află din discursul demagogic vizionar al beizadelei Mihalache: „După ce toate puterile īntemeiate pe silnicie se vor nărui, prin lucrarea acestor războaie şi revoluţii cum nu s-au mai văzut de la facerea lumii, va veni īmpărăţia belşugului” - visul de aur al omenirii, aşadar, care s-a năruit făcīnd loc altor vise, īnlocuind materialismul dialectic marxist cu pragmatismul consumist de extracţie ate­istă. „Nu va mai exista sărăcie, căci fiecare va fi īmbrăcat şi hrănit mai presus de nevoile sale. Banii vor fi la dispoziţia tuturor, graţie unor aşezăminte care vor gospodări toate avuţiile, vor trece peste vechile graniţe şi vor revărsa peste tot bunăstarea, dovedind că nimic nu-i uneşte pe oameni mai trainic decīt creditul şi dobīnda, profitul şi interesul: patima bătrīnicioasă a agoniselii, care a strīmbat şi ofilit atītea suflete, va fi īnlocuită cu patima tinerească a risipei, aplecarea spre cheltuielile abundente va ajunge o virtute īncurajată prin toate mijloacele, iar cetăţenii vor fi judecaţi nu după mărimea păcatelor lor, ci după cea a cheltuielilor. Cu vremea, majoritatea oamenilor or să devină datornici, iar asta le va spori respectul şi supunerea faţă de Stat, legīndu-i, totodată, mai mult unii faţă de alţii. Īn felul ăsta duhul răzmeriţei va fi stīrpit cu desăvīrşire, fără nici o violenţă din partea autorităţilor, iar pacea socială se va instala pentru totdeauna, glasurile cīrcotaşe fiind īnăbuşite de grosimea facturilor. (...) Vom īnlocui simbolurile religioase cu falusul şi dragostea prin prostituţie”.


De o sută de ani, aşadar, premoniţiile beizadelei Mihalache sunt perfecţionate şi īnfăptuite cu asupra măsură. Preluīnd īndreptăţita īnţeleaptă expresie a lui Kostas Venitis, cu voia lui Dumnezeu, care īn marea Lui iubire pentru om a dat mari puteri diavolului spre a-i oferi omului posibilitatea de a alege şi de a se mīntui.


Poate că asta-i soarta poeţilor care ştiu să umble īntr-un anume fel prin viaţă şi literatură, să īmbătrīnească devenind mari romancieri. După Nichita Danilov şi O. Nimigean, iată-l acum pe Octavian Soviany. Vizionarismul lui īşi trage, desigur, vigoarea dintr-un suflu epic de excepţie, susţinut de un geniu stilistic despre care ar fi multe de spus. Mă rezum doar a remarca poeticitatea implicită a substanţei narative şi maniera cumva smerită īn care limbajul slujeşte violenţa faptelor şi pitorescul personajelor. Vizionarismul (cea dintīi calitate a unui mare artist) se manifestă īn roman şi prin felul īn care contemporanii secolului nouăsprezece privesc spre secolul următor, şi prin felul īn care contemporanii acestor vremuri īşi apropie viitorul prin autor, luīnd parcă aminte la acea previziune a unui mare scriitor care spunea că mileniul trei va fi religios sau nu va mai fi deloc. Mileniul trei, iată, a īnceput vădindu-şi, parcă, hotărīrea de a nu mai fi deloc, īn pofida ofertei de bunăstare şi confort fără precedent. Īn pofida acestei oferte, omul e mai nefericit şi mai neliniştit decīt oricīnd.


Care va fi urmarea? La fel ca povestea vieţii lui Kostas Venetis, povestea omenirii, Istoria are un sfīrşit deschis. Din orice poveste care se termină, spune romancierul Soviany, se naşte mereu altă poveste.


„Cine ştie, poate Kostas Venetis n-a murit niciodat㔠- această frază īncheie romanul printr-o sugestie a continuităţii răului īn lume şi a rostului său īn lucrarea lui Dumnezeu.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul