Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Poesis

        Liviu Georgescu

IEŞIRE


Gândurile sunt umbrele
în care mă consum ca o lumânare
arzând în noaptea spartă-n bucăţi
la picioarele îngerilor.


Amintirile mele sunt prietenii veşnici,
sunt ocolişurile şi căutările,
obesesiile ce mă caută prin lingoarea
norului şi îşi lasă umbra pe faţa mea
ca o mască a raiului.


Înaintările prin mine
mă ţin în viaţă printr-o tulpină de jar
a unei flori vătămate.
O turlă de sensuri,
o dorinţă fierbinte în miezul absurdului.


Voinţa mi se topeşte în tine, iubito.
Trecem amândoi prin inima materiei
într-o gondolă de stele.
Visele se desprind de mine,
ating nefiinţa şi-nfloresc cu lumină.



CLOPOTE


Vibrează aerul dintre noi, se varsă norii deschişi
peste coloane de bazalt şi de abur.
Şuvoiul de braţe smulse din fericirea noastră
acoperă pământul până departe
pe maluri străine.
Şi când ne privim
zigzagurile dimineţii crapă zidul
care-a fost ridicat dintre flori încremenite,
din indiferenţa lumii.
Trecem unul prin altul ca două fantome
de gânduri.
Trupurile ne sunt rezemate de fluvii.
Se-aude vuietul stelelor în rotiri.
Ne îmbrăţişăm
înveliţi în uimirile focului,
şi focul plutind peste vaietul apei
atinge o mână de abur, o aripă castă.
Aprinderea împinge materia în stări nenumite.
Se-aud clopote albe,
se deschid bolţile şi ţâşnesc pretutindeni lumini
cu gură de înger pe fluturi de spini.



ASCUNS


Am trecut poarta lunii. Am alunecat pe luciul ei,
prin răceala poamelor de aramă
spre partea întunecată, cu zei.
Tu te-ai ascuns printre faldurile iluziei,
în valea de fum.


În facere şi destrămare te-am căutat.
În contemplare, în acţiune, în uitare. În planeţii grei.
M-am afundat tot mai mult în apă, în mâlul din vad.
Te-am aşteptat la margine de drum.
În spiţele roţii te-ai ascuns.
În sarea din plâns.


Focul te-a-nveşmântat. Păsările te-au hrănit,
te-a-mbrăţişat spaţiul şi golul te-a părăsit.
Beatitudinea te-a primenit şi te-a însămânţat.
Eu am fost prins în vârtejuri înfăţişate,
din care mă zbat să mă rup.
Voalurile le-am îndepărtat.
Am evadat din porniri.
Lumea atârna ca o deltă întunecată, de trup.


Te-am căutat în pietrele prăvălite, în soarele
aprins în cer.
Dar tu te-ai ascuns în propriile străluciri,
în iarba foşnitoare, în singurătatea din fier.



DANS VERTICAL


Ne privim. Ne spunem cuvinte neauzite -
eu şi tu la capetele tunelului,
aer tremurând între grinzi.
Între noi se naşte un fluid vibrând cu chipuri de îngeri,
luna şi soarele trec cu fum şi izbire
şi ochii se sparg în mii de oglinzi.
Clopote bat în florile turnului. Bat cu identităţi
pierdute, cu mine şi tine,
cu gropi şi cu bolţi,
cu vii şi cu morţi.
Zid după zid
fiinţa şi timpul stau nemişcate,
drepte în soare.
Trecutul şi viitorul
străpung trupurile noastre prezente
îmbrăţişate aici - focurile unei mişcări verticale.
Ţâşnesc păsări
din locul unde sufletul înnoptase.
Ne uităm prin lumină
ca printr-un sâmbure transparent
foşnind cu prefaceri.
Contururile albe plâng.
Oglinda ne leagă cu un lanţ de raze trecut prin
trupuri, ca nişte lănci de lauri.
Cămaşa de nuntă se ţese din ninsorile stelei
pierdute-n adânc.



AŞEZARE


Nu mă pot vedea.
Între mine şi oglinzi e o mare de arbori mişcători.
Nu te pot atinge.
Între mine şi tine e o zbatere de icoane.
Eu nu-ţi sunt egal. Eu sunt chiar tu.
Am plecat de la tine ca să mă pierd.
Am uitat de mine.
M-am visat şi am căzut.
Vin toate fulgerele. Trec toate ploile.
Se topesc munţii pe rând.
Umblu prin lume însingurat
şi cu cât sunt mai multe izvoare, cu atât eu sunt
o singură mare pe care plutesc formele îndurerate,
iar eu mă desprind tot mai mult în adâncuri.
Rătăcesc lovindu-mă încontinuu de colţuri.
Te-am dorit şi nu m-am adăugat decât absenţei.
Mă smulg din lanţuri şi plase. Mă rup din smârcuri.
Mă dezlipesc de vânt şi plutesc infinit
printr-o rază de lumină.
Mişcarea mă răneşte şi-mi sfâşie păduri din trup,
potop din plâns, singurătate din suflet.
Îmi pierd lumile.
Alerg
până când mă ajung din urmă.



NEMIŞCAT


Mă zbăteam într-un vis ceţos
într-un răsărit de piatră,
într-o ploaie măruntă şi nesfârşită,
şi moartea nu mai striga, ci năştea.


Imaginea mea îmbătrânea, nu eu.
Ea creştea în afară şi eu înăuntru,
şi eu mă imaginam după bătăile inimii,
după florile şi ierbile ei.
Florile înăuntru şi iarba afară,
schimbându-şi sevele.


Şi eu mă imaginam după bătăile inimii,
şi ea se înfrăţea cu mine, tuna şi cânta,
se îngemăna cu mine.
Albea, cânta, fulgera, cânta.
Înmugurea în mine.
Murea şi cânta, învia şi cânta.



NOCTURNĂ


Te-am aşteptat pe vârfuri duse-n lună,
cu ramuri ascuţite ce au străpuns prin piept,
prin luciul dezgolit sub mantia de stele.
Stam singur adorând, şi drept.
O pasăre desprinsă dintre stânci
se sfâşia prin zările impuse.
Şi ramurile tulburi
te-au atins cu patimile sufletului, duse,
ce nu voiau să ierte.
Mătasea ce-a adormit pe lucruri,
topită-i în licoarea verde
ce arde-n noaptea ochiului veghind în turnuri.
Stam singur în pământul orb, şi alăute fără strună
m-au ars cu lemnul lor nestins.
Te-am aşteptat prin văile de abur,
prin golurile-adânci
în care cu o lance verde şi lauri am învins.



PĂRĂSIT


Am înlemnit în lemnul pădurii,
în lemnul de vid,
cu capul în jos,
atârnând de nemişcare, sus pe infinit.
Frământarea florilor
am auzit,
neliniştea ramului,
malul aşteptând
venirea sorilor.
Dar n-a fost să fie.
Născută din stihie,
o insectă cu multe capete
s-a strecurat în orbitele plângând
şi privirea s-a spart în vitralii arzând.
Am înlemnit în lemnul uscat din păduri,
m-am îndulcit în corbul dimineţii,
am împietrit în pădurea de piatră -
moartea părea o crucificare de fluturi.
Mă colindau scaieţii
asemenea unui cuc de piatră, murind
prin întunecimile răsărite în câmp.
Se rostogoleau pe culmile coapte
stelele verzi, păunul de şoapte.
Luna înmugurea putrezind.



POTRIVIRE


Vorbirea nu se desprinde de mine
ca la-nceputuri, apa nu se desprinde de nor,
sfeşnicul nu se desprinde de foc,
caprele au adormit pe stânci.
Seminţele nu-şi dau rodul, aşteaptă vestirea:
o cruce de piatră să se prefacă în lemn
şi să-nverzească,
o floare să-şi sângereze buzele
peste turle de-argint.
Vântul nu se desprinde de mişcare, soarele
nu se rupe de clopot,
iarba de pământ,
pământul de aer.
Schimbarea se stinge în iertare
ca o lumânare în jertfă.



ZACERE


Îmi bat în pereţi cu ciocane de apă
chemările cu pistil de venin
şi guri de floare.
Plecaţi, plecaţi, le-am zis. Plecaţi
la craiul de foc,
sus pe dealurile albe.
Îmi bate-n pereţi cântare de fluier,
cu buze de soc,
din gâtlejuri de salbe,
din suflet de jar.
Îmi bat în pereţi cu fărâme de cer,
cu dansuri sprinţare,
cu aureolă şi har.
Plecaţi, plecaţi, le-am urlat. Plecaţi
la domniţele călătoare
şi la galbenii împăraţi.
Dar ei n-au plecat.
În ziduri m-au ferecat,
în ceară m-au înmuiat,
în pelinii copţi,
cu lanţuri fragede de dor, m-au înhămat
la propriile-mi morţi.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul