Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Mortul īndrăgostit și păcătosul binefăcător

        Horia Gārbea

Mihail Gălățanu, Mortul īndrăgostit,
Editura Vinea, poezie


Apropierea sau antinomia dragoste-moarte s-au evidenţiat īn literatură dintotdeauna. Moartea este (sau nu este) sfīrşitul iubirii ori moartea şi dragostea sīnt interşanjabile? Poţi muri de amor sau să ucizi din dragoste etc. Noutatea volumului lui Mihail Gălăţanu nu este, aşadar, tematică şi nici nu ar putea fi, pentru că poetul este preocupat să dea glas īn nume propriu marilor teme. Forţa şi expresivitatea lui Mihail Gălăţanu apar şi īn acest volum. La el, dragostea şi moartea sīnt un continuum, o īmpletire ca īn ideograma alb-neagră a principiilor masculin şi feminin. Īn textele lui Gălăţanu, mai curīnd moartea e feminină şi dragostea e atributul viril. Titlul nu e un simplu enunţ pentru copertă. Īntregul volum e consacrat temei, in­clusiv prin conotaţiile spirituale, religioase ale morţii şi prin nuntirea văzută ca ritual fu­ne­rar şi invers, cum se vede şi din titlul moar­te cu dar. „Moartea trebuie ţinută īn putere, frumoasă şi tīnără”, zice poetul. Evident, fiind feminină şi īn formă, moartea e o amantă dorită: „vino tu, moarte, vino să ne iubim”. Poetul enunţă clar: „sīnt thanatic de erotic ce sīnt”. Cel mai frumos poem şi, implicit, cel mai frumos poem de dragoste din volum este unul amplu: Dormeam - şi īn somn se īntīmplau minunile mele: „.../ dormeam, şi prin somn se īntorceau iubitele mele,/ şi īn somn īntorcīndu-se aşa erau cu mult, o,/ cu mult mai frumoase./ Colţii lor de vampiri care se hrănesc cu toate/ coşmarurile mele sticleau īn duioasă, lumina lunii. /.../ se īntorceau să mai sugă din mine/ cītă mai era iubirea mea pentru ele./.../ Moarte, formolul bate īn inima lor ca o inimă, trupul lor/ devine o băutură grozavă īmpietrită de timp şi de/ lucruri, moarte inima lor se sparge/.../ căci numai din dragoste poţi muri”. 


Volumul este, evident, unul thanatic, dar nu macabru, poetul găseşte cuvintele potrivite, deseori argotice, prin care celebrează moartea, mai apăsat chiar decīt precursorul său Cristian Popescu. Unele versuri, foarte frumoase de altfel, pentru că la Mihail Gălăţanu frumuseţea imaginilor e la mare preţ, aduc īntrucītva cu ale regretatului nostru coleg de la care Gălăţanu a avut ce īnvăţa: „Fiecare femeie pe care am iubit-o/ am dus-o pe patul de moarte./ Astfel mi-a plăcut mie să le iubesc./ Să se īnveţe de tinere cu moar­tea”. Versuri frumoase, imagini memorabile se īntīlnesc la tot pasul. Faţă de volumele recent anterioare, Mihail Gălăţanu s-a mai īnseninat, şi-a mai limpezit discursul. Motivul mortului „īndrăgostit” (eventual, chiar de moarte) este exploatat diafan, fără īncrīncenări şi şarje - ce mai apăreau īn poezia sa -, ba chiar īntr-o puternică lumină.


Se cuvine o precizare. De ani de zile, Mihail Gălăţanu plăteşte nişte oale pretins sparte īn ciclul său O noapte cu Patria, pe care tot felul de şovinişti imbecili şi membri de mişcări neo-legionare i le reproşează şi azi īn publicaţii obscure. Īn fapt, cei care fac caz de asta īi invidiază succesul la care ei n-ar putea nici să viseze şi n-au citit din ce a scris autorul decīt acel ciclu sau doar citate din el. Īn realitate, şi acele poeme (remixate epigonic de Marius Ianuş) sīnt nişte declaraţii de iubire, acolo fiind o posesiune īndrăgostită, şi nu una cinică. Ar fi cazul, acum, să se oripileze groparii şi antreprenorii de pompe funebre că le ia sensul existenţei? Poate că o vor face. Dincolo de ei şi, vorba lui Moromete, ca să se mire proştii, Mihail Gălăţanu este un foarte bun, ca să nu zic mare, poet.


 


Lucia Cherciu, Altoiul rāsului,
Editura Brumar, poezie


Autoarea este stabilită demult īn SUA, unde, fiind doctor īn critică şi teoria literaturii, predă cursuri de literatură americană, dar scrie īn romānă. Competenţa sa dobīndită prin studiu o face să scrie agreabil, elegant şi să-şi valorifice īn versuri simple inteligenţa nativă. Fiind un volum de tip jurnal personal, cu notaţii atente ale unor fapte minore, dar cu reverberaţii puternice īn conştiinţa autoarei, textele se păstează la acest nivel, mai semnificativ pentru cea care scrie decīt pentru cel ce citeşte. Cīnd poeta trece către generalitate, apare exaltarea şi reţeta se īndulceşte prea mult. Lucia Cherciu scrie corect, elevat, dar nu-şi transfigurează biografia īn episoade care să producă revelaţii sau zguduiri īn alte conştiinţe. Textul său e individualist şi rezervat, atent să nu şocheze prin stridenţe, ceea ce nu e totdeauna recomandabil.


Viorel Martin, Stele cu noroc - sonete și poezii de suflet,
Editura SemnE, poezie


Viorel Martin este un versificator destul de abil, fiind mai ales epigramist. Şi sonetele, şi poeziile de suflet (dacă sonetele nu sīnt de suflet, cum sugerează subtitlul) au, īn general, un aspect corect. Necazul este că ideile sīnt perfect banale, fiind, multe, cugetări din puţul gīndirii („Numai gīndul are libertatea păsării, Poezia are singurătatea stīncii, Copilul ce se naşte, minunea cea dintīi, gīndul o aripă a zborului plăpīnd”). Zborul liric al poetului e īntr-adevăr plăpīnd, deşi pretinde că are „gīndul īmpovărat de galaxii”. Sau, poate, această povară universală īl īmpiedecă să se ridice de la sol.


Robert Laszlo, Somniator - tălmăcitorul de vise,
Editura Dacia XXI, poezie


Un poet aflat la a doua carte şi care este unul dintre cei ce şi-au publicat o antologie intitulată 5 furioşi din Nord-Vest. Autorii acesteia sīnt Adrian George Matus, Andrei Paşca, Filip Cristescu, Robert Laszlo şi Theo Guşat. Nu e clar de ce sīnt furioşi şi pe cine, poate pe destinul care nu le-a dat destul talent, cert e că furia lor se consumă īn cvasiano­nimat. Īn cazul lui Robert Laszlo, īn Somniator-ul acesta cel puţin, nu se vede nicio furie. Sīnt poeme foarte scurte, cu un lirism de album şi reflecţii călduţe: „Nimeni nu regretă/ Moartea/ Deşi/ Pīlpīirile ei/ Ard zilele vieţii noastre”. Modest! Unele texte aduc, efectivm a bancuri: „Un om/ a stat ascuns/ Douăzeci de ani/ Īntr-o groapă/ Nu-şi aminteşte/ Īnsă exact/ Cīnd/ S-a ascuns groapa īn el” (De groapă). Este evident că autorul are puţine de spus, dar uneori īşi mai ia vīnt, devenind bombastic şi fals: „Lumi zgribulite (...)/ O pasăre moartă/ Īnvie cerul/ Şi zborul ei stropeşte/ Nemişcarea”. E ciudat c㠄nemişcarea stropit㔠a acestor texte a suscitat unele comentarii ditirambice. Cică: „El taie cu precizie īn substanţa vie a unei treziri devreme a insului priceput să domine cuvintele necesare sufletului său luminat” (Constanţa Buzea). Să fim serioşi! E exact pe dos: cuvintele īl domină pe poet pe tot terenul.



Octavian Soviany, Viața lui Kostas Venetis,
Editura Cartea Romānească, roman


Puţini autori contemporani corespund cu profilul autorului complet precum Octavian Soviany. Reputat şi premiat ca poet şi critic, doctor īn litere, mentor, īn plus, de tinere talente, aria scrierilor lui cuprinde cu egal prestigiu teatrul şi proza. Dacă primele două genuri păreau să-i fie mai prielnice, cu acest roman, Soviany urcă multe locuri īn topul prozatorilor. Proiectul cărţii e ambiţios: un roman cu sertare şi unul picaresc totodată, unul iniţiatic, dar şi de acţiune.


Traseul lui Kostas Venetis şi al ucenicului şi amantului său poreclit „Nemţoaica”, tīnărul care-i şi scrie, după dictare, biogra­fia, sīnt complicate, sinuoase, pline de orori. Venetis este coţcar (trişor), scamator, ucigaş, sodomit prin vocaţie, dar şi prin ură: „Mie fututul din ură [īi declară undeva Kostas tīnărului său discipol īn ale vieţii şi ale cărnii] mi s-a părut mai presus decīt fututul din dragoste”. Ca urmare, june fiind, īntr-o cumplită viziune onirică, suprapozabilă oricīnd realităţii, el īi cere primului dintre amanţii săi, turcului Yussuf, īn schimbul virginităţii, favoarea de al sodomiza pe Vanghelis, argatul care o coţăia pe maică-sa. Zis şi făcut, numai că ura penetrării īl blochează pe Kostas īn măruntaiele lui Vanghelis, de unde se extrage cu greu şi, ca răzbunare, mai cere, asemenea unei Salomee masculine, capul aceluia. Nicio problemă! Yussuf retează capul şi-l oferă spre pălmuire adolescentului apoi, de pe o tavă de aur, capul asistă holbat la deflorarea răzbunătorului.


Un şir uriaş de fapte, dar şi de personaje atroce şi memorabile (ca amputarea picio­rului unui călugăr muşcat de un scorpion pe cīnd i se citeşte, ca anestezic de epocă, Psaltirea) este „viaţa” lui Venetis şi nici aventurile „Nemţoaicei” care-i notează trecutul, cītă vreme el īşi trăieşte ultimele zile, nu-s unse cu dulceaţa lumii. Cei doi se īntīlnesc la Veneţia şi acolo are loc īntremarea lui Kostas cu ajutorul „scribului” său, dic­tarea memoriilor, scrierea ultimelor pagini de către īnsuşi Venetis şi dispariţia lui fără urmă. Partea finală a vieţii lui Kostas Venetis stă sub semnul racolării lui de către boierul Mihalache, eminenţă cenuşie a curţii domneşti a Romāniei, ţara īn care, grec fiind, ajunge prin impostură, dīndu-se drept combatant şi supravieţuitor de la Plevna, după terminarea războiului ruso-turc. El este o unealtă a acestuia care, puternic lider al unei organizaţii oculte, vrea „binele gene­ral şi pacea de o mie de ani”. Mihalache profeţeşte - oarecum sibilinic, oarecum inteligibil - zilele de acum.


Īnvăţătura lui Kostas pentru posibilul său urmaş e anticreştină, amorală şi violent misogină. „Pizda femeii duhneşte a gropniţ㔠- zice el. Dar amoralismul lui Venetis devine o unealtă a lui Mihalache īn făptuirea unui ipotetic „bine universal”. Principiul răului īşi găseşte rostul ca unealtă a binelui şi, vorba „Nemţoaicei” din ultima frază a cărţii: „poate Kostas Venetis n-a murit niciodată”.


Meşteşugit scris, luīnd-o adesea ca voce narativă pe cea a lui Kostas, supus delirului agonic, īnţesat cu episoade stranii şi crude, cu personaje ilustrīnd o scufundare infernală a lumii, romanul lui Octavian Soviany este şi o reuşită la nivelul lexicului şi al sintaxei. Dulce şi vīscos ca mierea din baclava sau iute ca iataganul, stilul voit şi justificat „balcan peninsular” produce desfătare. Lucrată şapte ani (după datarea finală), această realizare nu poate fi ignorată. La finalul ei, sertarele se īnchid şi concluzia decurge clar, deşi oarecum surprinzător, din premise.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul