Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Vānătoare de cai

        Constantin Stan

Mă găsesc īntr-o listă a celor ce-au scris despre debutul lui Ion Bledea, petrecut īn 1977. Eu īnsumi, prin memorie voluntară, nu aş fi adus la suprafaţă īntămplarea. Nici acum nu īmi amintesc prea bine īmprejurările īn care am scris despre el, cu atāt mai puţin ştiu textul. Dar pot reface contextul: ştiu că de cunoscut l-am cunoscut după ce i-am citit volumul, aşadar trebuie ca cineva să īmi fi semnalat apariţia, mai ştiu că scriam critică literară la „Luceafărul” fără să o practic īntr-o rubrică astfel că eram liber de a-mi alege cărţile şi autorii pe care voiam să-i comentez. Din prima lectură  īmi aminteam cu pregnanţă atmosfera povestirilor fără să pot rezuma vreuna ori să-mi fi amprentat memoria vreun personaj. Īmi mai aduc aminte că am avut revelaţia unui talent uriaş, venit īn literatură gata format, puternic, fără nicio undă de şovăire, de căutare aşa cum e specific debutanţilor. Ne-am cunoscut, aproape inevitabil, mai apoi, ne-am īntālnit deseori fără să ne căutăm anume, şi, probabil, īn multe nopţi duse ca īn anii tinereţii să fi vorbit şi despre literatură, despre cărţile noastre, mai ales despre cele pe care le vom scrie. Era zgārcit cu mărturisirile, mai degrabă avea un fel de pudibonderie īn a vorbi despre proiectele lui, dar mai ales cred că succesul enorm īnregistrat cu „Vānătoare de cai” īl copleşise. Ca orice autor lucid ştia că riscul de a dezamăgi cu o a doua carte este mai ucigător decāt eşecul primeia. De aici, amānarea, autoexigenţa necruţătoare şi chiar renunţarea la scris īn unele cazuri. Succesul lui sclipitor a ţinut ceva vreme, dar cum nu părea a se afiliat la vreo grupare literară, autocondamnāndu-se el īnsuşi la izolare - trăitor la Satu Mare şi ziarist frenetic şi adesea nestrunit - pas cu pas omul Bledea a luat locul scriitorului Bledea. Bun camarad, risipitor cu darurile sale, mai ales cu timpul său, Ion era gazda ideală la Satu Mare şi prietenul care īţi răvăşea viaţa cānd sosea la Bucureşti. Prin 1981-1982, cānd ţineam o rubrică de interviuri la Lueeafărul cu tinerii scriitori, am īncercat să-l impun pentru o astfel de convorbire, convins fiind că este unul dintre tinerii de mare talent şi cu o personalitate deja formată īn literatură. Propunerea mea de a avea un dialog cu el a fost mereu amānată, cred că adesea motivul invocat fiind că nu are decāt o singură carte.


Nici eu nu i-am mai recitit volumul vreme īndelungată. Psihologic vorbind cred că era vorba de acelaşi mecansim ca şi īn cazul lui: amānam de teama de a nu fi dezamăgit la o nouă lectură. Reapariţia īn cercul tău de cunoscuţi a prietenilor de demult readuce şi tentaţia lecturilor de odinioară. Horia Tabacu a redeschis lumea aceea de demult, recitise Bledea şi īmi vorbea despre el. Apoi, am mers cu Horia la Satu Mare, la nişte īntālniri cu cititorii, s-au redeschis cutii ale īntāmplărilor de demult, cele mai multe cu Ion protagonist, abia apăruse o editie nouă (cred că abia a doua!) la Dacia a volumului său de debut. Suficiente motive spre a mă apuca de o relectura volumului „Vānătoare de cai”.


Temerile mele s-au risipit de la primele pagini. Timpul nu depusese pe ele nici praful databilităţii, nici zgura vreunei mode. Īntālneam aceeaşi atmosferă stranie, densă, apăsătoare sub care bănui că se ascunde ceva terifiant. Toate povestirile sale sunt construite prin decuparea unei secvenţe existenţiale, scurte, foarte scurte, augmentate prin senzitiv. Relatarea efectului fără cauză, absenţa contextualizărilor impun o lectură mereu īn gardă. Ceea ce lipseşte trebuie completat apelānd tu, cititor, la relaţionări, şi la descifrări. Tema vānătorii ne duce cu gāndul spre lumea arhaică, motivul calului - spre civilizaţie, insemnul fiind atāt al nobilităţii, al războinicului, cāt şi al falicului. Vānătoarea de cai sălbatici, pānda şi hăituirea sunt mereu sortite eşecului īn povestirile lui Bledea. Īn locul eroicului – presupus īntr-o vānătoare - se insinuează lamentabilul, īnfrāngerea, laşitatea. Dar gestul ritualic trebuie īnfăptuit astfel că vānătoarea se transformă īn ucidere, crimă efetuată asupra unor fiinţe nevinovate: propriul cal, alţi oameni (īn felul acesta trebuie īnţelese, cred eu, povestirile „de război”), stelele de pe cer ce sclipesc asemenea ochilor unor lupi. Fiecare povestire este o para­bolă, iar īntregul volum īşi află o unitate excepţională nu numai decāt prin topos, personaje (care migrează dintr-una īn alta) īn tema vānătorii gulrog-ului, temă care apare şi dispare, are ecouri stinse spre a reveni mai apoi īn forţă asemenea unei teme simfonice. Gulrog-ul este o creatură mitică, poate din aceeaşi familie cu inorogul şi cu orice altă fiinţă mitologică cu corn īn frunte. Gulrogul īşi semnalează prezenţa, dar nu se lasă văzut, sunetele scoase de el sunt embleme ale fricii, ale terorii, ale groazei. Vānarea lui este vānarea propriei frici, a acelei spaime nedefinite, aparent fără motiv, care cuprinde omul īn multe momente ale existenţei sale. Dar omul este condamnat să trăiască īn şi cu propria frică, astfel īncāt vānarea gulrogului este mereu un eşec.


Povestirea „Călăreţul” mi se pare a fi bijuteria acestui volum, īntru totul remarcabil de altfel. Un călăreţ străbate īn fiecare dimineaţă uliţa principală a unui sat, la aceeaşi oră, īn acelaşi trp mărunt al calului, fără ca nimeni să ştie cine e, de unde vine şi unde se duce. Oamenii īşi reglează mersul vieţii după apariţiile sale, se trezesc la ora cānd trece, īl urmăresc de la fereastră şi discută īndelung cānd observă că şi-a schimbat pintenii. Copiii īi ridică o barieră pentru a-l opri, pentru a-l deturna, pentru a-l scoate din obişnuit, dar călăreţul trece prin ea aşa cum va continua să treacă ani īn şir, monoton, acelaşi. „Īntr-o zi n-a mai venit, dar pe noi nu ne interesează poveştile despre călăreţii care nu mai există”.


Scrise īntre 1969 şi 1973 (adică aproape īn adolescenţă) şi publicate īn 1977 (la prima vārsta a tinereţii), povestirile lui Ion Bledea sunt la o relectură mult mai profunde: dispariţia lumii arhaice şi īnlocuirea ei cu o lumea modernă a fricii şi singurătăţii, degradarea mitului īn rutină ucigătoare, nelinistea care tranformă vānătorul īn vānat (sau ucigaş) sunt teme care tulbură profund omul modern.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul