Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

La garaje

        Mircea Ioan Casimcea

a


În apropierea blocului în care locuiesc se află un loc viran, unde au sosit de câţiva ani balene, chit, cum este scris în Vechiul Testament. Numai că aceste animale acvatice, locuitoare ale unor oceane ale Terrei, s-au avântat pe uscat unde au rămas pentru totdeauna. Mă rog, până la sfârşitul vieţii lor. Situaţia existentă îmi conduce gândul la profetul evreu Iona, care a propovăduit la Ninive în secolul opt înainte de Cristos, despre care Cartea Sfântă va transmite că a fost înghiţit de un chit uriaş, în pântecele căruia a sălăşluit trei zile, ca după aceea să iasă teafăr. În contextul dat, nu doresc să scriu despre piesa de teatru a excelentului scriitor Marin Sorescu, al cărei titlu este chiar numele profetului amintit mai sus, despre incitantul monolog şoptit de acela în burduhanul fantasticei balene.


Fiecare garaj, aşadar, este o asemenea creatură, adaptată la viaţa de uscat, fiindcă branhiile s-au metamorfozat în plămâni, ai căror lobi seamănă perfect cu două uşi deschise mai toată ziua, zi de zi, cam în toate anotimpurile. Omul nu este înghiţit forţat, omul, alias stăpânul balenei, se lasă atras în pântecele călduţ, printre lobii depărtaţi, binevoitori. Stăpânul chitului nu este obligat să rabde înăuntru, din contră, acolo se află palincă sau vin, ori bere, mai rar apă mi­ne­rală, adeseori toate aceste bunătăţi laolaltă, dar şi cutii cu piese de şah, de table, cu cărţi de joc. Intră un vecin, doi vecini, al patrulea, astfel campionatul începe. Nu lipsesc chibiţii, fiindcă fiecare goleşte paharul cu râvnă, în timp record.


Eu sosesc la garaj deseori, când atriul inimii mele pofteşte desfătări delicate, pentru ca ventriculul galanton să reverse desfătări rafinate. În burduhanul chitului meu intră pe îndelete vii şi morţi, oameni reali ori plăsmuiţi de harnica mea fantezie. Balena bizară îi primeşte bucuroasă prin spaţiul oferit de lobii depărtaţi cu generozitate. Unii au faţa relaxată, cei mai mulţi îşi etalează cu abnegaţie un rictus rumen, încrâncenat. Sunt amfitrion la garaj, de aceea mă comport ca o gazdă civilizată, care expediază invitaţii cu gândul, cu închipuirea... Păşesc tiptil, parcă plutesc, nu care cumva să se curme blânda şi duioasa reverie cu care m-am învăluit.


Singurătatea Singurătăţii... Singurătatea bastonului de mareşal lăsat la vatră... Singurătate aşezată în Singurătate, acestea poposind într-o Singurătate mai mare, aidoma păpuşilor ruseşti din lemn, Matroşka numite... Masă a tăcerii, înconjurată de scaune ale tăcerii, pe care stau resemnate gânduri bătrâne şi gânduri tinere, ale căror şoapte le aude numai masa... Singurătatea sticlelor pline şi a paharelor golite... Singurătatea celor care se confruntă şi a chibiţilor la campionatele de table, şah, pocher... Singurătatea campionilor garajişti... a Logăniţei mele cuprinse de Singurătatea pântecului tăcut... Doar eu cunosc taina animării acestui interior, numai eu deţin secretul alungării tenacei doamne, Regina Tăcerii, Singurătatea...


b


Întâiul musafir: vecinul cu pechinezul în braţe, cu picioarele şubrede. Merge şontâc-şontâc, aleargă şontâc-şontâc, fuge şontâcăind mai tot timpul, se pare că a uitat să se deplaseze la pas. Este campion... Campionul oraşului la crosul anual al handicapaţilor motori. Are faţa lunguiaţă, de cabalină, picioare lungi cu gambele convexe, întocmai cavaleriştilor de altădată. Fonfăie când vorbeşte, totuşi cuvintele lui sunt inteligibile, dacă depun oarecare efort la ascultare. Deţine ferma convingere că ar fi trebuit să fie..., că de fapt chiar este, vultur. Pasăre uriaşă, albă, aidoma lebedelor, dar care ştie carte. De aceea, înainte să pornească în cotidianul său trap, dar şi în momentul startului la felurite concursuri, campionul oraşului întinde mâinile lateral şi paralel cu solul, întocmai aripilor în zbor planat.


Se numeşte Karol, însă mulţi îl cunosc cu porecla Kokostârkul, dar el insistă să-i schimbăm ciufala cu Vulturul ori Hultanul. Totuşi, a consimţit să poarte vechea poreclă, adică numele acelei păsări de apă, cu picioare lungi, condiţionând înlocuirea literei c cu k... După ce am conversat câteva minute, cam aceleaşi cuvinte de altădată, aşezate în cam aceleaşi fraze, propoziţii, sintagme, se hotăreşte să-mi demonstreze motivul de căpetenie pentru care mă vizitează în burduhanul chitului meu uscat, de uscat. Se aşază pe burtă, după ce mi-a pus pechinezul în braţe, şi îndată execută câteva zeci de flotări. În fine, îşi lasă trupul pradă gravitaţiei terestre, respiră puternic, încât aerul expirat curăţă cimentul de sub propriul nas.


La un moment dat, mă roagă să-l aşez pe Ciocolată pe spatele său. Aflat acolo, căţelul minuscul îşi manifestă entuziasmul în manieră proprie: latră pentru început non-stop, apoi scoate din pantaloni, cu dinţii şi picioruşele anterioare, cămaşa stăpânului. După această strădanie izbutită, ţopăie îndrăcit, când cu toate membrele, când sprijinit doar pe cele posterioare. Şi latră... Latră sacadat, melodios, cu intermezzo repetat. Aflat pe culmea extazului canin, îşi alintă urechile cu labele, se rostogoleşte ca tăvălugul, se învârte în jurul propriei axe ca titirezul. Nu oboseşte, se roteşte, se-nvârteşte... S-a decis să-şi înhaţe coada, fără izbândă. Uimit de propria-i neputinţă, se târăşte până pe cerbicele campionului Karol, deşirat pe jos, cam cât Logăniţa mea, şi se pişe în zona aceea. Autoeducat cu sârg, ridică în prealabil piciorul posterior drept, să lovească ţinta.
Satisfăcut de liniştitoarea prestaţie, zglobiul Ciocolată latră trei cuvinte: Am terminat, barosane...


c


L-am cunoscut pe Sendi când era în grupa mare la grădiniţă. Tatăl lui a cumpărat bizara balenă de lângă bizara mea balenă, în pântecul căreia îl aducea deseori. Timpul a curs, el a crescut, aşa că în luna când adolescentul şi-a sărbătorit majoratul, tatăl lui l-a înscris la şcoala de conducători auto. Înalt, cu pectoralii şi bicepşii întăriţi la orele de fitnes, cu privire fermă, cu vârful nasului uşor arcuit spre fruntea înaltă, cu părul castaniu, plete scurte, cu bărbia ascuţită, aşadar caracter hotărât, puştiul era căutat, adulat, curtat de multe fete de top, colege şi de aiurea. Fireşte, ceata acestora s-a mărit când Sendi a obţinut carnetul auto şi când s-a urcat la volanul maşinii de lux a tatălui său, care îl adora fără limite.


În anotimpurile calde se întâlnea la pădure cu câte o amică de ocazie, de care iute se debarasa, nopţile în parc, însă anotimpurile răcoroase şi friguroase îl sileau să închirieze cameră la hotel, mai des se retrăgeau în singurătatea autoturismului de lux, aflată în singurătatea chitului uscat, de uscat. A fost o seară geroasă, plină cu sex şi nenoroc. A închis uşile garajului, însă partenera continua să se lamenteze din cauza frigului, după întâia partidă, motiv convingător pentru iubăreţul Sendi să vâre cheia maşinii în contact şi să pornească motorul. Nădăjduind că aerul se va încălzi curând, au început iute, pe cont propriu, să amplifice căldura trupului lor. O nouă partidă de sex au pornit cu avânt...


Se străduiau, pe bancheta din spate, să aţâţe căldura în trup, să stingă dogoarea sângelui. Trupeşă, blondă, cârlionţată, fata râdea, dar şi el râdea când buzele lor se deslipeau pentru scurtă vreme. Şopteau cuvinte unse cu miere, alambicate, neterminate, frânturi, silabe, litere. Din nebunia aceea s-au prăvălit îmbrăţişaţi în negură... De atunci Sendi soseşte tot mai rar în garajul meu să-şi amintească lângă mine de împreunarea cu fata cârlionţată, cu Necuprinsa...


Această amintire dulce-amară, voioasă-tragică devine alinare pentru sufletul junelui Sendi, balsam pe care îl duce mulţumit acolo, Sus, de unde coboară uneori... La fereastra Palatului unde locuieşte Mândra Crăiasă şi unde se adună sufletele care părăsesc trupurile oamenilor, sufletul lui n-a bătut în poartă la întâia descindere acolo, nici la revenirile după băile de amintiri făcute lângă mine, în  pântecele uscatului chit de uscat.


d


Puţină vreme a trecut şi ascult lătrat de câini, clinchet de clopoţel şi sunet de clopot de la gâtul bârsanei din fruntea turmei. Aşadar, sunt doi, mă conving când aud dialogul lor canin tot mai vehement. Acum ascult glasuri de bărbaţi, ale stăpânilor, fireşte, şi recunosc timbrul lor vocal...


În această tranziţie gri, parcă nesfârşită, politicianul Caţavencu se plimbă pe la garaje, opintindu-se vizibil să-l strunească în lesă pe dulăul Samson. Acesta amuşină urmele căţelului Samurache, scos, ca celălalt patruped, din cunoscuta fabulă scrisă de Grigore Alexandrescu. Flocosul pechinez aproape aleargă, ameţit, pe lângă Cetăţeanul Turmentat, care mai mult se împiedică, face viraje când înaintează. Traseele parcurse i-au adus faţă în faţă. Cetăţeanul Caţavencu izbucneşte ca stopit cu ulei încins: Vreau ceea ce merit în oraşul ăsta de gogomani, unde sunt cel dintâi... între fruntaşii politici... susţine-mă... Alege-mă...


Îndată dulăul latră furios adresându-se, ca-n fabulă, înfricoşatei şi minusculei potăi: Lichea neruşinată... Voi egalitate, dar nu pentru căţei... În fine, cetăţeanul Cetăţeanul Turmentat râgâie prelung şi întreabă sfios: Să-mi spui dumneata, pentru cine votez? Eu... pentru cine... Dar eu, cetăţeanul din garaj, ce să mai spun? Gândesc impardonabil: politicienii demagogi şi cete de alegători au chipuri de oameni în campanii electorale, dar după alegeri se metamorfozează în dulăi înfumuraţi, în căţei umiliţi...


e


Pare-mi-se că Rabindranath Tagore compară despărţirea cu o cupă plină cu nectarul amintirii, de aceea divorţul îi învăluie mai strâns pe foştii parteneri, în chingi rezistente, iar cupa plină cu acel nectar special se divide în două, să aibă astfel fiecare posibilitatea să guste din ea. Totuşi, cupa rămâne întotdeauna plină, chingile viguroase nu cedează, rezistă oricărei tentative de a le frânge. Totul s-a petrecut repede, cu ani în urmă, în burduhanul uscatei balene de uscat, de vizavi. Întocmai celorlalţi, Nae mă vizitează periodic, când soseşte din Spania să-şi revadă rudele, prietenii, cunoscuţii.


Nevasta, Nasta, şi fiica, Rodica, l-au alungat din apartament, pe motiv că râgâia zgomotos şi elimina pe din dos hidrogen sulfurat în cantităţi industriale, chiar când nu mânca fasole ori crudităţi. În cele din urmă, Nasta a înaintat divorţ, a câştigat chiar recursul, sub motiv că Nae a pescuit în ape tulburi o sirenă blondă. Fiica şi o vecină care l-a iubit pe Nae în taină au fost martorele principale. Obligat să părăsească apartamentul, Nae l-a implorat pe chitul lui să-l găzduiască în burduhanul uscat, solicitare acceptată îndată. A izbutit să aducă de acasă două pături şi pernă, o cană şi cuţit, apoi a cărat în spate un balot de paie, de la un fost coleg de şcoală primară. A aşezat paiele pe lângă peretele din zid dinspre sud, încropindu-şi astfel patul, l-a acoperit cu o pătură, la un capăt a rânduit perna, cu cealaltă pătură s-a învelit.


Mic şi slab - motiv pentru care amicii l-au poreclit Ţâru -, a încăput cu uşurinţă pe grămada strâmtă de paie. A mai primit de acasă oală, cratiţă, capac, lingură, furculiţă, cuţit, cană, dulăpior, scaun, măsuţă, lighean pentru baie, cutiuţă pentru medicamente plină cu sare. În spatele garajului a fixat pirostria oferită de acelaşi prieten din copilărie. Acolo îşi pregătea mâncare caldă.


Fosta nevastă, Nasta, şi-a adus amantul în apartament, pe falnicul, galantul, aprigul, virilul Bumb. Locuind sub acelaşi acoperiş cu Nasta şi Rodica, i-a fost la îndemână să se împerecheze cu fiecare, când cealaltă mergea la servici ori la piaţă. Oricum, Nae clop de paie era casnic, fiindcă tocmai i s-a gătat ajutorul de şomaj. Într-o noapte i s-a plâns Nastei cum că Rodica, întocmai diavolului dat dracului, îl încearcă, înmuindu-i puterea voinţei, îl gâdilă cu coada la straiţa cu ouă şi îl împinge cu corniţele în dulce păcat. Nu e de mirare că s-a iscat ceartă lungă, bătăi crâncene cu făcăleţul, cu polonicul, zgârieturi cu unghiile şi furculiţa, tăierea unor smocuri de păr.


În toiul acestor aprige ostilităţi, când Bumb zâmbea a râde, fiica Rodica s-a liniştit brusc, probabil îndemnată de privirea fantelui, scăpată pe coada ochiului, şi s-a adresat mamei, Nasta. A uns cuvintele cu dulceaţă şi a convins-o să renunţe la apartament, adică să treacă numele ei pe actul de proprietate, asigurând-o că din cuvântul mamei nu va ieşi niciodată, sub nici un motiv. Să aşeze liniştea între ele şi în tot apartamentul, Nasta, nevasta, proasta, a procedat în consecinţă. Şi-a ridicat fiica la grad de proprietar unic al apartamentului cu două camere. Cu acte bătute în cuie. Aşa că în dosarul cu acte s-a strecurat şi ghinionul. Spală putina, Nasta! Bumb a întrebat-o dacă ştie bancul cu guma şi cum ochii femeii îl priveau uluiţi, i l-a comunicat el: Şterge-o! Întinde-o de aici!


Prin urmare, Nasta, nevasta, aterizează de la etajul trei la garaj, să doarmă pe stratul de paie cu bărbatul ei, Ţâru Nae, decişi de acum să meargă amândoi, când va suna ornicul din Cer, la Marea Judecată... Nu a trecut o lună, că familia se întregeşte în garajul din tablă, umplut cu belele. Împinsă cu avânt în şomaj, fiica, Rodica, apelează la scoarţa ei cerebrală netedă şi vinde apartamentul logodnicului Bumb, fiindcă numai cu această clauză oficializată o va lua de nevastă, cu acte la primărie, cu rochie de mireasă, cu pirostiile aşezate pe cap la biserică. Va fi în câştig, o convingea Nae, fiindcă vor locui tot acolo, iar banii oferiţi de el vor fi doar ai ei... Îi va cheltui în interes personal, cum o vor sfătui mintea şi sufletul, căci el are felurite surse. Au bătut palma în pat şi când scenariul lui Nae s-a înfăptuit, din acelaşi pat, numit pentru scurtă vreme conjugal, a evacuat-o din apartamentul lui. Nu singur, ajutat de o zmeoaică blondă, aprigă şi colţoasă, tânără şi subţire ca trestia de zahăr.


Cum am scris la început, aceste evenimente s-au petrecut cu câţiva ani în urmă, aşa că Ţâru Nae mă vizitează anual în balena mea uscată, de uscat, priveşte îndelung, nostalgic, ferestrele fostului său apartament, însă este găzduit de bunul său coleg de şcoală primară...

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul