Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Ca artist, am curajul de-a īncerca Neīncercatul

        Maia Morgenstern

Interviu realizat de Irina Budeanu


Fascinantă, seducătoare, explozivă, Maia Morgenstern e Artistul care te cucereşte, īţi suceşte mintea şi sufletul. Cu ea, īnţelegi de ce teatrul şi filmul au nevoie de „nebunie” pentru a se exprima şi pentru a ajunge la public. Sute şi sute de roluri pe scenă, dar şi apariţii de neuitat pe marele ecran alcătuiesc substanţa vie, incandescentă a actriţei. Poate nu o să vă vină să credeţi, dar Maia şi-a găsit timp să predea studenţilor de la Facultatea de Teatru Hyperion, iar, la rāndul ei, este studentă īn anul I la Universitatea din Bucureşti, la secţia de cultură, civilizaţie şi limbă ebraică. Despre rădăcinile ei, despre valorile īn care crede, despre frămāntările ei, veţi afla dacă veţi parcurge, īmpreună cu interlocutoarea mea de seamă, acest dialog plin de emoţie şi semnificaţii.


Aş vrea să īncepem călătoria noastră īn lumea teatrului şi a vieţii pornind de la un autor pe care-l consider emblematic pentru secolul XXI, dar şi pentru jumătatea secolului XX, şi care ştiu că v-a impresionat şi pe dumneavoastră. Este vorba de­spre Amos Oz. Pun acest dialog sub semnul unui roman-mărturie scris de el, Poveste despre dra­goste şi īntuneric. Pentru că, urmărind cariera dumneavoastră, am constatat că ea se află sub sem­nul acestor două dimensiuni: dragoste şi īntuneric. Un artist nu poate să existe fără dragoste. Cum s-a īntāmplat să alegeţi acest drum?


Probabil că am să vă dezamăgesc. Dar e cu atāt mai bine, pentru că un dialog devine mai interesant cānd se construieşte cu elementele imprevizibilului. Aşa o să ne apropiem mai mult de cunoaştere, ne vom descoperi īn timpul acestui dialog şi, poate, vom afla mai multe despre sinele nostru. N-am fost o elevă bună, ci, dimpotrivă, un adolescent dificil. Rigoarea şcolii mă īnspăimānta, mă deprima, mă făcea să mă retrag īn sine, īntr-o lume a fantasticului. Acesta este adevărul. Era lumea mea, a poveştii, a fanteziei, populată de păpuşi, de teatrul radiofonic. O dimensiune a visului, a aspiraţiei. Părinţii au īnţeles urgent lucrul acesta şi nu m-au forţat īn nici un fel. Poate, cine ştie, dacă mă obligau īntr-un fel sau altul, aş fi devenit o elevă strălucită.


Cu alte cuvinte, v-au lăsat liberă?


Nu-i neapărat vorba de libertate. M-au canalizat, m-au condus, cu metode specifice, adecvate vārstei. Ei m-au ajutat să-mi stabilesc zonele de interes, criteriile. Am  īnceput să citesc relativ tārziu şi īncet, aşa că n-am fost vreun geniu de copil. Dar, cānd s-a declanşat mecanismul interior, el n-a mai putut fi oprit. Aici am o vorbă de spus. Dacă forţăm un copil īn clasele primare să citească, cānd el abia silabiseşte, īl azvārlim, īn numele unor prejudecăţi, mentalităţi nu tocmai folositoare, īndrăznesc eu să spun. Practic, īl forţăm să citească nişte texte care de-acum sunt īntr-o limbă pe care n-o mai folosim. Creangă? Superb, sublim. Fără īndoială, e seva, e sarea pămāntului acestei limbi. Numai că e altă limbă decāt cea pe care o aud copiii, o gānguresc, o limbă pe care sunt forţaţi s-o citească, s-o şi iubească. Se poate pierde partida cu plăcerea lecturii pentru mult timp, ba chiar, īn unele cazuri, definitiv. Să nu fiu īnţeleasă greşit. Sigur că trebuie să-l studiem pe Creangă, dar e foarte important să vedem ce-i prioritar. Să dezvolţi gustul lecturii sau să bifăm īn dreptul clasicilor romāni că ne-am īndeplinit datoria. Avem nevoie de-o schimbare fundamentală.


E extraordinar că dumneavoastră aţi avut şansa să aveţi nişte părinţi care v-au īndrumat din umbră.



Da. Aşa e, fără nicio īndoială. Dar relaţia cu părinţii nu a funcţionat foarte bine. N-aş vrea să facem o prezentare idi­lică, īn care toată lumea iubea pe toată lumea. Lucrurile nu stau īntotdeauna roz, suntem de multe ori dezamăgiţi de noi īnşine şi de ceilalţi. La rāndul nostru, dezamăgim. Pentru că tot aţi pus interviul sub semnul acestui roman tulburător al lui Amos Oz, care spune lucruri de o sinceritate dureroasă. Depinde cum citim cartea lui, cum ne raportăm la ea. Conflictele, disonanţele īntre generaţii sunt universal valabile. Doi şi cu doi fac patru, īn toate sistemele, īn toate formele de organizare politică, statală, socială şi īn toate limbile pămāntului. Cred că trebuie să existe nişte puncte fixe. Īn rest, sunt nuanţe, comentarii, viziuni diferite, păreri, orientări.


Purtaţi destinul părinţilor, purtaţi trecutul lor, care a fost unul tragic. L-aţi īnţeles, vi l-aţi asumat?


Lucrurile nu sunt deloc liniare, sunt extrem de complicate, pline de meandre. Părinţii mei provin din familii profund religioase, fără să fie bigoţi, fără să fie habotnici. Mama vine dintr-o familie cu patru copii, īn care fiecare a avut destinul lui: unul a fost sionist, unul - comunist, băiatul familiei, speranţa, şi unul - medic. O profesie pe care o consider deasupra tuturor. Sunt frămāntări, opţiuni de viaţă, fiecare cu motivaţia sa, cu argumentaţia sa, cu mobilul interior. Şi tata, la fel, venea dintr-o familie profund religioasă. Felul īn care am fost crescută mi-a dat deschiderea către toleranţă, īnţelegere, universalitate, către setea de cunoaştere, de a nu privi superficial, de a scormoni adānc şi de a mă duce la cauze. Să īncerci să vezi care e determinarea, motivaţia şi care sunt responsabilităţile. Şi am ajuns la cel mai important lucru pe care mi l-au inoculat părinţii mei, īn toate etapele vieţii: responsabilitatea. Sentimentul responsabilităţii, atitudinea faţă de viaţă. Eşti liber, dar īţi asumi responsabilităţile. Tu dai socoteală faţă de semenii tăi, faţă de conştiinţa ta.


Această experienţă diversă cred că v-a ajutat enorm īn momentul cānd aţi devenit actriţă.
E foarte important să fii deschis la ce-i īn jur. Nu cred că trebuie musai să vii cu o experienţă anume. Hai, să fim se­rioşi. Experienţa mea nu se compară cu dimensiunea tragică pe care au trăit-o părinţii mei. Au īncercat să mă protejeze şi nu m-au crescut īntr-un spirit revanşard. De aceea nici nu m-au īnvăţat limba ebraică şi e de īnţeles, din punct de vedere psihologic. Iată, suntem la sfārşit de ianuarie şi ar trebui să reflectăm o clipă la ce s-a īntāmplat la Bucureşti īn timpul progromului din 1941, rebeliunea legionară, atrocităţile. E de gāndit. De tras nişte concluzii. Eu īmi cresc copiii īn spiritul toleranţei.


Aţi interpretat zeci şi zeci de roluri īn teatru şi film, regizorii exploatānd mai ales latura tragică a personalităţii dumneavoastră artistice. V-a deranjat acest lucru?


Nu se pune problema īn termenii ăştia. Eu ador comedia. Filozoful Henri Wald are nişte eseuri extrem de interesante despre funcţia şi valoarea rāsului, unde rāsul nu este şi nu se poate confunda cu lipsa seriozităţii. Rāsul este, trebuie şi poate fi purificator, iar autoironia este o formă superioară de inteligenţă. Condiţia mea de artist presupune continua descoperire. Unele roluri, situaţii, personaje se lasă greu de devoalat. E ceva care nu poate fi cuantificat. Cum ar spune Shakespeare, e īn toate astea ceva care-mi scapă. E ceva dincolo de raţional - şi am un respect profund pentru filozofia raţionalistă şi pentru raţionalitate, īn general. E inefabilul, e dorul, dorinţa. Simţi că īntreaga ta fiinţă vibrează la ceva. Dintr-o dată īţi spui: aici e ceva, cum de nu mi-am dat seama? Cel mai important e ceea ce primeşti. Ecoul. Expresia, ce urmă laşi īn aer, acolo, īn sală, printre spectatori. Seriozitatea nu īnseamnă să umblăm ca zombie, cu o mutră lungă şi gravă prin viaţă, pentru că suntem artişti. Seriozitatea, profunzimea, atenţia şi onestitatea faţă de ceea ce dăruim, cum dăruim, s-ar putea să ne răspundă. Voi folosi cuvāntul hărnicie. Ştiu, multă lume o să sară īn sus, un cuvānt demonetizat şi demonizat. Nu mi-e teamă de cuvāntul hărnicie.


Mi-aduc aminte de cāteva spectacole excepţionale care m-au marcat enorm: Trilogia antică, Gheto. Apoi, au venit rolurile din ce īn ce mai multe din producţiile internaţionale cinematografice - Patimile lui Iisus, Privirea lui Ulise -, dar şi ultimele roluri de la Naţionalul bucureştean şi de la Teatrul Evreiesc de Stat. Foarte diferite, foarte diverse.


Sunt datoare, pentru evoluţia mea artistică, pentru sănătatea mea, să explorez. Am dreptul să vreau altceva, am dreptul să am curajul de-a īncerca Neīncercatul. Aşa că rolurile de acum sunt extrem de vii. Īn Livada de vişini de la Naţionalul bucureştean īnţelegem ce se īntāmplă cānd o societate īşi uită bătrānii, iar copiii sunt crescuţi de babysitter. Unde e sublimul? Ranevskaia, pe care o interpretez, e bāntuită de urāţenie morală. Ea abandonează copilul. Rāzi, plāngi, nu ştii unde să te opreşti. E iresponsabilă. Şi tocmai ea e iubită, idolatrizată. Dar nu judec personajele. Eu trec totul prin filtrul inimii şi al conştiinţei mele. O iubesc mult pe Clara, personajul feminin din Tragedie dentară, recenta premieră a Teatrului Evreiesc de Stat. Plānge, ţipă, urlă, umblă īn ritm de melc, dar viaţa merge mai departe, īn ciuda coşmarului pe care l-a trăit. Am luptat să avem acest text īn repertoriul teatrului. Am mai terminat, de curānd, şi filmul Iubire elenă, cu maestrul Geo Saizescu, tot sunt studentă la Filologie şi cea de-a doua limbă pe care o studiez e neogreaca. E un film romantic, foarte frumos. M-am implicat cu toată dragostea.


Uitāndu-se peste umăr, īn trecut, dar şi cu privirea vie īn prezent şi viitor, ce vede Maia Morgenstern?


N-aş vrea să sune convenţional. Sunt multe lucruri care mă neliniştesc. Īncerc să văd ce se īntāmplă īn jurul meu. Faţă de mine īnsămi am repere exacte: ce e numai la modă, ce e doar de conjunctură. Cānd intru īntr-o sală de teatru, sunt profund recunoscătoare. Cine poartă de grijă aristului, care este extem de vulnerabil şi expus? Cu foarte multă precauţie, duioşie şi recunoştinţă mă apropii de sala de teatru, de tot ceea ce īnseamnă actul artistic. Există aspiraţie, nădejde şi nu trebuie să ne batem joc de ele. Să nu fim cinici, să fim atenţi cu noi īnşine. Aşa cum spune Gandhi: nimeni nu ne poate lua demnitatea pānă cānd nu suntem dispuşi să abdicăm de la ea.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul