Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Muică, ce de bani mai fură!

        Constantin Stan

Încurcate sunt căile Domnului şi ale Craiovei! Stătui, ca să zic şi eu pre limba oltenească, şi mă uitai la bălăcăreala Mititelu-Piţurcă şi mă crucii. Nu atât de felul în care fiecare îşi are propria versiune asupra a ceea ce s-a petrecut, ci de ceea ce se poate întâmpla în Românica. În România noastră mică şi veselă, se poate ca realitatea să fie neagră, albă, bleu şi chiar puţin „bleuoranji”, în funcţie de cine vorbeşte. Din tot noianul de „ba, pe-a mă-tii” cu care s-au gratulat oltenaşii, încerc să dezghioc dramul de veritate. Ce-am înţeles eu? Că, aflat la mare ananghie, Mititelu negociază cu Piţurcă nu numai funcţia de antrenor sau manager. Îl ia şi cămătar (nu mai ştiu dacă a apărut legea privind cămătăria, dacă nu a apărut, e de văzut cât de legal e împrumutul la care se percepe o dobândă enormă - 50 la sută pentru aproape jumătate de an!), şi director general, şi-l face egal în toate drepturile, ba chiar mai mult - un patron îşi angajează un şef care poate să-l dea şi afară! Celelalte probleme - câţi bani a adus cu adevărat Piţurcă, dacă e mai bun manager decât soacra lui Mititelu, „aşa management făcea şi soa­cră-mea”, a zis Mititelu, dovedind lipsă de respect faţă de biata femeie, câţi bani a băgat de când e finanţator Mititelu - sunt bagatele. Esenţa este haosul, halucinantă e legislaţia după care se conduce o societate co­mercială, fără niciun dumnezeu sunt relaţiile dintre oameni.


Tărâm al învârtelilor, asigurând publicitate celor ce se învârt prin el fără bani, fotbalul a fost năpădit de tot felul de indivizi cel puţin dubioşi. Ei au pus mâna pe cluburi, instalându-se patroni, finanţatori sau mai ştiu eu ce din fudulie, dar şi cu gândul de a stoarce profit. Cei mai mulţi nu aveau bani sau, oricum, nu aveau banii necesari de a susţine un club de fotbal. Au venit cu mărunţiş în conturi şi cu iluzorii bani ce vor sosi din nu ştiu ce afaceri sau tranzacţii. Management, proiecte de viitor, o strategie, o „filozofie” după care să se ghideze? Nimic. Tunul şi gălăgia, încropeala de azi pe mâine, mitocănii debitate la televizor, atitudini şi limbaj de dezabilitaţi intelectual, „coo­perative” şi blătuiri (pentru puncte, pentru participări în cupele eruopene, pentru jocurile la casele de pariuri), la atât se reduce capacitatea lor de conducători. Vi-l mai aduceţi aminte pe Dinel Staicu, vă mai spune ceva afa­cerea Rocar, s-a tras vreo învăţătură din lecţia Ianul la Dinamo, a lămurit cineva cum şi de ce a apărut în fotbal Dumitru Bucşaru (dar şi cum şi de ce a dispărut din fotbal Bucşaru cu Urziceni cu tot), vă sunt lămurite lucrurile legate de preluarea de către Becali a Clubului Steaua, Penescu o fi ieşit din puşcărie (şi de ce nu o mai fi târât cu el şi alţi conducători, pentru că virtuos poţi fi de unul singur, vicios numai în doi!), Turcu (ăla mic şi rău, care îşi umilea jucătorii în direct şi în faţa camerelor TV) s-o fi ales şi cu ceva contracte de pe urma implicării sale în fotbal sau singurul câştig a fost amanta pe care i-o dădeau tabloidele pe prima pagină, fraţii Păunescu or mai fi trăgând sfori de prin culisele în care joacă, dar fraţii ăia cu alcoolul din Craiova (că le uitai numele) şi-or fi descurcat iţele penale sau rămâne cum se stabileşte în România - se face uitată cauza?


Piţurcă şi Mititelu au jucat, ambii, la cacealma, încercând să se fraierească unul pe altul. Piţi zice că el e antrenor scump, dar scumpul ăsta de antrenor e dispus să aducă bani de-acasă (cu camătă, desigur) spre a semna cu Craiova, Mititelu crede că a găsit un fraier pe care să-l tot amâne cu vorba „acuş-acuş vin banii”, fiecare însă având un alt scenariu în minte. Piţurcă se jură (poţi crede în jurământul unuia poreclit „Satana”?) că nu a vrut să-i ia echipa lui Mititelu, dar atunci de ce s-a dus la o echipă aflată pe bu­tuci, dar cu un fond de jucători care-l puteau face multi­milionar? Mititelu a gândit că se face frate cu dracul până se pune măcar echipa pe picioare şi-l poate trăsni norocul, ca pe Bucşaru, cu nişte milioane din Liga Campionilor. În tot acest timp, ambii plusau, fără ca să pună şi banii în pot. Dacă ambii ar fi avut gânduri curate, s-ar fi aşezat la masă şi ar fi găsit soluţia cea mai la îndemână: vânzarea de jucători. Poate doar a unuia, poate a vreo doi-trei. Orgoliul de oltean al lui Mititelu (dar care tare mi-e că ascunde ceva necurat în el) de a nu vinde jucători în ţară nu este mai sus sau mai jos de prosteasca (prosteasca, oare?) idee a lui Piţurcă de a-i da pe nimica toată - să ceri doar un milion pe Găman înseamnă prostie curată.
În tot acest haos s-a arătat raza de lumină care duce la adevăr (pe care l-am anticipat cu câteva cronici în urmă): don Giovani l-a sunat pe Mititelu oferindu-se să-i ia în impresariat aproape toţi jucătorii. Dacă Mititelu zice da, pun pariu că scandalul se va stinge, jucătorii Craiovei vor avea oferte, vor fi transferaţi, Mititelu îşi va păstra echipa, iar Piţi şi ai săi vor râgâi mulţumiţi!

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul