Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Autoportrete scrise - pictate

        Horia Gārbea

Raluca Dună realizează un proiect de trei ori curajos īn volumul Eu, Autorul - Reprezentări auctoriale īn literatură şi pictură. Din Antichitate pīnă īn Renaştere, Editura Tracus Arte. Am īn ve­dere tema abordată, deloc simplă, chiar şi īn datele ei elementare, apoi numărul imens şi vastitatea operelor care īi constituie cīmpul de cercetare, fie el şi limitat temporal „din Antichitate pānă īn Renaştere”, īn sfīrşit, asocierea spre studiu a două arte diferite: literatura şi pictura. Simplul enunţ al titlului poate să descurajeze o cercetare, dar Raluca Dună īşi asu­mă rezolvarea complicatului studiu şi o face prin trasarea unor linii esenţiale care delimitează teritoriul cel mai ofertant din īntinderea, practic, de necuprins. Ea surprinde esenţa subiectului prin specificul unor opere „alese”, cărora le consacră analize hermeneutice complexe. Nu şi complete, aceasta fiind o evidentă imposibilitate.


Lucrarea constituie, deşi faptul nu e declarat explicit īntr-o notă editorială, o teză de doctorat a talentatei autoare, remarcată pīnă acum mai mult prin cronici literare la opere contemporane, aşa cum şi prefaţa profesorului Mircea Martin, care se referă la o „teză”, este, probabil, o parte din referatul de acceptare al acesteia de către conducătorul ştiinţific. Īn prefaţă, Mircea Martin califică drept „calităţi oarecum surprinzătoare” capacitatea de evocare şi pe cea de descriere artistică ale Ralucăi Dună. Aceste sīnt, poate, surprinzătoare, dar cert reale, de fapt, interesul volumului stă tocmai īn prospeţimea interpretărilor şi īn „dicţiunea ideilor”, cum ar numi-o prefaţatorul.


Spontaneitatea şi scriitura plăcută ale autoarei nu īnseamnă deloc că studiul său nu se īntemeiază pe un sistem conceptual clar şi pe o ideaţie care vine dintr-un suport bibliografic cīt se poate de temeinic. Raluca Dună se revendică īn principal de la hermeneutica lui Georg Misch, a cărui operă capitală - Geschichte der Auto­biographie, citată īn engleză de autoare, o călăuzeşte permanent. Se ştie că Misch, ca discipol (şi ginere) al lui Wilhelm Dilthey, a preluat de la acesta concepţiile antipozitiviste şi a căutat să exemplifice cu autobiografia - īn care magistrul său găsea o modalitate elocventă de interpretare a existenţei - conceptul de geisteswissenschaften al aceluia.


Īn ceea ce priveşte investigaţia paralelă literatură-pictură, sursele sīnt Les écritures du moi şi Auto-Bio-Graphie ale lui Georges Gusdorf şi mai ales, poate, L\'écriture de soi, lucrare tīrziu postumă a lui Louis Marin, dar pe care opera antumă a semiologului o anunţa.


De aici porneşte, aşadar, Raluca Dună, păşind īnsă cu temeritate dincolo de că­rările trasate de predecesori. Dacă la aceştia prevalează concepţiile teoretice, partea rezistentă a tezei Ralucăi Dună o constituie studiile de caz, exemplificările, dintre care cei doi piloni ai cărţii sīnt capitolele ultime (īnainte de cel conclusiv), consa­crate lui Montaigne (Eseurile) şi Rembrandt  - desigur, autopor­tretele. Eul şi dublul său, cum se inti­tulează unul dintre paragrafele capitolului despre Montaigne, este tema urmărită de cercetătoare īn aceste părţi, atīt de izbutite, ale lucrării sale. Atractive sīnt pentru cititor descoperirile indiciilor ironice şi autoironice din autoportretele lui Rembrandt (reproducerile īnsoţesc capitolele cărţii) care „imită şi parodiaz㔠posturi intangibile de către el, realizīnd „ficţiuni” şi „deghizări”. M-aş īntreba, īnsă, psihologizīnd, dacă, dincolo de ironia detectată de Raluca Dună, aceste īnscenări nu sīnt expresia unor refulate aspiraţii. M-aş prinde că da.


Concluzia este asocierea īntre autoportret şi vanitas, fapta „deloc smerit㔠a celui ce se īnfăţişează pe sine. O lucrare cīt se poate de reuşită, de sprintenă īn argumente şi text, care deschide cititorului pofta de a mai citi şi, poate, şi pe cea a autoarei de a mai scrie pe aceeaşi temă. Să ne imaginăm şi să sperăm că Raluca Dună va merge mai departe pe acest drum, oferindu-ne interpretări pentru autoportrete mai apropiate īn timp, de la Van Gogh la Dali şi de la Renoir la Luchian şi Pallady sau, de ce nu, de la Eminescu „la masa de brad” la ipostazele multiple ale lui Mircea Cărtărescu din propria-i operă.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul