Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Sentimente şi lucruri

        Corneliu Vasile

Dedicată unui necunoscut Aurel R., placheta de versuri Ţinuturile sudului de Andra Rotaru (2010) are trei părţi, Primele dimineţi, Ţinuturile sudului şi Desprinderi, prima şi a treia având ca motto câte un catren, în limba engleză, din The Doors, My wild love, respectiv The Doors, My wintertime love.


Ceea ce frapează, în această carte de versuri, este asocierea sau implementarea unor elemente ale naturii (geografiei) româneşti, apa marină, ploaia, dimineaţa, iarba, păsările, peştii, frunzele, muşchiul verde, zăpada, gheaţa, noroiul, vrăbiile, livada de cireşi, sau ale civilizaţiei urbane, zidurile, ferestrele, uşile, casa, podelele, tavanul, lanţul de la gât, scaunele, în orizontul aşteptărilor, singurătăţii, dragostei, despărţirii, convieţuirii.


Remarcabilă este această dublare a simţurilor şi a sentimentelor cu peisajul marin sau subacvatic, cu fenomenele naturii în anotimpul îngheţat. Chiar titlurile unor poezii sunt datate în zile şi luni de iarnă (ianuarie, februarie), dar şi în martie, însă având „secretizat” anul prin XXXX, mijloc care evocă documente reale ale epocii actuale, eliberate cu unele rezerve privind protecţia datelor.


Universul liric exterior al plachetei se află între nisip, verde şi apă. Fiinţa iubită dispare în mare, iar, în altă secvenţă, iubitul îi spune că ea poate alege ca el să dispară din viaţa ei. Interesant este procedeul transcrierii în cursive a unor secvenţe, sugerând un alter ego sau vocea complementară a fiinţei pereche. Nunta este imaginată ca o intrare în apa adâncă, iar râsul, ca un element care îndepărtează atingerea.


Lichenii moi, un muşchi verde, fâşii de pânză, podelele, apa mereu apărută, ferestrele închise, varul şi tavanul alcătuiesc un decor adiacent al simţămintelor. Cei doi îndrăgostiţi împart camera în două, pentru o iarnă, iar ieşirea - plecarea - este imposibilă.


Trecerea pe sub cireşii dintr-o livadă este comparată cu alunecarea printr-un tunel subacvatic.
Un element de civilizaţie urbană sunt străzile, cu care poeta dansează până la întâlnirea cu persoana iubită. Sunt versuri care prezintă zbaterea sufletească, într-un decor cu multe sunete, culori, dimineţi rezonante la sentimente. Nu lipseşte caracterizarea tranşantă: după afundarea în iarbă a trupurilor alunecoase, bărbatul care se ridică, în negru, este asemănat cu „păsările care zboară pe deasupra oricărei cărni”.


Tragismul despărţirii, îmbrăcat în straie romantice, expune simţământul credibil de fată, care declară că nu a luat cu ea nimic, a aruncat vederea şi frunzele de la el, care „se îngălbeniseră puţin pe la margini”.


Trăirile contradictorii sunt asociate mai mult cu iarna, care îi aduce în trup „gheaţă bolnavă”. În spiritul cunoscut de „lasă-mă şi nu-mi da pace”, după atmosfera de îngheţ, cu „pereţi de ciment între noi” şi după ce remarcă „îmbrăţişările mincinoase de pe un pod” şi declară „să nu mă mai cauţi”, tânăra revine: „apoi te-am chemat”. Un citat filozofic completează faptele şi întâmplările sufletului, deşi tinereţii nu îi este caracteristică înţe­lepciunea, ci directeţea fără precauţii a sentimentului: „despre ce nu se poate vorbi încă şi mai greu să se tacă”.


Iubitul vine cu flori dinspre miazăzi, iar în port, unde ea se duce, vara, el pare a fi omniprezent.
Tristeţea plecărilor este bine subliniată, în spiritul dictonului „partir c’est mourir un peu”.


Tonul versurilor este elegant, curgător, fără stridenţe, eufemistic şi, în acelaşi timp, firesc, în sensul spunerii lucrurilor în acord cu natura. Fluiditatea sentimentelor este cel mai bine sugerată prin prezenţa apei, fie că este vorba de mare, fie de ploi.


Într-o actualitate în care tinerii sunt familiarizaţi cu limba cea mai răspândită a vremii, engleza, autoarea foloseşte câteva secvenţe de acest fel. Catrenele englezeşti aşezate în faţa părţilor I şi a III-a vorbesc despre o sălbatică dragoste, călărind pe valurile mării şi adunându-şi scoici pentru a le pune în păr, sau despre vântul îngheţat, adus de furtunile nordice, când dragostea e pierdută în încercarea de a se elibera.


Ca o exemplificare a asocierii naturii cu sentimentul, care poate evoca imagi­nea baudelaireiană a existenţei sentimentelor sub măştile/simbolurile naturii („La nature est un temple, ou des vivants piliers/ Laissent parfois sortir de confuses paroles...” - Correspondances), în poezia Uşa zgomotul dimineţii provoacă un freamăt al geamurilor „până la stratul cel mai subţire de sticlă”, până când nu mai eşti sigur că îl auzi, iar sub lumina străină venită dinspre nord, atingerea pielii unui bărbat „foarte alb, foarte îngheţat” aduce revelaţia: „ţinuturile noastre se desprind”. Asocierea poetică este foarte frumoasă: sticla şi dimineţile.


Pe un spaţiu mic, placheta de versuri Ţinuturile sudului construieşte un univers liric natural, cu mări, gheţuri, ziduri şi ferestre, propice sentimentului sincer, exprimat într-o formă elevată şi convingătoare.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul