Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Sisif către Camus

        Valeria Sitaru

Monsieur Camus,


M-ai lăsat la poalele muntelui şi m-ai părăsit ca să te-ntorci la povara ta. Supliciul meu īl ştie toată lumea: īmping un bolovon la deal şi, cānd s-ajungă-n vārful dealului, o ia la vale. La infinit. Să ni-l imaginăm pe Sisif fericit sunt ultimele tale cuvinte despre mine. Crede-mă, nu e deloc uşor să fii un personaj īntr-un eseu. Mai uşor mi-ar fi fost să fiu ca tine, un personaj revoltat, să-mi pierd simţul măsurii, să mă fi transformat Kafka īn gāndac. Un gāndac - victima logică a gravitaţiei.


Fericit. Cu tot respectul pe care-l datorăm unui laureat al Premiului Nobel, laconic şi foarte existenţial, te-ntreb, de ce ai vrut să fiu imaginat fericit. Homer m-a simţit - īn felul lui sau al altei persoane cu acelaşi nume - cum sufăr. Cu mari dureri. Bine, el n-avea cum să vadă, era orb. Īmping bolovanul dat de zeu cu māinile, cu picioarele, mi s-au īntărit muşchii, nu mai văd, nu mai aud, nu mă mai mir şi rād. Nu plāng, rād. Halterofil handicapat senzorial. Nu mai simt nimic. Nu-mi mai e frică de moarte, că nu mai mor, Albert, aşa te mai cheamă, nu? De aia sunt absurd. Rād, īn loc să mă-nfior de carnea mea cu sāngele uscat.


Ţi-aduci aminte cine-am fost... o parte-ai scris. Nu tot. Plīngeam pe-atunci. De ciudă. Banditul de Autolycos īmi tot fura din capre, eram puşti. Şi-am devenit o victimă a propriilor mele născociri. Un fel de Albert, ca şi tine. Ia uite ce-am făcut: ştampile (īnsemnam copitele caprelor, apoi le urmăream urma numelui meu īn pămānt - am īnsemnat-o chiar şi pe fiica lui Autolycos - lupul singuratic!), Corintul (o cetate īn care se strāngea din dinţi şi se muşca din buze cu plăcere), jocurile istmice (curse, aruncări cu discul, sărituri), apeductele, navigaţia, comerţul, moartea am īnchis-o īn ea īnsăşi, nu mai muream, minţeam. Merope, soţia mea, strălucitoare nebuloasă (mai bine o luam de nevastă pe Sterope, sora ei, cea dublă-n strălucire), spunea că-i omoram pe călători, că sunt avar, lipsit de caracter, orgolios (ce-i drept, eram), uitase că sunt fiu de rege din neam de zei - vorbeam eoliana. Ea? O pulbere īn jurul capului meu, mă urmăreşte chiar şi-aici, uite-o, e-n praful de bolovan. Surorile ei, Pleiadele, sunt toate puse-n cer, de zeu. Merope e repertoriată ca amas (NGC 1435), ea nu se vede-n cer. Eram perfect. O formă de sublim. O dată am şi murit... I-am păcălit şi m-am īntors să-mi pedepsesc soţia. M-au pedepsit, cum vezi, pe mine... īncremenit īn mecanism, sub semnul gravitaţiei. Ca un gāndac. O iau mereu la vale. Un simbol al condiţiei umane, zici tu. Conştient. Dar fără moarte, Albert? Fără sirene? O unitate de cercetare a fericirii şi a disperării la nesfārşit? Să tot repet la infinit căratul unui bolovan? Am ajuns, vai de bolovanul meu, un experiment imaginar? Un up and down - că fac şi o descriere geometrică. Ca Einstein. Ce aiurit era zicānd şi el că-i imposibil pentru un observator īnchis īn cameră să-şi dea seama dacă acea cameră, īn alt sistem de refe­rinţă, se află īn repaus sau se mişcă accelerat īn spaţiu! Īntr-un lift sau īntr-o rachetă accelerată, ton choix. De unde-a tras concluzia că spaţiul e curbat. Ca bolovanul meu cu virusul cunoaşterii īn el. Īn cap. Să bem ceva, Albert, ce zici?


Ai mai fost prin port, īn Alger? Parcă ziceai că te-ai īntoarce-acolo pentru nu ştiu ce fericiri fantomă. Sau energii. Voiai o regulă de viaţă fixă? Īmpinge bolovanul, recunoaşte puterea divină cu muşchii tăi şi īnspăimāntă-te de visul că ai putea fi viu forever. Umbra ta sunt eu. Imaginea sisifoidă. Om fără linişte cerească, fără aer, veşnic fără rugăciune, fără emoţii. Sau, cum zicea un domn din staţiunea Păltiniş, viaţa veşnică e absurditatea unei existenţe care ar fi pe toate planurile sterilă. Fără dragoste. Fără orizontul unei comunicări. Fără să se mai dăruie. Absurdul e timpul deprimat - drama unui om care crede că īnţelege. Numai veşnicia n-are sens. Ca singuraticul din lift.


Albert, ai cerut omenirii să-l imagineze pe Sisif fericit. Ei ţi-au dat Premiul Nobel. Dar, Albert, să-l fi gāndit pe Sisif fericit... ce aventură! Primeşte scrisoarea asta scrisă īntr-o zi cu ceaţă galbenă, ą chacun sa Pléiade. N-am timp pentru mai mult, că, uite, vine bolovanul.
Sisif

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul