Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Doar un context european poate crea condiţiile de manifestare a unei noi generaţii de creaţie

        Dumitru Chioaru

Interviu realizat de Andra Rotaru



La Editura Limes a apărut un nou volum semnat de Dumitru Chioaru, intitulat Noi developări în perspectivă. Acesta cuprinde „portretele critice” ale poeţilor nouăzecişti Vasile Baghiu, Daniel Bănulescu, Andrei Bodiu, Ruxandra Cesereanu, Nicolae Coande, Caius Dobrescu, Rodica Draghincescu, Emilian Galaicu-Păun, Mihail Gălăţanu, Judith Meszaros, O. Nimigean, Iustin Panţa, Ioan Es. Pop, Cristian Popescu, Simona Popescu, Floarea Ţuţuianu, Ioan Radu Văcărescu, Paul Vinicius şi continuă cu douămiiştii Constantin Acosmei, Dumitru Bădiţa, Rita Chirian, Dan Coman, Dumitru Crudu, Teodor Dună, Adela Greceanu, Marius Ianuş, Doina Ioanid, Claudiu Komartin, V. Leac, Ştefan Manasia, Ruxandra Novac, Cosmin Perţa, Daniela Popa, Dan Sociu, Radu Vancu, Elena Vlădăreanu. Începute cu Developări în perspectivă (2004) şi continuate cu Noi developări în perspectivă, aceste incursiuni în poezia ultimelor decade va continua cu Noua poezie nouă.



Noi developări în perspectivă (Editura Limes, 2010) continuă, firesc, volumul Developări în perspectivă, apărut la Editura Cartea Româ­nească în anul 2004, volum care cuprindea „por­tretele critice” ale optzeciştilor. Acest nou volum extinde aceste „portrete” până în zilele noastre. Ce v-a determinat să continuaţi şi să urmăriţi în acest volum evoluţia de după anii ’89 a poeziei?


Eu nu sunt numai autor, ci şi comentator, ca să nu zic critic, de poezie. Întotdeauna am urmărit numele noi care apar în poezie, aşa încât nu puteau să-mi scape nici poeţii afirmaţi după Decembrie ’89. Înainte era mai simplu, pentru că ei publicau în cele câteva reviste literare, iar vo­lumele se găseau în librării. Acum lucrurile sunt mai complicate: revistele şi volumele nu se prea găsesc, dar au apărut site-uri şi blog-uri pe internet pe care le frecventez fără prea mult entuziasm. Am rămas un cititor de modă veche: trebuie să am cartea în mână pentru a putea scrie despre ea. Aşa am parcurs seria optzeciştilor, care s-a încheiat într-o carte, după care am continuat să scriu „portretele critice” de la rubrica Developări în perspectivă din revista Euphorion, abordându-i pe nouăzecişti, dintre care mulţi îmi erau cunoscuţi dinainte de Decembrie ’89. Am văzut în nouăzecism o continuare a fenomenului poetic care începe cu optzeciştii, cu modificări mai mult de nuanţă decât de substanţă. Apoi am constatat că nici douămiiştii n-au sărit prea departe de trunchi, chiar dacă schimbările de paradigmă sunt mai radicale decât la nouăzecişti. Dar aceste trei valuri de poeţi alcătuiesc ace­eaşi generaţie de creaţie, care dă o nouă viaţă limbii şi literaturii române.


Cât de pregnant se simte în poezia de după ’89 democraţia şi cât de diferită e libertatea de ex­primare?


De democraţie au beneficiat toţi poeţii, chiar şi cei care păreau definitiv compromişi. Unii au publicat texte/volume cenzurate înainte de Decembrie 1989, în încercarea de a oferi altă imagine/altă biografie a lor. Alţii au renunţat să mai cultive poezia esopică, estetizantă, scriind în ton cu democratizarea societăţii şi noua orientare poetică - una mai directă, confesivă sau colocvială, dar au pierdut din audienţă, pentru că falsau. Cei cu adevărat valoroşi au continuat să scrie în formula care i-a consacrat. Poeţi/scriitori cu mari opere de sertar, în ciuda aşteptărilor, n-au existat. Anii ’90 au însemnat deplina afirmare a optzeciştilor şi nouăzeciştilor în formulele create în deceniul anterior, când libertatea de exprimare era drastic cenzurată. Dar oricât de marcată pare azi de limitele libertăţii de exprimare, creaţia optzeciştilor înseamnă începutul formării conceptului postmodern de poezie. Iar la tinerii poeţi libertatea de exprimare fiind deplină, s-a manifestat pe măsura talentului lor, în formule tot mai diversificate.


A fost poezia ocolită de o politizare a ei după revoluţie? În ce mod s-a folosit şi s-a făcut simţită tematica revoluţiei sau cea postdecembristă, de exemplu?


Nu se poate vorbi de o poezie revoluţionară, pentru că n-a existat o revoluţie românească în adevăratul sens al cuvântului, care să catalizeze energiile creatoare, solicitându-le angajarea pentru realizarea unui program. Iar „revoluţia limbajului poetic”, ca să preiau expresia din titlul unei cărţi de Julia Kristeva, s-a produs în perioada predecembristă, împlinindu-se în cea postdecembristă prin aportul celor trei valuri de reprezentanţi ai noii poezii. Există totuşi o retorică a dezamăgirii şi a frustrării (post)revoluţionare, care dovedeşte mai degrabă dezangajarea decât angajarea poetului/scriitorului, asumându-şi marginalitatea socială ca pe un corolar al individualismului său.


Scrieţi în prefaţa cărţii: „Cred că douămiişti reprezintă ultimul val dintr-o generaţie de creaţie care a început cu optzeciştii şi a continuat cu nouăzeciştii, marcând ceea ce în succesiunea lo­gică a celorlalte două generaţii din secolul XX, interbelică sau modernistă şi postbelică, neomo­dernistă, s ar putea numi perioada postmodernă a poeziei româneşti”.


Îmi menţin părerea, chiar dacă ea este respinsă mai ales de tinerii poeţi. Timpul o va confirma sau infirma.


S-au făcut simţite vocile individuale în interiorul poeziei anilor 2000?


Există câteva voci bine individualizate ieşite dintr-un cor numeros de poeţi tineri care cred că se află printre cei abordaţi de mine în portretele critice din volumul Noi developări în perspectivă.


În acest nou volum sunt reuniţi mai puţini poeţi decât în precedentul. Care este motivul?


Când am deschis rubrica Developări în perspectivă, în 1990, opzeciştii erau (încă) „poeţii tineri” ale căror volume abia atunci au început să apară într-un ritm mai susţinut, care a confirmat existenţa unei noi generaţii. De aceea, iniţial, Developările mele se adresau doar optzeciştilor, aspirând să-i cuprindă, dacă nu pe toţi, măcar pe cei importanţi. S-a strâns, astfel, material de o carte. Îmi dau seama azi, când privesc retrospectiv fenomenul şi constat că alte două valuri de poeţi completează tabloul unei întregi generaţii de creaţie, că unii dintre optzecişti pot fi lăsaţi deoparte, ceea ce voi face în sumarul antologiei Noua poezie nouă. Dintre nouăzecişti şi douămiişti, am ales poeţii reprezentativi sau pe care am pus pariu. Dacă dintre douămiişti mi-au scăpat poeţi importanţi, acest lucru s-a întâmplat pentru că nu le-am cunoscut cărţile atât de precar difuzate în ziua de azi.


Care este importanţa cenaclurilor literare pentru o anumită perioadă formatoare de creaţie şi care e reversul desfiinţării (sau reformatării) cenaclurilor literare?


Cenaclurile au fost şi rămân un fel de maternităţi de poeţi. Existenţa lor depinde de formarea şi promovarea unor poeţi/scriitori adevăraţi, deşi istoria le consemnează în funcţie de mentorul lor, de regulă, un mare critic: „Junimea” lui Maiorescu, „Sburătorul” lui Lovinescu, „Cenaclul de luni” al lui Manolescu etc. Un cenaclu „reformatat” nu poate fi decât caricatura celui autentic. Dacă se pot aduna laolaltă câţiva poeţi talentaţi, promiţători, e mai bine să formeze un nou cenaclu.


Trebuie poezia nouăzecistă şi poezia douămiistă privite şi înţelese şi prin contextul socio-cultural produs de mutaţiile aduse de revoluţie?


Poezia nouăzecistă şi cea douămiistă sunt bine înţelese prin raportare la contextul social-cultural din perioada postdecembristă, dar şi la modelul poeziei optzeciste care anticipează literar revoluţia.


Ce va urma valului douămiist sau ce se întâmplă deja în poezia română?


Doar un nou context social-cultural, să-i zicem european, ar putea crea condiţiile de manifestare a unei noi generaţii de creaţie. Semnele încă nu se văd, dar deceniul în care intrăm va marca o schimbare profundă a României, prin urmare şi a literaturii noastre. Să sperăm că literatura va lua-o, din nou, revoluţionar, înaintea unui mediu social-politic încă foarte conservator.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul