Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Ut pictura Poesis...

        Iolanda Malamen

Expoziţia de pictură Valeriu Pantazi, (decembrie 2010-ianuarie 2011, Pinacoteca „Dacia”), deschisă īntr-un fost spaţiu comercial, cedat īn chip insolit şi mărinimos  artei, pe termen (sper) cīt mai lung, este dominată de eposul bogat şi bine īnchegat al continuităţii radicale, a unui figurativ bine articulat, cu trimiteri explicite īn interbelic. La cei 70 de ani, sărbătoriţi īn recluziunea tolerantă a atelierului, dar şi prin această manifestare care a strīns un număr semnificativ de privitori, Valeriu Pantazi arată cu prisosinţă că nu a fost părăsit şi nici nu a părăsit vreodată poezia, dimpotrivă, s-a lăsat dominat de ea, construind īn ultimele decenii o creaţie picturală, a cărei acuitate īnseamnă, īn momentul de faţă, duh al firescului. De altfel, literatura a fost īn multe cazuri alimentată nostalgic, ferm, cu volume şi culori, oprindu-se deseori nejustificat doar la schiţări pasagere, fără pretenţii de operă, deşi părea că poate deschide o cale energică, pulsatilă, a respectivului autor. Exemplele sunt nenumărate. Aşadar, această pendulare ritmică īntre scris şi inefabil şi dezvăluirea unor volume şi culori nu trebuie să fie nicidecum o mirare aprioric īnfierantă.


Valeriu Pantazi este un caz de mutaţie (vădit radicală) spre „zările” plasticii, chiar dacă mentalităţi naive se vor īntreba de unde atīta īncredere tīrzie īn „măreţia” formelor şi culorilor? Nu cumva refuzul organic al unei zone duce la huzurul amăgitor īn alta? Ei bine, răspunsul se află īn chiar vocaţia narativă a autorului, care, īn repetate ieşiri pe simezele expoziţiilor şi prin includerea profesionistă, nefraudată estetic, īn colecţii particulare din ţară şi din străinătate, şi prin două apreciate expoziţii īn Olanda, s-a lăsat, s-ar putea spune definitiv, īn voia vertijurilor şi stringenţelor picturale. Repudiat scrīşnit, poate, de toţi aceia care suportă senin iluziile şi neagă evidenţa, considerīnd-o o povară īn arta prezentului, Valeriu Pantazi a īnceput de peste două decenii s㠄acumuleze” insaţiabil, fără năuciri conceptuale, minuni care-i umplu existenţa, oprindu-se cu predilecţie la naturi statice, flori şi peisaje, atīt de volubil exprimate de artiştii din interbelic. Elemente īntīlnite īn opera lor sunt intenţionat reexploatate de Valeriu Pantazi, ce tinde, evident, „să-şi măsoare puterile” cu mari pictori din istoria artei noastre, „riscīnd” explicit să-şi potolească propriile experienţe din anii de studiu. A se vedea obsesiva pipă palladiană, chitara, dar şi imagini dărăsciene cu Veneţii modulate cromatic şi luminate de tonuri limpezi sau cu geamii dobrogene. Valeriu Pantazi ştie īnsă, cu măsura farmecului şi a subtilităţii, să reaşeze īn pagină virtuţile unei picturalităţi greu de temperat. Pentru el, cel mai simplu lucru este să-şi folosească privirea asupra realului, īnvrăjit de pitorescul inepuizabil, cu maturitatea meşteşugului.


Cīnd pictează peisaje din satele de pescari din Delta Dunării, pe unde peregrinările īl poartă ciclic, ochiul artistului surprinde tainica īncordare, cīt şi singurătatea īn imensitatea naturii tăcute. Oamenii par umbre halucinante, importantă fiind clipa de fraternizare cu universul īn care īşi duc existenţa. Un ansamblu de case la marginea unei ape sau o casă de un pitoresc calm, īntr-un peisaj mirific īnfrunzit, prin cromatica bogată, cu vibrări de inspirată picturalitate, dau şi ele indicii concludente despre cīt de ispitit este artistul de patosul reţinut şi emoţia echilibrată. 


Dobrogea este un alt subiect care capătă la Valeriu Pantazi o greutate lirică generoasă, care poate fi citită īn ce are ea mai tainic, mai enigmatic. 


Se poate vorbi despre o pasiune pentru tonurile reci de albastru, dar şi de cele de alb şi de verde. Printre ele se strecoară ocruri şi roşuri armonizate cuprinzător, ca īntr-un īnsemn al spaţiului. Absorbit de peisaj ca de o parte inseparabilă a limbajului pictural, Valeriu Pantazi īl retrăieşte (parafrazīndu-l pe marele poet) cu o voluptate dureroasă. Pensulaţiile devin īnseşi simţurile care ating, ca o maree, fiecare nerv al privirii. Lucidă şi luxuriantă, incandescentă şi senzuală, compoziţia īnvecinează īntre ele sintagmele lipsite de stridenţe şi īncărcate de materialitatea liniştitoare. De-a lungul anilor, lucrīnd neīntrerupt, Valeriu Pantazi „a provocat” purităţi tulburătoare şi oglindiri cu adevărat strălucitoare şi profunde. Din oricare unghi sunt privite picturile, motivul luminozităţii este prezent ca o īnsuşire a liniştii şi a putinţei de admirare.
Īn nuduri, se observă o acută nevoie de monumentalitate şi de etică răspicată a limbajului care să o susţină. Ele ocupă spaţiul conjunctural, ca un asalt cumva neutru, al carnalului, fără alte artificii. Desenul se află la Valeriu Pantazi, īntr-un fel, īn umbra culorii, atīt de intensă fiind atmosfera pictural-cromatică. Nu spunea, oare, Matisse, chiar dacă a fost adesea amendat că: „Desenul nu este decīt femela, īn timp ce pictura este masculul”?


Artistul nu este o natură zbuciumată, conflictuală cu sine, care să-şi smulgă vocabulele (care-au prins rădăcini vīnjoase) cu uşurinţa unei neclarităţi trecătoare. El nu este niciun capricios ce-şi exhibă emoţiile, ci un cordial narator, care caută să adauge meşteşugului deja īmplinit respiraţie caldă şi coerenţă. Lipsa exceselor este, īn fapt, maturitatea cu care s-a implicat īn actul pictural. A găsit o fereastră de care nu se mai poate deslipi şi prin care priveşte atent universul. De aceea, īn momentul de faţă, Valeriu Pantazi poate fi considerat un cronicar a cărui memorie ne ajută să revedem un figurativ subsumat simetric lirismului şi ordinii. Un exemplu de convertire la „viciul” duratei, mai ales că ea, poezia, īl slujeşte cu prisosinţă.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul