Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Manipulatorii din umbră

        Felix Nicolau


Cât curaj îi trebuie unui scriitor ca să-şi propună rescrierea istoriei umanităţii? Gheorghe Schwartz şi-a început proiectul megalitic în anii ’70. De la şaptezecişti a preluat maniera aluvionară, parantezele, trimiterile în subtext şi aluzia derutantă. Deceniile literare care au urmat şi-au schimbat măştile; Scribul a prins din mers noile tendinţe în machiajul stilistic şi narativ. Dar de rămas credincios planului iniţial, a rămas.


În Axa lumii, Polirom, 2005, autorul a păstrat, mi se pare, doar unele procedee comune şi lui N. Breban. Cel mai important este construcţia acţiunii, dar şi a portretelor, prin înlănţuiri de aluzii care provoacă o perplexitate extatică minţii cititorului (instruit). Cadrul este asamblat bucată cu bucată, până când ne dăm seama că ceva urmează să se întâmple. Nu ştim ce, dar presimţim. Tehnica ar putea friza senzaţionalul, dacă nu ar interveni câte un staccato – referiri la istorii personale, comploturi, cărţi, documente – care scutură bine covorul naraţiunii de eventualele molii senzaţionaliste. Modul de a transpune personajele în roluri este iarăşi bulversant. În special figurile urmaşilor Baziliscului, întemeietorul dinastiei, sunt fascinante. Prozatorul enunţă câteva premise, contrazise apoi de altele, concluzia însemnând o metanoia: personajul aparent neînzestrat se dovedeşte exponenţial. Dacă la Breban aluziile şi acumulările de informaţii contrare se constituie într-un joc subtil şi superior, aici e vorba de altceva. Pentru că Gheorghe Schwartz este nu numai scriitor, dar şi istoric, filosof, teolog, ocultist şi conspiraţionist. Scenariul propus de el este propulsat de o tensiune hegeliană şi de o dialectică bogomilică: istoria este rezultatul colaborării dintre Fârtate şi Nefârtate. Tratatele academizante reţin doar contribuţia lui Fârtate. Autorul dă în vileag antistrofa cântată de Nefârtate.


Părinte al unui proiect romanesc, mai curând decât romancier pur-sânge, prozatorul arădean îşi menţine verva creatoare, decis să urce până în vârful lui axis mundi, după care să-l şi coboare. Axa lumii începe cu povestea lui Juglans, al 58-lea, şi se încheie cu cea a lui Richard le Noir, al 64-lea. Cronologia se învârte în jurul anului 1000 d. H., de unde şi problematica milenaristă is-terizată. Figuranţii piesei numită istorie sunt te-rorizaţi de venirea Apo-calipsei. Protagoniştii, însă, se pierd în calcule şi conjuraţii. Mulţi regi, războinici, papi, cardinali şi spioni. Mulţi evrei cu roluri cheie în intriga aceasta năucitoare. Dialogurile sunt aproape inexistente. Pasta textului nu se lichefiază niciodată, dar nici nu se transformă în cocă, deşi mereu sunt adăugate ingrediente culturale. Nu ştiu cum reuşeşte autorul performanţa asta. Erudiţia este nebună şi totuşi nu ea dă sensul ciclului. Nici la preţiozităţi bio-chimi-entomologice, gen Cărtărescu, nu se ajunge. Scriitorul se bazează pe scrierile rămase de la Scrib. Scribii formează ei înşişi un arbore genealogic paralel cu cel al Celor O Sută. Scribul nu doar notează şi transcrie, mai şi interpolează, aşa că, uf! ce ne facem, prozatorul musai să vină cu explicaţii şi supoziţii. Istoriografie semifantezistă şi hermeneutică, aşadar. Perspectiva istorică aleasă este cea a lui Carlyle: marilor personalităţi li se datorează cursul evenimentelor. Dar abordarea romantică este, să nu uităm, oficioasă, nu oficială. Pentru că vedetele istoriei nu sunt decât nişte marionete. Adevăraţii actori sunt Cei O Sută, manipulatorii din umbră. Şi da, aş putea zice că Gheorghe Schwartz scrie o pseudoistorie a manipulării, populată cu eminenţe cenuşii mai mult sau mai puţin reale.


Nu am spaţiu decât pentru o microanaliză. Dar microanaliza este congruentă în absolut cu macroanaliza: „Povestea lui Juglans nu este decât biografia unei clipe”. Căci Scribul-narator, deşi încearcă să fenteze rutina diegetică, trebuie să respecte un anumit canon: „Scribul a învăţat să amuşineze printre înscrisuri vechi, să deosebească filonul căutat de cel steril, să pună la un loc piesele din imensul puzzle, să elimine ceea ce i se părea de eliminat, conform aceluiaşi canon”. Din enormul manuscris lăsat de Scrib va rezulta, prin selecţie şi confruntare cu documentele colaterale, Romanul-Canion. Biografia personajului atotputernic şi atoateobscur este derulată de la un capăt la altul, concomitent cu „fixarea momentului”. Scribul-autor îşi cere mereu scuze, pentru că arareori cronicile rămase de la scribul-narator sunt lizibile/credibile. Uite şi repede reprimate izbucniri de orgoliu auctorial: „Dar scribul nu este cel important! El, cel mult, recompunând un arbore genealogic, îi conferă o nobleţe nesperată”. Un Scrib-caligraf, printre altele.


Şi iată cum Scribul-compilator scrie o cronică nemaivăzută. Niciun detaliu aleatoriu, aşa cum ar fi vrut Camil Petrescu. De pildă descrierea sălii de banchete, descriere balzaciană, dar „pervertită” conspiraţionist. De la filmarea lentă a frescelor, a tapiseriilor şi a mobilierului se trece la „auzenii”. Acustica sălii de ospeţe este verificată prin urechile mai multor personaje plasate în puncte diferite. O însumare de detalii aparent inofensiv-artistică urcând până la climaxul crimei politice. Tensiunea este gradată. Etapele sunt: Distribuţia, Gabriel, Adelheid, Oleg, Şipor, Arnulf şi Ulric. Mersul piesei este anunţat cu lovituri de gong. Dezvoltarea intrigii respectă toate secvenţele consacrate. Deznodământul? O coloană este făcută să se prăbuşească exact peste cine trebuie, la momentul potrivit. Miraculos, tavanul sălii nu se surpă. Dar forţa gravitaţională este diminuată, astfel încât coloana să cadă lent, iar autorul să aibă timp să descrie gesturi, grimase, priviri.


Un roman-cronică mişunând de subînţelesuri, aşa cum mişună de sunete Fugile lui Bach. Aidoma compoziţiilor kapelmeister-ului din Leipzig, nici romanele lui Gheorghe Schwartz nu se pot citi oricând, de oricine şi oricum. Nu oricui îi este dat să afle „cine se ascunde în spatele cui”...

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul