Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Dadaism tipografic piteştean

        Gelu Negrea

• Zilele trecute a fost promulgată noua lege a învăţământului. Da, da: aia care se afla încă în dezbaterea Senatului. Cu lipsa de umor care ne dă adesea afară din noi înşine nu m-aş mira să aflu că în prima cameră a Parlamentului României discuţiile vor continua, în pofida faptului că, deja, Curtea Constituţională s-a pronunţat favorabil în legătură cu cealaltă lege, aceea promulgată. Suntem doar în ţara lui ca la noi la nimeni!...


Ceea ce mă îngrijorează pe mine nu este soarta prezentă a actului normativ ce va intra mintenaş în vigoare, ci viitorul său. Care viitor, în condiţiile unei eventuale alternanţe la guvernare în 2012, se anunţă sub cele mai întunecate auspicii. Patima şi virulenţa cu care este atacată dinspre opoziţie cu tunul, brandul şi archebuza nu lasă loc nici unei îndoieli: fi-va schimbată fără milă! Pe cel mai performant poligon naţional de încercări din câte au fost inventate după decembrie ’89, învăţământul, va fi astfel declanşat al n+1-lea experiment politico-didactic menit să ducă la desăvârşire vigurosul proces de demolare a şcolii româneşti de toate gradele. Furia nerecunoaşterii celui mai insignifiant merit oricăreia dintre variantele anterioare ale legii învăţământului, incapacitatea de realizare a unei platforme minimale de principii şi norme acceptabile pentru toţi cei care deţin competenţe şi responsabilităţi în materie, în fine, un dezinteres cras pentru consecinţele nefaste ale acestor nesfârşite schimbări ale schimbărilor împing lucrurile spre cote de alarmă. Când o chestiune vitală pentru destinul ţării se joacă exclusiv la ruleta orgoliilor de partid şi de stat trebuie să ne aşteptăm la tot ce e mai rău cu putinţă.


• Mă întreb câtă convingere liberală va fi stând la temelia alianţei PNL-PC? Nu cumva Crin Antonescu s-a pretat şi el la „soluţia imorală” a fraternizării cu diavolul până la trecerea punţii suspinării de dorul guvernării? Sau cineva ne ia de fraieri într-o aşa măsură încât îşi imaginează că vom înghiţi pe nemestecate justificări ale gestului în formă de glume politice ridicole gen: apropieri doctrinare, soluţii asemănătoare pentru ieşirea din criză, strategii comune pentru propăşirea economică etc., etc. E-adevărat că opinia publică românească a oferit în ultimii douăzeci de ani stupefiante dovezi de naivitate, dar parcă nici chiar aşa...


• Cu un neobişnuit exerciţiu de dadaism tipografic ne întâlnim în paginile numărului din decembrie 2010 al revistei piteştene Cafeneaua literară. Şi când spun „paginile” mă refer exact la ce se-aude. În speţă, primele 12 se succed în ordinea firească a aritmeticii curente; de-aici încolo, însă, începe prăpădul. În locul paginii 13, de pildă, ne întâmpină voioasă o nouă variantă de pagina 3, însă cu un conţinut diferit de cea iniţial numerotată astfel. În plus, celor care nu înţeleg din prima cum e cu repetiţia = mama învăţăturii de minte, li se oferă, pe locul paginii 15 încă o dată pagina 3, varianta 2. La rândul lor, paginile 18 şi 20 sunt absolut identice. Asta ca să nu mai vorbim despre faptul că pe amândouă scrie cu cifre mari... 6!


Dacă n-aţi înţeles mare lucru din acest haloimăs numerologico-literar cosolaţi-vă cu adevărul onest că nici cu binomul lui Newton nu vă descurcaţi mult mai bine. Cât despre teorema lui Fermat, nici n-are rost să mai vorbim...


• N-o să pricep în ruptul pixului ce-l aduce săptămânal sau char mai des pe cărturarul distins care este profesorul clujean Andrei Marga în compania vocală a băieţilor de serviciu de la emisiunea Sinteza zilei de pe Antena 3: Gâdea, Ciutacu, Ciuvică, Oana Dobre, Valentin Stan, Mircea Badea, Bogdan Teodorescu şi alţii aşijderea. Să nu ştie Andrei Marga care sunt riscurile amestecului în soporificele tărâţe politice dâmboviţene?!


• Citesc în paginile de mijloc ale revistei România literară o frază care începe astfel: Vorbind despre o surpriză neaşteptată în privinţa exegezei sebastianice... N-are a face cum devine cu exegeza sebastianică; o surpriză o repre­zintă pentru mine neaşteptatul pleonasm care survine sub condeiul unui eseist pentru care am toată preţuirea. Este şi motivul pentru care nu-i divulg numele, convins fiind că avem de-a face cu o simplă neatenţie. Simplă, dar la fel de neplăcută ca şi alte sintagme antigramaticale, cum ar fi, de pildă, protagonistul principal cu care am dat adesea nas în nas prin textele unor intelectuali la fel de stimabili şi de distraţi.


• Odată risipit şocul afacerii WikiLeaks, am plonjat in corpore şi la scară continentală în plin caraghioslâc de trei parale. Violul de care a fost acuzat iniţial Julian Assange, s-a metamorfozat, ulterior, într-un penibil „sex prin surprindere” (cum ar veni, fără prezervativ...) care, la rândul său, a mai coborât o treaptă a penibilităţii transformându-se în sex unanim acceptat, dar urmărit de ghinionul recurgerii la un prezervativ care s-a dovedit de proastă calitate, rupându-se fără jenă în exerciţiul amorului pe cât de bilateral convenit, pe atât de năvalnic executat. Dacă ar fi vorba de un banc cu Radio Erevan, ne-am putea aştepta să aflăm că, de fapt, Julian Assange nu le-a văzut pe pretinsele violate decât la televizor, iar vinovăţia sa rezidă în faptul că a fost coleg de grădiniţă cu fabricantul acelui prezervativ nenorocit. Sau, mă rog, cu proprietarul plantaţiei de arbori de cauciuc din care a fost confecţionat obiectul muncii lipsit de rezistenţă prin culturism...


• Poftim, să mai spună cineva că în România oamenii nu se ceartă decât pentru averi,  gagici şi fotbal! Inexact, ei se ceartă pentru idei. De exemplu, domnul Andrei Pleşu a avut ideea să semneze, împreună cu alţi nouă tovarăşi de convingeri democratice şi anticomuniste, o scrisoare către CNA în care lua apărarea Eugeniei Vodă apropo de prestaţia sa din dialogul cu Ion Cristoiu în care „maestrul” îl elogia, mai mult sau mai puţin subtil, pe liderul legionar Corneliu Zelea-Codreanu. Chestia asta l-a iritat oarece pe doctorul Ion Vianu care l-a dat la gazetă pe amicul său, acuzândul de o minima moralia vag rasistă şi uşor antisemită. Ceea ce a stârnit ofuscata reacţie a domnului Pleşu care nu s-a sfiit să facă, la rându-i, tot în scris şi tot public, unele aluzii la „hăţişul, enorm psihanalizabil, al portretului real” al prietenului său. Ori a fostului său prieten – textul din Dilema veche al directorului revistei nu este peste măsură de clar în privinţa asta.


Şi uite-aşa, din neghiobia unui realizator TV de mâna a II-a şi din grandomania provocatoare a unui anal-ist de nici o mână s-a ajuns la o tensiune ce poate marca sfârşitul unei frumoase prietenii, ca să parafrazez eu o replică din celebrul film Casablanca. Păi, vorba băieţilor de băieţi din Dorobanţi, se merită?!

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul