Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Elegiile de la Solitude

        Andrea Hedeş

„Deci dumneavoastră sunteţi dom’ poet, zise iar omul frecându-şi mâinile, sugându-şi o măsea şi aşezându-se mai comod în scaun. (...) a eructat scurt; apoi, aplecându-se puţin peste volan, a zis: nu mă aşteptam să arătaţi aşa.”


Irezistibil, debutul în proză al poetului Dan Coman, este O întâlnire cu cititorii. Cele cinci povestiri sunt mâna întinsă peste prăpastia, tot mai adâncă, ce desparte cititorii (tot mai puţini) de scriitori (tot mai izolaţi). Izolaţi într-un undeva ce aduce a Câmpii Elizee din afară şi a Curte a Miracolelor, din interiorul prozei lui Dan Coman.


Acest aspect schizofrenic este semnalat încă de pe coperta volumului, apărut la Cartea Românească (2010), copertă pe care se înfăţişează faţa dezinvoltă a unui fragment fantastic de „viaţă” şi dublul său luciferic.


„În aprilie 2010 am ajuns în Germania cu o bursă pentru literatură. Aveam de gând să scriu poezie. Am scris cartea aceasta”, mărturiseşte Dan Coman despre lunecarea în proză (fenomen deloc singular în anul care a trecut), lunecarea în roman, unul inedit, croit din cinci povestiri, piese ale puzzle-ului ce alcătuieşte imaginea lumii de dincolo, a lumii celor ce scriu. Spiritul ludic al lui Dan Coman găseşte în proza scurtă o Ţară a Minunilor. Cele cinci povestiri, proze scurte, independente şi totuşi interconectate, alcătuiesc, printr-un strălucit artificiu, romanul, prezentat, pe coperta a patra, drept, nici mai mult nici mai puţin, „prima «autoficţiune fantastică» din literatură română” (Teodor Dună). Dan Coman prozatorul se joacă aici cu planurile, cu perspectivele, cu registrele, cu inteligenţa şi perspicacitatea cititorului - un joc de-a v-aţi ascunselea în care scriitorul şi arta scriiturii se (auto) revelează doar atât cât să tachineze un cititor neavizat, fără a-i dezvălui acestuia în esenţă „misteriile” celor puţini aflaţi în umbra Muzei, ci practicând o formă de „exhibiţionism încifrat”. Irezistibil nu este o odaliscă oferind voluptăţile dezvelirii lumii paralele a scriitorului. Fără un fir al Ariadnei, cititorul naiv va rămâne pierdut în pânza acestui labirint. Cât despre cititorul pur sânge, acestuia Dan Coman, marele păianjen, i-a ţesut în plasa acestor povestiri jocuri şi intarsii livreşti: trimiteri voalate sau directe (Toba de tinichea), ce-i vor pune la încercare tenacitatea.


Tot pe coperta a patra a volumului citim şi că „Irezistibil, debutul în proză al lui Dan Coman, este romanul vieţii lui D Great Coman, un poet care...” (Teodor Dună). Putem afirma chiar mai mult, D Great Coman este doar un pretext pentru a începe această călătorie, Irezistibil este romanul vieţii Poetului, Scriitorului, de la cel care a scrijelit îndoit de-asupra tăbliţei de lut la cel care stă aplecat peste tastatura laptopului: visele, vanităţile, „dezmeticirea” (Marin Mălaicu-Hondrari) sunt aceleaşi, în ciuda timpului scurs.


Odată cortina ridicată, Dan Coman coboară cititorul în pivniţele igrasiate ale sufletului, cu temeliile măcinate de orgolii, adâncimi în care ajung, mereu necruţătoare, razele unei ascuţite lucidităţi. Cele cinci povestiri prezintă în „chiaroscuro” cinci ipostaze, cinci alter ego-uri ale scriitorului şi ale lumii lui interioare: o feerie neagră, în care talentul, geniul arareori se suprapun peste un caracter de înălţime similară şi care „să se răsucească împreună cu întreg sufletul dinspre tărâmul devenirii” (Platon - Mitul Peşterii), deoarece „astăzi nu ne interesează care sunt calităţile sufleteşti, sensibilitatea, însuşirile morale ale unui matematician, biolog ori fizician, atunci când dorim să-i utilizăm strict în cadrul profesiei lor, ci numai performanţele lor intelectuale. Valorile intelectuale sunt separate astfel de cele etice şi acelaşi lucru se întâmplă, în mare parte, în artă” (Andrei Cornea, notă la Mitul Peşterii, Republica lui Platon). Cadenţa este cu atât mai funestă, în cazul scriitorului nedăruit, dar la fel de avid visător la gloria literară.
Într-un interviu din Unica, vorbind despre romanul său, Dan Coman spunea despre scris, justificând astfel şi titlul volumului: „Nimic nu e mai irezistibil. Şi nimic nu îţi aduce o mai mare nefericire. Şi nu mai poţi da înapoi”. Geniu sau ilustru necunoscut, scriitorul sacrifică tot ceea ce se poate omeneşte sacrifica, mistuit de necruţătoarea-i patimă: Scrisul. A existat, oare, un zeu mai gelos? Scriitorul este singur printre cititori, singur printre scriitori şi îngrozitor de singur cu sine însuşi. Amară meditaţie pe tema condiţiei condeierului, romanul ar fi putut avea drept motto, pe lângă cele propuse, poate mai puţin cunoscutele cuvinte: „...ca să scriu, iar să scriu, să scriu de meserie, scrie-mi-ar numele pe mormânt şi n-aş mai fi ajuns să trăiesc...” (Mihai Eminescu).


Cu povestirea Debut - o pânză în genul celor din perioada „pintura negra” ale lui Goya - intrăm într-o împletire stranie de debut literar şi priveghi carnavalesc: preoţi ecveştri, alergări spre groapă şi „Dumnezeu în vis” (în visul cui, al scriitorului, noul demiurg?). O întâlnire cu cititorii e un arpegiu coşmaresc, etalare de absurd, ridicol şi grotesc, o peliculă în genul Kusturica. D Great Coman reinterpretează vânzarea aproa­pelui, aici pentru gloria li­terară, dar mai cu seamă mitul faustic al vânzării sufletului. Studio 45 desfăşoară travaliul scrii­torului care, locuit de daymon, nu îşi mai aparţine. A cui este, oare, celebritatea? Gât de lup e filmul unui act de autocanibalism, ce pune într-o nouă lumină dictonul homo homini lupus, în care Dan Coman trimite cititorul de la Shakespeare la Kafka şi la D. Harms, încheind povestirea, respectiv romanul, cu ceea ce ar putea fi un alt înţeles, tragi-comic al versetului „din prisosinţa inimii vorbeşte gura” (Matei 12,34): „D Great Coman D Great Coman”.


Cele cinci povestiri, variaţiuni pe ace­eaşi temă, ofertantă, de altfel, par a „suferi” unele de acribie, altele de efectul „patul lui Procust”. Aflat poate, într-o oarecare măsură, sub efectul lansărilor în proză ale „Frăţiei Penelului” de la Sângeorz (fără vreo notă peiorativă), prozatorul, de această dată, nu dă tot ce poate în acest roman, care, pentru Dan Coman este un debut pripit, deşi ar fi putut să fie un debut care „să rupă gura târgului”...

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul