Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Dintre sute de catarge

        Ilinca Pop

POE tree


Ilinca Pop este elevă în clasa a XI-a la Liceul „Ion Neculce” şi scrie POE(zie). Şi scrie bine. Mai vreţi şi altceva? Nu ştiţi că poeţii buni au biografia succintă? (H.G.)



POEM CU ILINCUŢA


aşa se întâmplă când liniştea îţi intră pe sub piele
totul devine alb
ca şi cum ar fi nins câteva zile bune acolo înăuntru
oamenii te ţin în braţe şi îţi spun
că-ţi vor împrumuta o pereche nouă de aripi
o să ai şi ceva albastru
o să fie bine ilincuţa
zice
cine să ne mai creadă pe noi
zice
îngerash
zice
să-ţi spun drept am încuiat uşa aia
deşi se vede totul prin ea nu mai poţi să spargi geamul
totul e bătut în cuie
bătrânul cu flaşneta şi-a omorât papagalul
i-a dat foc
apoi s-a încuiat şi el în flaşnetă şi a început să cânte
de dinăuntru
aşa se întâmplă când liniştea îţi intră pe sub piele
ca într-un film mut
şi începi să-ţi auzi timpanul cum aude
////
dacă-aş fi avut nouă vieţi m-aş fi întors azi acasă
ca o pisică
cu blana mirosind a frig



CAFEAUA ÎNTUNERIC BEZNĂ


stelele se mişcă într-una pe cer
schimb canalul apăs pe un buton şi fac cafea
lavazza/ the italian expresso experience/ cafeaua are gustul de pe
etichetă
în altă parte cineva se aruncă
cineva pe o scenă îşi ridică încet mâna stângă/ se face mult aer între
degete se întunecă
oamenii îşi pleacă capetele se întorc după mână
mâna se întoarce coboară mâna atinge gâtul umărul mâna apucă
un pantof mâna apucă un cuţit mâna răsuceşte cuţitul taie aerul se lungeşte
şi-ajunge în faţa ochilor tăi
tăişul îţi reflectă jumătate de ochi şi
nu nu nu mai ştii să improvizezi o reacţie
#HEBLU
scena a clipit înainte de tine
expresorul întinde afectuos un buton şi mă-ntreabă
dacă mai vreau spumă de lapte
sunetul/unui/gong/începe cu litera/D



ARHE/OLOGIA.EXE


ne-am obişnuit cu lucrurile vechi şi urâte
felicitările cu iluzii optice
clamele de păr ruginite
papucii cu crocodil în relief
de la piaţa matache
cu sufletele întoarse pe dos
ca nişte buzunare goale scoase
demonstrativ în afară
am vrea să ne trezim fericiţi dimineaţa
/stop cadru/
nu mai sunt nici poveşti cu zâne
nici casă dulce casă
nimic
chinuiţi de modă
înaintând în patru labe prin tranşee
aşteptăm să se tragă
nu mai găseşti nimic frumos
strălucitor şi mic
de furat
au mai rămas doar pietrele de moară
babele
şi sfincşii
marş acasă!
aici îţi pierzi timpul scormonind prin gunoaie
după vreun dinte de aur
după vreo diademă de plastic
n-au mai rămas decât
munţii
ca nişte veşnici pensionari
urlând
la
lună



MIERCURI SE ÎNTOARCE CU SPATELE


câteva etaje mai sus jimmy priveşte pe fereastră
afară
lumea se zvârcoleşte ca un animal hămesit într-un ţarc
femeia în verde îi face cu ochiul
//încurcat/
miercuri se întoarce cu spatele/
aranjează toate obiectele est vest apoi le strică ordinea
vest est
ca să nu-şi piardă unul altuia urma
când bea gin îşi aminteşte de/ primăvară/
//zgomotul străzii se dizolvă/ dar primăvara
îşi aminteşte de el?
/seamănă cu salma hayek ori cu cher// degetele ei
cântecul soarelui
mângâie uşor feţele noastre/ dimineaţa
jimmy cunoaşte oamenii după dulap/ după cheie/ umeri
femeia în verde are dulapul cel mai mare
şi când îşi târşâie uşile în jos pe griviţa
pe jimmy îl îmbrăţişează căldura ca o haină de blană



HALOGEN


zi de zi câte o mărgică se rostogoleşte pe jos
se rostogoleşte până la picioarele patului
ştii tu de ce
//
e ca atunci când înainte să faci un pas te retragi
apoi faci pasul ăla
e ca şi cum ai şti de dinainte în ce fel o să sune podeaua
mărgica se rostogoleşte puţin înapoi
apoi se rostogoleşte înainte şi intră înăuntru
în spaţiul întunecat şi necunoscut
dintre două bucăţi de parchet
//
dacă nu aş avea nume
n-aş fi pe listă
o mărgică într-un şirag de mărgele
aşezate una câte una pe un fir de nailon
care la capăt are un nod
unde se termină
cercul
//
am să mă fac lucioasă
lucioasă şi stridentă ca un neon
într-un subsol de mânăstire



FADO


noaptea a
deschis gurile negre largi
copiii ling vafe şi îşi înmoaie degetele-n noroi
//urmele lăsate de un tren siberian care la capăt se împarte în
două prăpăstii
marea şterge urmele/ valurile se sparg de perete
se face iar frig în isolda
au aşteptat vara degeaba
vara nu vine cu trenul/ şterge vapoarele
de pe linia orizontului
albastru neclintit
copiii ling bibelourile de praf şi îşi înmoaie degetele-n mare
nu se satură
nu mai au voie afară
noaptea a
înghiţit cearceafurile
femeia neagră şi-a mâncat ieri copiii
au găsit-o cheală
întinzându-şi mâinile şi picioarele
în peşte s-au spart toate cioburile



TROMPE L’OEIL


suntem foarte grăbiţi
să ne deschidem larg ferestrele
şi să privim
firele de înaltă tensiune
electrocutând în reprize
vârfurile copacilor
întinzându-se cât sunt de lungi
pe marginea străzii
îmbrăţişând trecătorii
cărora nu le funcţionează brichetele
cardurile visa
şi nici automatele de fericire
suntem vânători de magicieni şi zâne
pentru că pernele noastre au mereu
forma unui alt cap
iar visele nu mai încap oricum
pe gaura cheii
iar când se termină bâlciul
ne adunăm lumea şi-o îndesăm într-o valiză
ne grăbim
în pantofii noştri de lemn
să ne îngropăm morţii şi să le ridicăm statui
să aruncăm cu bani în fântânile altora
să facem curat
să deschidem ferestrele
larg
ca şi când nimic din toate astea
nu s-ar fi întâmplat
ca şi când nu mai e loc de dezămăgire
în castelele noastre
trompe l\'oeil



ÎN ZILELE CU D


în zilele cu D
femeile îşi plimbă maşinile cu feţele spălate
de ştergătoare
se ridică în degete desenează umbre chinezeşti
se îndoaie ca nişte hârtii de origami cu marginile în afară
după ce trec toate tractoarele trenurile avioanele
toţi copiii picioarele toate impresiile
şifonate drumurile mersul firav al cuvintelor
pe şine pe cusături după ce
se umplu toate golurile şi nimeni nu-şi mai ridică
ceaşca de cafea
chiar dacă încet-încet toată lumea închide
puţin-câte-puţin ochii
după ce toate râurile se scurg în pantofii cei mai frumoşi din dulap
îşi îndreaptă genunchii şi coatele împuşcă în ferestre capete-inimi-ficaţi
şi/se/des/fac
ca un fluture metempsihotic într-un borcan plin
cu vată şi sâmburi
nimeni nu ştie de ce sufletele lor sunt ţăndări
de ce
din degetele de la picioare le picură curcubee



PLACEBO


nu vreau să ştiu nimic astăzi las vânătăi pe noptieră
am halucinaţii cu bruce dickinson ieşind din telefon dimineţile
sunt la fel de romantice
ca un tir gonind nervos pe contrasens
în fiecare zi trebuie să faci ceva nou zice sara
şi cred că-ncep să-mi simt părul din cap
cum se alintă



ÎNTRE DOUĂ GURI DE AER


într-un copac creşte un copac sub care
a fost cândva plantat
un copac
hărţile se deschid exact la jumătate
întotdeauna
la fiecare intersecţie de drumuri cineva aşază
un dicţionar
cu doar trei cuvinte
pe unde trec două trenuri lungi şi roşii ca două vene lungi şi
roşii ca două gânduri lungi şi roşii ca două unghii lungi şi
roşii
ultimele două trenuri lungi şi roşii intră în
ultimele două tunele lungi şi roşii iar
în urma lor singurul pod
ca un nod în gât între două guri de aer

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul