Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Către Eugen Ionescu

        Valeria Sitaru

O, Eugčne!
Mă numesc la Cantatrice chauve din dorinţa dumnea­voastră (o, Eugčne!) de a construi în capul oamenilor un labirint din care să nu se mai poată ieşi. V-aţi folosit de franceza patafizică, m-aţi tipărit for the first time în caietele Colegiului de patafizică, aţi devenit yourself satrap al Colegiului (pe vremea lui Raymond Queneau, în 1957, când directorul de la Scala din Milano tocmai pupa obrazul drept al Mariei Callas fără ca ea să-l mai întoarcă şi pe celălalt) şi, brusc, vi s-a năzărit să învăţaţi limba engleză ca să dialogaţi cu o celebră traducătoare zozofilistă shakespeariană. Credeaţi că am uitat. Well, îmi voi aminti forever că patafizica e ştiinţa, cum scrie în statutul Colegiului la articolul 2, 2.1. Apropo, ce face Alfred Jarry pe-acolo fără bicicletă, pistol şi absint? Spuneţi-i că pe-aici ştiinţa soluţiilor imaginare, patafizica sa, a devenit realitate; Ubu şi căpitanul Bordură s-au făcut partid, partidul a câştigat alegerile şi a devenit Maître de phynances.


O, Eugčne, au înflorit noi concepte ştiinţifice de care habar nu aveţi: coruptologia anormală şi vegetală, incompetenţa în instalaţiile de forţă, dialectica ştiinţelor inutile, erotica începutului de secol XXI, megaelena critică şi administrativă, nautica vamală şi infra-nucleară, învăţământul moral şi atrocitatea comparată, spaţiul metapornosofic, necrobioza furtologiei, L.P. (lucrări practice) în eşecul diplomaţiei externe, patafizica pensiilor militare, impozitarea şi animaţia zozologică, mitografia clinică şi obsesivă, bazaconismul bancar, pornosofia guvernamentală mediată şi imediată, mecanica de recalculare cataleptică, patricistica hipotetică, manelieutica în buclă etc.


Mă zbat între aceste noi dimensiuni ale vieţii, încerc cu disperare să nu mi se sufle-n flacără, în sacru, să mor in darkness. N-aţi uitat engleza, înţelegeţi ce zic, I hope. Dar despre altceva voiam să vă scriu. N-o să vă convină, vă spun de-acum, aşezaţi-vă într-un fotoliu, pe-o pasăre, şi nu mai daţi din cap ca Alfred Hitchcock. Nu-l salutaţi dacă e prin preajmă, nu suportă chelioasele, deşi, cred, tot ca British Subject a renăscut din propia-i cenuşă răspândită over the ocean, nu ca dumneavoastră, Eugčne, că mă şi enervez. Why? Cum, why, o, Eugčne? De ce-mi trimiteţi unda cu-ntrebarea asta? Chiar nu vă daţi seama? Aţi uitat că v-aţi născut în Slatina district şi acolo n-aveaţi accent pe nici un e?


Uite ce vreau să vă scriu: nimeni nu-nţelege cine sunt. Ce sens am? Exist sau nu exist? Am sau n-am identitate, buletin, poză cu chelie? Fac sau nu fac parte din spaţiul Schenghen? The Bald Soprano! Ce soprană sunt eu? Poate o contra alto, never numai soprană cu anvergura pe care-o am! Ating notele cele mai grave, fără efort, de la Fa2 la Fa4, pot să fiu dramatică, din Wagner,  sau comică, a 8-a minune a lumii, ca Oum Kalsum, and the days have gone by, de-a căzut până şi De Gaulle pe spate numind-o La Dame, iar Callas: incomparabila! Nimeni nu mi-a măsurat-o corect, întinderea vocii, aţi aiurit întreaga lume că mi se spune-aşa din greşeala unui actor, că era vorba de o institutoare, că piesa al cărui titlu, repet, sunt, e absurdă, n-are intrigă, e plină de anti-eroi.


Eu sunt eroina piesei. Prostimea nu pricepe nici de ce mi se spune la cantatrice sau, mă rog, cântăreaţa, nici de ce sunt (pot fi) şi cheală, if necessary. Şi-au pierdut reperele, merele, sunt incoerenţi, exegeţi, îşi imaginează că dumnea­voastră, o, Eugčne, aţi făcut operaţii intelectuale, nu amor. Le-aş aminti acelora că i-aţi prins într-o cursă de şoareci, ei fiind chiar şoarecii. Unii se-ntreabă de ce, totuşi, nu mi-aţi dat nici o replică. Păi, cum să vorbesc, că mă apucă şi râsul! De-a curmezişul?


Iată ce trebuie să faceţi urgent. Creaţi o situaţie, aruncaţi o sticlă în Marea Neagră sau Roşie, Bering, oricare, şi, în sticlă, puneţi un manuscris cu povestea mea, a cântăreţei chele. Până şi Borges a făcut chestii de-astea, găsea sticle cu poveşti te miri cum. Ei, cineva o va găsi, va autentifica manuscrisul în instanţe, va apărea cu sticla pe sticlă, în prime time, cu următoarea poveste. A mea.


Cântăreaţa cheală a apărut ca o fericire în mintea mea (a ta, Eugčne!) în urma unei viziuni. Noaptea era albastră. Mă plictiseam. Deodată, o floare de mac roşu într-un lan cu grâu. Atât de tânără. De proaspătă. De virgină. Ochii mei, cei din vis, contemplau şi cercetau visul. Găsesc paradisul, îl pierd. Nu mai ştiu. În somn, omul e vrăjit şi uită. Aud un murmur. Zeiţa ploii, a lunii, a pământului, a maternităţii, cea cu cornul zeului Jaguar în frunte, ea însăşi cu urechi de jaguar, Ix Chel, sau zeiţa O, cea din clasificarea zeilor făcută de Schellhas, mă privea precolumbian. M-am aruncat cu faţa la pământ. I-am sacrificat câinele. L-a mâncat. Era mai strălucitoare ca soarele. Din neastâmpărul ei, al tropicalei, izbucneau chiote. Ix Chel cânta. Cântăreaţa Ix Chel...
Ce zici? O, Eugčne!

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul